RO RU EN
Benzi RSS
Actualizat la: 18.10.2017
Prima / Cooperare RM-UE
Cooperare RM-UE
Versiune tipar
 

Cooperare RM-UE

Integrarea europeană reprezintă un obiectiv strategic prioritar pentru Republica Moldova în special în contextul în care o ţară devine vecină directă cu Uniunea Europeană, eveniment care în cazul tării noastre a avut loc la 1 ianuarie 2007 odată cu aderarea României la UE. Astfel, la 22 ianuarie 2005 Republica Moldova a semnat Planul Individual de Acţiuni Republica Moldova - Uniunea Europeana 2005-2007 în care era reflectat componentul privind statistica cu cele 4 prevederi:

  1. Asigurarea efectuării recensămîntului populaţiei în conformitate cu calendarul stabilit şi urmînd recomandările Eurostat/ UE-ECE 2000 privind recensămîntul;
  2. Elaborarea unei strategii pe termen scurt şi mediu în vederea armonizării cu standardele UE în domeniile statistice relevante, inclusiv statistica comerţului extern şi clasificatoarele statistice;
  3. Asigurarea compatibilităţii legislaţiei în domeniul statisticii cu principiile fundamentale ale ONU;
  4. Activităţi în vederea alinierii statisticii naţionale la standardele UE (prin perfecţionarea sistemului de indicatori, metodologiei de calcul a acestora, sistemului de colectare a datelor statistice, dezvoltarea infrastructurii statistice şi tehnice, dezvoltarea capacităţilor de management şi a resurselor umane).

Întru racordarea sistemul statistic naţional la standardele internaţionale, dar totodată ţinându-se cont şi de specificul autohton, au fost întreprinse acţiuni de reformare a statisticii naţionale. Dovadă servesc nenumărate realizări ale Biroului Naţional de Statistică, care contribuie benefic la sporirea calităţii datelor statistice privind dezvoltarea durabilă economică, socială şi a mediului în conformitate cu normele internaţionale ale ONU şi Uniunii Europene atît de necesare administraţiei publice pentru monitorizarea implementării obiectivelor diferitor politici, programe publice şi a indicatorilor, cît şi agenţilor economici şi publicului larg.

În contextul politicii integraţioniste şi conform prevederilor Planul de Acţiuni RM-UE, de către Biroul Naţional de Statistică următoarele au fost realizate în perioada anilor 2004-2007:

A fost efectuat recensămîntul populaţiei în 2004 conform calendarului stabilit şi urmînd recomandările Eurostat/ UE-ECE 2000, eveniment de mare amploare fiind realizat pentru prima dată de la declararea independenţei Republicii Moldova. În scopul obţinerii rezultatelor recensămîntului populaţiei au fost programate un şir de lucrări de prelucrare şi publicare a datelor. În anul 2005 au fost date publicităţii datele preliminare în profil teritorial, au fost finalizate lucrările de prelucrare automatizată a informaţiei cît şi agregarea acesteia. Validarea datelor pe toate raioanele şi pe ţară în total fiind finalizate în februarie 2006.
Astfel, în urma efectuării şi perfectării datelor recensămîntului a fost creată baza de date republicană privind totalurile recensămîntului, care serveşte drept fundament pentru elaborarea, editare şi eventuala diseminare a culegerilor statistice bucurîndu-se de mare succes la utilizatori.
De menţionat este faptul că toate etapele de pregătire şi efectuare a recensămîntului populaţiei din Republica Moldova, inclusiv cea de prelucrare şi prezentare a datelor, au fost monitorizate de un grup de experţi de nivel înalt al Consiliului Europei, ceea ce denotă faptul ca toate cerinţele in acest sens au fost respectate.

Un alt eveniment de mare relevanţă ce constituie un fundament pentru reformarea statisticii naţionale şi racordare acesteia la standardele internaţionale prevăzut in Planul de Acţiuni: RM-UE este ajustarea cadrului normativ-juridic la Legea nr. 412-XV din 09.XII.2004 „Cu privire la Statistica oficială”. Întru îmbunătăţirea redacţiei existente a legii „Cu privire la statistica oficială” au fost efectuate modificări şi completări la aceasta. Astfel, proiectul de lege pentru modificarea şi completare Legii nr. 412-XV din 09.12.2004 cu privire la statistica oficială a fost examinat şi aprobat în a doua lectura de Parlament. În conformitate cu Hotărîrile Guvernului nr. 532 din 15 mai 2007 şi nr. 905 din 9 august 2007 a fost creat Consiliul pentru statistică, aprobată componenţa şi Regulamentul acestuia.
Actuala lege reflectă organizarea activităţii complexe de colectare, prelucrare, centralizare, diseminare a informaţiei statistice şi prevede, de asemenea, respectarea principiilor fundamentali ai statisticii, cum ar fi: imparţialitatea, deontologia statistică, relevanţa, transparenţa, confidenţialitatea, principiul cost/eficienţă, coordonarea la nivel naţional, precum şi colaborarea la nivel internaţional, fapt care ne aduce mai aproape de normele europene şi internaţionale din domeniu.

O alta măsură necesară întru susţinerea aceleiaşi prevederi a Planului de Acţiuni: RM-UE a fost organizarea Conferinţei internaţionale cu genericul „Implementarea legii cu privire la statistica oficială” vizînd principiile fundamentale ale statisticii oficiale şi menită să promoveze noua lege în rîndul factorilor implicaţi la nivel naţional şi internaţional, organizată cu susţinerea financiară a Oficiului de Statistică al Norvegiei în perioada 24-25 noiembrie 2005 la care au participat reprezentanţi ai administraţiei publice centrale, cercului academic, mass-media, reprezentanţii ai organismelor internaţionale: Comisia Economică Europeană a ONU, FMI, Eurostat, precum şi reprezentanţi ai oficiilor naţionale de statistică din Finlanda, Norvegia, Suedia, Cehia, Franţa, România şi Estonia.

O altă dimensiune care se bucură de succese semnificative este îmbunătăţirea publicaţiilor, diseminării informaţiei statistice . În acest sens în 2005 au fost elaborate Anuarul Statistic pe CD şi în formatul Excel, Anuarul Statistic de comerţ exterior, 2005 pe CD, iar suplimentar la publicaţiile deja existente un şir de culegeri statistice ramurale au mai fost elaborate.

La 2 mai 2006, Republica Moldova a devenit cel de-al 63-lea stat subscris la Standardul Special de Diseminare a Datelor (SDDS) al FMI (din 184 state-membre ale FMI), asigurînd prezentarea informaţiei economice cheie în conformitate cu cele mai bune practici internaţionale – în baza SDDS. Ca rezultat, un set larg de date economice referitor la Republica Moldova se publică cu regularitate în Buletinul Informativ al Standardelor de Diseminare a Datelor al FMI.

Întru facilitarea accesului la date statistice, informarea mai bună a utilizatorilor atît interni, cît şi externi, trimestrial se plasează pe pagina Web a BNS (www.statistica.md) calendarul de difuzare a comunicatelor de presă pe diverse domenii.

A fost elaborată Strategia de diseminare a informaţiei statistice, aprobată de Colegiul BNS, obiectivul căreia este determinarea direcţiilor prioritare şi modalităţii perfecţionării diseminării informaţiei statistice, dezvoltării relaţiilor cu utilizatorii de date statistice în scopul îmbunătăţirii informatizării întregii societăţi.

Au fost realizate lucrări importante în vederea alinierii statisticii naţionale la standardele internaţionale, în special ale UE în următoarele domenii:
De comun acord cu experţii internaţionali, s-a lucrat asupra aplicării standardelor internaţionale privind elaborarea calculelor macroeconomice la condiţiile republicii şi asupra revizuirii surselor de informaţie existente necesare pentru elaborarea contului financiar.

Lunar se efectuează cercetarea activităţii întreprinderilor industriale mari conform Nomenclatorului produselor şi serviciilor industriale PRODMOLD-L în baza Nomenclatorului produselor şi serviciilor industriale PRODMOLD.

În domeniul statisticii agriculturii au fost efectuate calculele experimentale a conturilor economice pe agricultură, în corespundere cu metodologia Uniunii Europene şi lucrări asupra elaborării calculelor experimentale a conturilor economice pe silvicultură. De asemenea, au fost efectuate calculele experimentale ale balanţelor resurselor şi utilizării lor pe 18 produse agricole principale, în conformitate cu cerinţele Eurostat-ului.

Continuă lucrările ce ţin de organizarea primului recensămînt general agricol. A fost aprobată Hotărîrea Guvernului nr. 309 din 17 martie 2007 „Cu privire la efectuarea recensămîntului general agricol”, conform căreia a fost instituită Comisia republicană pentru recensămîntul general agricol. De asemenea, Biroul Naţional de Statistică a elaborat Proiectul Planului de Acţiuni pentru realizarea recensămîntului general agricol care a fost discutat la şedinţele Comisiei Republicane pentru Recensămîntul general agricol pe data de 10 şi 17 august a.c.. După coordonarea cu Ministerele interesate, proiectul nominalizat a fost prezentat Guvernului spre examinare şi a fost aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 992 de la 3 septembrie 2007 „Cu privire la aprobarea Planului de acţiuni pentru realizarea recensămîntului general agricol”. Este necesar de menţionat, că recensămîntul general agricol este o acţiune foarte voluminoasă şi costisitoare, care după volumul de cheltuieli este comparabil cu recensămîntul populaţiei. Realizarea tuturor acţiunilor de efectuare a recensămîntului doar cu suportul Bugetului de Stat este foarte problematică. In acest sens, au fost efectuate un şir de activităţi cu donatorii potenţiali în scopul atragerii surselor financiare pentru acoperirea cheltuielilor legate de pregătirea şi efectuarea recensămîntului general agricol. Totodată, problema finanţării cheltuielilor pentru efectuarea recensămîntului propriu-zis rămîne a fi nesoluţionată pe deplin.

Începînd cu 1 ianuarie 2007 au fost puse în aplicare noile registre de evidenţă a gospodăriilor populaţiei, ceea ce favorizează asigurarea autorităţilor publice centrale şi locale cu date autentice şi complete privind situaţia gospodăriilor populaţiei în localităţile rurale şi urbane.

În vederea perfecţionării sistemului de indicatori statistici vizînd investiţiile şi în scopul alinierii la standardele internaţionale, în special ale UE:

  • a fost elaborată ancheta statistică „Cu privire la investiţii” şi efectuată cercetarea statistică de probă pentru obţinerea tabloului complet privind volumul investiţiilor în active nefinanciare în Republica Moldova;
  • au fost elaborate şi ulterior aprobate la şedinţa Colegiului BNS din 26.01.2006 „Principiile metodologice de bază vizînd calcularea indicilor preţurilor la utilajele şi maşinile importate”.

În 2005 a fost lansată cercetarea statistică selectivă-pilot privind transportul şi parcursul de pasageri realizat cu microbuzele de pasageri, pe traseele de folosinţă generală din mun. Chişinău, pentru a testa noi metode de colectare a informaţiei.

Întru asigurarea plenitudinii şi comparabilităţii internaţionale a datelor migraţiei populaţiei, cu sprijinul consultativ al experţilor internaţionali, au fost studiate sursele de date posibile pentru colectarea informaţiei despre migraţia internă şi externă a populaţiei. Ca rezultat, au fost elaborate îndrumările metodologice privind evidenţa migraţiei populaţiei.

Au fost efectuate calculele speranţei de viaţă la naştere pe sexe, medii si unele vîrste. Acest indicator demografic este utilizat ca un component principal în aprecierea Indicelui Dezvoltării Umane.

Pe 6 septembrie 2007 a avut loc Seminarul Internaţional în domeniul statisticii demografice „Provocări şi posibilităţi pentru dezvoltarea statisticii şi analizei demografice” organizat de către Biroul Naţional de Statistică în comun şi cu susţinerea financiară a Oficiul de Statistică al Norvegiei. La lucrările seminarului au participat reprezentanţi ai oficiilor naţionale de statistică din Finlanda, Lituania, Norvegia, reprezentanţi ai organismelor internaţionale: UNFPA, UNDP Moldova, OIM precum şi reprezentanţi ai organelor administraţiei publice centrale interesate, mass-media şi instituţiilor de cercetare ştiinţifică din ţară.

Procesul de racordare a statisticii demografice naţionale la standardele internaţionale va servi ca bază pentru elaborarea Strategiei Naţionale şi a Planului Naţional în domeniul securităţii demografice şi realizarea altor măsuri prevăzute în planul de lucru al Comisiei Naţionale pentru Populaţie şi Dezvoltare aprobat prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 126 din 7 februarie 2007.

În 2005 a fost organizată şi efectuată cercetarea-pilot asupra 800 de întreprinderi privind „Indicii trimestriali ai costului forţei de muncă”. Rezultatele obţinute au permis calcularea indicilor costului forţei de muncă, în corespundere cu recomandările Eurostat-ului.

În vederea perfecţionării bazei informaţionale privind nivelul de trai al populaţiei şi piaţa forţei de muncă, începînd cu 1 ianuarie 2006 a demarat cercetarea Ancheta forţei de muncă (AFM) şi Cercetarea Bugetelor Gospodăriilor Casnice (CBGC) în unităţile primare de eşantionare noi, în conformitate cu eşantionul multifuncţional pentru cercetările din domeniul social (EMDOS) integrat, cu o reţea unică de anchetatori.

A fost elaborată şi aprobată de Guvern Hotărîrea nr. 471 din 3 mai 2006 „Cu privire la cercetările statistice în domeniul social asupra gospodăriilor casnice”.

În perioada 23-27, aprilie 2007 Biroul Naţional de Statistică în comun cu Institutul Naţional de Statistică al României şi cu asistenţa Proiectului ISAS/DFID a organizat şi desfăşurat un curs de training cu tema: „Statistica pieţei muncii în România şi armonizarea cu cerinţele Uniunii Europene: Ocupare şi Şomaj”.

În comun cu Ministerul Economiei şi Comerţului (Unitatea de Monitorizare a Sărăciei şi Politicii) a fost elaborată şi aprobată de Guvern Hotărîrea nr. 851 din 15.08.2005 „Cu privire la crearea sistemului de monitorizare şi evaluare a sărăciei”.

În comun cu Ministerul Economiei şi Comerţului, Academia de Ştiinţe a Moldovei a fost revizuită metodologia de calculare a minimului de existenţă şi, în special, racordarea coşului alimentar la fluctuaţiile sezoniere şi considerarea nivelelor regionale a preţurilor.

Pentru identificarea factorilor ce afectează starea de sănătate, studierea morbidităţii populaţiei (bolilor cronice), a consumului de servicii medicale şi de medicamente a fost efectuat studiul prin sondaj „Starea sănătăţii populaţiei şi impactul reformelor în domeniul sănătăţii asupra accesului populaţiei la serviciile medicale”. Această cercetare oferă posibilitatea evidenţierii legăturii dintre starea de sănătate a populaţiei şi anumiţi factori demografici (sex, vîrstă, stare civilă, nivel de instruire) sau de comportament, care au impact direct asupra sănătăţii (consumul de tutun, băuturi alcoolice, desfăşurarea unei activităţi sportive sau fizice, habitatul).

A fost elaborată Clasificarea Programelor Educaţionale din Moldova (MoldCED) aliniată la clasificatorul ISCED 97 care serveşte ca instrument corespunzător pentru completarea, generalizarea şi prezentarea datelor statistice vizînd învăţămîntul atît la nivel naţional, cît şi internaţional.

În continuu se studiază experienţa ţărilor UE întru identificarea necesităţilor şi priorităţilor de armonizare a statisticii naţionale la normele UE în domeniile statistice, care eventual sunt aplicate în practică sau devin masuri preconizate pe viitor. Specialiştii din domeniile statiste sunt invitaţi periodic la diverse seminare internaţionale, conferinţe, mese rotunde ceea ce le permite de a fi cît mai actuali cu cele mai recente elaborări în domeniu.

Este deosebit de importantă şi primordială adaptarea statisticii naţionale la cerinţele informaţionale existente, astfel asigurînd implementarea tehnologiilor informaţionale moderne, comparabilitatea datelor statistice la nivel internaţional şi reducînd presiunea informaţională asupra respondenţilor.

Cu susţinerea expertului internaţional în cadrul proiectului Tacis „Statistica 9” componentul Tehnologii informaţionale (TI) au fost demarate activităţi de elaborare a concepţia sistemului informaţional statistic.

În conformitate cu Hotărîrea Guvernului nr.606 din 1 iunie 2007, Cu privire la unele acţiuni de implementare a Strategiei Naţionale de edificare a societăţii informaţionale –„ Moldova electronică” Biroului Naţional de Statistică au fost alocate mijloace financiare în sumă de 1509 mii lei pentru elaborarea Concepţiei nominalizate şi documentaţiei tehnice respective.

În cadrul lucrărilor de gestiune a registrelor statistice (RENIM, RENUS, Registrul Gospodăriilor Ţărăneşti (de fermier)) a fost efectuat un volum major de lucrări legate atît de înregistrarea întreprinderilor şi organizaţiilor, cît şi de modificarea complexului de gestiune. În acest context se poate de menţionat încheierea unor serii de acorduri cu deţinătorii de surse de date administrative (Ministerul Dezvoltării Informaţionale, Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, Agenţia de Privatizare din cadrul Ministerului Economiei şi Comerţului etc.), fapt ce va permite trecerea la noi modalităţi de colectare a informaţiei.

Din surse financiare externe au fost achiziţionate circa 100 calculatoare, produsul program SAS pentru prelucrarea informaţiilor şi extinderea datelor cercetărilor statistice. Se implementează sistemul informatic pentru prelucrarea datelor statistice "InfoStat". A început proiectarea Business Registrului.

Au fost începute lucrări în vederea aderării la reţeaua guvernamentală de cancelarie şi schimb documente.

La sfârşitul anului 2005 - 2006 a fost reorganizată reţeaua locală de calculatoare cu perspectiva reproiectării şi reorganizării reţelei de calculatoare integrale a BNS (WAN).

Paralel cu dezvoltarea sistemului informaţional propriu, BNS a participat activ la procesele ce ţin de edificarea societăţii informaţionale în Republica Moldova, conlucrînd intens cu Ministerul Dezvoltării Informaţionale. Astfel, a fost lansat proiectul „Fereastra Unică”, ce are drept scop accesul la informaţia din Registrul de Stat al Unităţilor de Drept, gestionat de Ministerul Dezvoltării Informaţionale. De asemenea, s-a realizat proiectul-pilot de obţinere a datelor demografice privind mişcarea naturală a populaţiei din informaţia deţinută de oficiile de stare civilă.

Au fost organizate seminare în privinţa implementării familiei de software, destinat diseminării de date statistice - PC-AXIS organizate pentru colaboratorii BNS.

Au fost începute consultări în vederea reorganizării paginii WEB a Biroului Naţional de Statistică.

În luna iulie 2006 ca urmare a tenderului cîştigat de către „Ref – Ricerche per l’economia e la finanza” a fost lansat proiectul de asistenţă tehnică „Statistica 9” în cadrul programului TACIS, preconizat pe o durată de 18 luni (pîna în decembrie 2007).

Priorităţi pe termen scurt şi mediu în domeniul statisticii naţionale

Direcţii prioritare de dezvoltare ale sistemului statistic naţional:

  • Perfecţionarea, în cadrul reformei administraţiei publice , a structurii Biroului Naţional de Statistică;
  • Continuarea reformării sistemului statistic naţional in corespundere cu normele internaţionale, în special cele ale UE, ţinînd cont de particularităţile ţării noastre:
    • perfecţionarea sistemului de indicatori, metodologiilor de calcul a acestora, precum si a cercetărilor statistice pe domeniile prioritare;
    • modernizarea infrastructurii informaţionale;
    • pregătirea către desfăşurarea primului Recensămînt General Agricol;
    • pregătirilor pentru Runda mondială 2010 a recensămintelor populaţiei;
    • perfecţionarea cadrelor;
    • intensificarea colaborării cu donatorii străini etc.

O continuare logica a Planului de Acţiuni RM-UE o reprezintă Agenda de Integrare Europeană pentru 2008, cu specificare priorităţilor.

Realizările BNS privind executarea acţiunilor din Agenda:

  • Acţiuni de implementare a politicilor publice;
  • Asigurarea libertăţii mass-media;
  • Accesul nediscriminatoriu la informaţia de interes public;

Organizarea conferinţelor de presă cu participarea conducerii autorităţilor publice centrale.

În scopul organizării mai riguroase a activităţii de diseminare a informaţiilor statistice produse de Biroul Naţional de Statistică (BNS) la 29 mai 2008 a fost emis ordinul nr. 60a “Cu privire la organizarea circuitului informaţiilor BNS”, în care se stipulează modalitatea de ordonare mai exigentă a circuitului informaţiilor produse de BNS, inclusiv şi organizarea conferinţelor de presă cu participarea conducerii BNS.

Avînd la bază specificul de activitate a domeniului statistic, s-a decis organizarea trimestrială a evenimentelor cu participarea reprezentaţilor presei, care au avut loc după cum urmează:

Modernizarea paginilor web ale autorităţilor publice centrale şi plasarea comunicatelor de presă şi a informaţiilor de interes public în fiecare zi.

În scopul dezvoltării diseminării informaţiei statistice, în special prin îmbunătăţirea conţinutului informaţional al paginii oficiale a BNS în reţeaua Internet şi în scopul actualizării ei permanente, în luna august curent a fost emis ordinul nr. 86 din 19.08.08 „Cu privire la conţinutul paginii oficiale a Biroului Naţional de Statistică în reţeaua Internet” şi aprobat Planul de acţiuni vizînd perfecţionarea conţinutului informaţional în versiunea nouă a paginii oficiale a BNS şi Structura metadatelor.

Este de menţionat că, pe pagina web se plasează toate comunicatele de presă, notele informative şi informaţiile de interes public privind activitatea BNS.

De asemenea, permanent se efectuează actualizarea cu noi date statistice a Paginii Naţionale Sumare a Datelor, activitate realizată în cadrul Standardului Special de Diseminare a Datelor (SDDS) al FMI, Republica Moldova devenind stat-membru aliniat în anul 2006.

La momentul actual, BNS se află la ultima etapă de modernizare a noii versiuni a paginii web, planificată spre lansare pîna la sfîrşitul lunii noiembrie curent.

Expedierea comunicatelor de presă şi a invitaţiilor la întruniri cu participarea presei în adresa tuturor agenţiilor de presă oficial înregistrate în Republica Moldova

BNS difuzează continuu comunicate de presă (în număr de 90 de la începutul anului) cu referinţă la domeniile de activitate social-economice a ţării, precum şi cele cu privire la organizarea activităţii instituţiei, către instituţiile media oficial înregistrate în ţară (în total - 44).

Ca alternativă de utilizare a informaţiilor elaborate de BNS, reprezentanţilor mass-media li se comunică, concomitent cu expedierea comunicatelor, şi link-urile de pe pagina web a BNS unde pot citi aceste informaţii.

Lunar, în adresa Serviciului de presă a Aparatului Guvernului Republicii Moldova se expediază raportul de activitate vizînd relaţiile cu presă, unde sînt enumerate toate comunicatele de presă difuzate în luna de raport.

Climatul Investiţional

  • Reforma regulatorie

Simplificarea procedurilor de întocmire a dărilor de seamă fiscale şi statistice prin introducerea raportării în regim online, reducerea numărului de rapoarte

Anual, în cadrul elaborării proiectului programului lucrărilor statistice se revizuieşte sistemul de anchete (chestionare) statistice întru excluderea celor care se dublează sau constituie o valoare informaţională redusă, întru micşorarea presiunii informaţionale asupra respondenţilor statistici şi utilizînd cît mai amplu sursele administrative de date deţinute de organele administraţiei publice.

Cît priveşte raportarea statistică on-line, menţionăm că BNS a reflectat acest aspect în proiectul Concepţiei Sistemului Informaţional pentru BNS, care la momentul actual se afla spre avizare la Ministerul Dezvoltării Informaţionale şi alte părţi interesate.

Analiza bazelor de date existente la autorităţile publice şi posibilităţile de interconectare ale acestora pentru efectuarea schimbului electronic de date (e-Guvern) în scopul introducerii principiului „ghişeului unic” la eliberarea autorizaţiilor

BNS nu deţine surse informaţionale suplimentare necesare pentru eliberarea autorizaţiilor de către alte instituţii ale administraţiei publice. Totodată, e necesar de menţionat că la momentul înregistrării unităţilor de drept şi ulterior în cazul modificărilor în datele de înregistrare a acestora toate datele de înregistrare, inclusiv şi codurile statistice din clasificatoarele statistice sunt atribuite în exclusiviste de către Camera Înregistrării de Stat a Ministerului Dezvoltării Informaţionale, care ulterior transmite informaţia nominalizată prin intermediul „ghişeului unic” organelor administraţiei publice interesate, inclusiv şi BNS.

Astfel, nici o măsură nu a fost întreprinsă în acest sens, dat fiind faptul că BNS nu eliberează nici o autorizaţie şi nu încasează nici o taxă pentru reglementarea activităţii de întreprinzător.

 
 
Informaţii relevante
» Compendiumul cerinţelor statistice elaborat de Eurostat
» Legislaţia europeană în domeniul statisticii

»
Regulamentul Consiliului (CE) nr 223/2009 al Parlamentului European şi a Consiliului din 11.03.2009 privnd statisticile europene
» Cod de Bune Practici al Statisticilor Europene
» Principiile fundamentale ale statistcii oficiale
 
 
Prima Contact Harta
 
Comunicate de presă  / Banca de date statistice  / Statistici pe domenii  / Produse şi servicii  / Recensăminte  / Metadate  / Standardul SDDS al FMI  / e-Raportare  / Formulare și clasificări  / Despre BNS  / Transparenţa în procesul decizional  / Cooperare internaţională  / Noutăţi şi evenimente  / Referinţe utile  / Achiziţii publice  / Funcţii vacante
Sus
109723 vizitatori în decurs de 30 zile
 
Copyright © 2017 BIROUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ
Condiții de utilizare
TRIMARAN - IT Solutions Company // web, interactive, motion and software development solutions // http://www.trimaran.md, B2B and B2C solutions  /  Branding & Graphic Design Services / Website Design and Development  /  E-Commerce Systems / Software Application Architecture and Development / Multimedia solutions  /  2D/3D modeling & animation solutions / Video & Post Production / contact@trimaran.md
Creat de Trimaran