Prima / Rezultatele RPL 2014. Caracteristicile persoanelor plecate peste hotare
 
Rezultatele RPL 2014. Caracteristicile persoanelor plecate peste hotare
02.08.2018

Rezultatele RPL 2014. Caracteristicile persoanelor plecate peste hotare

Conform datelor Recensământului Populației și al Locuințelor – 12 mai 2014, 283 mii persoane au fost declarate ca fiind plecate peste hotare de către membrii familiilor aflate în țară în perioada recenzării. Aceste date nu reflectă persoanele plecate peste hotare cu întreaga familie care nu au fost cuprinse la RPL 2014.

Ponderea cea mai însemnată o deţin persoanele cu vîrsta cuprinsă între 20 şi 29 ani (32,7%), urmaţi de cei cu vîrsta între 30 şi 39 ani cu 27,2% (figura 1). Bărbaţii emigranţi predomină faţă de femeile emigrante, reprezentînd 55,1% din total. 

Figura 1. Distribuția emigranților pe grupe de vîrstă, la recensământele din 2004 și 2014, %

Au fost înregistrate mai multe persoane plecate peste hotare din sate -79% față de locuitorii orașelor (figura 2). Comparativ cu anul 2004 se constată o creștere a ponderii persoanelor sub vîrsta aptă de muncă și peste vîrsta aptă de muncă aflate peste hotare, respectiv cu 1,3 p.p. și 1,8 p.p., ceea ce confirmă tendința reîntregirii familiilor migranților.

Figura 2. Distribuția emigranților pe medii de reședință, la recensământele din 2004 și 2014, %

Din numărul total al populaţiei recenzate, ponderea emigranților constituia 10,1%, iar în 24 de raioane ale ţării proporția persoanelor plecate peste hotare în total populația raionului depășește 10%. Cea mai mare pondere a fost înregistrată în raioanele Cimişlia și Basarabeasca - 15,9% și 15,1%, iar cea mai mică este în municipiile Chișinău și Bălți cu 4,7% și 4,4% respectiv.

Motivul principal al aflării persoanelor în altă țară este munca - 81,4%, după care urmează motivele de ordin familial - 12,2%, studiile - 4,9% și alt motiv - 1,5%. Din total persoane plecate peste hotare la studii, 39,6% învățau în România, totodată 25,5% din emigranții aflați peste hotare din motive familiale locuiau în Italia.

După durata absenței, predomină persoanele plecate peste hotare pînă la 12 luni, cu o pondere de 63,7%, între 1-4 ani – 24,5% și 11,8% se aflau pe o durată de 5 ani și peste. Din total migranți cu durata aflării mai mică de 1 an, 65,3% erau în Rusia, ceea ce denotă caracterul circulator al migrației.

După ţăra de destinaţie, în topul preferințelor este Rusia - 54,4 % și Italia - 19,9%. La recensământul din 2004 de asemenea cele mai multe persoane erau plecate în Rusia și Italia, cu ponderi de 56,2% și respectiv 19,4% din total. Totodată, în 2004 în top 5 țări se regăseau și Portugalia și Ucraina, fiind substituite în 2014 cu Franța și Israel. În Rusia sunt plecate mai mult persoane de sex masculin – 67,5% și din mediul rural – 81,9%. În Italia predomină femeile - 69,4% și de asemenea din mediu rural – 78,5%.

   

  

Mai multe date privind rezultatele RPL2014 găsiți la rubrica Recensământe / Recensământul Populației și al Locuințelor 2014

 

Persoană de contact:
  
Valentina Istrati,
șef al direcției statistica demografică și recensământul populației
tel. 022 40 31 24

Prima / Rezultatele RPL 2014. Caracteristicile persoanelor plecate peste hotare
Tel. E-mail moldstat@statistica.gov.md
Fax (+373 22) 40 30 00
E-mail moldstat@statistica.gov.md
str. Grenoble, 106, MD-2019 Chişinău, Republica Moldova
Email: moldstat@statistica.gov.md
Copyright © 2019 BIROUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ
Condiții de utilizare
Tipărire