Concurs: decernarea Premiului Naţional

Concurs: decernarea Premiului Naţional

Comisia pentru decernarea Premiului Naţional anunţă demararea concursului pentru decernarea Premiului Naţional, instituit în conformitate cu Hotărîrea Guvernului nr.399 din 12 iunie 2012 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr.120-125, art.441), cu modificările și completările ulterioare (http://lex.justice.md), în scopul recunoaşterii şi încurajării activităţii de cercetare, dezvoltare ştiinţifică şi tehnologică, a performanţelor artistice şi sportive.

În perioada pînă la 29 iulie curent, are loc înaintarea la concurs a candidaţilor și colectivelor de candidați pentru decernarea Premiului Naţional.

Premiul Naţional se acordă în domeniile:

a) ştiinţă – pentru rezultatele cercetărilor ştiinţifice care au contribuit la dezvoltarea ştiinţei, pentru publicaţii, produse, procese şi servicii noi cu potenţial înalt socioeconomic şi pentru promovarea imaginii ştiinţei naţionale pe plan internaţional;

b) tehnologii – pentru proiectarea, dezvoltarea şi punerea în aplicare a noilor tehnologii şi inovaţii care sînt destinate soluţionării provocărilor societale şi care au un impact pozitiv socioeconomic, potenţial sau real;

c) cultură şi artă – pentru produse de creaţie şi inovaţii artistice care au un impat semnificativ asupra patrimoniului cultural naţional şi internaţional, au primit aprecierea societăţii şi au contribuit la promovarea culturii naţionale pe plan internaţional;

d) sport – pentru performanţe sportive la nivel internaţional, elaborarea noilor tehnologii pentru dezvoltarea performanţei sportive, crearea şcolilor de performanţă, contribuţie la promovarea sportului pe plan naţional şi internaţional.

Premiul Național se decernează, de regulă, unui singur candidat. În eventualitatea în care rolul decisiv în elaborarea/realizarea unei lucrări aparține mai multor persoane, Premiul Naţional poate fi decernat colectivului de autori. În acest caz, recompensa bănească se împarte egal între laureații Premiului Național, iar diploma şi medalia sînt înmînate fiecărui laureat.

Una şi aceeaşi persoană nu poate fi inclusă concomitent în componenta mai multor colective de autori pretendenți la Premiul Naţional.

La concursul pentru decernarea Premiului Naţional nu se admit persoanele care deţin Premiul Naţional în domeniul ştiinţei şi tehnicii, Premiul Naţional în domeniul literaturii, artei şi arhitecturii, Premiul Naţional sau Premiul de Stat.

Înaintarea candidaților la concursul pentru decernarea Premiului Naţional se face de către ministerele de resort, Academia de Ştiinţe a Moldovei, universități, uniunile de creație, federațiile de sport, precum şi de către laureaţi ai Premiului Naţional şi laureaţi ai Premiului de Stat.

Scrisoarea de recomandare privind candidatul/candidaţii la concursul pentru decernarea Premiului Naţional urmează să conţină următoarele informaţii: numele şi prenumele, data şi locul naşterii, domiciliul, locul de muncă sau ocupația, gradul ştiinţific, titlul ştiinţifico-didactic, titlul onorific, contribuţia candidatului/candidaţilor la dezvoltarea ştiinţei/tehnologiei/culturii/artei/sportului, materializată prin elaborarea/realizarea unei lucrări, unui ciclu de lucrări sau prin performanţe la concursurile ştiinţifice, inovaţionale, artistice, competiţii sportive naţionale și internaţionale; date despre premii; probe ce denotă recunoaşterea realizărilor candidatului /candidaţilor, indicatori de impact socioeconomic.

Dosarele (recomandările candidaţilor și materialele însoțitoare) pentru concursul Premiului Naţional, cu indicarea domeniului de decernare a Premiului Naţional (ştiinţă; tehnologii; cultură şi artă; sport), urmează să fie prezentate pînă la 29 iulie 2016, ora 17.00, la adresa: Casa Guvernului, Piaţa Marii Adunări Naţionale, nr.1, biroul 637.

Pentru informații puteți contacta tel.022 25 01 03, Iurie Cazacu, Secretar general adjunct al Guvernului.

Materialele prezentate pentru concurs nu se restituie candidaților.


Distribuie
  • Au fost utile aceste informații?
    Răspunsul dvs. ne va ajuta să îmbunătățim acest site
  • Da Nu

Vă rugăm să specificați de ce nu au fost aceste informații relevante pentru dvs.

Răspunsul dvs. ne va ajuta să îmbunătățim acest site!

  • Raportează o greșeală. Selectați textul dorit și tastați CTRL+ENTER