Specialiştii de la Biroul Naţional de Statistică în vizită de studiu la Oficiul pentru Statistica Naţională al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord

Specialiştii de la Biroul Naţional de Statistică în vizită de studiu la Oficiul pentru Statistica Naţională al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord

În perioada 18-20 ianuarie 2016 un grup de specialişti de la Biroul Naţional de Statistică, condus de directorul general, dna Lucia SPOIALĂ, a participat într-o vizită de studiu la Oficiul pentru Statistica Naţională al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, organizată în cadrul proiectului bilateral de cooperare cu Statistica Suediei.

În cadrul vizitei, specialiştii BNS au avut posibilitatea să facă cunoştinţă cu experienţa britanică în ceea ce priveşte organizarea sistemului statistic în Regatul Unit, utilizarea datelor administrative în scopuri statistice şi asigurarea confidenţialităţii datelor cu caracter personal, procesul de elaborare şi aprobare a legii privind statistica şi înregistrarea, coordonarea sistemului statistic naţional şi asigurarea calităţii şi încrederii în statisticile oficiale, etc. Activitatea în cauză vine să susţină eforturile Biroului Naţional de Statistică din perspectiva modificării legii privind statistica oficială şi reformării sistemului statistic naţional conform Codului de Practici al Statisticilor Europene şi conform recomandărilor Eurostat.

În cadrul întrevederilor cu conducerea de vîrf a Oficiului pentru Statistica Naţională al Regatului Unit a fost exprimata promptitudinea de a asista specialiştii Biroului Naţional de Statistică în întrebările de interes major, precum şi dorinţa pentru a continua cooperarea în viitor.


Distribuie
  • Au fost utile aceste informații?
    Răspunsul dvs. ne va ajuta să îmbunătățim acest site
  • Da Nu

Vă rugăm să specificați de ce nu au fost aceste informații relevante pentru dvs.

Răspunsul dvs. ne va ajuta să îmbunătățim acest site!

  • Raportează o greșeală. Selectați textul dorit și tastați CTRL+ENTER