Transporturi

Cuprins:

Denumirea formularului

Periodicitatea,
termenul de prezentare

De către cine se prezintă

Nr. 1-tr.(auto) ”Transportul auto şi lungimea drumurilor auto de subordonare administrativă”anual, pînă la data de 25 ianuarie 2012

Prezintă organului teritorial pentru statistică:

  • persoanele juridice care au în inventar autovehicule sau le închiriază, precum şi care dispun de drumuri auto în exploatare;
  • persoanele fizice, care efectuează transportul de pasageri contra plată pe traseele de autobuze de folosinţă generală.
Nr. 1-auto ”Prestaţii de transport auto”lunar, pînă la data de 5 a lunii următoare perioadei de raportare

Prezintă organului teritorial pentru statistică:

  • persoanele juridice, genul principal de activitate al cărora constituie transportul auto de mărfuri şi pasageri contra plată;
  • persoanele juridice, cu alte genuri de activitate, care  efectuează transportul de mărfuri contra plată şi au înscrise în inventar sau închiriază 10 şi mai multe autovehicule de marfă;
  • persoanele juridice şi fizice, care efectuează transportul de pasageri contra plată pe traseele de autobuze de folosinţă generală;
Nr. 65-auto „Transportul cu mijloacele de transport auto”anual, pînă la data de 25 ianuarie 2012
trimestrial, pînă la data de 18 a lunii următoare perioadei de raport

Prezintă organului teritorial pentru statistică:

  • persoanele juridice, genul principal de activitate al cărora constituie transportul auto de mărfuri şi pasageri contra plată, trimestrial  pînă la data de 18 a lunii următoare perioadei de raportare, anual – pînă la data de 25 ianuarie.
  • persoanele juridice, cu alte genuri de activitate, care  efectuează transportul de mărfuri contra plată şi au înscrise în inventar sau închiriază 10 şi mai multe autovehicule de marfă, trimestrial pînă la data de 18 a lunii următoare perioadei de raportare, anual – pînă la data de 25 ianuarie.
  • persoanele juridice şi fizice, care efectuează transportul de pasageri contra plată pe traseele de autobuze de folosinţă generală, trimestrial pînă la data de 18 a lunii următoare perioadei de raportare, anual – pînă la data de 25 ianuarie.
ASTRM „Transportul rutier de mărfuri”săptămînal, în termen de două zile după încheierea săptămînii de cercetare

Se prezintă:

  • în adresa Direcţiei generale tehnologii informaţionale a BNS de către persoanele fizice din mun. Chişinău, autovehiculele cărora au fost incluse în eşantion;
  • în adresa Direcţiei (secţiei) teritoriale de statistică de către persoanele fizice din raioane, autovehiculele cărora au fost incluse în eşantion.
Nr. 1-trol. „Prestaţiile şi utilizarea transportului electric”anual, pînă la data de 25 februarie 2012

Рrezintă unităţile care efectuează exploatarea şi deservirea transportului electric urban:

  • la organul teritorial pentru statistică;
  • la organul ierarhic superior (la cerere)
Nr. 65-trol. „Prestaţii cu troleibuze”trimestrial, pînă la data de 10 a lunii următoare perioadei de raportare

Рrezintă unităţile care efectuează exploatarea şi deservirea transportului electric urbanperioadei de raportare:

  • la organul teritorial pentru statistică;
  • la organul ierarhic superior (la cerere)
Nr. 6-nav.int. „Mijloacele de transport naval intern”anual, pînă la data de 25 ianuarie 2012Рrezintă organului teritorial de statistică agenţii economici care au în dotare nave fluviale
Nr. 1-nav.int. „Transportul de mărfuri şi pasageri cu nave fluviale”lunar, pînă la data de 8 a lunii următoare perioadei de raportРrezintă organului teritorial pentru statistică agenţii economici care au în dotare nave fluviale proprii sau închiriate.
Nr. 1-cf „Transportul de mărfuri şi pasageri pe calea ferată, indicii de utilizare a mijloacelor de transport feroviar"lunar, pînă la data de 5 a lunii următoare perioadei de raport

Prezintă raportul centralizat Î.S. „Calea Ferată din Moldova”:

  • la Biroul Naţional de Statistică al Republicii Moldova;
  • la organul ierarhic superior.
Nr. 2-cf „Transportul feroviar de folosinţă generală şi lungimea liniilor de cale ferată”anual, pînă la data de 10 aprilie 2012

 Prezintă raportul centralizat Î.S. „Calea Ferată din Moldova”:

  • la Biroul Naţional de Statistică al Republicii Moldova;
  • la organul ierarhic superior.
Nr. 65-cf „Prestaţii de transport feroviar de folosinţă generală”trimestrial, pînă la a 50-a zi după perioada de raport

Prezintă raportul centralizat Î.S. „Calea Ferată din Moldova”:

  • la Biroul Naţional de Statistică al Republicii Moldova;
  • la organul ierarhic superior.
Nr. 3-ас „Parc al aeronavelor civile”anual, pînă la data de 18 ianuarie 2012
anual, pînă la data de 24 ianuarie 2012 - raportul statistic centralizat

Prezintă:

  • Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor -persoanele juridice angajate în exploatarea aeronavelor.
  • Biroului Naţional de Statistică Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, raport centralizat.
Nr. 6-ас „Trafic prin aeroport”trimestrial, pînă la data de 5 a lunii următoare perioadei de raport
trimestrial, pînă la data de 12 a lunii următoare perioadei de raport

Prezintă:

  • Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor – operatorii de aeroporturi pînă la data de 5 a lunii următoare perioadei de raportare.
  • Biroului Naţional de Statistică – Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor pînă la data de 12 a lunii următoare perioadei de raportare.
Nr. 1-ас „Trafic aerian”lunar, pînă la data de 5 a lunii următoare perioadei de raport
lunar, pînă la data de 12 a lunii următoare perioadei de raport

Prezintă:

  • Biroului Naţional de Statistică Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, raportul centralizat.
  • Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor - persoanele juridice angajate în exploatarea aeronavelor.
Nr. 1-conducte „Conducte magistrale de gaze”trimestrial, pînă la data de 22 a lunii următoare perioadei de raportPrezintă S.A. „Moldovagaz”  la Biroul Naţional de Statistică.
Nr.3-drum „Drumurile publice”anual, pînă la data de 1 martie 2012Рrezintă Î.S. „Administraţia de Stat a Drumurilor”  la Biroul Naţional de Statistică.