RO RU EN
Benzi RSS
Actualizat la: 24.11.2017
Prima / Noutăţi / Cum s-a desfășurat evenimentul „Hackathon: datele vorbesc despre tine(ri)”
Cum s-a desfășurat evenimentul „Hackathon: datele vorbesc despre tine(ri)”
26.10.2017
Versiune tipar
Cum s-a desfășurat evenimentul „Hackathon: datele vorbesc despre tine(ri)”
     
Pe 20 și 21 octombrie, s-a desfășurat, în premieră, un concurs, sub forma unui hackaton - „Hackathon: datele vorbesc despre tine(ri)”, în cadrul căruia participanții au avut posibilitatea să analizeze, vizualizeze, să prezinte și să transpună datele din diferite domenii care vizează tinerii, sub forma unor produse.
              
„Hackathon: datele vorbesc despre tine(ri)” s-a desfășurat în contextul Zilei Statisticii și a fost organizat de Consiliul Național al Tineretului din Moldova, cu suportul Biroului Național de Statistică al Republicii Moldova, Fondului ONU pentru Populație, Biroul Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare, Generator Hub și Simpals.
          
În cadrul evenimentului, participanții, în funcție de ideea pe care au prezentat-o, s-au grupat în șapte echipe și au lucrat timp de 36 de ore asupra acestora. Astfel, echipa „Data Quiz” a fost reprezentată de două participante internaționale, care au decis să creeze un  prototip de aplicație, accesibilă pentru tineri, în baza rezultatelor ultimului Recensământ al Populației și al Locuințelor. Tinerii utilizatori vor avea posibilitatea să compare aceste date, în funcție de criteriile selectate (regiune, nivel de studii, vârstă, etc.), în baza experiențelor și preferințelor personale. Cea de-a doua echipă, „Debate Academy”, a analizat care este impactul familiilor destrămate asupra tinerilor. Reieșind din situația actuală au urmărit care este legătura, și dacă aceasta există, între viciile pe care le au tinerii, rata divorțurilor, migrația și dacă, în ultimii doi ani, s-a înregistrat o creștere a acestora.
           
„MegaFrint” este cea de-a treia participantă la hackaton. Aceasta a creat o hartă interactivă prin intermediul căreia au „vizualizat” problemele cu care se confruntă tinerii. Din motiv că unele date lipsesc, că nu sunt atractive, că nu sunt grupate, că nu sunt accesibile tinerilor și că nu există o platformă unică care să le conțină, membrii echipei au creat modelul dat de hartă care ar veni în ajutor nu doar tinerilor, ci și Biroului Național de Statistică sau altor organizații, instituții care lucrează cu datele. Pentru a fi mai accesibilă și mai utilă, există posibilitatea de a utiliza și versiunea mobilă a acestei hărți.
       
Modul în care tinerii își aleg cariera și domeniile: echipa „YuNet” a prezentat date care le-ar putea fi de folos tinerilor în alegerea viitoarei profesii. O altă echipă a urmărit raportul care există între religie și sănătate, educația, etc. tinerilor. Cum și în ce măsură ultimele sunt influențate de faptul dacă tinerii fac sau nu parte dintr-o comunitate/organizație/entitate religioasă. „FFC”, în cadrul concursului a prezentat un set de produse: instrument de analiză a datelor, în baza mai multor factori, precum ar fi migrația tinerilor, starea financiară, sănătatea acestora; crearea unui model de aplicație pentru sistemul Andriod, care ar reprezenta grafic datele obținute și modul în care acestea vor crește sau nu în următorii ani; crearea unui formular, care, ulterior, poate fi folosit de către entitățile interesate. Ultima, echipă participantă a analizat impactul migrației asupra populației inactive din țară, în baza datelor existente care vizează acest aspect.
              
În baza celor prezentate, echipa „Data Quiz” a obținut premiul I, „FFC” și „MegaFrint”premiul II, „Debate Academy” au obținut premiul III. Ideile prezentate au fost jurizate în baza câtorva criterii, și anume: relevanța proiectelor, impactul social pe care îl produc, nivelul și modul în care au fost utilizate datele, originalitatea și durabilitatea acestora. Juriul a fost reprezentat de Ala Negruță, director-adjunct în cadrul Biroului Național de Statistică, Irina Lipcanu, ofițer de comunicare în cadrul UNFPA Moldova și Galina Petcu, coordonatoarea direcției Educație, în cadrul Consiliului Național al Tineretului din Moldova. Totodată, în cadrul evenimentului, echipele au beneficiat de suportul mentorilor care au o vastă experiență în domeniu.
   
   
   
    
       
 
 
 
 
Prima Contact Harta
 
Comunicate de presă  / Banca de date statistice  / Statistici pe domenii  / Produse şi servicii  / Recensăminte  / Metadate  / Standardul SDDS al FMI  / e-Raportare  / Formulare și clasificări  / Despre BNS  / Transparenţa în procesul decizional  / Cooperare internaţională  / Noutăţi şi evenimente  / Referinţe utile  / Achiziţii publice  / Funcţii vacante
Sus
81278 vizitatori în decurs de 30 zile
 
Copyright © 2017 BIROUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ
Condiții de utilizare
TRIMARAN - IT Solutions Company // web, interactive, motion and software development solutions // http://www.trimaran.md, B2B and B2C solutions  /  Branding & Graphic Design Services / Website Design and Development  /  E-Commerce Systems / Software Application Architecture and Development / Multimedia solutions  /  2D/3D modeling & animation solutions / Video & Post Production / contact@trimaran.md
Creat de Trimaran