RO RU EN
Benzi RSS
Actualizat la: 21.02.2018
Prima /
Resurse energetice şi de combustibil
Versiune tipar
 

Balanţa energetică este compusă din două compartimente mari: „Resurse” şi „Distribuţii”

În compartimentul „Resurse” sunt oglindite sursele de formare a resurselor energetice, în capitolul „Distribuţii” – principalele direcţii de distribuţie şi consum ale acestora.

Compartimentul balanţei „Resurse” conţine informaţii privind crearea resurselor energetice:

  • producţia de energie primară şi energie recuperată;
  •  importul;
  •  stocuri la începutul perioadei.

Producţia de energie primară  cuprinde energia obţinută din exploatarea surselor de energie existente în natură (în zăcăminte, păduri, cursuri de ape etc.), care poate fi utilizată ca atare sau după o prelucrare prealabilă (sortare, spălare, purificare etc.) şi care nu schimbă structura lor iniţială, ci doar îmbunătăţeşte calitatea în vederea utilizării sale drept combustibil sau materie primă pentru producerea altor produse combustibile sau necombustibile. În producţia de energie primară se mai cuprind: producţia de energie hidroelectrică, energie solară, geotermală, eoliană, biogaz etc.

Alte surse de energie recuperată  includ produsele combustibile prove­nite în urma unor activităţi, altele decît producerea de energie, cum sunt: prelucrarea lemnului, agricultura etc.

Importul  cuprinde cantităţi de energie primară şi transformată intrate pe teritoriul ţării de peste hotare. Nu sunt incluse cantităţile care tranzitează teritoriul naţional.

Stocurile la începutul perioadei de referinţă  cuprind stocurile de energie primară şi transformată existente la producători, distribuitori şi consumatori, precum şi cele aflate în custodie la agenţii economici.

Compartimentul „Distribuţii” cuprinde cantitatea resurselor energetice distribuite după destinaţii, pierderile, exportul şi stocurile la sfîrşitul anului. Sectorul de transformare în alte surse de energie este prezentat prin cantităţi de combustibil consumat în instalaţii pentru producerea energiei electrice (indiferent de tipul instalaţiei şi tipul agenţilor economici), cît şi pentru producerea energiei termice.

Consumul final de resurse pentru necesităţi tehnologice de producţie  este reprezentat prin consumurile destinate producţiei industriale (specificate pe tipuri de activităţi), în agricultură, construcţii, transporturi, pentru iluminat, încălzit, ventilaţie, alimentare cu apă, alte sectoare ale economiei.

Exportul  cuprinde cantităţile livrate în afara teritoriului ţării. Pentru energia electrică exportul cuprinde cantităţile livrate de sistemul energetic. Nu este cuprinsă energia electrică care tranzitează teritoriul tării.

Pierderile  cuprind:

  • la energia electrică: consumul tehnologic în instalaţiile de transport, transformare şi distribuţie;
  • la energia termică: cantitatea de energie termică din abur uzat şi condensatul nereturnat la cazanele de abur; energia termică sub formă de apă caldă nereturnată la sursa de producere a apei calde;
  • la combustibili: cantităţile pierdute la transportare, manipulare şi depozitare la producători, distribuitori şi consumatori.

Stocurile la sfîrşitul perioadei  cuprind cantităţile de combustibili şi carburanţi aflate la producători, distribuitori şi consumatori, la sfîrşitul perioadei de referinţă, indiferent de sursa acestora.

 
 
 
 
Prima Contact Harta
 
Comunicate de presă  / Banca de date statistice  / Statistici pe domenii  / Produse şi servicii  / Recensăminte  / Metadate  / Standardul SDDS al FMI  / e-Raportare  / Formulare și clasificări  / Despre BNS  / Transparenţa în procesul decizional  / Cooperare internaţională  / Noutăţi şi evenimente  / Referinţe utile  / Achiziţii publice  / Funcţii vacante
Sus
38553 vizitatori în decurs de 30 zile
 
Copyright © 2018 BIROUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ
Condiții de utilizare
TRIMARAN - IT Solutions Company // web, interactive, motion and software development solutions // http://www.trimaran.md, B2B and B2C solutions  /  Branding & Graphic Design Services / Website Design and Development  /  E-Commerce Systems / Software Application Architecture and Development / Multimedia solutions  /  2D/3D modeling & animation solutions / Video & Post Production / contact@trimaran.md
Creat de Trimaran