Experţi ai Oficiului Naţional de Statistică al Danemarcei, în vizită la Biroul Național de Statistică

Experţi ai Oficiului Naţional de Statistică al Danemarcei, în vizită la Biroul Național de Statistică
         
La data de 30 ianuarie, a avut loc vizita experţilor danezi la Biroul Naţional de Statistică (BNS), dna Silja Emmel şi dl Jesper Ellemose Skou Jensen.
                     
În cadrul întrunirii, experţii au prezentat o perspectivă de ansamblu a activităţii instituţiei, modul de organizare şi funcţionare şi alte aspecte specifice legate de management.
                
Pentru a familiariza experţii cu activitatea instituţiei, ulterior a urmat prezentarea BNS, care a inclus aspecte ce ţin de legislaţie, Strategia de Dezvoltare a Sistemului Statistic Național, producerea datelor statistice şi utilizarea surselor de date administrative. 
                  
La finalul întrevederii, directorul general al BNS, Vitalie Valcov a adus mulţumiri experţilor pentru consultaţiile oferite. Ambele părţi au convenit asupra identificării unor puncte de tangenţă şi posibilităţii de colaborare pe domeniile ce prezintă interes pentru BNS, cum ar fi: utilizarea surselor de date administrative, crearea Registrului statistic al populaţiei, dezvoltarea Registrului business, precum şi crearea de noi statistici.
                
  
   

Distribuie
  • Au fost utile aceste informații?
    Răspunsul dvs. ne va ajuta să îmbunătățim acest site
  • Da Nu

Vă rugăm să specificați de ce nu au fost aceste informații relevante pentru dvs.

Răspunsul dvs. ne va ajuta să îmbunătățim acest site!

  • Raportează o greșeală. Selectați textul dorit și tastați CTRL+ENTER