Transportul de mărfuri şi pasageri în Republica Moldovaîn ianuarie-iulie 2014

Transportul de mărfuri şi pasageri în Republica Moldova
în ianuarie-iulie 20141

Biroul Naţional de Statistică informează, că în luna iulie 2014 întreprinderile de transport feroviar, auto, fluvial şi aerian au transportat 1273,7 mii tone de mărfuri, cu 2,9% mai puţin faţă de luna precedentă şi cu 8,3% - comparativ cu luna iulie 2013. Parcursul mărfurilor în luna iulie 2014 a totalizat 355,8 mil. tone-km, cu 4,5% mai mult în raport cu luna iunie 2014 şi cu 9,3% mai puţin faţă de luna corespunzătoare din anul 2013.

În ianuarie-iulie 2014 întreprinderile de transport feroviar, auto, fluvial şi aerian au transportat 6859,8 mii tone de mărfuri, volum superior celui înregistrat în perioada similară din anul 2013 cu 7,2%. Parcursul mărfurilor a totalizat 2202,5 mil. tone-km, cu 4,3% mai puţin comparativ cu ianuarie-iulie 2013.

Volumul de mărfuri transportate şi parcursul mărfurilor realizat
de întreprinderile de transport, pe moduri de transport

Ianuarie-iulie 2014

În % faţă de ianuarie- iulie 2013

iulie 2014

în % faţă de iunie 2014

în % faţă de iulie 2013

Mărfuri transportate – total, mii tone

6859,8

107,2

97,1

91,7

      din care, pe moduri de transport:

feroviar

2677,4

100,7

110,9

75,1

auto2

4084,6

111,6

91,5

102,9

fluvial

97,4

118,4

97,7

89,4

aerian

0,4

56,7

117,5

57,7

Parcursul mărfurilor – total, mil. tone-km

2202,5

95,7

104,5

90,7

      din care, pe moduri de transport:

feroviar

623,3

99,9

116,1

76,9

auto2

1578,4

94,2

100,9

96,9

fluvial

0,3

117,4

93,8

87,2

aerian

0,5

81,0

112,0

81,5

În ianuarie-iulie 2014 întreprinderile de transport auto au transportat 4084,6 mii tone de mărfuri, cu 11,6% mai mult faţă de perioada corespunzătoare din anul 2013. Ponderi considerabile în volumul total de mărfuri transportate cu transportul auto revin întreprinderilor din municipiile Chişinău (55,5%) şi Bălţi (7,2%), raioanele: Ialoveni şi Nisporeni (4,7%), Străşeni (4,0%), Sîngerei (3,6%), Floreşti (3,1%), Anenii-Noi (2,8%), Orhei (1,8%), Taraclia şi Rezina (cîte 1,7%), Soroca (1,3%), Edineţ şi Rîşcani (cîte 1,2%), Hînceşti şi UTA Găgăuzia  (cîte 1,0%).
 
Cu mijloacele de transport feroviar în ianuarie-iulie 2014 au fost transportate 2677,4 mii tone de mărfuri, volum superior celui înregistrat în perioada similară din anul 2013 cu 0,7%. În structura mărfurilor încărcate în vagoane la staţiile de cale ferată din ţară ponderi mai mari s-au înregistrat la următoarele grupe de mărfuri: cereale şi produse de panificaţie – 42,4% (în ianuarie-iulie 2013 – 31,3%), metale feroase şi fier vechi – 15,7% (în ianuarie-iulie 2013 – 18,6%), materiale de construcţie şi ciment – 7,7% (în ianuarie-iulie 2013 – 14,4%).

Numărul de pasageri transportaţi şi parcursul pasagerilor în ianuarie-iulie 2014,
 pe moduri de transport public

Pasageri transportaţi

Parcursul pasagerilor

mii pasageri

în % faţă de ianuarie-iulie 2013

mil. pasageri-km

în % faţă de ianuarie-iulie 2013

Transport public:

feroviar*

1875,2

92,9

130,5

81,5

autobuze şi microbuze

64551,5

96,7

1510,3

90,7

fluvial

74,6

118,8

0,2

118,8

aerian

439,0

147,6

599,0

156,1

* Datele sunt prezentate pe ianuarie-iunie 2014

În ianuarie-iulie 2014 cu autobuze şi microbuze au fost transportaţi 64,6 mil. pasageri, cu 3,3% mai puţin comparativ cu perioada corespunzătoare din anul 2013. Ponderi semnificative în numărul total de pasageri transportaţi cu autobuze şi microbuze deţin agenţii transportatori din municipiile Chişinău (62,4%) şi Bălţi (4,6%), raioanele: Cahul (4,8%), Orhei (4,4%), Ungheni (2,6%), Străşeni (2,0%), Ialoveni (1,9%), UTA Găgăuzia (1,8%), Soroca şi Edineţ (cîte 1,6%), Anenii-Noi (1,5%), Căuşeni (1,2%).

Cu mijloacele de transport feroviar în ianuarie-iunie 2014 au fost transportaţi 1,9 mil pasageri, cu 7,1% mai puţin comparativ cu aceeaşi perioadă din anul 2013.

Notă:

1 Informaţia se prezintă fără datele întreprinderilor şi organizaţiilor din partea stîngă a Nistrului şi municipiul Bender
2 Inclusiv întreprinderile cu alte genuri de activitate, care efectuează transportări auto de mărfuri contra plată şi dispun de 10 şi mai multe autovehicule de marfă proprii sau închiriate

Persoană de contact:
Mariana Eni
şef al direcţiei statistica comerţului exterior şi serviciilor de piaţă
tel. 0 22 40 30 66


Distribuie
  • Raportează o greșeală. Selectați textul dorit și tastați CTRL+ENTER