Biroul Naţional de Statistică oferă consultanţă Agenţiei pentru Statistică din Kazahstan

Biroul Naţional de Statistică oferă consultanţă Agenţiei pentru Statistică din Kazahstan

Expert_MG_1925.JPGÎn perioada 24-28 mai curent, specialiştii Biroului Naţional de Statistică (BNS) au fost gazdă colegilor de la Agenţia pentru Statistică din Kazahstan.

În cadrul acestei vizite de o săptămînă specialiştii Direcţiei statistica pieţei muncii şi demografiei a BNS au oferit consultanţă şi şi-au împărtăşit experienţa şi succesele în domeniul statisticilor ocupării şi salarizării colegilor din Kazahstan.

Colegii din Kazahstan au făcut cunoştinţă cu experienţa Republicii Moldova în implementarea Anchetei Forţei de Muncă (AFM), fiind la momentul actual cea mai amplă cercetare continuă realizată în gospodării. BNS organizează cu succes această cercetare statistică începînd cu anul 1998, principalul obiectiv al căreia este, pe de o parte, măsurarea populaţiei active (ocupate şi în şomaj) şi a populaţiei inactive, iar pe de altă parte, determinarea structurilor acestor categorii, precum şi a tendinţelor lor de evoluţie. Bucurîndu-se de o veche tradiţie în ţările cu economie de piaţă, acest tip de cercetare este unicul instrument prin care se poate măsura complexitatea şi interacţiunea fenomenelor de pe piaţa forţei de muncă.

Un subiect aparte a fost studierea experienţei BNS în măsurarea statistică a ocupării în sectorul informal şi a ocupării informale în corespundere cu standardele internaţionale.

Este de remarcat faptul că în anul 2008 cercetarea AFM a BNS a fost evaluată a) în raport cu standardele internaţionale şi b) în raport cu normele europene.

Astfel, atît experţii Departamentului de Statistică al Organizaţiei Internaţionale a Muncii cît şi experţii Oficiului de Statistică al Comisiei Europene (Eurostat) au apreciat cercetarea AFM ca fiind în conformitate cu standardele internaţionale şi normele europene.

Menţionăm că aceasta este a doua vizită de studiu a specialiştilor de la Agenţia pentru Statistică din Kazahstan la Biroul Naţional de Statistică, prima avînd loc în iulie 2004.

Persoană de contact:

Ala Pâslariuc
Secţia diseminare a informaţiei şi relaţii cu publicul
Tel. 40 30 51


Distribuie
  • Au fost utile aceste informații?
    Răspunsul dvs. ne va ajuta să îmbunătățim acest site
  • Da Nu

Vă rugăm să specificați de ce nu au fost aceste informații relevante pentru dvs.

Răspunsul dvs. ne va ajuta să îmbunătățim acest site!

  • Raportează o greșeală. Selectați textul dorit și tastați CTRL+ENTER