Şedinţa anuală cu privire la rezultatele Proiectului de cooperare statistică dintre Biroul Naţional de Statistică şi Statistica Suediei 2015-2016

Şedinţa anuală cu privire la rezultatele Proiectului de cooperare statistică dintre Biroul Naţional de Statistică şi Statistica Suediei 2015-2016

Astăzi, 20 aprilie 2016, a avut loc şedinţa anuală cu privire la rezultatele Proiectului de cooperare statistică dintre Biroul Naţional de Statistică (BNS) şi Statistica Suediei (SCB) 2015-2016.

Pe parcursul perioadei de implementare,  acest proiect a avut un impact major în domeniul statistic al Republicii Moldova, care a contribuit la îmbunătăţirea capacităţii instituţionale a BNS în producerea de statistici şi racordarea acestora la standardele internaţionale şi cele europene.

Şedinţa a fost prezidată de directorul general al BNS,  Dl Marin Gospodarenco, în cadrul căreia au participat reprezentanţii Ambasadei Suediei la Chişinău Dl Henrik Huitfeldt, consilier/şef al Secţiei Cooperare pentru Dezvoltare şi Dl Andrei Darie, coordonator naţional de program; reprezentanţii Oficiului Consultativ Internaţional la Statistica Suediei Dl Eliecen Gomez, manager regional şi Dna Cecilia Weststrom,  şef adjunct de departament; specialiştii în domeniu din cadrul BNS.

Încadrul şedinţei, Dl Hakan Tegenrot, consultantrezident în cadrulproiectului cu Statistica Suediei a prezentat raportul de progres, pentru perioada 2015-2016, enumerînd progresele în domeniile: managementul şi dezvoltarea resurselor umane; metode statistice şi eşantionare; comerţ exterior; statistica întreprinderilor; conturi naţionale şi statistica mediului.

Perioada de cooperare dintre SCB şi BNS a fost una de succes, accentele fiind puse pe o planificare comună şi crearea reţelelor de parteneriat. Anume aceasta a contribuit la înregistrarea progreselor în toate componentele.

“Este un proiect foarte important pentru domeniul statistic al Republicii Moldova, continuitatea căruia este eminamente necesară, în contextul implementării Acordului de Asociere şi dezvoltării domeniului statistic”, a menţionat dl Marin Gospodarenco.

La final, directorul general al BNS, a mulţumit Agenţiei Suedeze pentru Cooperare şi Dezvoltare Internaţională (Sida), atît pentru decizia pozitivă privind prelungirea proiectului până la sfârşitul anului 2017, cît şi pentru susţinerea financiară şi parteneriatul oferit.


Distribuie
  • Au fost utile aceste informații?
    Răspunsul dvs. ne va ajuta să îmbunătățim acest site
  • Da Nu

Vă rugăm să specificați de ce nu au fost aceste informații relevante pentru dvs.

Răspunsul dvs. ne va ajuta să îmbunătățim acest site!

  • Raportează o greșeală. Selectați textul dorit și tastați CTRL+ENTER