Activitatea de comerț exterior a Republicii Moldova în ianuarie-februarie 2017

Activitatea de comerț exterior a Republicii Moldova 
în ianuarie-februarie 2017*

Biroul Naţional de Statistică informează că exporturile de mărfuri realizate în luna februarie 2017 s-au cifrat la 176,6 mil. dolari SUA, cu 26,5% mai mult față de luna precedentă și cu 27,5% mai mult - comparativ cu luna februarie 2016.

Figura 1. Evoluția lunară a exporturilor de mărfuri

În ianuarie-februarie 2017 exporturile de mărfuri au totalizat 316,2 mil. dolari SUA, volum superior celui realizat în perioada corespunzătoare din 2016 cu 23,9%.

Exporturile de mărfuri autohtone au constituit 204,7 mil. dolari SUA (64,7% din total exporturi), fiind în creștere cu 31,3% față de ianuarie-februarie 2016, care a contribuit la majorarea pe total exporturi cu 19,1%.

Reexporturilede mărfuri străine au însumat 111,5 mil. dolari SUA (35,3% din total exporturi), majorându-se cu 12,2% comparativ cu ianuarie-februarie 2016. Reexporturile de mărfuri după prelucrare au deținut 23,9% din total exporturi, iar reexporturile de mărfuri clasice, care nu au suferit transformări esențiale – 11,4%.

Exporturile de mărfuri destinatețărilorUniunii Europene (UE–28) au însumat 209,3 mil. dolari SUA (cu 24,7% mai mult față de ianuarie-februarie 2016), deținând o cotă de 66,2% în total exporturi (65,8% – în ianuarie-februarie 2016).

Țările CSI au fost prezente în exporturile Moldovei cu o pondere de 19,3% (18,9% - în ianuarie-februarie 2016), ce corespunde unei valori de 61,1 mil. dolari SUA. Exporturile de mărfuri către aceste țări s-au majorat cu 26,5%,comparativ cu ianuarie-februarie 2016.

Figura 2.Structura exporturilor de mărfuri pe grupe de țări

Analiza evoluției exporturilor pe țări în ianuarie-februarie 2017, comparativ cu perioada similară din anul 2016, relevă majorarea exporturilor către România (+27,7%), Federația Rusă (+67,7%), Turcia (de 2,3 ori), Spania (de 10,1 ori), Italia (+18,2%), Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (+32,7%), Germania (+21,6%), Bulgaria (de 1,7 ori), Liban (de 5,6 ori), Elveția (de 2,1 ori), Austria (+43,7%), Georgia (de 1,9 ori), Olanda (+28,9%), Belgia (de 1,8 ori), Cipru (de 30,7 ori), Lituania (+59,5%), Serbia (de 4,0 ori), Malaysia (de 5,9 ori), Emiratele Arabe Unite (de 3,8 ori) şi Canada (de 7,7 ori), care a favorizat creșterea pe total exporturi cu 30,3%.

În același timp, s-au redus livrările către Irak (-82,8%), Belarus (-13,2%), Franța (-21,3%), Siria (-64,0%), Indonezia (-71,0%), Polonia (-7,1%), Republica Cehă (-9,6%) şi Estonia (-54,7%), atenuând astfel creșterea pe total exporturi cu 6,7%.

Figura 3. Structura exporturilor pe grupe de mărfuri

În ianuarie-februarie 2017, comparativ cu aceeași perioadă din anul 2016 s-au marcat creșterila exporturile de semințe și fructe oleaginoase (de 1,8 ori), mașini și aparate electrice (+35,6%), cereale și preparate pe bază de cereale (de 2,0 ori), legume și fructe (+21,7%), produse medicinale și farmaceutice (de 2,7 ori), îmbrăcăminte și accesorii (+9,3%), grăsimi și uleiuri vegetale fixate, brute, rafinate sau fracționate (+34,6%), băuturi alcoolice și nealcoolice (+9,8%), fire, țesături și articole textile (+16,3%), vehicule rutiere (+51,5%), produse chimice organice (+43,6%), zahăr, preparate pe bază de zahăr, miere (+33,2%), minereuri metalifere și deșeuri de metale (+68,4%), petrol, produse petroliere și produse înrudite (de 2,2 ori), construcții prefabricate; alte instalații și accesorii pentru instalații sanitare, de încălzit și de iluminat (de 2,8 ori), produse lactate și ouă de păsări (+41,0%), hrană destinată animalelor (+12,9%), carne și preparate din carne (de 1,8 ori), îngrășăminte naturale și minerale naturale (de 2,5 ori), care au contribuit la majorarea pe total exporturi cu 26,5%.

Totodată, s-au micșorat exporturile de uleiuri esențiale, rezinoide și substanțe parfumate, preparate pentru toaleta, produse pentru înfrumusețare (-38,9%), cauciuc prelucrat (-84,5%), animale vii (-78,7%), instrumente și aparate, profesionale, științifice și de control (-25,8%), încălțăminte (-8,2%), articole prelucrate din metal (-14,8%), mașini și aparate specializate pentru industriile specifice (-43,6%), atenuând astfel creșterea pe total exporturi cu 3,5%.

Importurile de mărfuri realizateîn luna februarie 2017 au însumat 332,7 mil. dolari SUA, cu 24,7% mai mult față de luna anterioară și cu 15,9% - comparativ cu luna februarie 2016.

Figura 4. Evoluția lunară a importurilor de mărfuri

În ianuarie-februarie 2017 importurile de mărfuri au totalizat 599,5 mil. dolari SUA, volum superior celui realizat în perioada corespunzătoare din anul 2016 cu 21,3%.

Importurile de mărfuri dințările Uniunii Europene (UE-28) s-au cifrat la 273,4 mil. dolari SUA(cu 25,8% mai mult față de ianuarie-februarie 2016), deținând o pondere de 45,6% în total importuri (44,0% - în ianuarie-februarie 2016).

Importurile de mărfuri provenite dințările CSI au avut o valoare de 167,5 mil. dolari SUA (cu 8,4% mai mult decât în ianuarie-februarie 2016), care echivalează cu o cotă de 27,9% în total importuri (31,3% – în ianuarie-februarie 2016).

Figura 5. Structura importurilor de mărfuri pe grupe de țări

Analiza evoluției importurilor pe țări în ianuarie-februarie 2017, comparativ cu perioada similară din anul 2016 relevă creșteri la importurile din România (+59,7), China (+32,8%), Statele Unite ale Americii (de 2,5 ori), Ucraina (+20,6%), Germania (+21,7%), Belarus (+47,1%), Italia (+14,6%), Franța (+49,1%), Turcia (+10,6%), Ungaria (+50,6%), Vietnam (de 3,2 ori), Republica Cehă (+32,8%), Elveţia (de 1,8 ori), Slovacia (+69,1%), Macedonia (de 7,9 ori), Polonia (+5,4%), Olanda (+23,6%), Belgia (+28,8%), Coreea de Sud (+47,6%), Bulgaria (+13,5%) și Taiwan (+49,6%), care au favorizat majorarea pe total importuri cu 22,1%.

Totodată, s-a înregistrat micșorarea livrărilor din Austria (-24,4%), Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord (-9,3%) și Lituania (-40,2%), care a atenuat creşterea pe total importuri cu 0,9%.
                            
Figura 6. Structura importurilor pe grupe de mărfuri
                                   

În ianuarie-februarie 2017, comparativ cu aceeași perioadă din anul 2016 au sporit importurile de petrol, produse petroliere și produse înrudite (de 1,9 ori), produse medicinale şi farmaceutice (de 1,8 ori), aparate şi echipamente de telecomunicații şi pentru înregistrarea şi reproducerea sunetului şi imaginii (de 2,1 ori), semințe şi fructe oleaginoase (de 3,6 ori), mașini şi aparate electrice şi părți ale acestora (+20,1%), îmbrăcăminte şi accesorii(+52,9%), zahăr, preparate pe bază de zahăr; miere (de 2,6 ori), fire, țesături și articole textile (+14,4%), vehicule rutiere (+17,1%), articole de voiaj; sacose şi similare (de 7,0 ori), mașini şi aparate industriale cu aplicații generale; părți şi piese detașate ale acestor mașini (+24,7%), cereale şi preparate pe bază de cereale (+46,4%), produse lactate şi ouă de păsări (+49,0%), mașini și aparate specializate pentru industriile specifice (+20,1%), fier şi oțel (+29,5%), instrumente și aparate, profesionale, științifice și de control (+50,0%), mașini și aparate de birou sau de prelucrarea automată a datelor (+42,3%), încălțăminte (+66,4%), cărbune, cocs si brichete (de 6,1 ori), hârtie, carton şi articole din pastă de celuloză, din hârtie sau din carton (+14,5%), materiale plastice prelucrate (+20,2%), mașini generatoare de putere şi echipamentele lor (de 2,2 ori), articole prelucrate din metal (+6,9%), articole din lemn (+20,6%), mobila şi părțile ei (20,8%), piele și blană prelucrate (+18,8%), construcții prefabricate; alte instalații şi accesorii pentru instalații sanitare, de încălzit şi de iluminat (+33,3%), produse chimice organice (+47,9%), aparate fotografice, echipamente şi furnituri de optică; ceasuri şi orologii (de 2,4 ori), contribuind la creșterea pe total importuri cu 23,8%. 

Totodată, s-au redus importurile de gaz și produse industriale obținute din gaz (-21,3%), tutun brut şi prelucrat (-26,0%), uleiuri esențiale, rezinoide şi substanțe parfumate, preparate pentru toaletă, produse pentru înfrumusețare (-9,2%), atenuând majorarea pe total importuri cu 3,9%.

Deficitul balanței comerciale în luna februarie 2017 a fost de 156,1 mil. dolari SUA, cu 28,8 mil. dolari SUA (+22,6%) mai mare decât cel înregistrat în luna ianuarie 2017 și cu 7,6 mil. dolari SUA (+5,1%) - comparativ cu luna februarie 2016.

Figura 7. Evoluția lunară a balanței comerciale

Decalajul considerabil în evoluția exporturilor și importurilor a determinat acumularea în ianuarie-februarie 2017 a unui deficit al balanței comerciale în valoare de 283,3 mil. dolari SUA, cu 44,3 mil. dolari SUA (+18,5%) mai mare față de cel înregistrat în ianuarie-februarie 2016. Cu țările Uniunii Europene (UE-28) balanța comercială s-a încheiat cu un deficit de 64,1 mil. dolari SUA (în ianuarie-februarie 2016 – 49,6 mil. dolari SUA), iar cu țările CSI - de 106,4 mil. dolari SUA (în ianuarie-februarie 2016 – 106,1 mil. dolari SUA).

Figura 8. Tendințele comerțului exterior de mărfuri

Gradul de acoperire a importurilor cu exporturi în ianuarie-februarie 2017 a fost de 52,7%, față de 51,6% înregistrat în perioada corespunzătoare din anul 2016.

Persoanele fizice au importat în ianuarie-februarie 2017mărfuri și produse în valoare de 55,2 mil. dolari SUA,de 5,1 ori mai mult față perioada similară din anul 2016. Majorarea importurilor a fost condiționată, în principal, de creșterea livrărilor de autoturisme și autovehicule (de 5,4 ori), cărora le-au revenit 96,6% din importurile realizate de persoanele fizice.

 

Anexe:

*Note:

1.Informația nu include operațiunile de export-import a întreprinderilor 
și organizațiilor din partea stîngă a Nistrului și mun. Bender.
2.Datele pentru luna februarie 2017 sînt provizorii, iar pentru luna precedentă și perioada corespunzătoare din 2016 – date rectificate
3. Reexporturile Republicii Moldova includ în sine reexporturile de mărfuri clasice și reexporturile de mărfuri după prelucrare. 
Reexporturile de mărfuri clasice reprezintă exporturile de mărfuri străine, care anterior au fost importate în tară și nu au suferit transformări esențiale, țara de origine a acestora fiind neschimbată.
Reexporturile de mărfuri după prelucrare reprezintă mărfurile străine, care au fost importate în țară pentru perfecționare activă, sau in scopul producerii și în urma acestor proceduri și-au schimbat poziția tarifară, dar țara de origine a mărfurilor a rămas neschimbată, deoarece nu au fost îndeplinite criteriile de transformare esențială, pentru a fi modificată țara de origine a mărfii.

Sursa datelor: Serviciul Vamal (declarațiile vamale de export și import a agenților economici).

Persoană de contact:
Mariana Eni
şef al direcţiei statistica comerţului exterior şi serviciilor de piaţă
tel. 0 22 40 30 66


Distribuie
  • Raportează o greșeală. Selectați textul dorit și tastați CTRL+ENTER