Activitatea de cercetare-dezvoltare în anul 2014

Activitatea de cercetare-dezvoltare în anul 2014

Biroul Naţional de Statistică comunică datele privind activitatea de cercetare-dezvoltare (CD) în anul 2014.

Activitatea de CD1 în anul 2014 s-a desfăşurat în 66 unităţi, inclusiv 40 institute şi centre de cercetare, 15 instituţii de învăţămînt superior şi 11 – alte tipuri de unităţi. Din total unităţi cu activitate de CD, 51 unităţi sau 77 la sută sînt în proprietatea statului faţă de 83 la sută în 2013.

Salariaţi din activitatea de cercetare-dezvoltare2. La 31 decembrie 2014, în unităţile cu activitate de CD lucrau 5038 persoane (din care 51,4% femei), fiind în creştere cu 1,1% faţă de anul 2013. Din numărul total de salariaţi, 70 la sută au activat cu normă întreagă de timp.

După nivelul de pregătire profesională, din totalul salariaţilor, 3935 persoane aveau studii superioare (78,1%), 376 persoane – studii medii de specialitate (7,5%), iar 727 persoane aveau alt nivel de pregătire (14,4%).

Pe categorii de ocupaţii, majoritatea salariaţilor din activitatea de CD a fost formată din cercetători (65,8%), urmată de personalul auxiliar (15,0%), alte categorii de salariaţi care executau funcţii conexe de activitatea instituţiei în general (13,6%) şi tehnicieni (5,6%).

Tabelul 1. Salariaţi din activitatea de cercetare-dezvoltare pe categorii de ocupaţii, în 20132014

Persoane

Structură  - % -

2013

2014

2013

2014

Total

inclusiv femei

Total

inclusiv femei

Total

inclusiv femei

Total

inclusiv femei

Salariaţi - total

4981

2592

5038

2588

100,0

100,0

100,0

100,0

cercetători

3250

1559

3315

1586

65,2

60,1

65,8

61,3

tehnicieni

304

231

282

205

6,1

8,9

5,6

7,9

personal auxiliar

750

386

758

402

15,1

14,9

15,0

15,5

alte categorii

677

416

683

395

13,6

16,0

13,6

15,3

Structura cercetătorilor pe grupe de vîrstă relevă preponderenţa cercetătorilor care au depăşit  vîrsta de 54 ani (43,0%), mai mult de o treime revine cercetătorilor cu vîrsta între 35-54 ani (34,8%), iar 22,2%  revin cercetătorilor tineri (cu vîrsta pînă la 35 ani). Totodată, fiecare al cincilea cercetător avea vîrsta peste 64 ani.

Figura 1. Structura cercetătorilor pe grupe de vîrstă, în anul 2014

Dezagregarea datelor în aspect gender relevă, că în anul 2014 în medie la 100 cercetători bărbaţi reveneau 92 femei cercetători, proporţie egală cu cea din anul precedent.

Cea mai mare parte din cercetători au fost ocupaţi în domeniul ştiinţelor naturale (36,1%), urmaţi de cei din domeniul ştiinţelor sociale cu o pondere de 15,0%. Comparativ cu anul 2013, structura cercetătorilor pe domenii ştiinţifice s-a modificat, în special, s-a diminuat ponderea cercetătorilor din domeniul ştiinţelor umanistice (cu 1,7 p.p.) şi paralel s-a majorat ponderea cercetătorilor din domeniile ştiinţelor sociale (cu 2,4 p.p.).

Tabelul 2. Cercetători pe domenii ştiinţifice, în 20132014

Persoane

Structură  - % -

2013

2014

2013

2014

Total

inclusiv femei

Total

inclusiv femei

Total

inclusiv femei

Total

inclusiv femei

Cercetători - total

3250

1559

3315

1586

100,0

100,0

100,0

100,0

    ştiinţe naturale

1168

534

1196

564

35,9

34,3

36,1

35,6

    ştiinţe tehnice

448

130

443

125

13,8

8,3

13,4

7,9

    ştiinţe medicale

457

240

453

244

14,1

15,4

13,7

15,4

    ştiinţe agricole

401

182

411

183

12,3

11,7

12,4

11,5

    ştiinţe sociale

411

281

496

308

12,6

18,0

15,0

19,4

    ştiinţe umaniste

365

192

316

162

11,2

12,3

9,5

10,2

Grad ştiinţific (doctor şi doctor habilitat) deţineau puţin peste o jumătate din total cercetători. Totodată, în domeniul ştiinţelor umaniste două treimi din cercetători sînt cu grad ştiinţific, pe cînd în cel tehnic doar o pătrime.

Tabelul 3. Cercetători cu grad ştiinţific pe domenii ştiinţifice, în 20132014

2013

2014

doctor habilitat

doctor în ştiinţe

doctor habilitat

doctor în ştiinţe

Total

inclusiv femei

Total

inclusiv femei

Total

inclusiv femei

Total

inclusiv femei

Efectivul cercetătorilor - total

375

68

1333

629

384

73

1314

614

   ştiinţe naturale

150

25

515

228

143

24

509

226

   ştiinţe tehnice

24

97

14

22

91

13

   ştiinţe medicale

74

17

195

104

77

20

193

103

   ştiinţe agricole

31

2

123

38

32

2

133

39

   ştiinţe sociale

42

13

215

139

58

14

230

144

   ştiinţe umaniste

54

11

188

106

52

13

158

89

Structură  -% -

100,0

100,0

100,0

100,0

100,0

100,0

100,0

100,0

   ştiinţe naturale

40,0

36,8

38,6

36,2

37,2

32,9

38,7

36,8

   ştiinţe tehnice

6,4

7,3

2,2

5,7

6,9

2,1

   ştiinţe medicale

19,7

25,0

14,6

16,5

20,1

27,4

14,7

16,8

   ştiinţe agricole

8,3

2,9

9,2

6,0

8,3

2,7

10,1

6,4

   ştiinţe sociale

11,2

19,1

16,1

22,1

15,1

19,2

17,5

23,4

   ştiinţe umaniste

14,4

16,2

14,1

16,9

13,5

17,8

12,0

14,5

În anul 2014, numărul cercetătorilor cu grad ştiinţific de doctor s-a redus cu 1,4% şi a constituit 1314 persoane, din care femei 614 persoane (46,7%). Numărul cercetătorilor cu grad ştiinţific de doctor habilitat a fost de 384 persoane, în creştere cu 2,4% faţă de anul 2013. Ponderea femeilor cu grad de doctor habilitat a fost de 19,0%, comparativ cu 18,1% în anul 2013.

Cheltuielile efectuate pentru activitatea de CD3. În anul 2014 cheltuielile pentru activităţile de CD4 realizate de către unităţile cu activitate de CD au constituit 415,2 milioane lei, din care circa 90% au fost efectuate în unităţile cu forma de proprietate de stat. Comparativ cu anul precedent au fost cheltuite cu 59,2 milioane lei (cu 16,6%) mai mult, iar 95 la sută din acestea fiind cheltuielile unităţilor de stat.

Tabelul 4. Cheltuieli pentru cercetare-dezvoltare, în 20132014

milioane lei

 

2013

2014

Total

inclusiv în unităţile de stat

Total

inclusiv în unităţile de stat

Cheltuieli pentru cercetare-dezvoltare

356,0

313,8

415,2

370,0

cheltuieli curente

340,7

299,9

388,3

344,5

cheltuieli capitale

15,4

13,9

26,9

25,5

Cheltuielile curente au constituit 388,3 milioane lei sau 93,5% din total cheltuieli pentru cercetare - dezvoltare. În termeni absoluţi valoarea acestor cheltuieli a crescut cu 47,6 milioane lei faţă de anul 2013, în special din contul cheltuielilor pentru personal şi a cheltuielilor atribuite categoriei „alte”.

Figura 2. Structura cheltuielilor curente pe componente, în 2013–2014

Structura cheltuielilor curente pe componente denotă o preponderenţă pentru cheltuielile de personal – circa 72% sau 278,8 milioane lei (cu 32,3 milioane lei mai mult comparativ cu anul 2013). Cheltuielile materiale au însumat cu 2,5 milioane lei mai puţin şi au constituit 63,7 milioane lei. Cheltuielile atribuite categoriei „alte” au constituit 45,8 milioane lei sau cu 17,8 milioane lei mai mult comparativ cu anul 2013.

Cheltuielile capitale au constituit 26,9 milioane lei, fiind astfel în creştere cu 11,5 milioane lei sau de 1,7 ori comparativ cu anul 2013. Cheltuieli direcţionate pentru dotarea nemijlocită a unităţilor/instituţiilor care au desfăşurat activitate de CD au însumat 24,6 milioane lei, fiind în creştere de 1,8 ori comparativ cu anul 2013.

Figura 3. Structura cheltuielilor capitale pe componente, în 2013–2014

Din totalul cheltuielilor curente pentru activitatea de CD, 56,2% au fost destinate cercetării cu caracter aplicativ (cu 1,3 p.p. mai puţin faţă de anul 2013), 26,4% cercetării fundamentale (cu 2,1 p.p. mai mult) şi 17,4% au avut drept destinaţie dezvoltarea tehnologică (respectiv cu 0,8 p.p. mai puţin).

Tabelul 5. Cheltuieli curente pe domenii ştiinţifice, în anul 2014

milioane lei

Total

inclusiv:

ştiinţe naturale

ştiinţe tehnice

ştiinţe medicale

ştiinţe agricole

ştiinţe sociale

ştiinţe umaniste

Cheltuieli curente

388,3

151,6

75,9

37,6

59,7

37,4

26,1

    inclusiv:

 

 

 

 

 

 

 

cercetare fundamentală

102,6

57,0

2,7

5,4

0,7

15,0

21,8

cercetare aplicativă

218,1

86,1

15,9

32,1

57,3

22,4

4,3

dezvoltare tehnologică

67,6

8,5

57,3

0,1

1,7

0,0

0,0

În funcţie de domenii ştiinţifice, structura cheltuielilor curente se prezintă astfel: ştiinţe naturale – 39,0%, tehnice – 19,5%, agricole – 15,4%, medicale – 9,7%, sociale – 9,6% şi umaniste – 6,7%.

Note:

1 Conform recomandărilor internaţionale (Manualul Frascati, OECD, ediţia 2002) în cheltuielile pentru activitatea de cercetare-dezvoltare nu se includ cheltuielile pentru pregătirea cadrelor, activitatea de producţie, activitatea organelor de gestionare, servicii ştiinţifice şi tehnologice (inclusiv biblioteca).
2 În numărul total al salariaţilor nu se includ persoanele cu contract de muncă suspendat şi cumularzii externi. Totodată, sunt incluse persoanele care paralel cu activitatea didactică şi practica medicală au executat cercetări ştiinţifice în instituţiile de bază în care activează.
3 Cheltuieli efective.
4 În anii 2013 şi 2014 în cheltuielile pentru activitatea de cercetare-dezvoltare au fost incluse şi proiectele de transfer tehnologic realizate de unităţile cu activitatea economică cercetare-dezvoltare.

Persoană de contact:
Ala Negruţa
şef al direcţiei statistica serviciilor sociale şi condiţiilor de trai
tel. 0 22 40 30 78


Distribuie
  • Raportează o greșeală. Selectați textul dorit și tastați CTRL+ENTER