RO RU EN
Benzi RSS
Actualizat la: 23.05.2018
Prima / Noutăţi / Lansarea unui studiu nou în gospodăriile casnice
Lansarea unui studiu nou în gospodăriile casnice
08.04.2016
Versiune tipar

Lansarea unui studiu nou în gospodăriile casnice

În conformitate cu angajamentele luate de către Republica Moldova, prin semnarea la 17 martie 2010 a Tratatului Comunităţii Energetice, în sarcina Biroului Naţional de Statistică (BNS) a fost pus obiectivul de îmbunătăţire a statisticii în domeniul energiei. Prin semnarea acestui document, ţara noastră a devenit membru cu drepturi depline a Comunităţii Energetice, care prevăd implementarea Regulamentului CE nr. 1009/2008 al Parlamentului european şi al Consiliului din 22.10.2008 privind statisticile în domeniul energiei şi a Directivei 2008/92/CE privind statisticile lunare comunitare în domeniul energetic.

Pentru realizarea acestor obiective BNS are nevoie de ajustarea metodologiilor din domeniu, elaborarea de cercetări statistice noi, inclusiv cercetarea gospodăriilor casnice vizînd consumul de combustibili şi energie.

Biroul Naţional de Statistică în colaborare cu Proiectul Energie şi Biomasă în Moldova a elaborat un chestionar nou vizînd consumul de energie în gospodăriile casnice.

În perioada 04-08 aprilie, 150 de operatori de interviu au fost instruiţi în vederea colectării informaţiilor vizînd consumul de energie în gospodăriile casnice.

În perioada 05-30 aprilie operatorii de interviu ai BNS vor vizita 3500 gospodării casnice.

Realizarea cu succes a Cercetării vizînd consumul de energie în gospodăriile casnice de către BNS va facilita îndeplinirea obligaţiunilor către Comunitatea Energetică.

 
 
 
 
Prima Contact Harta
 
Comunicate de presă  / Banca de date statistice  / Statistici pe domenii  / Produse şi servicii  / Recensăminte  / Metadate  / Standardul SDDS al FMI  / e-Raportare  / Formulare și clasificări  / Despre BNS  / Transparenţa în procesul decizional  / Cooperare internaţională  / Noutăţi şi evenimente  / Referinţe utile  / Achiziţii publice  / Funcţii vacante
Sus
26267 vizitatori în decurs de 30 zile
 
Copyright © 2018 BIROUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ
Condiții de utilizare
TRIMARAN - IT Solutions Company // web, interactive, motion and software development solutions // http://www.trimaran.md, B2B and B2C solutions  /  Branding & Graphic Design Services / Website Design and Development  /  E-Commerce Systems / Software Application Architecture and Development / Multimedia solutions  /  2D/3D modeling & animation solutions / Video & Post Production / contact@trimaran.md
Creat de Trimaran