RO RU EN
Benzi RSS
Actualizat la: 20.10.2017
Prima / Comunicate de presă / Rezultatele RPL 2014: Gradul de înrolare în sistemul de educație
Rezultatele RPL 2014: Gradul de înrolare în sistemul de educație
26.04.2017
Versiune tipar

Rezultatele RPL 2014: Gradul de înrolare în sistemul de educație*

Conform rezultatelor RPL2014 numărul persoanelor în vârstă de 3 ani și peste, încadrați într-o instituție de învățământ la momentul recenzării, constituie 230 la 1000 de persoane sau 23%. Gradul de înrolare în sistemul de educație este mai înalt pentru copiii de la 7 la 15 ani - vârsta obligatorie de încadrare în învățământul general obligatoriu. Astfel, 99,4% dintre copii în vârstă de 7-10 ani sunt încadrați în sistemul educațional național și 98,6% în cazul copiilor în vârstă de 11-15 ani.

Odată cu împlinirea vârstei de 16 ani, scade gradul de încadrare a copiilor. În grupa de vârstă 16-18 ani, rata de înrolare este de 74,3%, iar pentru persoanele în vârstă de 19-23 ani – 41,9%.

Dacă ne referim la persoanele care își continuă studiile în învățământul superior pe sexe, se observă că femeile prevalează – 56,8%, iar bărbații optează mai mult pentru studii medii profesionale – 56,4% dintre persoanele din învățământul mediu profesional.

Nivelul de înrolare al copiilor de 3-6 ani în instituțiile de învățământ preșcolar în medie pe țară este de 83,6%. În mediul urban copiii sunt încadrați în proporție de 81,1%, comparativ cu 84,9% în localitățile rurale. Accesul copiilor la servicii de educație preșcolară diferă în aspect teritorial. Cel mai mare grad de înrolare este caracteristic pentru raioanele Cantemir, Ștefan-Vodă, Cahul și UTA Găgăuzia, iar cel mai mic este în raionul Anenii-Noi, mun. Chișinău și Bălți.

Anexă

Notă:

* Informația privind continuarea studiilor este prezentată doar pentru populația rezidentă în vârstă de 3 și peste ani

Alte date privind rezultatele RPL2014 găsiți la rubrica Recensăminte / Recensământul Populației și al Locuințelor 2014

 
 
 
 
Prima Contact Harta
 
Comunicate de presă  / Banca de date statistice  / Statistici pe domenii  / Produse şi servicii  / Recensăminte  / Metadate  / Standardul SDDS al FMI  / e-Raportare  / Formulare și clasificări  / Despre BNS  / Transparenţa în procesul decizional  / Cooperare internaţională  / Noutăţi şi evenimente  / Referinţe utile  / Achiziţii publice  / Funcţii vacante
Sus
106463 vizitatori în decurs de 30 zile
 
Copyright © 2017 BIROUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ
Condiții de utilizare
TRIMARAN - IT Solutions Company // web, interactive, motion and software development solutions // http://www.trimaran.md, B2B and B2C solutions  /  Branding & Graphic Design Services / Website Design and Development  /  E-Commerce Systems / Software Application Architecture and Development / Multimedia solutions  /  2D/3D modeling & animation solutions / Video & Post Production / contact@trimaran.md
Creat de Trimaran