RO RU EN
Benzi RSS
Actualizat la: 20.02.2018
Prima / Comunicate de presă / Situaţia persoanelor cu dizabilităţi în Republica Moldova
Situaţia persoanelor cu dizabilităţi în Republica Moldova
27.11.2014
Versiune tipar

Situaţia persoanelor cu dizabilităţi în Republica Moldova

Biroul Naţional de Statistică prezintă informaţia privind situaţia persoanelor cu dizabilităţi în anul 2013.

Numărul persoanelor cu dizabilităţi

Potrivit estimărilor la nivel global în anul 2010 persoanele cu dizabilitate reprezintă circa 15% din populaţia lumii1, iar circa două treimi din aceste persoane sunt din ţările în curs de dezvoltare şi cu economie de tranziţie. La nivel european numărul persoanelor cu dizabilităţi reprezintă circa 80 milioane sau şi mai mult de 15% din întreaga populaţie. Unul din patru europeni are un membru de familie cu dizabilitate2. Totodată, numărul copiilor cu dizabilităţi variază între 93 milioane în cazul copiilor în vîrstă de 0-14 ani, pînă la 150 de milioane pentru grupa de vîrstă de 0-18 ani.

În acest context, dizabilitatea este o provocare tot mai serioasă la nivel mondial, inclusiv şi în Republica Moldova, din cauza procesului de îmbătrînire a populaţiei, a riscului de accidente, precum şi a numărului în creştere a cazurilor de afecţiuni cronice (diabet, boli cardiovasculare, cancer, etc.). Estimativ numărul total al persoanelor cu dizabilităţi în Republica Moldova este de 184,3 mii persoane, inclusiv 14,0 mii copii cu vîrsta de 0-17 ani. În ultimii 5 ani numărul acestora a crescut cu 3,8% în general, iar în cazul copiilor a scăzut cu 7,9%. Persoanele cu dizabilităţi reprezintă 5,2% din populaţia totală a ţării, iar copiii cu dizabilităţi constituie 2% din numărul total al copiilor din Republica Moldova. În medie la 10 mii locuitori revin 518 persoane cu dizabilităţi şi 199 copii cu dizabilităţi la 10 mii copii cu vîrsta 0-17 ani. Aproape fiecare a şaptea persoană cu dizabilitate se încadrează în categoria celor cu dizabilitate severă3.

Figura 1. Numărul estimat al persoanelor cu dizabilităţi în Republica Moldova4

Numărul persoanelor cu dizabilităţi la evidenţa organelor asigurării sociale de stat reprezintă 183,4 mii persoane, iar restul de circa 0,9 mii persoane sunt persoane cu dizabilităţi aflate în evidenţa organelor de forţă.

Tabelul 1. Numărul persoanelor cu dizabilităţi la evidenţa organelor asigurării sociale de stat

 

2009

2010

2011

2012

2013

Total persoane cu dizabilităţi, mii

176,7

179,1

179,8

183,7

183,4

inclusiv cu (%):

 

 

 

 

 

dizabilităţi severe

14,9

14,8

14,8

14,9

15,1

dizabilităţi accentuate

65,9

65,8

66,0

66,1

65,7

dizabilităţi medii

19,2

19,4

19,2

18,9

19,2

inclusiv copii, mii

15,2

15,1

14,1

14,7

14,0

inclusiv cu (%):

 

 

 

 

 

dizabilităţi severe

40,1

41,1

42,6

42,9

43,6

dizabilităţi accentuate

50,0

49,0

47,5

46,9

45,0

dizabilităţi medii

9,9

9,9

9,9

10,2

11,4

Pe parcursul anului 2013 circa 136,4 mii persoane cu dizabilităţi au beneficiat de pensii conform legislaţiei în vigoare, iar 47 mii persoane cu dizabilităţi au beneficiat de alocaţii sociale, dat fiind faptul că nu întrunesc condiţiile necesare pentru obţinerea dreptului la pensie. Circa 61% din numărul persoanelor cu dizabilităţi sunt din mediul rural, numărul lor fiind în continuă creştere din 2009 cu 2,6 % pînă în prezent.

Rata dizabilităţii pentru mediul rural constituie 547 persoane cu dizabilităţi la 10 mii locuitori, comparativ cu 472 persoane cu dizabilităţi la 10 mii locuitori din mediul urban. În aspect gender, ponderea femeilor în structura persoanelor cu dizabilităţi a scăzut cu 1,4% comparativ cu anul 2009. La 10 mii femei revin în medie 475 femei cu dizabilităţi comparativ cu 559 pentru bărbaţi.

Figura 2. Rata dizabilităţii totale pe sexe

Din numărul total al persoanelor cu dizabilităţi aflate la evidenţa organelor asigurării sociale de stat, 71 la sută au obţinut dizabilitatea în urma unei boli obişnuite, 15 la sută sunt persoanele cu dizabilitate din copilărie, iar 8 la sută sunt copiii cu dizabilitate.

Numărul beneficiarilor de pensii de dizabilitate s-a majorat cu 2,3% comparativ cu anul 2009. Fiecare a zecea persoană se încadrează în categoria celor cu dizabilitate severă (gradul I). Dacă ne referim la cauza care a determinat stabilirea dizabilităţii, constatăm, că în proporţie de 96 la sută din cazuri dizabilitatea a survenit în urma unei boli obişnuite şi doar 2 la sută pe motiv de boală profesională şi accidente de muncă (tabelul 2).

Tabelul 2. Repartizarea pensionarilor cu dizabilităţi pe grade, categorii şi grupe de vîrstă

2009

2010

2011

2012

2013

Total pensionari de dizabilitate, mii

133,3

134,4

135,8

136,5

136,4

inclusiv (%):

pe motiv de boală obişnuită

95,0

95,2

95,6

95,8

95,9

pe motiv de boală profesională şi accidente de muncă

2,7

2,6

2,3

2,2

2,0

participanţi la lichidarea avariei de la Cernobîl

1,6

1,5

1,5

1,4

1,4

militari în termen

0,7

0,7

0,6

0,6

0,7

Distribuţia pensionarilor de dizabilitate pe grupe de vîrstă, (%)

16-29 ani

1,4

1,4

1,4

1,5

1,5

30-54 ani

49,5

47,6

46,0

44,8

43,3

55-64 ani

35,6

37,8

39,5

40,4

40,9

65 şi peste

13,5

13,2

13,1

13,3

14,3

În cazul persoanelor cu dizabilitate beneficiari de alocaţii sociale, constatăm o majorare în mărime de 8,3% comparativ cu anul 2009. Aproape fiecare al doilea beneficiar este persoană cu dizabilitate din copilărie, iar fiecare al treilea beneficiar este copil în vîrstă de pînă la 18 ani. Femeile reprezintă 41 la sută în structura beneficiarilor, iar locuitorii din mediul rural sunt în proporţie de 66 la sută.

Tabelul 3. Numărul persoanelor cu dizabilităţi beneficiari de alocaţii sociale de stat

 

2009

2010

2011

2012

2013

Total beneficiari, mii

43,5

44,7

44,0

47,2

47,1

inclusiv pe categorii(%):

 

 

 

 

 

Persoane cu dizabilităţi

9,4

10,5

10,5

12,1

13,0

Persoane cu dizabilităţi din copilărie

55,6

55,7

57,7

56,6

57,3

Copii cu dizabilităţi în vîrstă de pînă la 18 ani

35,0

33,8

31,8

31,3

29,7

Copii cu dizabilităţi beneficiari de alocaţii sociale de stat la 10 mii copii de vîrsta respectivă

196,4

199,8

190,6

205,0

198,9

Dizabilitatea primară

Conform datelor Consiliului Naţional pentru Determinarea Dizabilităţii şi Capacităţii de Muncă, în anul 2013 au fost expertizate 16,0 mii persoane, fiind recunoscută dizabilitatea pentru 74,6% (12,0 mii persoane). Comparativ cu anul 2009 se atestă o reducere a numărului de persoane expertizate, inclusiv a ponderii persoanelor cărora li s-a stabilit grad de dizabilitate. În anul 2013 la 10 mii locuitori revin în medie 42 persoane cu dizabilitate primară, comparativ cu 53 persoane la 10 mii locuitori în anul 2009.

Figura 3. Persoane cu dizabilitate primară în vîrstă de 18 ani şi peste, la 10 mii locuitori de vîrsta respectivă

În structura persoanelor cu dizabilitate primară predomină bărbaţii cu o pondere de 60,3% faţă de 39,7% pentru femei. Rata dizabilităţii primare la bărbaţi constituie 53 persoane la 10 mii bărbaţi în vîrstă de 18 ani şi peste, iar în cazul femeilor este respectiv de 32.

Pe măsura înaintării în vîrstă creşte riscul survenirii dizabilităţii, rata dizabilităţii primare fiind în creştere de la 11 persoane la 10 mii populaţie pentru persoanele în vîrstă de pînă la 29 ani, pînă la 65 persoane la 10 mii populaţie pentru persoanele care au depăşit vîrsta de 50 ani. În general, rata dizabilităţii primare a înregistrat tendinţe de scădere pentru toate grupele de vîrstă.

Figura 4. Rata dizabilităţii primare pe grupe de vîrstă, persoane la 10 mii locuitori

Circa 94 la sută din persoanele cu dizabilitate primară sunt în vîrstă aptă de muncă, peste 65 la sută din ei fiind din mediul rural, iar fiecare al treilea din mediul urban. Numărul persoanelor cu dizabilităţi în vîrstă aptă de muncă este în descreştere faţă de anul 2009 cu circa 9,8 %, iar la 10 mii locuitori în vîrstă aptă de muncă revin circa 47 persoane cu dizabilitate primară.

Figura 5. Persoane cu dizabilitate primară în vîrstă aptă de muncă

În cazul repartizării persoanelor conform gradului de dizabilitate menţionăm că 15,0% sunt cu dizabilitate severă (gradul I), 57,8 % cu dizabilitate accentuată (gradul II) şi 27,2% cu dizabilitate medie (gradul III). Ceea ce înseamnă că în fiecare zi, 3 bărbaţi şi aproape 2 femei sunt încadraţi în grad sever de dizabilitate, 11 bărbaţi şi 8 femei în grad accentuat şi 5 bărbaţi şi 4 femei în grad mediu. Comparativ cu anul 2009 numărul celor cu dizabilitate accentuată a scăzut cu 1,2%, dar a crescut cu 1% în cazul celor cu dizabilitate severă.

Figura 6. Repartizarea persoanelor cu dizabilitate primară în vîrstă de 18 ani şi peste după gradul de dizabilitate

În funcţie de mediu de reşedinţă, constatăm un nivel al dizabilităţii primare mult mai mare în mediul rural, 46 persoane la 10 mii locuitori comparativ cu 37 în mediul urban. Comparativ cu anul 2009 în mediul urban s-a redus cel mai mult rata dizabilităţii primare, de la 48 la 37 persoane la 10 mii locuitori. În cazul persoanelor din mediul rural sunt mai frecvente cazurile de dizabilitate medie (gradul II) , iar în mediul urban se atestă mai multe cazuri de dizabilittate accentuată (gradul III) şi severă (gradul I).

Figura 7. Rata dizabilităţii primare pentru persoanele în vîrstă de 18 ani şi peste, pe medii de reşedinţă

Principala cauza care determină dizabilitatea primară sunt bolile aparatului circulator (21,2%), după care urmează tumorile (20,1%), bolile sistemului osteo – articular, ale muşchilor şi ţesutului conjunctiv (10,3%). Anual în cazul a peste o mie de persoane dizabilitatea primară a survenit din cauza bolilor sistemului nervos (8,4%), dar şi a tulburărilor mentale şi de comportament (6,6%). Pentru populaţia din mediul urban în structura dizabilităţii primare predominante rămîn a fi tumorile (23,9%), iar în mediul rural bolile aparatului circulator (21,1%).

Figura 8. Distribuţia persoanelor cu dizabilitate primară după maladiişi mediu de reşedinţă în anul 2013

Dacă ne referim la maladiile care determină gradul de dizabilitate, constatăm că dizabilitatea severă în proporţie de 43 la sută este cauzată de tumori, fiecare al cincilea caz de bolile aparatului circulator, după care urmează bolile ochiului şi anexelor sale. Dizabilitatea accentuată la fel este stabilită preponderent persoanelor care suferă de tumori şi boli ale aparatului circulator, dar într-o proporţie mai mică. În cazul dizabilităţii medii în topul afecţiunilor se plasează bolile aparatului circulator şi cele ale sistemului nervos.

Figura 9. Structura dizabilităţii primare după grade şi forme de boală în anul 2013

În funcţie de vîrstă, deasemenea se atestă diferenţe în cauzele care au determinat dizabilitatea persoanelor. Pentru persoanele mai tinere (pînă la 29 ani) dizabilitatea primară a fost stabilită în proporţie de 21 la sută din cauza tulburărilor mentale şi de comportament, după care urmează tumorile (14%). Dat fiind faptul că structura morbidităţii generale a populaţiei vîrstnice diferă de celelalte categorii de populaţie, respectiv şi dizabiltatea primară este determinată preponderent de maladiile caracteristice acestui grup de vîrstă, bolile aparatului circulator (28%) şi tumorile (22%).

Dizabilitatea repetată şi fără termen

Dizabilitatea repetată reprezintă atribuirea gradului de dizabilitate după expertiza repetată a capacităţilor vitale, fie în scop de apreciere a reabilitării sau agravării stării de sănătate a persoanei. Pe parcursul anului 2013 au fost expertizate repetat 40,3 mii persoane, cu 4,3% mai puţin decît în anul 2012 (42,1 mii persoane). În general, numărul persoanelor expertizate repetat s-a diminuat în perioada 2009-2013, în timp ce ponderea persoanelor reîncadrate în grad de dizabilitate la reexpertizare este relativ constantă –98,9%.

Figura 10. Încadrarea repetată a persoanelor cu dizabilităţi în grad de dizabilitate, 2009-2013

În anul 2013, gradul de dizabilitate fără termen de expertizare a fost stabilit pentru 4,7% din total persoane cu dizabilitate primară (565 persoane) şi pentru 17,8% (7089 persoane) din cei expertizaţi repetat. Devine evidentă tendinţa stabilă de diminuare a numărului de persoane cărora li s-a stabilit gradul de dizabilitate fără termen atît pentru încadrarea primară, cît şi încadrarea repetată într-un anumit grad. Totodată, menţionăm că 10 la sută din persoanele încadrate repetat în grad de dizabilitate fără termen sunt femei în vîrstă de 57 ani şi peste, iar 8 la sută  sunt bărbaţi cu vîrsta de 62 ani şi peste.

Figura 11. Încadrarea persoanelor în grad de dizabilitate fără termen, 2009-2013

Protecţia socială a persoanelor cu dizabilităţi

Protecţia socială a persoanelor cu dizabilităţi este asigurată prin intermediul sistemului de asigurări sociale (pensii) şi prestaţii sociale, precum şi prin diferite servicii sociale. În conformitate cu prevederile legii privind pensiile de asigurări sociale de stat, persoana încadrată într-un grad de dizabilitate cauzat de o boală obişnuită beneficiază de o pensie de dizabilitate, dacă îndeplineşte condiţiile de stagiu de cotizare în raport cu vîrsta la data constatării dizabilităţii.

Astfel, mărimea medie a pensiei de dizabilitate5 la 1 ianuarie 2014 a constituit 826,2 lei, iar în funcţie de gradul de dizabilitate cuantumul acesteia variază de la 525,7 lei pentru persoanele cu dizabilitate medie pînă la 1041,2 lei pentru cele cu dizabilitate severă. Comparativ cu anul 2009 mărimea medie a pensiei de dizabilitate s-a majorat în medie cu 27%, în timp ce cuantumul mediu al pensiei per total a crescut cu 32%. Pentru participanţii la lichidarea avariei de la Cernobîl şi militarii în termen mărimea medie a pensiei a constituit 1842,4 lei.

Figura 12. Cuantumul mediu al pensiei de dizabilitate, lei

Persoanele cu dizabilităţi beneficiază şi de anumite prestaţii sociale sub formă de compensaţii, alocaţii, îndemnizaţii, ajutor social, etc. Astfel, persoanele cu dizabilităţi care nu îndeplinesc condiţiile necesare pentru obţinerea dreptului la pensie, din bugetul asigurărilor sociale de stat pot beneficia de alocaţii sociale de stat6. În anul 2013, mărimea medie a alocaţiei sociale de stat pentru toate categoriile de beneficiari a constituit 256,9 lei, fiind în creştere cu 16 % faţă de anul 2009.

Pentru persoanele cu dizabilităţi severe în ultimii 5 ani se atestă o creştere în mărime de 20 la sută a alocaţiei sociale de stat. De un cuantum mai mare beneficiază copiii cu dizabilităţi severe în vîrstă de pînă la 18 ani (307,3 lei) şi persoanele cu dizabilităţi severe din copilărie (304,5 lei).

Tabelul 4. Mărimea medie a alocaţiei sociale de stat pentru persoanele cu dizabilităţi, lei

2009

2010

2011

2012

2013

Total beneficiari de alocaţii

222,0

220,3

234,6

248,2

256,9

inclusiv pe categorii:

Persoane cu dizabilităţi

92,4

92,2

99,2

105,6

110,9

Dizabilitate severă

116,5

116,5

124,7

132,9

140,0

Dizabilitate accentuată

100,1

100,3

107,5

114,8

120,9

Dizabilitate medie

59,0

59,1

63,5

67,7

71,4

Persoane cu dizabilităţi din copilărie

252,8

253,0

271,3

290,5

304,5

Dizabilitate severă

285,6

285,7

305,4

326,5

341,1

Dizabilitate accentuată

242,5

242,6

259,8

278,3

291,4

Dizabilitate medie

242,1

242,6

260,5

279,3

293,2

Copii cu dizabilităţi în vîrstă de pînă la 18 ani

259,7

260,1

277,4

297,4

307,3

Dizabilitate severă

285,5

285,6

303,6

325,9

338,9

Dizabilitate accentuată

242,2

242,5

258,0

276,1

283,0

Dizabilitate medie

242,4

242,4

257,8

274,6

283,6

În cazul persoanelor cu dizabilitate severă se alocă şi alocaţie pentru îngrijire7. În anul 2013 de această alocaţie, în mărime fixă de 500 lei, au beneficiat 17,0 mii persoane cu dizabilităţi, inclusiv 6,0 mii persoane care îngrijesc de un copil cu dizabilitate severă la domiciliu, 6,5 mii persoane cu dizabilităţi severe din copilărie şi 4,4 mii persoane cu dizabilităţi severe nevăzătoare.

Persoanele cu dizabilităţi de război beneficiază de alocaţiilunare de stat. În anul 2013 numărul acestor beneficiari a constituit 3,2 mii persoane cu dizabilităţi. Pentru o persoană cu dizabilitate severă cuantumul acestei alocaţii este de 700 lei, pentru cei cu dizabilitate accentuată – 550 lei şi dizabilitate medie – 475 lei.

Totodată, în anul 2013 de suport financiar au beneficiat 116,9 mii persoane cu dizabilităţi, beneficiari de pensii din sistemul de asigurări sociale, dar a căror cuantum după indexarea pensiei nu a depăşit 1300 lei şi 55,5 mii persoane cu dizabilităţi, beneficiari de alocaţii sociale.

Pentru compensarea parţială a călătoriilor în transportul public urban, suburban şi interurban, de către autorităţile administraţiei publice locale sunt alocate compensaţii pentru transport, cuantumul mediu al căreia constituie 36 lei/lunar pentru persoanele cu dizabilităţi severe şi copii cu dizabilităţi şi 18 lei/lunar pentru persoanele cu dizabilităţi accentuate. În anul 2013 au beneficiat de aceste compensaţii 149,1 mii persoane cu dizabilităţi. De asemenea, 11 mii persoane cu dizabilităţi ale aparatului locomotor au beneficiat de compensaţii anuale de transport, în mărime de 600 lei. Numărul acestor beneficiari a crescut cu 20,9% comparativ cu anul 2012 (9,1 mii persoane la evidenţă).

Persoanele cu dizabilităţi sunt una din categoriile de populaţie care beneficiază de ajutor material şi social. Pe parcursul anului 2013, circa 79 mii persoane au beneficiat de ajutoare materiale în mărime medie de 455,5 lei, 11,8 mii familii care au la întreţinere copii cu dizabilităţi în mărime medie de 482,2 lei. De asemenea alte circa 27,2 mii familii cu persoane cu dizabilităţi au beneficiat de ajutor social sau 50 la sută din totalul beneficiarilor de acest tip de ajutor.

Figura 13. Numărul familiilor care au beneficiat de ajutor social

Servicii sociale

Pentru a răspunde nevoilor şi provocărilor sociale sunt dezvoltate mai multe tipuri de servicii sociale, inclusiv pentru persoanele cu dizabilităţi.

Serviciile sociale primare se acordă la nivel de comunitate tuturor beneficiarilor şi au drept scop prevenirea sau limitarea unor situaţii de dificultate care pot cauza marginalizarea sau excluziunea socială. 

Unul din aceste servicii este îngrijirea socială la domiciliu, de care beneficiazăanual circa 24,8 mii persoane, inclusiv 4,2% mii persoane cu dizabilităţi, ceea ce constituie 17% din total beneficiari8.

Un alt tip de servicii sociale primare de care beneficiază persoanele cu dizabilităţi sunt cantinele de ajutor social, care au menirea de a oferi beneficiarilor alimentaţia necesară pentru o perioadă de cel mult 30 zile în trimestru. În republică activează 111 cantine, care în anul 2013 au deservit 6 mii beneficiari lunar, inclusiv persoane cu dizabilităţi. Costul mediu al unui prînz, conform estimărilor efectuate, constituie 15,3 lei/persoană/zi.

Serviciile sociale specializate pot fi prestate atît la nivelcomunitar cît şi raional sau naţional, prestarea impunînd prezenţa unei echipe de profesionişti, care contribuie la îmbunătăţirea calităţii serviciilor. În anul 2013, în republică activau 28 de centre de zi, 10 centre de plasament temporar, 40 centre mixte, 4 centre de reabilitare socio-medicală şi 32 centre de plasament de lungă durată care au prestat servicii sociale pentru 4,7 mii persoane/familii adulte şi cu dizabilităţi9.

Tabelul 5. Beneficiari de servicii sociale specializate, anul 2013

Total servicii dezvoltate

Numărul de beneficiari

Echipe mobile

16

481

Locuinţă protejată

3

10

Casa comunitară

6

32

Respiro

5

102

Centru de resurse în educaţie incluzivă

15

444

Serviciu de suport pentru angajarea în muncă

1

10

Sala de ludoterapie

1

434

Plasament familial pentru adulţi

4

4

Asistenţă parentală profesionistă

4

4

În anul 2013, au beneficiat de serviciile centrelor de zi pentru copii 931 copii cu dizabilităţi, 90 copii au beneficiat de serviciile centrelor de plasament pentru copii în situaţii de risc şi 161 copii de cele ale centrelor mixte.

Servicii sociale cu specializare înaltă includ o combinaţie dintre serviciile socio-medicale specializate. Aceste  servicii sunt prestate inclusiv şi în cele 6 instituţii rezidenţiale destinate persoanelor adulte cu dizabilităţi şi 2 instituţii pentru copii. În anul 2013 de serviciile acestor instituţii au beneficiat 2,1 mii persoane în etate şi cu dizabilităţi, 87% din ei fiind cu dizabilităţi. Durata medie de aflare a unei persoane în instituţiile date este de circa 9,6 ani în internatele psihoneurologice şi de 7,4 ani în cele de tip somatic.

Pentru reabilitarea persoanele cu dizabilităţi în cadrul Centrului Republican Experimental Protezare, Ortopedie şi Reabilitare (CREPOR) sînt oferite servicii medicale de reabilitare. La evidenţa Centrului sunt circa 45 mii pacienţi cu dizabilităţi locomotorii, inclusiv veterani de război. Reabilitarea persoanelor cu dizabilităţi se efectuează şi în cele 2 centre din subordinea MMPSF, Centrul de reabilitare „Victoria” şi Centrul republican pentru pentru recuperarea sănătăţii „Speranţa”. În anul 2013, în total circa 8,1 mii persoane în etate şi cu dizabilităţi au beneficiat de bilete de reabilitare.

Copii cu dizabilitate rămaşi fără ocrotire părintească

La sfîrşitul anului 2013 în evidenţa organelor de asistenţă socială se aflau circa 14,4 mii copii rămaşi fără ocrotire părintească, inclusiv 5,5% cu dizabilităţi. În proporţie de 73 la sută din copiii cu dizabilităţi rămaşi fără ocrotire părintească sunt din mediul rural, comparativ cu 27 la sută din mediul urban. Numărul de fete este aproape egal cu cel al băieţilor. Aproape fiecare al treilea copil este din grupul de vîrstă 11-15 ani, iar fiecare al treilea este din grupul de vîrstă 7-10 ani.

Totodată, la sfîrşitul anului 2013, din 8,6 mii copii plasaţi sub tutelă/curatelă, 131 copii erau cu dizabilităţi (1,5%), din 400 copii plasaţi în serviciul asistenţă parentală profesionistă, 58 copii erau cu dizabilităţi (14,5%) şi respectiv 15 copii cu dizabilităţi (4,2%) din 355 plasaţi în 85 case de copii de tip familial. Menţionăm că numărul copiilor cărora li s-au aplicat aceste forme de protecţie este în creştere comparativ cu anul precedent.

Nivelul de trai al gospodăriilor cu persoane cu dizabilităţi

Conform datelor studiului selectiv în gospodării Cercetarea Bugetelor Gospodăriilor Casnice, 41,4% din persoanele cu dizabilitate în vîrstă de 15 ani şi peste sînt ocupate în cîmpul muncii, comparativ cu 65,9% în cazul persoanelor fără dizabilitate. Nivelul de ocupare al persoanelor cu dizabilităţi este determinat de gradul de severitate, astfel încît în cazul persoanelor cu dizabilitate medie sunt ocupate 57,6%, persoanele cu dizabilitate accentuată în proporţie de 44,8%, iar cele cu dizabilitate severă - 11,2%.

După statutul ocupaţional, preponderent persoanele cu dizabilităţi sunt angajate pe cont propriu în agricultură (66,4%), numărul acestora fiind dublu comparativ cu persoanele fără dizabilităţi, în special fiind caracteristic preponderent pentru persoanele din mediul rural (76,3%). Totodată, persoanele cu dizabilităţi din mediul urban în proporţie de 56 la sută din total persoane ocupate sunt salariaţi.

Figura 14. Structura persoanelor cu dizabilităţi după statutul ocupaţional în anul 2013

Dacă ne referim la numărul total de salariaţi din Republica Moldova la sfîrşitul anului 2013, constatăm că doar 0,8% reprezintă persoanele cu dizabilităţi. Cea mai mare pondere a persoanelor cu dizabilităţi în total salariaţi se înregistrează în domeniul sănătăţii şi asistenţei sociale - 1,8%, industrie-1,2% şi administraţie, învăţămînt, artă şi activităţi de recreere - 1,0% din total salariaţi. Persoanele cu dizabilităţi cu statut de salariat în proporţie de 31 la sută activează în domeniul administraţie, învăţămînt, artă şi activităţi de recreere, 24 la sută în industrie, 19 la sută în domeniul sănătate şi asistenţă socială, 8 la sută în agricultură, silvicultură şi pescuit.

Figura 15. Structura persoanelor cu dizabilităţi pe tipuri de activităţi, anul 2013

În anul 2013 la Agenţia Naţională de Ocupare a Forţei de Muncă s-au înregistrat cu statut de şomer 565 persoane cu dizabilităţi, din care 168 persoane au fost plasate în cîmpul muncii. Aproape 2 mii persoane cu dizabilităţi au beneficiat de informare şi consiliere profesională.

În anul 2013 din total gospodării, 15,5% au avut în componenţa lor cel puţin o persoană cu dizabilitate. Din aceste gospodării, 24,4% erau formate doar din persoane cu dizabilităţi, iar restul 75,6% fiind gospodării în componenţa cărora erau şi alte persoane. Majoritatea gospodăriilor cu persoane cu dizabilităţi sunt gospodăriile în componenţă cărora persoană cu dizabilitate este un adult şi doar în cazul a 5,8% din gospodării, persoana cu dizabilităţi este copilul. În cazul a 9,4% din gospodării aveau în componenţă 2 persoane cu dizabilităţi, fiind înregistrate şi cazuri cu 3 persoane şi mai mult (1,1% din total gospodării cu persoane cu dizabilităţi).

În general, gospodăriile cu persoane cu dizabilităţi rămîn a fi în condiţii mai puţin avantajoase cu referire la nivelul de dotare şi confort al locuinţelor, chiar dacă comparativ cu anul 2012 accesul gospodăriilor cu persoane cu dizabilităţi la principalele utilităţi s-a îmbunătăţit. Astfel, aceste gospodării dispun de apeduct în interiorul locuinţei în proporţie de 55,9% comparativ cu 57,3% în cazul gospodăriilor fără persoane cu dizabilităţi, grup sanitar în interiorul locuinţei (WC) este disponibil pentru 34,3%, comparativ cu 39,2%. Cu un nivel inferior de dotare al gospodăriilor cu principalele utilităţi se confruntă în special persoanele cu dizabilităţi din mediul rural care, în proporţie de 35,5% dispun de apeduct în interiorul locuinţei, comparativ cu circa 86% în mediul urban şi doar 11,7% dispun de grup sanitar în interiorul locuinţei (WC) faţă de 67,5%.

În ceea ce priveşte achitarea cheltuielilor pentru serviciile comunale, datele studiului scot în evidenţă că circa 27 la sută din gospodăriile cu persoane cu dizabilităţi au dificultăţi la achitarea energiei electrice, iar practic fiecare a treia la achitarea gazelor naturale. Totodată, pentru 44,4% din gospodării veniturile nu sunt suficiente pentru a satisface necesarul de produse alimentare.

Figura 16. Ponderea gospodăriilor care au avut dificultăți la achitarea/asigurarea următoarelor bunuri și servicii în anul 2013

Prezenţa a cel puţin o persoană cu dizabilitate în gospodărie influenţează nivelul de trai al acesteia. Astfel, gospodăriile care nu au în componenţă persoane cu dizabilităţi mai frecvent apreciază nivelul de trai ca fiind foarte bun sau bun (11,1%), pe cînd cele cu persoane cu dizabilităţi mai rar apreciază nivelul de trai ca fiind bun sau foarte bun (6,7%). La fel e şi în cazul aprecierii nivelului de trai comparativ cu anul precedent, unde ponderea celor care trăiesc mai rău este semnificativ mai mare pentru gospodăriile cu cel puţin o persoană cu dizabilităţi (36,2% faţă de 28,4% gospodării fără persoane cu dizabilităţi).

În cazul aprecierii stării de sănătate constatăm că  56,6% dintre persoanele cu dizabilitate îşi apreciază starea de sănătate ca fiind rea şi foarte rea, 42,3% menţionează o stare de sănătate satisfăcătoare, iar 1,1% - foarte bună sau bună. Cel mai des îşi percep starea de sănătate ca fiind rea şi foarte rea persoanele cu dizabilitate severă (80,2%) şi copiii cu vîrsta 0-17 ani cu dizabilităţi medii (58,5%).

Note:

1 Raportul Mondial privind Dizabilitatea, http://apps.who.int/iris/bitstream/10665/44575/20/9789730135978_rum.pdf
2 Forumul european al persoanelor cu dizabilităţi-o organizaţie internaţională non-profit înfiinţată în 1996 şi recunoscută prin legislaţia belgiană, http://www.edf-feph.org/Page_Generale.asp?DocID=12534&id=1&langue=EN.
3 Conform legii Nr.60 din 30.03.2012, gradele I, II şi III se echivalează cu dizabilitatea severă, accentuată şi dizabilitatea medie.
4 Numărul total al persoanelor cu dizabilităţi este estimat în baza beneficiarilor de pensii pentru dizabilitate şi a alocaţiilor sociale conform datelor Casei Naţionale de Asigurări Sociale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Informaţii şi Securitate, Departamentul Instituţii Penitenciare, Ministerul Apărării.
5 Cu excepţia pensionarilor participanţil la lichidarea avariei de la Cernobîl şi militarilor în termen.
6 Legea nr. 499-XIV din 14.07.1999
7 Legea nr. 499-XIV din 14.07.1999
8 http://mpsfc.gov.md/file/2014/RAPOARTE/Raport_ProtSocPersDizab.2010-2013.pdf
9 http://mpsfc.gov.md/file/2014/RAPOARTE/Raport_ProtSocPersDizab.2010-2013.pdf

Persoană de contact:
Ala Negruţa
şef al direcţiei statistica serviciilor sociale şi condiţiilor de trai
tel. 0 22 40 30 78

 
 
 
 
Prima Contact Harta
 
Comunicate de presă  / Banca de date statistice  / Statistici pe domenii  / Produse şi servicii  / Recensăminte  / Metadate  / Standardul SDDS al FMI  / e-Raportare  / Formulare și clasificări  / Despre BNS  / Transparenţa în procesul decizional  / Cooperare internaţională  / Noutăţi şi evenimente  / Referinţe utile  / Achiziţii publice  / Funcţii vacante
Sus
38562 vizitatori în decurs de 30 zile
 
Copyright © 2018 BIROUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ
Condiții de utilizare
TRIMARAN - IT Solutions Company // web, interactive, motion and software development solutions // http://www.trimaran.md, B2B and B2C solutions  /  Branding & Graphic Design Services / Website Design and Development  /  E-Commerce Systems / Software Application Architecture and Development / Multimedia solutions  /  2D/3D modeling & animation solutions / Video & Post Production / contact@trimaran.md
Creat de Trimaran