Minimul de existenţă în semestrul I 2017

Minimul de existenţă în semestrul I 2017

Biroul Naţional de Statistică informează că în semestrul I 2017 mărimea minimului de existenţă a constituit în medie pe lună pentru o persoană 1866,3 lei, fiind în creştere faţă de semestrul I 2016 cu 2,9%.

Figura 1.Evoluţia  minimului de existenţă în semestrul I 2013-2017

În funcţie de mediul de reşedinţă, constatăm diferenţe semnificative, cea mai mare valoare a minimului de existenţă fiind înregistrată pentru populaţia din oraşe mari (mun. Chişinău şi Bălţi) – 2015,6 lei, sau cu 9,7% mai mult comparativ cu alte oraşe – 1836,7 lei şi cu 11,4% mai mult comparativ cu mediul rural – 1809,9 lei (vezi anexa, tabelul 1).

Pe categorii de populaţie, valoarea maximă a minimului de existenţă revine populaţiei în vârstă aptă de muncă – 1980,9 lei şi, în special, bărbaţilor – 2144,1 lei, comparativ cu 1803,8 lei în cazul femeilor.

Minimul de existenţă pentru copii constituie în medie 1782,1 lei lunar, cu o diferenţiere a acestui indicator în dependenţă de vârsta copilului, de la 684,4 lei pentru un copil în vârstă de până la 1 an până la 2015,5 lei pentru un copil în vârstă de 7-17 ani. În funcţie de mediul de reşedinţă al acestora, minimul de existenţă pentru copiii din oraşele mari este cu 12,2% mai mare comparativ cu mediul rural, iar în cazul copiilor în vârstă de până la un an această diferenţă constituie 19,2%.

Figura 2. Valoarea minimului de existenţă în semestrul I 2017

Veniturile disponibile lunare ale populaţiei în semestrul I 2017 au constituit, în medie pe o persoană, 2181,1 lei şi au depăşit mărimea medie a minimului de existenţă cu 16,9%. Salariul mediu lunar pe economie al unui angajat în această perioadă a însumat 5429,9 lei, astfel fiind posibilă acoperirea minimului de existenţă pentru populaţia în vârstă aptă de muncă de 2,7 ori.

Tabelul 1. Co-raportul dintre veniturile populaţiei şi minimul de existenţă în semestrul I

 

2015

2016

2017

Veniturile disponibile ale populaţiei, medii lunare pe o persoană, lei1

1 925,4

2 028,6

2 181,1

Co-raportul dintre veniturile medii lunare disponibile pe o persoană şi valoarea medie a minimului de existenţă, %

111,6

111,8

116,9

Salariul mediu lunar pe economie al unui angajat, lei

4 448,3

4835,9

5 429,9

Co-raportul dintre salariul mediu lunar pe economie al unui angajat şi valoarea medie a minimului de existenţă pentru populaţia în vârstă aptă de muncă

243,9

251,1

274,1

Co-raportul dintre salariul mediu lunar şi valoarea medie a minimului de existenţă pentru populaţia în vârstă aptă de muncă diferă în funcţie de activităţile economiei naţionale. Nivelul maxim de acoperire al minimului de existenţă pentru populaţia aptă de muncă a fost atins de salariaţii din sectorul informații si comunicații – de 6,1 ori, iar cel minim – de salariaţii din agricultură, silvicultură și pescuit și din artă, activităţi de recreere şi de agrement, al căror salarii acoperă minimul de existenţă în proporţie de 1,7 ori (vezi anexa, tabelul 2).

Pentru pensionari, minimul de existenţă a constituit 1566,6 lei şi reprezintă 84% din valoarea medie pentru total populaţie. Valoarea medie a pensiei lunare, stabilite la 1 iulie 2017, a constituit 1484,7 lei, ce face posibilă acoperirea minimului de existenţă pentru această categorie de populaţie la nivel de 94,8%. Dacă considerăm pensia medie pentru limită de vârstă, co-raportul respectiv este de 91%.

Tabelul 2. Co-raportul dintre pensia medie şi minimul de existenţă în semestrul I

 

2015

2016

2017

Mărimea medie a pensiei lunare stabilite2, lei

1 170,8

1 278,8

1 484,7

Co-raportul dintre mărimea medie a pensiei lunare stabilite şi valoarea medie a minimului de existență pentru pensionari, %

81,0

83,9

94,8

Mărimea medie a pensiei lunare stabilite pentru limită de vârstă3, lei

1 200,2

1 307,3

1 425,9

Co-raportul dintre mărimea medie a pensiei lunare stabilite pentru limită de vârstă şi valoarea medie a minimului de existență pentru pensionari, %

83,1

85,8

91,0

Indemnizaţia lunară pentru îngrijirea copiilor în vârstă de până la 3 ani pentru persoanele asigurate4, lei

1 120,4

1 186,7

1 274,9

Co-raportul dintre indemnizaţia lunară pentru îngrijirea copiilor în vârstă de până la 3 ani pentru persoanele asigurate şi valoarea medie a minimului de existenţă pentru copiii în vârstă de 1-6 ani, %

78,3

80,0

83,0

Indemnizaţia lunară pentru îngrijirea copiilor în vârstă de până la 1,5 ani pentru persoanele neasigurate, lei

400,0

440,0

540,0

Co-raportul dintre indemnizaţia lunară pentru îngrijirea copiilor în vârstă de până la 1,5 ani pentru persoanele neasigurate şi valoarea medie a minimului de existenţă pentru copiii în vârstă de 1-6 ani, %

27,9

29,7

35,1

În condițiile în care indemnizaţiile lunare pentru îngrijirea copiilor în vârstă de până la 3 ani constituie în medie 1274,9 lei pentru persoanele asigurate, aceste plăţi acoperă valoarea minimului de existenţă pentru copiii în vârstă de 1-6 ani în proporţie de 83%. În cazul persoanelor neasigurate mărimea indemnizaţiilor lunare pentru îngrijirea copiilor (540 lei) asigură doar 35,1% din necesarul minim pentru copiii în vârstă de 1-6 ani.

 

Note:

1 Veniturile disponibile pentru semestrul I au fost calculate ca medie aritmetică între valorile trimestrelor I şi II conform datelor Cercetării Bugetelor Gospodăriilor Casnice.
2 Mărimea medie a pensiei lunare stabilită la 1 iulie 2017. 
3 Mărimea medie a pensiei lunare pentru limită de vârstă stabilită la 1 iulie 2017. 
4 Indemnizaţia lunară pentru îngrijirea copiilor pentru persoanele asigurate stabilită la 1 iulie 2017.

        

Persoană de contact:
Liubovi Stoianov
şef al direcţiei statistica serviciilor sociale şi condiţiilor de trai
tel. 0 22 73 15 68


Distribuie
  • Raportează o greșeală. Selectați textul dorit și tastați CTRL+ENTER