Lansarea noii soluţii Web de diseminare a datelor statistice de către Biroul Naţional de Statistică

Lansarea noii soluţii Web de diseminare a datelor statistice de către Biroul Naţional de Statistică

Evenimentul a avut loc, astăzi, 27 mai 2010, în cadrul Seminarului internaţional privind diseminarea datelor statistice şi lansarea unei noi soluţii Web de diseminare a datelor statistice, organizat de Biroul Naţional de Statistică al Republicii Moldova în comun cu Oficiul de Statistică al Norvegiei.

La acest seminar au participat reprezentanţi ai autorităţilor publice centrale, organizaţiilor obşteşti, instituţiilor de cercetare din Republica Moldova, oficiilor naţionale de statistică din Norvegia, România, Finlanda, Estonia, precum şi reprezentanţii ai organizaţiilor internaţionale în Republica Moldova.

Principalul obiectiv al Seminarului a fost lansarea Statbank-ului – noua soluţie Web de diseminare a datelor statistice de către BNS.

Tematica pusă în discuţie a vizat:

  • Dezvoltarea diseminării informaţiei statistice de către Biroul Naţional de Statistică, cu prezentarea băncii de date statistice a BNS, ca fiind cel mai recent membru al familiei PC-Axis;
  • Experienţa altor ţări privind dezvoltarea diseminării informaţiei statistice.

Implementarea Instrumentului PC-Axis de către BNS a avut loc în cîteva etape:

  1. Crearea fişierelor PC-Axis (metadatelor şi datelor statistice) pe baza:
  • - Tabelelor disponibile în format Excel.
  • - Elaborării de soluţii noi (PX-Creator) pentru importarea datelor statistice din subsistemele informatice învechite(disponibile în formatul .dbf) în PC-Axis.
  1. Adaptarea la sistemul informaţional al BNS.
  2. Crearea băncii de date PX-Web, care face parte din familia PC Axis.

Noua bancă de date statistice PX-Web (Statbank) conţine informaţie din20 domenii şi 63 subdomenii statistice, prezentate în cca350 tabele cu date statistice. Seriile temporale sînt prezentate, de regulă, pentru anii 2000-2009, iar pentru unii indicatori din domeniul statisticii demografice - din anul 1940, a statisticii agriculturii – din anul 1980. Banca de date oferă posibilitatea accesării matadatelor (informaţiilor despre datele statistice) de referinţă. Un avantaj mare al Statbank-ului este disponibilitatea accesării şi în limba engleză.

Necesitatea implementării Instrumentului PC-Axis de către BNS este motivată din mai  multe puncte de vedere. Din punct de vedere al avantajelor pentru utilizatorii de date statistice,  noua  bancă de date statistice oferă posibilitatea de creare la dorinţă, prezentare şi salvare a tabelelor multidimensionale în mod facil, operativ şi comod pentru utilizator. Datele sînt prezentate grafic şi sînt integrate cu metadatele de referinţă. Din punct de vedere al avantajelor pentru BNS, Statbank-ul reprezintă un instrument eficient pentru crearea, editarea şi stocarea tabelelor. De asemenea, banca de date oferă posibilitatea de integrare în sistemul informatic actual, utilizat în multe ţări cu nivel avansat de dezvoltare a statisticii, inclusiv de către Statistica Norvegiei, unul din elaboratorii soft-urilor din familia PC-Axis.

Dezvoltarea Instrumentului PC-Axis de către BNS prevede în continuare extinderea băncii de date, inclusiv cu date în profil teritorial (pe regiuni de dezvoltare), privind indicatorii ODM (Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului), prin valorificarea fondului disponibil de date statistice; migrarea datelor  relevante din seriile de timp plasate pe pagina Web a BNS şi buletinele(tabelele) statistice existente spre banca de date statistice.

Menţionăm că, crearea băncii de date statistice PX-Web a avut loc graţie asistenţei acordate de către Oficiul de Statistică al Norvegiei, care acordă şi în continuare suport important în procesul de aliniere a statisticii naţionale la standardele europene.

 

 Persoană de contact:

Ala PÂSLARIUC,
Şef, secţia diseminare a informaţiei şi relaţii cu publicul,
tel.:40 30 51


Distribuie
  • Au fost utile aceste informații?
    Răspunsul dvs. ne va ajuta să îmbunătățim acest site
  • Da Nu

Vă rugăm să specificați de ce nu au fost aceste informații relevante pentru dvs.

Răspunsul dvs. ne va ajuta să îmbunătățim acest site!

  • Raportează o greșeală. Selectați textul dorit și tastați CTRL+ENTER