RO RU EN
Benzi RSS
Actualizat la: 25.05.2018
Prima / Comunicate de presă / Activitatea de comerţ exterior a Republicii Moldova în ianuarie-august 2014
Activitatea de comerţ exterior a Republicii Moldova în ianuarie-august 2014
13.10.2014
Versiune tipar

Activitatea de comerţ exterior a Republicii Moldova în ianuarie-august 20141),2)

Biroul Naţional de Statistică relatează că, exporturile de mărfuri realizate în luna august 2014 s-au cifrat la 176,2 mil. dolari SUA, cu 13,8% mai putin faţă de luna precedentă şi cu 13,1% -  comparativ cu luna august 2013.

În ianuarie-august 2014 exporturile de mărfuri au totalizat 1552,8 mil. dolari  SUA, volum superior celui realizat în perioada similară din anul 2013 cu 0,6%.

Exporturile de mărfuri autohtone au constituit 978,8 mil. dolari SUA (63,0% din total exporturi), înregistrînd o diminuare de 5,3% faţă de ianuarie-august 2013, care a atenuat sporirea exporturilor cu 3,6%.

Reexporturile de mărfuri au avut o valoare de 574,0 mil. dolari SUA, care echivalează cu o cotă de 37,0% în total exporturi. Comparativ cu ianuarie-august 2013 reexporturile de mărfuri s-au majorat cu 12,5%.

Ianuarie-august 2014

Structura, %

Gradul de influenţă a grupelor de ţări  la creşterea (+), scăderea (-) exporturilor şi importurilor, %

mil. dolari SUA

în % faţă de ianuarie-august 2013

ianuarie-august

ianuarie-august

2013

2014

2013

2014

Export – total     

1552,8

100,6

100,0

100,0

13,4

0,6

      din care:

  ţările Uniunii Europene (UE-28)

810,6

115,8

45,3

52,2

4,4

7,2

  ţările CSI

510,6

83,6

39,6

32,9

2,0

-6,5

  alte ţări

231,6

99,3

15,1

14,9

7,0

-0,1

Import – total  

3406,9

96,9

100,0

100,0

7,0

-3,1

      din care:

  ţările Uniunii Europene (UE-28)

1687,0

108,0

44,5

49,5

3,2

3,5

  ţările CSI

919,6

85,1

30,8

27,0

1,4

-4,6

  alte ţări

800,3

91,9

24,7

23,5

2,4

-2,0

balanţA comercialĂ – total     

-1854,1

94,1

100,0

100,0

x

x

      din care:

  ţările Uniunii Europene (UE-28)

-876,4

101,6

43,8

47,3

x

x

  ţările CSI

-409,0

86,9

23,9

22,1

x

x

  alte ţări

-568,7

89,2

32,3

30,6

x

x

Exporturile de mărfuri destinate ţărilor Uniunii Europene (UE–28) au însumat 810,6 mil. dolari SUA (cu 15,8% mai mult faţă de ianuarie-august 2013), deţinînd o cotă de 52,2% în total exporturi (45,3% în ianuarie-august 2013).

Ţările CSI au fost prezente în exporturile Moldovei cu o pondere de 32,9% (în ianuarie-august 2013– 39,6%), ce corespunde unei valori de 510,6 mil. dolari SUA. Exporturile de mărfuri către aceste ţări s-au micşorat cu 16,4%, comparativ cu ianuarie-august 2013.

Exporturile divizate pe ţări de destinaţie a mărfurilor se prezintă astfel:

Ianuarie-august 2014

Ponderea, %

Gradul de influenţă a ţărilor  la creşterea (+),  scăderea (-) exporturilor, %

mil. dolari SUA

în % faţă de ianuarie-august 2013

ianuarie-august

ianuarie-august

2013

2014

2013

2014

Export - total

1552,8

100,6

100,0

100,0

13,4

0,6

       din care:

Federaţia Rusă

317,9

73,5

28,0

20,5

1,4

-7,4

România

275,1

102,6

17,4

17,7

3,8

0,4

Italia

172,6

154,1

7,3

11,1

-2,4

3,9

Germania

92,0

141,5

4,2

5,9

1,4

1,7

Belarus

83,2

147,3

3,7

5,4

0,6

1,7

Turcia

77,1

76,2

6,6

5,0

4,9

-1,6

Ucraina

72,7

82,7

5,7

4,7

0,9

-1,0

Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord

66,3

98,3

4,4

4,3

1,0

-0,1

Polonia

41,2

77,6

3,4

2,7

0,3

-0,8

Elveţia

31,2

178,0

1,1

2,0

1,0

0,9

Bulgaria

26,8

133,3

1,3

1,7

-0,2

0,4

Franţa

22,0

125,6

1,1

1,4

0,0

0,3

Kazahstan

21,8

101,7

1,4

1,4

-0,8

0,0

Grecia

20,1

111,6

1,2

1,3

0,8

0,1

Noua Zeelandă

18,7

91,9

1,3

1,2

0,6

-0,1

Republica Cehă

17,8

100,9

1,1

1,1

0,6

0,0

Statele Unite ale Americii

16,0

85,9

1,2

1,0

0,0

-0,2

Georgia

14,5

88,8

1,1

0,9

0,3

-0,1

Olanda

12,9

144,2

0,6

0,8

-0,2

0,3

Austria

12,1

154,1

0,5

0,8

0,2

0,3

Lituania

10,6

121,1

0,6

0,7

0,1

0,1

Spania

8,4

183,2

0,3

0,5

0,0

0,2

Belgia

8,2

183,3

0,3

0,5

-0,1

0,2

Irak

6,6

75,9

0,6

0,4

-0,7

-0,1

Uzbekistan

5,7

125,5

0,3

0,4

-0,1

0,1

Letonia

5,2

160,2

0,2

0,3

0,0

0,1

Slovacia

5,1

105,4

0,3

0,3

0,1

0,0

China

4,5

160,5

0,2

0,3

-0,2

0,1

Ungaria

4,4

37,2

0,8

0,3

-0,5

-0,5

Analiza evoluţiei exporturilor pe ţări în ianuarie-august 2014, comparativ cu perioada similară  din anul 2013 relevă, că majorarea livrărilor către Italia (+54,1%), Germania (+41,5%), Belarus (+47,3%), Elveţia (+78,0%), România (+2,6%), Bulgaria (+33,3%), Franţa (+25,6%), Olanda (+44,2%), Austria (+54,1%), Spania (+83,2%), Belgia (+83,3%), Grecia (+11,6%), Lituania (+21,1%), Uzbekistan (+25,5%), Letonia (+60,2%) şi China (+60,5%) a contribuit la creşterea pe total exporturi cu 10,8%.

Totodată, s-au diminuat exporturile către Federaţia Rusă (-26,5%), Turcia (-23,8%), Ucraina (-17,3%), Polonia (-22,4%), Ungaria (-62,8%), Statele Unite ale Americii (-14,1%), Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord (-1,7%), Noua Zeelandă (-8,1%), Georgia (-11,2%) şi Irak (-24,1%), atenuînd astfel creşterea pe total exporturi cu 11,9%.

Exporturile de mărfuri structurate conform Clasificării Standard de Comerţ Internaţional se prezintă astfel:

Ianuarie-august 2014

Structura, %

Gradul de influenţă a grupelor de mărfuri la creşterea (+), scăderea (-) exporturilor, %

mil. dolari SUA

în % faţă de ianuarie-august 2013

ianuarie-august

ianuarie-august

2013

2014

2013

2014

Export - total

1552,8

100,6

100,0

100,0

13,4

0,6

       din care:

Produse alimentare şi animale vii

391,6

138,6

18,3

25,2

2,8

7,1

Animale vii

4,8

101,7

0,3

0,3

0,0

0,0

Carne şi preparate din carne

22,3

de 2,4 ori

0,6

1,5

-0,2

0,8

Produse lactate şi ouă de păsări

11,4

107,3

0,7

0,7

0,3

0,1

Cereale şi preparate pe bază de cereale

132,3

186,0

4,6

8,5

3,2

4,0

Legume şi fructe

152,8

98,8

10,0

9,8

-0,2

-0,1

Zahăr, preparate pe bază de zahăr; miere

47,8

196,8

1,6

3,1

0,4

1,5

Cafea, ceai, cacao, condimente şi înlocuitori ai acestora

4,2

109,0

0,3

0,3

0,1

0,0

Hrană destinată animalelor (exclusiv cereale nemăcinate)

14,4

de 6,7 ori

0,1

0,9

-0,8

0,8

Produse şi preparate alimentare diverse

1,6

85,4

0,1

0,1

0,0

0,0

Băuturi şi tutun

127,3

66,2

12,4

8,2

3,2

-4,2

Băuturi (alcoolice şi nealcoolice)

116,2

67,7

11,1

7,5

3,5

-3,6

Tutun brut şi prelucrat

11,1

54,1

1,3

0,7

-0,3

-0,6

Materiale brute necomestibile, exclusiv combustibili

145,0

85,4

11,0

9,3

4,8

-1,6

Piei crude, piei tăbăcite şi blănuri brute

3,7

103,5

0,2

0,2

0,0

0,0

Seminţe şi fructe oleaginoase

105,6

106,7

6,4

6,8

3,1

0,4

Cauciuc brut (inclusiv cauciuc sintetic şi regenerat)

3,6

75,0

0,3

0,2

0,0

-0,1

Lemn şi plută

1,1

de 2,1 ori

0,0

0,1

0,0

0,0

Pastă de hîrtie şi deşeuri de hîrtie

1,1

88,9

0,1

0,1

0,0

0,0

Fibre textile (cu excepţia lînii în fuior şi a lînii pieptănate) şi deşeurile lor (neprelucrate în fire sau ţesături)

1,8

152,2

0,1

0,1

0,0

0,1

Îngrăşăminte naturale şi minerale naturale (exclusiv cărbune, petrol şi pietre preţioase)

8,5

90,0

0,6

0,5

-0,3

-0,1

Minereuri metalifere şi deşeuri de metale

18,2

37,8

3,2

1,2

2,0

-1,9

Alte materii brute de origine animală sau vegetală

1,4

72,2

0,1

0,1

0,0

0,0

Combustibili minerali, lubrifianţi şi materiale derivate

12,1

81,0

1,0

0,8

0,6

-0,2

Petrol, produse petroliere şi produse înrudite

11,3

122,6

0,6

0,7

0,4

0,1

Gaz şi produse industriale obţinute din gaz

0,8

14,1

0,4

0,1

0,2

-0,3

Uleiuri, grăsimi şi ceruri de origine animală sau vegetală

56,6

de 3,3 ori

1,1

3,7

-3,3

2,5

Grăsimi şi uleiuri vegetale fixate, brute, rafinate sau fracţionate

55,5

de 3,2 ori

1,1

3,6

-3,3

2,5

Produse chimice şi produse derivate nespecificate în altă parte

121,2

104,3

7,5

7,8

2,0

0,3

Produse chimice organice

1,5

de 2,1 ori

0,0

0,1

0,0

0,0

Produse tanante şi colorante

0,8

55,9

0,1

0,0

0,0

0,0

Produse medicinale şi farmaceutice

86,5

128,1

4,4

5,6

1,4

1,2

Uleiuri esenţiale, rezinoide şi substanţe parfumate, preparate pentru toaletă, produse pentru înfrumuseţare

26,3

75,2

2,3

1,7

0,4

-0,6

Materiale plastice sub forme primare

1,6

44,0

0,2

0,1

0,0

-0,1

Materiale plastice prelucrate

3,5

50,8

0,4

0,2

0,2

-0,2

Alte materiale şi produse chimice

0,8

82,1

0,1

0,1

0,0

0,0

Mărfuri manufacturate, clasificate mai ales după materia primă

122,8

72,0

11,1

7,9

2,0

-3,1

Piele, altă piele şi blană prelucrate

1,5

102,7

0,1

0,1

0,0

0,0

Cauciuc prelucrat

6,6

62,6

0,7

0,4

-0,3

-0,3

Articole din lemn (exclusiv mobilă)

4,4

76,7

0,4

0,3

-0,2

-0,1

Hîrtie, carton şi articole din pastă de celuloză, din hîrtie sau din carton

9,8

67,6

0,9

0,6

0,4

-0,3

Fire, ţesături, articole textile necu-prinse în altă parte şi produse conexe

43,3

85,8

3,3

2,8

-0,7

-0,5

Articole din minerale nemetalice

37,2

107,3

2,2

2,4

0,7

0,2

Fier şi oţel

3,4

59,6

0,4

0,2

0,0

-0,1

Metale neferoase

1,4

53,4

0,2

0,1

0,1

-0,1

Articole prelucrate din metal

15,2

33,8

2,9

1,0

2,0

-1,9

Maşini şi echipamente pentru transport

218,4

89,1

15,9

14,1

1,2

-1,7

Maşini  generatoare de putere şi echipamentele lor

4,7

75,8

0,4

0,3

-0,1

-0,1

Maşini şi aparate specializate pentru industriile specifice

7,3

69,5

0,7

0,5

-0,4

-0,2

Maşini şi aparate pentru prelucrarea metalelor

1,5

52,0

0,2

0,1

0,0

-0,1

Maşini şi aparate industriale cu aplicaţii generale; părţi şi piese detaşate ale acestor maşini

25,2

82,8

2,0

1,6

-0,2

-0,3

Maşini şi aparate de birou sau pentru prelucrarea automată a datelor

0,7

112,2

0,0

0,0

0,0

0,0

Aparate şi echipamente de telecomunicaţii şi pentru înregistrarea şi reproducerea sunetului şi imaginii

2,5

134,7

0,1

0,2

-0,1

0,0

Maşini şi aparate electrice şi părţi ale acestora (inclusiv echivalente neelectrice ale maşinilor şi aparatelor de uz casnic)

162,8

101,8

10,4

10,5

2,6

0,2

Vehicule rutiere (inclusiv vehicule cu pernă de aer)

13,3

43,7

2,0

0,9

0,1

-1,1

Alte echipamente de transport

0,4

16,8

0,1

0,0

-0,7

-0,1

Articole manufacturate diverse

357,3

106,8

21,7

23,0

0,2

1,5

Construcţii prefabricate; alte instalaţii şi accesorii pentru instalaţii sanitare, de încălzire şi de iluminat

2,5

43,3

0,4

0,2

0,0

-0,2

Mobilă şi părţile ei

70,6

107,8

4,2

4,5

0,4

0,3

Articole de voiaj; sacoşe şi similare

13,9

110,9

0,8

0,9

0,0

0,1

Îmbrăcăminte şi accesorii

199,3

114,4

11,3

12,8

0,0

1,6

Încălţăminte

23,5

91,4

1,7

1,5

-0,3

-0,1

Instrumente şi aparate profesionale, ştiinţifice şi de control

21,0

97,9

1,4

1,4

0,0

0,0

Aparate fotografice, echipamente şi furnituri de optică; ceasuri şi orologii

0,8

71,4

0,1

0,0

0,1

0,0

Alte articole diverse

25,7

90,5

1,8

1,7

0,0

-0,2

În ianuarie-august 2014, comparativ cu aceeaşi perioadă din anul 2013 s-au marcat creşteri substanţiale la exporturile de cereale şi preparate pe bază de cereale (+86,0%), grăsimi şi uleiuri vegetale fixate, brute, rafinate sau fracţionate (de 3,2 ori), îmbrăcăminte şi accesorii (+14,4%), zahăr, preparate pe bază de zahăr; miere (+96,8%), produse medicinale şi farmaceutice (+28,1%), carne şi preparate din carne (de 2,4 ori), hrană destinată animalelor (de 6,7 ori), seminţe şi fructe oleaginoase (+6,7%), mobilă şi părţile ei (+7,8%), maşini şi aparate electrice (+1,8%), articole din minerale nemetalice (+7,3%), articole de voiaj; sacoşe şi similare (+10,9%), produse lactate şi ouă de păsări (+7,3%), petrol, produse petroliere şi produse înrudite (+22,6%), fibre textile şi deşeurile lor (+52,2%), care au favorizat creşterea pe total exporturi cu 13,9%.

Totodată, s-au micşorat exporturile de băuturi alcoolice şi nealcoolice (-32,3%), minereuri metalifere şi deşeuri de metale (-62,2%), articole prelucrate din metal (-66,2%), vehicule rutiere (-56,3%), uleiuri esenţiale, rezinoide şi substanţe parfumate, preparate pentru toaletă, produse pentru înfrumuseţare (-24,8%), tutun brut şi prelucrat (-45,9%), fire, ţesături şi articole textile (-14,2%), maşini şi aparate industriale cu aplicaţii generale (-17,2%), hîrtie, carton şi articole din pastă de celuloză, din hîrtie sau din carton (-32,4%), cauciuc prelucrat (-37,4%), gaz şi produse industriale obţinute din gaz (-85,9%), maşini şi aparate specializate pentru industriile specifice (-30,5%), materiale plastice prelucrate (-49,2%), construcţii prefabricate; alte instalaţii şi accesorii pentru instalaţii sanitare, de încălzire şi de iluminat (-56,7%), legume şi fructe (-1,2%), încălţăminte (-8,6%), îngrăşăminte naturale şi minerale naturale (-10,0%), maşini  generatoare de putere şi echipamentele lor (-24,2%), articole din lemn (-23,3%), cauciuc brut (-25,0%), fier şi oţel (-40,4%), materiale plastice sub forme primare (-56,0%), maşini şi aparate pentru prelucrarea metalelor (-48,0%),  metale neferoase (-46,6%), atenuînd astfel creşterea pe total exporturi cu 13,0%.

Importurile de mărfuri realizate în luna august 2014 au însumat 412,9 mil. dolari SUA, cu 7,6% mai puţin faţă de luna anterioară şi cu 7,1% - comparativ cu luna august 2013.

În ianuarie-august 2014 importurile au totalizat 3406,9 mil. dolari SUA, volum inferior celui realizat în perioada corespunzătoare din anul 2013 cu 3,1%.

Importurile din ţările Uniunii Europene (UE-28) s-au cifrat la 1687,0 mil. dolari SUA (cu 8,0% mai mult decît în ianuarie-august 2013), deţinînd o pondere de 49,5% în total importuri (44,5% în  ianuarie-august 2013).

Importurile de mărfuri provenite din ţările CSI au avut o valoare de 919,6 mil. dolari SUA (cu 14,9% mai puţin decît în ianuarie-august 2013), care echivalează cu o cotă de 27,0% în total importuri (30,8% în ianuarie-august 2013).

Importurile divizate pe ţări de origine a mărfurilor se prezintă astfel:

Ianuarie-august 2014

Ponderea, %

Gradul de influenţă a ţărilor la creşterea (+), scăderea (-) importurilor, %

mil. dolari SUA

în % faţă de ianuarie-august 2013

ianuarie-august

ianuarie-august

2013

2014

2013

2014

Import - total

3406,9

96,9

100,0

100,0

7,0

-3,1

       din care:

Romaâia

519,1

118,2

12,5

15,2

1,8

2,3

Federaţia Rusă

435,7

89,1

13,9

12,8

-0,6

-1,5

Ucraina

364,3

84,5

12,3

10,7

1,6

-1,9

China

297,5

98,4

8,6

8,7

1,5

-0,1

Germania

286,1

112,5

7,2

8,4

0,2

0,9

Italia

236,1

109,3

6,1

6,9

0,1

0,6

Turcia

193,6

75,9

7,3

5,7

0,2

-1,7

Polonia

98,5

111,8

2,5

2,9

-0,1

0,3

Belarus

93,6

70,9

3,8

2,7

0,3

-1,1

Austria

78,3

93,0

2,4

2,3

0,3

-0,2

Franţa

62,8

90,7

2,0

1,8

0,3

-0,2

Ungaria

60,0

90,1

1,9

1,8

0,2

-0,2

Statele Unite ale Americii

51,4

106,8

1,4

1,5

0,1

0,1

Bulgaria

48,6

81,6

1,7

1,4

0,4

-0,3

Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord

46,1

114,2

1,2

1,4

0,0

0,2

Republica Cehă

43,1

101,2

1,2

1,3

0,0

0,0

Olanda

36,3

116,2

0,9

1,1

0,0

0,1

Spania

32,3

113,7

0,8

1,0

0,0

0,1

Elveţia

28,1

123,9

0,6

0,8

0,0

0,2

Grecia

27,5

105,5

0,7

0,8

-0,2

0,0

India

26,3

111,2

0,7

0,8

0,1

0,1

Belgia

25,9

100,8

0,7

0,8

0,1

0,0

Coreea de Sud

25,1

122,5

0,6

0,7

-0,1

0,1

Japonia

20,2

79,6

0,7

0,6

0,2

-0,1

Kazahstan

17,8

98,9

0,5

0,5

0,0

0,0

Serbia

15,0

148,9

0,3

0,4

0,1

0,1

Israel

13,6

39,6

1,0

0,4

0,2

-0,6

Slovacia

13,5

90,9

0,4

0,4

0,0

0,0

Suedia

12,3

94,5

0,4

0,4

-0,1

0,0

Slovenia

11,6

91,4

0,4

0,3

0,1

0,0

Taiwan,  provincie a Chinei

11,2

93,6

0,3

0,3

0,0

0,0

Danemarca

10,5

114,0

0,3

0,3

0,0

0,0

Vietnam

9,6

85,8

0,3

0,3

0,0

0,0

Analiza evoluţiei importurilor pe ţări în ianuarie-august 2014, comparativ cu perioada similară din anul 2013 relevă, că micşorarea livrărilor din Ucraina (-15,5%), Turcia (-24,1%), Federaţia Rusă (-10,9%), Belarus (-29,1%), Israel (-60,4%), Bulgaria (-18,4%), Austria (-7,0%), Franţa (-9,3%), Ungaria (-9,9%), China (-1,6%) şi Japonia (-20,4%) a condus la diminuarea pe total  importuri cu 7,9%.

Totodată, au fost înregistrate creşteri la importurile din România (+18,2%), Germania (+12,5%), Italia (+9,3%), Polonia (+11,8%), Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord (+14,2%), Elveţia (+23,9%), Statele Unite ale Americii (+6,8%), Olanda (+16,2%), Spania (+13,7%), India (+11,2%), Coreea de Sud (+22,5%) şi Serbia (+48,9%).

Importurile de mărfuri structurate conform Clasificării Standard de Comerţ Internaţional se prezintă astfel:

Ianuarie-august 2014

Structura, %

Gradul de influenţă a grupelor de mărfuri la creşterea (+), scăderea (-) importurilor, %

mil. dolari SUA

în % faţă de ianuarie-august 2013

ianuarie-august

ianuarie-august

2013

2014

2013

2014

Import - total            

3406,9

96,9

100,0

100,0

7,0

-3,1

    din care:

Produse alimentare şi animale vii

359,5

98,6

10,4

10,5

1,0

-0,1

Animale vii

12,4

de 2,6 ori

0,1

0,3

0,0

0,2

Carne şi preparate din carne

35,8

130,1

0,8

1,0

0,0

0,2

Produse lactate şi ouă de păsări

29,6

102,1

0,8

0,9

0,2

0,0

Peşte, crustacee, moluşte

30,7

98,5

0,9

0,9

0,0

0,0

Cereale şi preparate pe bază de cereale

50,5

93,1

1,6

1,5

-0,1

-0,1

Legume şi fructe

84,5

92,7

2,6

2,5

0,2

-0,2

Zahăr, preparate pe bază de zahăr; miere

13,4

43,2

0,9

0,4

0,5

-0,5

Cafea, ceai, cacao, condimente şi înlocuitori ai acestora

31,9

97,7

0,9

0,9

0,0

0,0

Hrană destinată animalelor (exclusiv cereale nemăcinate)

20,0

133,4

0,4

0,6

0,1

0,2

Produse şi preparate alimentare diverse

50,7

104,9

1,4

1,5

0,1

0,1

Băuturi şi tutun

73,4

77,5

2,7

2,2

0,2

-0,6

Băuturi (alcoolice şi nealcoolice)

36,8

69,3

1,5

1,1

0,4

-0,5

Tutun brut şi prelucrat

36,6

88,1

1,2

1,1

-0,2

-0,1

Materiale brute necomestibile, exclusiv combustibili

80,8

99,1

2,3

2,4

0,2

0,0

Seminţe şi fructe oleaginoase

17,9

112,8

0,4

0,5

0,1

0,1

Cauciuc brut (inclusiv cauciuc sintetic şi regenerat)

3,8

71,3

0,2

0,1

0,0

0,0

Lemn şi plută

18,7

112,5

0,5

0,6

0,0

0,1

Fibre textile (cu excepţia lînii în fuior şi a lînii pieptănate) şi deşeurile lor (neprelucrate în fire sau ţesături)

9,1

108,9

0,2

0,3

0,0

0,0

Îngrăşăminte naturale şi minerale naturale (exclusiv cărbune, petrol şi pietre preţioase)

10,0

80,3

0,4

0,3

0,1

-0,1

Minereuri metalifere şi deşeuri de metale

0,7

129,4

0,0

0,0

0,0

0,0

Alte materii brute de origine animală sau vegetală

20,0

91,0

0,6

0,6

0,0

-0,1

Combustibili minerali, lubrifianţi şi materiale derivate

711,7

91,2

22,2

20,9

1,0

-2,0

Cărbune, cocs şi brichete

8,7

64,6

0,4

0,3

-0,1

-0,2

Petrol, produse petroliere şi produse înrudite

393,0

99,3

11,3

11,5

0,3

-0,1

Gaz şi produse industriale obţinute din gaz

271,0

92,7

8,3

8,0

-0,5

-0,6

Energie electrică

39,0

49,5

2,2

1,1

1,3

-1,1

Uleiuri, grăsimi şi ceruri de origine animală sau vegetală

8,1

65,0

0,4

0,2

0,1

-0,1

Uleiuri şi grăsimi de origine animală

1,5

143,4

0,0

0,0

0,0

0,0

Grăsimi şi uleiuri vegetale fixate, brute, rafinate sau fracţionate

5,5

56,0

0,3

0,2

0,1

-0,1

Alte uleiuri şi grăsimi animale sau vegetale prelucrate; ceară de origine animală sau vegetală, amestecuri sau preparate necomestibile din uleiuri animale sau vegetale

1,1

70,7

0,1

0,0

0,0

0,0

Produse chimice şi produse derivate nespecificate în altă parte

522,4

102,2

14,5

15,3

1,8

0,3

Produse chimice organice

9,8

95,7

0,3

0,3

0,0

0,0

Produse chimice anorganice

10,7

104,4

0,3

0,3

0,1

0,0

Produse tanante şi colorante

23,4

101,9

0,6

0,7

0,1

0,0

Produse medicinale şi farmaceutice

169,1

109,9

4,4

5,0

0,6

0,4

Uleiuri esenţiale, rezinoide şi substanţe parfumate, preparate pentru toaletă, produse pentru înfrumuseţare

83,6

91,2

2,6

2,4

0,2

-0,2

Îngrăşăminte minerale sau chimice

33,8

89,4

1,1

1,0

0,3

-0,1

Materiale plastice sub forme primare

40,2

101,2

1,1

1,2

0,0

0,0

Materiale plastice prelucrate

75,3

117,8

1,8

2,2

0,2

0,3

Alte materiale şi produse chimice

76,5

94,8

2,3

2,2

0,3

-0,1

Mărfuri manufacturate, clasificate mai ales după materia primă

653,5

102,2

18,2

19,2

0,8

0,4

Piele, altă piele şi blană prelucrate

23,8

141,7

0,5

0,7

0,0

0,2

Cauciuc prelucrat

43,7

98,3

1,3

1,3

-0,1

0,0

Articole din lemn (exclusiv mobilă)

45,5

111,6

1,2

1,3

0,0

0,1

Hîrtie, carton şi articole din pastă de celuloză, din hîrtie sau din carton

65,7

95,3

1,9

1,9

0,2

-0,1

Fire, ţesături, articole textile necuprinse în altă parte şi produse conexe

172,3

97,3

5,0

5,1

-0,3

-0,1

Articole din minerale nemetalice

86,0

97,5

2,5

2,5

0,2

-0,1

Fier şi oţel

87,2

92,9

2,7

2,6

0,4

-0,2

Metale neferoase

40,7

de 2,6 ori

0,4

1,2

0,1

0,7

Articole prelucrate din metal

88,6

94,5

2,7

2,6

0,3

-0,1

Maşini şi echipamente pentru transport

702,4

97,3

20,5

20,6

1,4

-0,6

Maşini generatoare de putere şi echipamentele lor

9,4

81,4

0,3

0,3

-0,1

-0,1

Maşini şi aparate specializate pentru industriile specifice

130,8

131,4

2,9

3,8

0,1

0,9

Maşini şi aparate pentru prelucrarea metalelor

4,2

89,6

0,1

0,1

0,0

0,0

Maşini şi aparate industriale cu aplicaţii generale; părţi şi piese detaşate ale acestor maşini

105,1

99,5

3,0

3,1

0,1

0,0

Maşini şi aparate de birou sau pentru prelucrarea automată a datelor

26,0

88,9

0,8

0,8

0,2

-0,1

Aparate şi echipamente de telecomunicaţii şi pentru înregistrarea şi reproducerea sunetului şi imaginii

56,9

76,6

2,1

1,7

0,4

-0,5

Maşini şi aparate electrice şi părţi ale acestora (inclusiv echivalente neelectrice ale maşinilor şi aparatelor de uz casnic)

198,6

86,9

6,5

5,8

0,9

-0,9

Vehicule rutiere (inclusiv vehicule cu pernă de aer)

165,6

100,5

4,7

4,8

0,0

0,0

Alte echipamente de transport

5,8

166,3

0,1

0,2

-0,2

0,1

Articole manufacturate diverse

295,1

95,7

8,8

8,7

0,5

-0,4

Construcţii prefabricate; alte instalaţii şi accesorii pentru instalaţii sanitare, de încălzire şi de iluminat

25,2

103,2

0,7

0,7

0,0

0,0

Mobilă şi părţile ei

38,9

90,9

1,2

1,2

0,0

-0,1

Articole de voiaj; sacoşe şi similare

4,3

122,2

0,1

0,1

0,0

0,0

Îmbrăcăminte şi accesorii

64,8

94,6

1,9

1,9

0,3

-0,1

Încălţăminte

18,7

89,0

0,6

0,6

0,0

-0,1

Instrumente şi aparate, profesionale, ştiinţifice şi de control

32,1

87,2

1,1

0,9

0,2

-0,1

Aparate fotografice, echipamente şi furnituri de optică; ceasuri şi orologii

6,2

110,2

0,2

0,2

0,0

0,0

Alte articole diverse

104,9

99,3

3,0

3,1

0,0

0,0

În ianuarie-august 2014, comparativ cu aceeaşi perioadă din anul 2013 au scăzut importurile de energie electrică (-50,5%), maşini şi aparate electrice (-13,1%), gaz şi produse industriale obţinute din gaz (-7,3%), aparate şi echipamente de telecomunicaţii şi pentru înregistrarea şi reproducerea sunetului şi imaginii (-23,4%), băuturi alcoolice şi nealcoolice (-30,7%), zahăr, preparate pe bază de zahăr, miere (-56,8%), fier şi oţel (-7,1%), legume şi fructe (-7,3%), uleiuri esenţiale, rezinoide şi substanţe parfumate, preparate pentru toaletă, produse pentru înfrumuseţare (-8,8%), cărbune, cocs şi brichete (-35,4%), petrol, produse petroliere şi produse înrudite (-0,7%), fire, ţesături, articole textile (-2,7%), articole prelucrate din metal(-5,5%), articole din minerale nemetalice (-2,5%),  hîrtie, carton şi articole din pastă de celuloză, din hîrtie sau din carton (-4,7%), îmbrăcăminte şi accesorii (-5,4%), cereale şi preparate pe bază de cereale (-6,9%), mobilă şi părţile ei (-9,1%), tutun brut şi prelucrat (-11,9%), îngrăşăminte minerale sau chimice (-10,6%), instrumente şi aparate, profesionale, ştiinţifice şi de control (-12,8%), maşini şi aparate de birou sau pentru prelucrarea automată a datelor (-11,1%), încălţăminte (-11,0%), îngrăşăminte naturale şi minerale naturale (-19,7%), maşini generatoare de putere şi echipamentele lor (-18,6%), grăsimi şi uleiuri vegetale fixate, brute, rafinate sau fracţionate (-44,0%), influenţînd astfel la diminuarea pe total importuri cu 6,5%.

Totodată, au sporit importurile de maşini şi aparate specializate pentru industriile specifice (+31,4%), metale neferoase (de 2,6 ori), produse medicinale şi farmaceutice (+9,9%), materiale plastice prelucrate (+17,8%), carne şi preparate din carne (+30,1%), piele şi blănuri prelucrate (+41,7%), hrană destinată animalelor (+33,4%), animale vii (de 2,6 ori), articole din lemn, exclusiv mobilă (+11,6%), lemn şi plută (+12,5%), seminţe şi fructe oleaginoase (+12,8%).

Decalajul considerabil în evoluţia exporturilor şi importurilor a determinat acumularea în ianuarie-august 2014 a unui deficit al balanţei comerciale în valoare de 1854,1 mil. dolari SUA, cu 116,3 mil. dolari SUA (-5,9%) mai puţin faţă de cel înregistrat în perioada corespunzătoare din anul 2013. Cu ţările Uniunii Europene (UE-28) balanţa comercială s-a încheiat cu un deficit de 876,4 mil. dolari SUA (în ianuarie-august 2013 – 862,7 mil. dolari SUA), iar cu ţările CSI - de 409,0 mil. dolari SUA (în ianuarie-august 2013 – 470,5 mil. dolari SUA).

Balanţa comercială cu principalele ţări se prezintă astfel:

Ianuarie-august

Ianuarie-august  2014 în % faţă de ianuarie-august 2013

2013

2014

BalanţA comercială – total, mil. dolari SUA

-1970,4

-1854,1

94,1

  din care:

China

-299,6

-293,0

97,8

Ucraina

-343,4

-291,6

84,9

România

-171,1

-244,0

142,6

Germania

-189,3

-194,1

102,6

Federaţia Rusă

-56,4

-117,8

de 2,1 ori

Turcia

-153,9

-116,5

75,7

Austria

-76,4

-66,2

86,7

Italia

-103,9

-63,5

61,1

Polonia

-35,1

-57,3

163,6

Ungaria

-54,7

-55,6

101,5

Franţa

-51,7

-40,8

78,9

Statele Unite ale Americii

-29,4

-35,4

120,1

India

-23,1

-25,9

112,0

Republica Cehă

-25,0

-25,3

101,5

Coreea de Sud

-20,2

-25,1

124,0

Spania

-23,8

-23,9

100,4

Olanda

-22,3

-23,4

104,9

Bulgaria

-39,5

-21,8

55,2

Japonia

-25,1

-19,1

76,1

Belgia

-21,3

-17,7

83,5

Serbia

-9,0

-14,0

155,7

Israel

-31,8

-12,3

38,6

Suedia

-12,1

-11,2

92,2

Slovenia

-12,3

-11,1

89,9

Belarus

-75,5

-10,4

13,8

Taiwan,  provincie a Chinei

-11,6

-10,4

89,4

Danemarca

-8,3

-9,6

114,9

Slovacia

-10,0

-8,4

84,0

Grecia

-8,1

-7,4

91,9

Vietnam

-10,2

-6,7

65,3

Uzbekistan

-2,9

-2,2

75,9

Letonia

-0,7

0,9

x

Elveţia

-5,2

3,1

x

Lituania

-0,2

3,3

x

Kazahstan

3,4

4,0

116,2

Irak

8,7

6,6

75,9

Georgia

12,5

13,2

105,4

Noua Zeelandă

18,2

15,8

87,2

Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord

27,1

20,2

74,7

Balanţa comercială pe principalele grupe de mărfuri, conform Clasificării Standard de Comerţ Internaţional, se prezintă astfel:

Ianuarie-august

Ianuarie-august 2014 în % faţă de ianuarie-august 2013

2013

2014

Balanţa comercială – total, mil. dolari SUA

-1970,4

-1854,1

94,1

  din care:

Produse alimentare şi animale vii

-82,2

32,1

x

Animale vii

0,0

-7,6

de 385,7 ori

Carne şi preparate din carne

-18,1

-13,5

74,5

Produse lactate şi ouă de păsări

-18,3

-18,2

99,1

Peşte, crustacee, moluşte

-31,2

-30,6

98,2

Cereale şi preparate pe bază de cereale

16,8

81,8

de 4,9 ori

Legume şi fructe

63,4

68,2

107,6

Zahăr, preparate pe bază de zahăr; miere

-6,8

34,4

x

Cafea, ceai, cacao, condimente şi înlocuitori ai acestora

-28,8

-27,7

96,2

Hrană destinată animalelor (exclusiv cereale nemăcinate)

-12,8

-5,6

43,4

Produse şi preparate alimentare diverse

-46,4

-49,1

105,7

Băuturi şi tutun

97,5

53,9

55,3

Băuturi (alcoolice şi nealcoolice)

118,4

79,4

67,0

Tutun brut şi prelucrat

-20,9

-25,5

121,5

Materiale brute necomestibile, exclusiv combustibili

88,4

64,2

72,7

Piei crude, piei tăbăcite şi blănuri brute

3,5

3,5

101,2

Seminţe şi fructe oleaginoase

83,2

87,7

105,5

Cauciuc brut (inclusiv cauciuc sintetic şi regenerat)

-0,6

-0,2

43,6

Lemn şi plută

-16,1

-17,6

109,3

Pastă de hîrtie şi deşeuri de hîrtie

1,0

0,7

70,0

Fibre textile (cu excepţia lînii în fuior şi a lînii pieptănate) şi deşeurile lor (neprelucrate în fire sau ţesături)

-7,2

-7,3

101,7

Îngrăşăminte naturale şi minerale naturale (exclusiv cărbune, petrol şi pietre preţioase)

-3,0

-1,5

49,9

Minereuri metalifere şi deşeuri de metale

47,7

17,5

36,7

Alte materii brute de origine animală sau vegetală

-20,1

-18,6

92,8

Combustibili minerali, lubrifianţi şi materiale derivate

-765,6

-699,6

91,4

Cărbune, cocs şi brichete

-13,4

-8,7

64,6

Petrol, produse petroliere şi produse înrudite

-386,8

-381,7

98,7

Gaz şi produse industriale obţinute din gaz

-286,7

-270,2

94,3

Energie electrică

-78,7

-39,0

49,5

Uleiuri, grăsimi şi ceruri de origine animală sau vegetală

4,7

48,5

de 10,2 ori

Uleiuri şi grăsimi de origine animală

-1,0

-0,6

53,0

Grăsimi şi uleiuri vegetale fixate, brute, rafinate sau fracţionate

7,2

50,0

de 6,9 ori

Alte uleiuri şi grăsimi animale sau vegetale prelucrate; ceară de origine animală sau vegetală

-1,5

-0,9

62,0

Produse chimice şi produse derivate nespecificate în altă parte

-394,9

-401,2

101,6

Produse chimice organice

-9,5

-8,3

86,7

Produse chimice anorganice

-10,2

-10,5

103,6

Produse tanante şi colorante

-21,5

-22,6

105,1

Produse medicinale şi farmaceutice

-86,3

-82,6

95,6

Uleiuri esenţiale, rezinoide şi substanţe parfumate, preparate pentru toaletă, produse pentru înfrumuseţare

-56,8

-57,3

101,1

Îngrăşăminte minerale sau chimice

-37,7

-33,8

89,4

Materiale plastice sub forme primare

-36,1

-38,6

107,0

Materiale plastice prelucrate

-57,1

-71,8

125,9

Alte materiale şi produse chimice

-79,7

-75,7

95,0

Mărfuri manufacturate, clasificate mai ales după materia primă

-468,7

-530,7

113,2

Piele, altă piele şi blană prelucrate

-15,3

-22,3

145,5

Cauciuc prelucrat

-33,9

-37,1

109,4

Articole din lemn (exclusiv mobilă)

-35,1

-41,1

117,3

Hîrtie, carton şi articole din pastă de celuloză, din hîrtie sau din carton

-54,4

-55,9

102,7

Fire, ţesături, articole textile necuprinse în altă parte şi produse conexe

-126,5

-129,0

101,9

Articole din minerale nemetalice

-53,6

-48,8

91,2

Fier şi oţel

-88,1

-83,8

95,0

Metale neferoase

-12,9

-39,3

305,9

Articole prelucrate din metal

-48,9

-73,4

150,1

Maşini şi echipamente pentru transport

-476,6

-484,0

101,5

Maşini  generatoare de putere şi echipamentele lor

-5,3

-4,7

88,0

Maşini şi aparate specializate pentru industriile specifice

-89,1

-123,5

138,6

Maşini şi aparate pentru prelucrarea metalelor

-1,8

-2,7

150,0

Maşini şi aparate industriale cu aplicaţii generale; părţi şi piese detaşate ale acestor maşini

-75,1

-79,9

106,3

Maşini şi aparate de birou sau pentru prelucrarea automată a datelor

-28,6

-25,3

88,4

Aparate şi echipamente de telecomunicaţii şi pentru înregistrarea şi reproducerea sunetului şi imaginii

-72,4

-54,4

75,1

Maşini şi aparate electrice şi părţi ale acestora (inclusiv echivalente neelectrice ale maşinilor şi aparatelor de uz casnic)

-68,8

-35,8

52,0

Vehicule rutiere (inclusiv vehicule cu pernă de aer)

-134,3

-152,3

113,4

Alte echipamente de transport

-1,2

-5,4

de 4,7 ori

Articole manufacturate diverse

26,5

62,2

de 2,4 ori

Construcţii prefabricate; alte instalaţii şi accesorii pentru instalaţii sanitare, de încălzire şi de iluminat

-18,8

-22,7

121,2

Mobilă şi părţile ei

22,7

31,7

139,7

Articole de voiaj; sacoşe şi similare

9,0

9,6

106,4

Îmbrăcăminte şi accesorii

105,8

134,5

127,1

Încălţăminte

4,8

4,8

102,0

Instrumente şi aparate, profesionale, ştiinţifice şi de control

-15,4

-11,1

72,3

Aparate fotografice, echipamente şi furnituri de optică; ceasuri şi orologii

-4,5

-5,4

119,9

Alte articole diverse

-77,1

-79,2

102,6

Gradul de acoperire a importurilor cu exporturi în ianuarie-august 2014 a fost de 45,6% faţă de 43,9% în  perioada corespunzătoare din anul 2013.

Persoanele fizice au importat în ianuarie-august 2014 mărfuri şi produse în valoare de 83,6 mil. dolari SUA, cu 22,0% mai puţin decît în aceeaşi perioadă din anul 2013. Diminuarea importurilor a fost condiţionată de reducerea livrărilor de autoturisme şi autovehicule (-25,8%), cărora le-au revenit 87,5% din importurile realizate de persoanele fizice.

Note: 

1 Informaţia nu include operaţiunile de export-import a întreprinderilor şi organizaţiilor din partea stîngă a Nistrului şi mun. Bender.      
2 Datele pentru luna august 2014 sînt provizorii, iar pentru lunile precedente şi perioada corespunzătoare din anul 2013 – date rectificate.
Sursa datelor:  Serviciul Vamal (declaraţiile vamale de export şi import a agenţilor economici).     

Persoană de contact:
Mariana Eni
şef al direcţiei statistica comerţului exterior şi serviciilor de piaţă
tel. 0 22 40 30 66

 
 
 
 
Prima Contact Harta
 
Comunicate de presă  / Banca de date statistice  / Statistici pe domenii  / Produse şi servicii  / Recensăminte  / Metadate  / Standardul SDDS al FMI  / e-Raportare  / Formulare și clasificări  / Despre BNS  / Transparenţa în procesul decizional  / Cooperare internaţională  / Noutăţi şi evenimente  / Referinţe utile  / Achiziţii publice  / Funcţii vacante
Sus
23794 vizitatori în decurs de 30 zile
 
Copyright © 2018 BIROUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ
Condiții de utilizare
TRIMARAN - IT Solutions Company // web, interactive, motion and software development solutions // http://www.trimaran.md, B2B and B2C solutions  /  Branding & Graphic Design Services / Website Design and Development  /  E-Commerce Systems / Software Application Architecture and Development / Multimedia solutions  /  2D/3D modeling & animation solutions / Video & Post Production / contact@trimaran.md
Creat de Trimaran