Activitatea de comerţ exterior a Republicii Moldova în ianuarie-aprilie 2013

Activitatea de comerţ exterior a Republicii Moldova în ianuarie-aprilie 20131),2)

Biroul Naţional de Statistică anunţă, că exporturile de mărfuri realizate în luna aprilie 2013 s-au cifrat la 191,2 mil. dolari SUA, cu 13,7% mai puţin faţă de luna precedentă şi cu 5,2% mai mult comparativ cu luna aprilie 2012.

În ianuarie-aprilie 2013 exporturile de mărfuri au totalizat 773,6 mil. dolari  SUA, volum superior celui realizat în perioada similară din anul 2012 cu 12,7%.

Exporturile de mărfuri autohtone au constituit 531,4 mil. dolari SUA (68,7% din total exporturi), înregistrînd o creştere de 35,2% faţă de ianuarie-aprilie 2012, care a contribuit la sporirea exporturilor cu 20,1%.

Reexporturilede mărfuri au avut o valoare de 242,2 mil. dolari SUA, care echivalează cu o cotă de 31,3% în total exporturi. Comparativ cu ianuarie-aprilie 2012 reexporturile de mărfuri s-au diminuat cu 17,4%.   

Ianuarie-aprilie 2013

Structura, %

Gradul de influenţă a grupelor de ţări  la creşterea (+), scăderea
(-) exporturilor şi importurilor, %

mil. dolari SUA

în % faţă de ianuarie-aprilie 2012

ianuarie-aprilie

ianuarie-aprilie

2012

2013

2012

2013

Export – total     

773,6

112,7

100,0

100,0

5,7

12,7

      din care:

  ţările Uniunii Europene (UE-27)

349,4

103,8

49,0

45,2

1,4

1,9

  ţările CSI

317,3

113,8

40,6

41,0

5,0

5,6

  alte ţări

106,9

150,7

10,4

13,8

-0,7

5,2

Import – total  

1729,2

106,0

100,0

100,0

7,3

6,0

      din care:

  ţările Uniunii Europene (UE-27)

740,4

111,1

40,9

42,8

1,5

4,5

  ţările CSI

564,1

98,5

35,1

32,6

2,1

-0,5

  alte ţări

424,7

108,4

24,0

24,6

3,7

2,0

balanţA comercialĂ – total     

-955,6

101,2

100,0

100,0

x

x

      din care:

  ţările Uniunii Europene (UE-27)

-391,0

118,6

34,9

40,9

x

x

  ţările CSI

-246,8

84,0

31,1

25,8

x

x

  alte ţări

-317,8

99,1

34,0

33,3

x

x

Exporturile de mărfuri destinate ţărilorUniunii Europene (UE–27) au însumat 349,4 mil. dolari SUA (cu 3,8% mai mult faţă de ianuarie-aprilie 2012), deţinînd o cotă de 45,2% în total exporturi (49,0% în ianuarie-aprilie 2012).

Ţările CSI au fost prezente în exporturile Moldovei cu o pondere de 41,0% (în ianuarie-aprilie 2012– 40,6%), ce corespunde unei valori de 317,3 mil. dolari SUA. Exporturile de mărfuri către aceste ţări s-au majorat cu 13,8%, comparativ cu ianuarie-aprilie 2012.

Primele 27 de ţări-partenere în derularea exporturilor, care deţineau 97,2% din volumul total, au fost:

Ianuarie-aprilie 2013

Ponderea, %

Gradul de influenţă a ţărilor  la creşterea (+), scăderea (-)  exporturilor, %

mil. dolari SUA

în % faţă de ianuarie-aprilie 2012

ianuarie-aprilie

ianuarie-aprilie

2012

2013

2012

2013

Export - total

773,6

112,7

100,0

100,0

5,7

12,7

       din care:

Federaţia Rusă

227,6

111,9

29,6

29,4

6,1

3,5

România

118,1

107,6

16,0

15,3

0,4

1,2

Turcia

60,3

de 3,6 ori

2,5

7,8

-1,7

6,3

Italia

53,4

70,0

11,1

6,9

1,6

-3,3

Ucraina

46,4

128,8

5,2

6,0

-1,4

1,5

Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord

34,5

125,6

4,0

4,5

-0,4

1,0

Germania

31,9

147,0

3,2

4,1

-1,8

1,5

Belarus

28,2

116,5

3,5

3,6

-0,3

0,6

Polonia

26,3

95,5

4,0

3,4

0,4

-0,2

Grecia

14,3

de 2,7 ori

0,8

1,8

-1,2

1,3

Franţa

14,3

108,7

1,9

1,8

0,5

0,2

Noua Zeelandă

11,0

171,9

0,9

1,4

1,0

0,7

Statele Unite ale Americii

10,5

120,7

1,3

1,4

-0,3

0,3

Republica Cehă

9,8

de 3,8 ori

0,4

1,3

-0,1

1,1

Kazahstan

8,9

109,8

1,2

1,2

0,3

0,1

Bulgaria

8,9

91,9

1,4

1,1

0,2

-0,1

Ungaria

8,6

102,6

1,2

1,1

0,4

0,0

Georgia

6,5

125,4

0,8

0,8

0,3

0,2

Olanda

5,7

76,9

1,1

0,7

0,4

-0,2

Lituania

5,3

134,2

0,6

0,7

-0,4

0,2

Austria

5,2

153,2

0,5

0,7

-0,1

0,3

Irak

4,9

45,4

1,6

0,6

1,4

-0,9

Spania

2,7

108,0

0,4

0,4

0,4

0,0

Slovacia

2,6

174,5

0,2

0,3

-0,2

0,2

Elveţia

2,3

76,2

0,4

0,3

0,2

-0,1

Azerbaidjan

2,1

135,3

0,2

0,3

0,0

0,1

Uzbekistan

2,0

62,1

0,5

0,3

0,3

-0,2

Analiza evoluţiei exporturilor pe ţări în ianuarie-aprilie 2013, comparativ cu perioada similară  din anul 2012 relevă, că majorarea livrărilor către Turcia (de 3,6 ori), Federaţia Rusă (+11,9%), Ucraina (+28,8%), Germania (+47,0%), Grecia (de 2,7 ori), România (+7,6%), Republica Cehă (de 3,8 ori), Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord (+25,6%), Noua Zeelandă (+71,9%), Belarus (+16,5%), Statele Unite ale Americii (+20,7%), Austria (+53,2%), Franţa (+8,7%), Georgia (+25,4%), Lituania (+34,2%), Slovacia (+74,5%), Kazahstan (+9,8%) şi Azerbaidjan (+35,3%) a contribuit la creşterea pe total exporturi cu 20,3%.

Totodată, s-au diminuat exporturile către Italia (-30,0%), Irak (-54,6%), Polonia (-4,5%), Olanda (-23,1%), Uzbekistan (-37,9%), Bulgaria (-8,1%) şi Elveţia (-23,8%), atenuînd astfel creşterea pe total exporturi cu 5,0%.

Exporturile de mărfuri structurate conform Clasificării Standard de Comerţ Internaţional se prezintă astfel:

Ianuarie-aprilie 2013

Structura, %

Gradul de influenţă a grupelor de mărfuri la creşterea (+),  scăderea (-)  exporturilor, %

mil. dolari SUA

în % faţă de ianuarie-aprilie 2012

ianuarie-aprilie

ianuarie-aprilie

2012

2013

2012

2013

Export - total

773,6

112,7

100,0

100,0

5,7

12,7

       din care:

Produse alimentare şi animale vii

140,1

108,9

18,8

18,1

0,7

1,7

Animale vii

2,5

114,6

0,3

0,3

0,1

0,0

Carne şi preparate din carne

5,8

136,0

0,6

0,8

0,4

0,2

Produse lactate şi ouă de păsări

3,7

183,5

0,3

0,5

0,1

0,3

Cereale şi preparate pe bază de cereale

23,3

147,6

2,3

3,0

-3,2

1,1

Legume şi fructe

90,6

108,1

12,2

11,7

2,2

1,0

Zahăr, preparate pe bază de zahăr; miere

9,9

97,7

1,5

1,3

1,0

0,0

Cafea, ceai, cacao, condimente şi înlocuitori ai acestora

1,5

148,9

0,2

0,2

0,0

0,1

Hrană destinată animalelor (exclusiv cereale nemăcinate)

1,9

21,1

1,3

0,2

0,1

-1,0

Produse şi preparate alimentare diverse

0,9

138,4

0,1

0,1

0,0

0,0

Băuturi şi tutun

88,9

135,6

9,6

11,5

1,0

3,4

Băuturi (alcoolice şi nealcoolice)

81,1

145,4

8,2

10,5

1,1

3,7

Tutun brut şi prelucrat

7,8

79,7

1,4

1,0

-0,1

-0,3

Materiale brute necomestibile, exclusiv combustibili

102,0

171,3

8,7

13,2

-7,2

6,2

Piei crude, piei tăbăcite şi blănuri brute

1,9

157,4

0,2

0,3

0,0

0,1

Seminţe şi fructe oleaginoase

67,3

185,0

5,3

8,7

-5,3

4,5

Cauciuc brut (inclusiv cauciuc sintetic şi regenerat)

2,1

93,2

0,3

0,3

0,1

0,0

Lemn şi plută

0,3

71,9

0,1

0,0

0,0

0,0

Pastă de hîrtie şi deşeuri de hîrtie

0,6

122,3

0,1

0,1

0,0

0,0

Fibre textile (cu excepţia lînii în fuior şi a lînii pieptănate) şi deşeurile lor (neprelucrate în fire sau ţesături)

0,3

84,8

0,0

0,0

-0,1

0,0

Îngrăşăminte naturale şi minerale naturale (exclusiv cărbune, petrol şi pietre preţioase)

2,4

56,7

0,6

0,3

0,2

-0,3

Minereuri metalifere şi deşeuri de metale

25,8

de 2,1 ori

1,8

3,3

-2,3

2,0

Alte materii brute de origine animală sau vegetală

1,3

63,7

0,3

0,2

0,2

-0,1

Combustibili minerali, lubrifianţi şi materiale derivate

6,5

de 2,3 ori

0,4

0,8

-0,4

0,5

Petrol, produse petroliere şi produse înrudite

3,6

de 2,7 ori

0,2

0,4

-0,6

0,3

Gaz şi produse industriale obţinute din gaz

2,9

193,8

0,2

0,4

0,2

0,2

Uleiuri, grăsimi şi ceruri de origine animală sau vegetală

14,7

39,6

5,4

1,9

1,9

-3,3

Grăsimi şi uleiuri vegetale fixate, brute, rafinate sau fracţionate

14,7

39,6

5,4

1,9

1,9

-3,3

Produse chimice şi produse derivate nespecificate în altă parte

51,9

125,3

6,0

6,7

2,1

1,5

Produse chimice organice

0,4

56,3

0,1

0,1

-0,1

-0,1

Produse tanante sau colorante

0,9

de 2,2 ori

0,1

0,1

0,0

0,1

Produse medicinale şi farmaceutice

29,2

112,0

3,8

3,8

1,2

0,5

Uleiuri esenţiale, rezinoide şi substanţe parfumate, preparate pentru toaletă, produse pentru înfrumuseţare

16,4

168,9

1,4

2,1

0,9

1,0

Materiale plastice sub forme primare

1,7

124,0

0,2

0,2

0,0

0,0

Materiale plastice prelucrate

2,9

118,7

0,3

0,4

0,1

0,1

Alte materiale şi produse chimice

0,3

51,1

0,1

0,0

0,0

-0,1

Mărfuri manufacturate, clasificate mai ales după materia primă

92,8

130,8

10,3

12,0

2,3

3,2

Piele, altă piele şi blană prelucrate

0,8

82,3

0,2

0,1

0,0

0,0

Cauciuc prelucrat

4,9

63,3

1,1

0,6

0,1

-0,4

Articole din lemn (exclusiv mobilă)

2,7

89,0

0,4

0,3

0,0

0,0

Hîrtie, carton şi articole din pastă de celuloză, din hîrtie sau din carton

7,8

186,8

0,6

1,0

-0,4

0,5

Fire, ţesături, articole textile necuprinse în altă parte şi produse conexe

26,8

78,6

5,0

3,5

2,6

-1,1

Articole din minerale nemetalice

12,8

117,8

1,6

1,7

-0,1

0,3

Fier şi oţel

3,0

109,6

0,4

0,4

0,1

0,0

Metale neferoase

1,0

de 3,5 ori

0,0

0,1

0,0

0,1

Articole prelucrate din metal

33,0

de 4,7 ori

1,0

4,3

0,0

3,8

Maşini şi echipamente pentru transport

120,6

103,2

17,0

15,6

2,6

0,5

Maşini  generatoare de putere şi echipamentele lor

2,5

50,7

0,7

0,3

0,5

-0,3

Maşini şi aparate specializate pentru industriile specifice

5,9

76,9

1,1

0,8

-0,6

-0,3

Maşini şi aparate pentru prelucrarea metalelor

1,8

108,1

0,3

0,2

0,0

0,0

Maşini şi aparate industriale cu aplicaţii generale; părţi şi piese detaşate ale acestor maşini

16,0

106,3

2,2

2,1

-0,8

0,1

Maşini şi aparate de birou sau pentru prelucrarea automată a datelor

0,2

107,9

0,0

0,0

0,0

0,0

Aparate şi echipamente de telecomunicaţii şi pentru înregistrarea şi reproducerea sunetului şi imaginii

0,8

39,4

0,3

0,1

-0,2

-0,2

Maşini şi aparate electrice şi părţi ale acestora (inclusiv echivalente neelectrice ale maşinilor şi aparatelor de uz casnic)

73,5

117,3

9,1

9,5

2,4

1,6

Vehicule rutiere (inclusiv vehicule cu pernă de aer)

18,9

113,7

2,4

2,5

1,0

0,3

Alte echipamente de transport

1,0

16,6

0,9

0,1

0,3

-0,7

Articole manufacturate diverse

155,9

96,0

23,7

20,2

2,6

-0,9

Construcţii prefabricate; alte instalaţii şi accesorii pentru instalaţii sanitare, de încălzire şi de iluminat

2,5

99,3

0,4

0,3

0,1

0,0

Mobilă şi părţile ei

33,4

114,7

4,3

4,3

1,0

0,6

Articole de voiaj; sacoşe şi similare

6,2

97,1

0,9

0,8

0,0

0,0

Îmbrăcăminte şi accesorii

79,5

97,0

11,9

10,3

-0,3

-0,3

Încălţăminte

12,8

67,6

2,8

1,7

0,3

-0,9

Instrumente şi aparate profesionale, ştiinţifice şi de control

5,9

55,1

1,6

0,8

1,1

-0,7

Aparate fotografice, echipamente şi furnituri de optică; ceasuri şi orologii

0,7

de 4,7 ori

0,0

0,1

0,0

0,1

Alte articole diverse

14,9

117,8

1,8

1,9

0,4

0,3

Structura exporturilor de mărfuri, conform Clasificării Standard de Comerţ Internaţional, indică o continuă creştere a activităţilor tradiţionale pentru economia ţării noastre.

Exporturile de articole manufacturate diverse s-au situat pe primul loc, cu o pondere de 20,2% în total exporturi. În cadrul acestei secţiuni de mărfuri ponderi însemnate au deţinut exporturile de îmbrăcăminte şi accesorii (51,0% din total secţiune şi 10,3% din total exporturi), mobilă şi părţile ei (21,4% din total secţiune şi 4,3% din total exporturi), încălţăminte (8,2% din total secţiune şi 1,7% din total exporturi), articole de voiaj; sacoşe şi similare (4,0% din total secţiune şi 0,8% din total exporturi), instrumente şi aparate profesionale, ştiinţifice şi de control (3,8% din total secţiune şi 0,8% din total exporturi).

Exporturile de produse alimentare şi animale vii s-au clasat pe locul doi, reprezentînd 18,1% în totalul valoric al exporturilor. În cadrul acestei secţiuni de mărfuri ponderi importante au avut exporturile de legume şi fructe (64,7% din total secţiune şi 11,7% din total exporturi), cereale şi preparate pe bază de cereale (16,7% din total secţiune şi 3,0% din total exporturi), zahăr, preparate pe bază de zahăr; miere (7,1% din total secţiune şi 1,3% din total exporturi), carne şi preparate din carne (4,1% din total secţiune şi 0,8% din total exporturi), produse lactate şi ouă de păsări (2,7% din total secţiune şi 0,5% din total exporturi), animale vii (1,8% din total secţiune şi 0,3% din total exporturi), hrană destinată animalelor (1,3% din total secţiune şi 0,2% din total exporturi), cafea, ceai, cacao, condimente şi înlocuitori ai acestora (1,0% din total secţiune şi 0,2% din total exporturi).    

Exporturile de maşini şi echipamente pentru transport s-au situat pe locul trei, deţinînd o cotă de 15,6% în total exporturi. În cadrul acestei secţiuni de mărfuri ponderi însemnate au avut exporturile de maşini şi aparate electrice (60,9% din total secţiune şi 9,5% din total exporturi), vehicule rutiere (15,6% din total secţiune şi 2,5% din total exporturi), maşini şi aparate industriale cu aplicaţii generale (13,3% din total secţiune şi 2,1% din total exporturi), maşini şi aparate specializate pentru industriile specifice (4,9% din total secţiune şi 0,8% din total exporturi), maşini generatoare de putere şi echipamentele lor (2,1% din total secţiune şi 0,3% din total exporturi), maşini şi aparate pentru prelucrarea metalelor (1,5% din total secţiune şi 0,2% din total exporturi), aparate şi echipamente de telecomunicaţii şi pentru înregistrarea şi reproducerea sunetului şi imaginii (0,7% din total secţiune şi 0,1% din total exporturi).

Exporturile de materiale brute necomestibile, exclusiv combustibili, s-au clasat pe locul patru cu o pondere de 13,2% în total exporturi. În cadrul acestei secţiuni de mărfuri ponderi semnificative au deţinut exporturile de seminţe şi fructe oleaginoase (66,0% din total secţiune şi 8,7% din total exporturi), minereuri metalifere şi deşeuri din metale (25,3% din total secţiune şi 3,3% din total exporturi), îngrăşăminte naturale şi minerale naturale (2,4% din total secţiune şi 0,3% din total exporturi), cauciuc brut (2,0% din total secţiune şi 0,3% din total exporturi), piei crude, piei tăbăcite şi blănuri brute  (1,9% din total secţiune şi 0,3% din total exporturi).

Exporturile de mărfuri manufacturate, clasificate mai ales după materia primă s-au situat pe locul cinci, reprezentînd o cotă de 12,0% în total exporturi. În cadrul acestei secţiuni de mărfuri ponderi importante au avut exporturile de articole prelucrate din metal (35,6% din total secţiune şi 4,3% din total exporturi), fire, ţesături şi articole textile (28,8% din total secţiune şi 3,5% din total exporturi), articole din minerale nemetalice (13,8% din total secţiune şi 1,7% din total exporturi), hîrtie, carton şi articole din pastă de celuloză, din hîrtie sau din carton (8,4% din total secţiune şi 1,0% din total exporturi), cauciuc prelucrat (5,3% din total secţiune şi 0,6% din total exporturi), fier şi oţel (3,2% din total secţiune şi 0,4% din total exporturi), articole din lemn, exclusiv mobilă (2,9% din total secţiune şi 0,3% din total exporturi). Cea mai mare parte din exportul de articole prelucrate din metal (77,1%) au constituit reexporturile de ornamente, decoraţiuni, îmbinări metalice, articole de feronerie pentru construcţie, mobilă şi autovehicule.

Exporturile de băuturi şi tutun s-au plasat pe locul şase, deţinînd 11,5% în total exporturi. În cadrul acestei secţiuni de mărfuri preponderente rămîn a fi exporturile de băuturi alcoolice şi nealcoolice (91,2% din total secţiune şi 10,5% din total exporturi), tutun brut şi prelucrat (8,8% din total secţiune şi 1,0% din total exporturi).

Exporturile de produse chimice şi produse derivate s-au situat pe locul şapte, reprezentînd 6,7% în total exporturi. În cadrul acestei secţiuni de mărfuri ponderi însemnate au avut exporturile de produse medicinale şi farmaceutice (56,3% din total secţiune şi 3,8% din total exporturi), uleiuri esenţiale, rezinoide şi substanţe parfumate, preparate pentru toaletă, produse pentru înfrumuseţare (31,6% din total secţiune şi 2,1% din total exporturi), materiale plastice prelucrate (5,5% din total secţiune şi 0,4% din total exporturi), materiale plastice sub forme primare (3,3% din total secţiune şi 0,2% din total exporturi). Cea mai mare parte din produsele medicinale şi farmaceutice exportate (83,1%) au constituit reexporturile de produse farmaceutice.

În continuare urmează secţiunea „Uleiuri, grăsimi şi ceruri de origine animală sau vegetală”, cu o pondere de 1,9% în total exporturi.

În ianuarie-aprilie 2013, comparativ cu aceeaşi perioadă din anul 2012 s-au marcat creşteri substanţiale la exporturile de seminţe şi fructe oleaginoase (+85,0%), articole prelucrate din metal (de 4,7 ori), băuturi alcoolice şi nealcoolice (+45,4%), minereuri metalifere şi deşeuri de metale (de 2,1 ori), maşini şi aparate electrice (+17,3%), cereale şi preparate pe bază de cereale (+47,6%), legume şi fructe (+8,1%), uleiuri esenţiale, rezinoide şi substanţe parfumate, preparate pentru toaletă, produse pentru înfrumuseţare (+68,9%), mobilă şi părţile ei (+14,7%), produse medicinale şi farmaceutice (+12,0%), hîrtie, carton şi articole din pastă de celuloză, din hîrtie sau din carton (+86,8%), vehicule rutiere (+13,7%), articole din minerale nemetalice (+17,8%), produse lactate şi ouă de păsări (+83,5%), petrol şi produse petroliere (de 2,7 ori), carne şi preparate din carne (+36,0%), gaz şi produse industriale obţinute din gaz (+93,8%), maşini şi aparate industriale cu aplicaţii generale (+6,3%), materiale plastice prelucrate (+18,7%), piei crude, piei tăbăcite şi blănuri brute (+57,4%), cafea, ceai, cacao, condimente şi înlocuitori ai acestora (+48,9%), metale neferoase (de 3,5 ori), produse tanante sau colorante (de 2,2 ori), aparate fotografice, echipamente şi furnituri de optică; ceasuri şi orologii (de 4,7 ori), care au favorizat creşterea pe total exporturi cu 22,6%.

Totodată, s-au micşorat exporturile de grăsimi şi uleiuri vegetale fixate, brute, rafinate sau fracţionate (-60,4%), fire, ţesături şi articole textile (-21,4%), hrană destinată animalelor (-78,9%), încălţăminte (-32,4%), instrumente şi aparate profesionale, ştiinţifice şi de control (-44,9%), cauciuc prelucrat (-36,7%), îmbrăcăminte şi accesorii (-3,0%), tutun brut şi prelucrat (-20,3%), maşini şi aparate specializate pentru industriile specifice (-23,1%), maşini generatoare de putere şi echipamentele lor (-49,3%), îngrăşăminte naturale şi minerale naturale (-43,3%), aparate şi echipamente de telecomunicaţii şi pentru înregistrarea şi reproducerea sunetului şi imaginii (-60,6%), produse chimice organice (-43,7%), atenuînd astfel creşterea pe total exporturi cu 9,2%.

Importurile de mărfuri realizateîn luna aprilie 2013 au însumat 486,1 mil. dolari SUA, cu 0,4% mai puţin faţă de luna anterioară şi cu 13,9% mai mult comparativ cu luna aprilie 2012.

În ianuarie-aprilie 2013 importurile au totalizat 1729,2 mil. dolari SUA, volum superior celui realizat în perioada corespunzătoare din anul 2012 cu 6,0%.

Importurile din ţările Uniunii Europene (UE-27) s-au cifrat la 740,4 mil. dolari SUA (cu 11,1% mai mult decît în ianuarie-aprilie 2012), deţinînd o pondere de 42,8% în total importuri (40,9% în  ianuarie-aprilie 2012).

Importurile de mărfuri provenite din ţările CSI au avut o valoare de 564,1 mil. dolari SUA (cu 1,5% mai puţin decît în ianuarie-aprilie 2012), care echivalează cu o cotă de 32,6% în total importuri (35,1% în ianuarie-aprilie 2012).

Primele 34 de ţări-partenere în derularea importurilor, care deţineau 95,4% din volumul total, au fost:

Ianuarie-aprilie 2013

Ponderea, %

Gradul de influenţă a ţărilor la creşterea (+),  scăderea (-)  importurilor, %

mil. dolari SUA

în % faţă de ianuarie-aprilie 2012

ianuarie-aprilie

ianuarie-aprilie

2012

2013

2012

2013

Import - total

1729,2

106,0

100,0

100,0

7,3

6,0

       din care:

Federaţia Rusă

306,3

92,5

20,3

17,7

2,4

-1,5

România

196,6

120,2

10,0

11,4

0,8

2,0

Ucraina

178,9

107,3

10,2

10,3

-0,8

0,7

China

148,1

124,0

7,3

8,6

1,1

1,8

Turcia

126,9

102,2

7,6

7,3

1,4

0,2

Germania

120,1

92,3

8,0

6,9

1,0

-0,6

Italia

97,3

105,4

5,7

5,6

-0,1

0,3

Belarus

62,9

98,2

3,9

3,6

0,7

-0,1

Austria

47,3

154,8

1,9

2,7

0,5

1,0

Franţa

40,7

117,1

2,1

2,4

0,2

0,4

Polonia

38,7

96,0

2,5

2,2

0,4

-0,1

Ungaria

34,3

121,7

1,7

2,0

-0,1

0,4

Bulgaria

27,6

138,1

1,2

1,6

0,1

0,5

Statele Unite ale Americii

25,0

111,4

1,4

1,4

-0,1

0,2

Republica Cehă

20,2

110,9

1,1

1,2

0,3

0,1

Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord

19,5

95,0

1,3

1,1

0,1

-0,1

Olanda

14,8

95,4

1,0

0,9

-0,1

0,0

Spania

13,7

104,8

0,8

0,8

0,1

0,0

Grecia

12,5

99,8

0,8

0,7

-1,2

0,0

Belgia

12,5

115,4

0,7

0,7

-0,1

0,1

India

12,1

114,7

0,6

0,7

-0,1

0,1

Japonia

12,1

126,2

0,6

0,7

-0,2

0,2

Elveţia

9,9

78,9

0,8

0,6

0,1

-0,2

Coreea de Sud

9,1

78,4

0,7

0,5

0,3

-0,2

Kazahstan

8,8

101,0

0,5

0,5

0,0

0,0

Israel

8,4

57,1

0,9

0,5

0,7

-0,4

Suedia

8,3

de 2,3 ori

0,2

0,5

-0,4

0,3

Slovacia

7,3

116,1

0,4

0,4

-0,1

0,1

Vietnam

6,4

136,4

0,3

0,4

0,0

0,1

Taiwan,  provincie a Chinei

5,5

101,6

0,3

0,3

0,0

0,0

Slovenia

5,3

97,3

0,3

0,3

-0,1

0,0

Uzbekistan

5,0

de 2,6 ori

0,1

0,3

-0,2

0,2

Danemarca

4,8

115,6

0,3

0,3

0,0

0,0

Lituania

4,5

95,1

0,3

0,3

0,0

0,0

Analiza evoluţiei importurilor pe ţări în ianuarie-aprilie 2013, comparativ cu perioada similară din anul 2012 relevă, că majorarea livrărilor din România (+20,2%), China (+24,0%), Austria (+54,8%), Ucraina (+7,3%), Bulgaria (+38,1%), Franţa (+17,1%), Ungaria (+21,7%), Italia (+5,4%), Suedia (de 2,3 ori), Turcia (+2,2%), Statele Unite ale Americii (+11,4%), Japonia (+26,2%), Uzbekistan (de 2,6 ori), Republica Cehă (+10,9%), Belgia (15,4%), India (+14,7%), Slovacia (+16,1%) şi Vietnam (+36,4%) a contribuit la creşterea pe total importuri cu 8,7%.

Totodată, s-au diminuat importurile din Federaţia Rusă (-7,5%), Germania (-7,7%), Israel (-42,9%), Elveţia (-21,1%), Coreea de Sud (-21,6%), Belarus (-1,8%), Polonia (-4,0%) şi Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord (-5,0%), atenuînd astfel creşterea pe total importuri cu 3,2%.

Importurile de mărfuri structurate conform Clasificării Standard de Comerţ Internaţional se prezintă astfel:

Ianuarie-aprilie 2013

Structura, %

Gradul de influenţă a grupelor de mărfuri la creşterea (+),  scăderea (-)

importurilor, %

mil. dolari SUA

în % faţă de ianuarie-aprilie 2012

ianuarie-aprilie

ianuarie-aprilie

2012

2013

2012

2013

Import - total            

1729,2

106,0

100,0

100,0

7,3

6,0

    din care:

Produse alimentare şi animale vii

190,6

116,3

10,0

11,0

0,5

1,6

Animale vii

1,8

109,2

0,1

0,1

0,0

0,0

Carne şi preparate din carne

11,2

108,7

0,6

0,6

0,1

0,1

Produse lactate şi ouă de păsări

14,9

130,7

0,7

0,9

0,1

0,2

Peşte, crustacee, moluşte

17,1

99,9

1,1

1,0

0,1

0,0

Cereale şi preparate pe bază de cereale

32,5

107,8

1,8

1,9

0,4

0,1

Legume şi fructe

51,3

121,1

2,6

3,0

-0,5

0,5

Zahăr, preparate pe bază de zahăr; miere

12,3

165,3

0,5

0,7

0,3

0,3

Cafea, ceai, cacao, condimente şi înlocuitori ai acestora

17,2

102,3

1,0

1,0

0,1

0,0

Hrană destinată animalelor (exclusiv cereale nemăcinate)

7,5

152,1

0,3

0,4

-0,1

0,2

Produse şi preparate alimentare diverse

24,8

114,2

1,3

1,4

0,0

0,2

Băuturi şi tutun

35,7

112,1

2,0

2,1

-0,8

0,2

Băuturi (alcoolice şi nealcoolice)

20,8

139,4

0,9

1,2

0,1

0,3

Tutun brut şi prelucrat

14,9

88,0

1,1

0,9

-0,9

-0,1

Materiale brute necomestibile, exclusiv combustibili

49,5

116,8

2,6

2,9

0,2

0,4

Seminţe şi fructe oleaginoase

13,9

118,6

0,7

0,8

0,2

0,1

Cauciuc brut (inclusiv cauciuc sintetic şi regenerat)

2,4

95,4

0,2

0,2

0,1

0,0

Lemn şi plută

6,8

111,1

0,4

0,4

-0,1

0,0

Fibre textile (cu excepţia lînii în fuior şi a lînii pieptănate) şi deşeurile lor (neprelucrate în fire sau ţesături)

3,6

88,3

0,2

0,2

0,0

0,0

Îngrăşăminte naturale şi minerale naturale (exclusiv cărbune, petrol şi pietre preţioase)

5,8

154,7

0,2

0,3

0,1

0,1

Minereuri metalifere şi deşeuri de metale

0,2

105,6

0,0

0,0

-0,3

0,0

Alte materii brute de origine animală sau vegetală

16,7

119,1

0,9

1,0

0,2

0,2

Combustibili minerali, lubrifianţi şi materiale derivate

412,8

96,1

26,3

23,9

3,8

-1,0

Cărbune, cocs şi brichete

4,6

73,8

0,4

0,3

-0,2

-0,1

Petrol, produse petroliere şi produse înrudite

168,6

98,5

10,5

9,7

0,3

-0,2

Gaz şi produse industriale obţinute din gaz

218,8

92,3

14,5

12,7

3,0

-1,1

Energie electrică

20,8

138,6

0,9

1,2

0,7

0,4

Uleiuri, grăsimi şi ceruri de origine animală sau vegetală

7,0

162,8

0,3

0,4

0,1

0,2

Uleiuri şi grăsimi de origine animală

0,5

91,4

0,0

0,0

0,0

0,0

Grăsimi şi uleiuri vegetale fixate, brute, rafinate sau fracţionate

6,0

de 2,0 ori

0,2

0,4

0,1

0,2

Alte uleiuri şi grăsimi animale sau vegetale prelucrate; ceară de origine animală sau vegetală, amestecuri sau preparate necomestibile din uleiuri animale sau vegetale

0,5

60,2

0,1

0,0

0,0

0,0

Produse chimice şi produse derivate nespecificate în altă parte

262,5

117,5

13,7

15,2

1,0

2,4

Produse chimice organice

6,1

152,4

0,3

0,4

0,0

0,1

Produse chimice anorganice

4,8

193,1

0,2

0,3

-0,1

0,1

Produse tanante şi colorante

8,1

116,4

0,4

0,5

0,0

0,1

Produse medicinale şi farmaceutice

78,1

118,3

4,0

4,5

0,3

0,7

Uleiuri esenţiale, rezinoide şi substanţe parfumate, preparate pentru toaletă, produse pentru înfrumuseţare

44,2

120,0

2,3

2,6

0,4

0,5

Îngrăşăminte minerale sau chimice

25,6

145,6

1,1

1,5

-0,1

0,5

Materiale plastice sub forme primare

16,4

98,6

1,0

0,9

0,1

0,0

Materiale plastice prelucrate

24,7

112,3

1,3

1,4

0,1

0,2

Alte materiale şi produse chimice

54,5

107,0

3,1

3,1

0,3

0,2

Mărfuri manufacturate, clasificate mai ales după materia primă

286,0

104,8

16,7

16,5

0,6

0,8

Piele, altă piele şi blană prelucrate

7,7

100,3

0,5

0,4

-0,1

0,0

Cauciuc prelucrat

21,3

84,5

1,5

1,2

0,0

-0,2

Articole din lemn (exclusiv mobilă)

15,9

107,4

0,9

0,9

0,1

0,1

Hîrtie, carton şi articole din pastă de celuloză, din hîrtie sau din carton

32,7

119,9

1,7

1,9

-0,3

0,3

Fire, ţesături, articole textile necuprinse în altă parte şi produse conexe

85,7

93,5

5,6

5,0

1,1

-0,4

Articole din minerale nemetalice

38,2

119,0

2,0

2,2

0,0

0,4

Fier şi oţel

40,9

111,8

2,2

2,4

-0,2

0,3

Metale neferoase

5,8

102,3

0,3

0,3

0,0

0,0

Articole prelucrate din metal

37,8

118,5

2,0

2,2

0,0

0,3

Maşini şi echipamente pentru transport

337,3

103,1

20,1

19,5

1,4

0,6

Maşini generatoare de putere şi echipamentele lor

5,3

73,1

0,4

0,3

0,1

-0,1

Maşini şi aparate specializate pentru industriile specifice

43,0

93,6

2,8

2,5

-0,2

-0,2

Maşini şi aparate pentru prelucrarea metalelor

1,9

86,0

0,1

0,1

0,0

0,0

Maşini şi aparate industriale cu aplicaţii generale; părţi şi piese detaşate ale acestor maşini

45,0

106,5

2,6

2,6

-0,2

0,2

Maşini şi aparate de birou sau pentru prelucrarea automată a datelor

18,6

166,4

0,7

1,1

0,1

0,4

Aparate şi echipamente de telecomunicaţii şi pentru înregistrarea şi reproducerea sunetului şi imaginii

39,1

136,3

1,8

2,2

-0,4

0,6

Maşini şi aparate electrice şi părţi ale acestora (inclusiv echivalente neelectrice ale maşinilor şi aparatelor de uz casnic)

103,1

100,9

6,3

6,0

1,5

0,0

Vehicule rutiere (inclusiv vehicule cu pernă de aer)

79,5

95,4

5,1

4,6

0,3

-0,2

Alte echipamente de transport

1,8

43,8

0,3

0,1

0,2

-0,1

Articole manufacturate diverse

147,8

109,1

8,3

8,5

0,5

0,8

Construcţii prefabricate; alte instalaţii şi accesorii pentru instalaţii sanitare, de încălzire şi de iluminat

10,1

101,6

0,6

0,6

0,0

0,0

Mobilă şi părţile ei

20,1

99,0

1,3

1,2

0,2

0,0

Articole de voiaj; sacoşe şi similare

1,7

127,3

0,1

0,1

0,0

0,0

Îmbrăcăminte şi accesorii

34,0

121,2

1,7

2,0

0,2

0,4

Încălţăminte

11,3

89,2

0,8

0,6

0,1

-0,1

Instrumente şi aparate, profesionale, ştiinţifice şi de control

18,0

136,0

0,8

1,0

-0,1

0,3

Aparate fotografice, echipamente şi furnituri de optică; ceasuri şi orologii

3,1

148,0

0,1

0,2

0,0

0,1

Alte articole diverse

49,5

103,5

2,9

2,8

0,1

0,1

Structura importurilor de mărfuri, conform Clasificării Standard de Comerţ Internaţional, indică dominarea în continuare a produselor necesare pentru funcţionarea economiei, precum şi celor destinate consumului populaţiei.

Importurile de combustibili minerali, lubrifianţi şi materiale derivate au deţinut 23,9% în total importuri. În cadrul acestei secţiuni de mărfuri preponderente rămîn a fi gazul şi produsele industriale obţinute din gaz (53,0% din total secţiune şi 12,7% din total importuri), petrolul şi produsele petroliere  (40,8% din total secţiune şi 9,7% din total importuri), energia electrică (5,1% din total secţiune şi 1,2% din total importuri), cărbunele, cocsul şi brichetele (1,1% din total secţiune şi 0,3% din total importuri).

Importurile de maşini şi echipamente pentru transport au avut o cotă de 19,5% în total importuri. În cadrul acestei secţiuni de mărfuri ponderi importante au deţinut maşinile şi aparatele electrice (30,6% din total secţiune şi 6,0% din total importuri), vehiculele rutiere (23,6% din total secţiune şi 4,6% din total importuri), maşinile şi aparatele industriale cu aplicaţii generale (13,3% din total secţiune şi 2,6% din total importuri), maşinile şi aparatele specializate pentru industriile specifice (12,8% din total secţiune şi 2,5% din total importuri), aparatele şi echipamentele de telecomunicaţii şi pentru înregistrarea şi reproducerea sunetului şi imaginii (11,6% din total secţiune şi 2,2% din total importuri), maşinile şi aparatele de birou sau pentru prelucrarea automată a datelor (5,5% din total secţiune şi 1,1% din total importuri), maşinile generatoare de putere şi echipamentele lor (1,6% din total secţiune şi 0,3% din total importuri).

Importurile de mărfuri manufacturate, clasificate mai ales după materia primă au deţinut o pondere de 16,5% în total importuri, preponderente fiind firele, ţesăturile şi articolele textile (30,0% din total secţiune şi 5,0% din total importuri), fierul şi oţelul (14,3% din total secţiune şi 2,4% din total importuri), articolele din minerale nemetalice (13,4% din total secţiune şi 2,2% din total importuri), articolele prelucrate din metal (13,2% din total secţiune şi 2,2% din total importuri), hîrtia, cartonul şi articolele din pastă de celuloză, din hîrtie sau din carton (11,4% din total secţiune şi 1,9% din total importuri), cauciucul prelucrat (7,4% din total secţiune şi 1,2% din total importuri), articolele din lemn, exclusiv mobilă (5,6% din total secţiune şi 0,9% din total importuri), pielea şi blănurile prelucrate (2,7% din total secţiune şi 0,4% din total importuri), metalele neferoase (2,0% din total secţiune şi 0,3% din total importuri).

Importurile de produse chimice şi produse derivate au reprezentat 15,2% în total importuri. În cadrul acestei secţiuni de mărfuri ponderi însemnate le-au revenit produselor medicinale şi farmaceutice (29,7% din total secţiune şi 4,5% din total importuri), uleiurilor esenţiale, rezinoidelor şi substanţelor parfumate, preparatelor pentru toaletă, produselor pentru înfrumuseţare (16,8% din total secţiune şi 2,6% din total importuri), îngrăşămintelor minerale sau chimice (9,8% din total secţiune şi 1,5% din total importuri), materialelor plastice prelucrate (9,4% din total secţiune şi 1,4% din total importuri), materialelor plastice sub forme primare (6,2% din total secţiune şi 0,9% din total importuri), produselor tanante sau colorante (3,1% din total secţiune şi 0,5% din total importuri), produse chimice organice (2,3% din total secţiune şi 0,4% din total importuri), produse chimice anorganice (1,8% din total secţiune şi 0,3% din total importuri).

Importurile de produse alimentare şi animale vii au înregistrat o pondere de 11,0% în total importuri. În cadrul acestei secţiuni de mărfuri preponderente rămîn a fi legumele şi fructele (26,9% din total secţiune şi 3,0% din total importuri), cerealele şi preparatele pe bază de cereale (17,0% din total secţiune şi 1,9% din total importuri), cafeaua, ceaiul, cacao şi condimentele (9,1% din total secţiune şi 1,0% din total importuri), peştele, crustaceele şi moluştele (9,0% din total secţiune şi 1,0% din total importuri), produsele lactate şi ouăle de păsări (7,8% din total secţiune şi 0,9% din total importuri), zahărul, preparatele pe bază de zahăr; mierea (6,5% din total secţiune şi 0,7% din total importuri), carnea şi preparatele din carne (5,9% din total secţiune şi 0,6% din total importuri), hrana destinată animalelor (3,9% din total secţiune şi 0,4% din total importuri).

În ianuarie-aprilie 2013, comparativ cu aceeaşi perioadă din anul 2012 au sporit importurile de produse medicinale şi farmaceutice (+18,3%), aparate şi echipamente de telecomunicaţii şi pentru înregistrarea şi reproducerea sunetului şi imaginii (+36,3%), legume şi fructe (+21,1%), uleiuri esenţiale, rezinoide şi substanţe parfumate, preparate pentru toaletă, produse pentru înfrumuseţare (+20,0%), îngrăşăminte minerale sau chimice (+45,6%), articole din minerale nemetalice (+19,0%), îmbrăcăminte şi accesorii (+21,2%), energie electrică (+38,6%), maşini şi aparate de birou sau pentru prelucrarea automată a datelor (+66,4%), fier şi oţel (+11,8%), articole prelucrate din metal (+18,5%), hîrtie, carton şi articole din pastă de celuloză, din hîrtie sau din carton (+19,9%), băuturi alcoolice şi nealcoolice (+39,4%), instrumente şi aparate, profesionale, ştiinţifice şi de control (+36,0%), zahăr, preparate pe bază de zahăr; miere (+65,3%), maşini şi aparate industriale cu aplicaţii generale (+6,5%), materiale plastice prelucrate (+12,3%), produse lactate şi ouă de păsări (+30,7%), hrană destinată animalelor (+52,1%), grăsimi şi uleiuri vegetale fixate, brute, rafinate sau fracţionate (de 2,0 ori), cereale şi preparate pe bază de cereale (+7,8%),articole din lemn, exclusiv mobilă (+7,4%), seminţe şi fructe oleaginoase (+18,6%),carne şi preparate din carne (+8,7%), produse tanante şi colorante (+16,4%), produse chimice organice (+52,4%), îngrăşăminte naturale şi minerale naturale (+54,7%), produse chimice anorganice (+93,1%), aparate fotografice, echipamente şi furnituri de optică; ceasuri şi orologii (+48,0%), favorizînd astfel creşterea pe total importuri cu 8,1%.

Totodată, au scăzut importurile de gaz şi produse industriale obţinute din gaz (-7,7%), fire, ţesături, articole textile (-6,5%), petrol şi produse petroliere (-1,5%), vehicule rutiere (-4,6%), maşini şi aparate specializate pentru industriile specifice (-6,4%), cauciuc prelucrat (-15,5%), tutun brut şi prelucrat (-12,0%), încălţăminte (-10,8%), maşini generatoare de putere şi echipamentele lor (-26,9%), cărbune, cocs şi brichete (-26,2%), atenuînd astfel creşterea pe total importuri cu 2,7%.

Decalajul considerabil în evoluţia exporturilor şi importurilor a determinat acumularea în ianuarie-aprilie 2013 a unui deficit al balanţei comerciale în valoarede 955,6 mil. dolari SUA, cu 11,2 mil. dolari SUA (+1,2%) mai mult faţă de cel înregistrat în perioada corespunzătoare din anul 2012. Cu ţările Uniunii Europene (UE-27) balanţa comercială s-a încheiat cu un deficit de 391,0 mil. dolari SUA (în ianuarie-aprilie 2012 – 329,8 mil. dolari SUA), iar cu ţările CSI - de 246,8 mil. dolari SUA (în ianuarie-aprilie 2012 – 293,8 mil. dolari SUA).

Balanţa comercială cu principalele ţări - partenere se prezintă astfel:

Ianuarie-aprilie

Ianuarie-aprilie 2013 în % faţă de ianuarie-aprilie 2012

2012

2013

BalanţA comercială – total, mil. dolari SUA

-944,4

-955,6

101,2

  din care:

China

-118,6

-146,8

123,8

Ucraina

-130,8

-132,5

101,3

Germania

-108,4

-88,2

81,4

Federaţia Rusă

-127,7

-78,7

61,6

România

-53,7

-78,5

146,1

Turcia

-107,2

-66,6

62,1

Italia

-16,1

-43,9

de 2,7 ori

Austria

-27,2

-42,1

155,0

Belarus

-39,8

-34,7

87,2

Franţa

-21,6

-26,4

122,2

Ungaria

-19,8

-25,7

129,8

Bulgaria

-10,4

-18,7

180,8

Statele Unite ale Americii

-13,7

-14,5

105,4

Polonia

-12,8

-12,4

97,1

Japonia

-9,6

-12,0

125,7

India

-7,8

-11,8

151,5

Spania

-10,6

-11,0

104,1

Belgia

-7,8

-10,7

137,4

Republica Cehă

-15,6

-10,4

66,4

Coreea de Sud

-11,6

-9,1

78,4

Olanda

-8,1

-9,1

112,1

Suedia

-2,8

-7,8

de 2,8 ori

Israel

-13,8

-7,7

55,3

Elveţia

-9,6

-7,6

79,7

Vietnam

-4,6

-6,4

139,5

Taiwan,  provincie a Chinei

-5,2

-5,5

104,1

Slovenia

-5,2

-4,9

96,6

Slovacia

-4,8

-4,7

98,1

Danemarca

-4,0

-4,4

112,0

Uzbekistan

1,3

-3,0

x

Kazahstan

-0,6

0,1

x

Lituania

-0,8

0,8

x

Grecia

-7,2

1,8

x

Azerbaidjan

1,6

2,1

136,9

Georgia

4,1

3,2

77,5

Irak

10,8

4,9

45,4

Noua Zeelandă

5,0

10,2

de 2,0 ori

Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord

6,9

15,0

de 2,2 ori

Balanţa comercială pe principalele grupe de mărfuri, conform Clasificării Standard de Comerţ Internaţional, se prezintă astfel:

Ianuarie-aprilie

Ianuarie-aprilie 2013 în % faţă de ianuarie-aprilie 2012

2012

2013

Balanţa comercială – total, mil. dolari SUA

-944,4

-955,6

101,2

  din care:

Produse alimentare şi animale vii

-35,3

-50,5

143,3

Animale vii

0,5

0,7

131,8

Carne şi preparate din carne

-6,0

-5,4

89,2

Produse lactate şi ouă de păsări

-9,4

-11,2

119,3

Peşte, crustacee, moluşte

-17,1

-17,1

99,9

Cereale şi preparate pe bază de cereale

-14,3

-9,2

64,0

Legume şi fructe

41,5

39,3

94,8

Zahăr, preparate pe bază de zahăr; miere

2,7

-2,4

x

Cafea, ceai, cacao, condimente şi înlocuitori ai acestora

-15,9

-15,7

99,4

Hrană destinată animalelor (exclusiv cereale nemăcinate)

3,8

-5,6

x

Produse şi preparate alimentare diverse

-21,1

-23,9

113,5

Băuturi şi tutun

33,7

53,2

157,9

Băuturi (alcoolice şi nealcoolice)

40,9

60,3

147,6

Tutun brut şi prelucrat

-7,2

-7,1

99,3

Materiale brute necomestibile, exclusiv combustibili

17,2

52,5

de 3,1 ori

Piei crude, piei tăbăcite şi blănuri brute

1,2

1,8

149,6

Seminţe şi fructe oleaginoase

24,7

53,4

de 2,2 ori

Cauciuc brut (inclusiv cauciuc sintetic şi regenerat)

-0,3

-0,3

109,7

Lemn şi plută

-5,8

-6,5

113,8

Pastă de hîrtie şi deşeuri de hîrtie

0,5

0,6

113,8

Fibre textile (cu excepţia lînii în fuior şi a lînii pieptănate) şi deşeurile lor (neprelucrate în fire sau ţesături)

-3,7

-3,3

88,5

Îngrăşăminte naturale şi minerale naturale (exclusiv cărbune, petrol şi pietre preţioase)

0,6

-3,4

x

Minereuri metalifere şi deşeuri de metale

11,9

25,6

de 2,1 ori

Alte materii brute de origine animală sau vegetală

-11,9

-15,4

128,8

Combustibili minerali, lubrifianti şi materiale derivate

-426,7

-406,3

95,2

Cărbune, cocs şi brichete

-6,2

-4,6

73,8

Petrol, produse petroliere şi produse înrudite

-169,9

-165,0

97,2

Gaz şi produse industriale obţinute din gaz

-235,6

-215,9

91,6

Energie electrică

-15,0

-20,8

138,6

Uleiuri, grăsimi şi ceruri de origine animală sau vegetală

32,9

7,7

23,6

Uleiuri şi grăsimi de origine animală

-0,5

-0,5

91,4

Grăsimi şi uleiuri vegetale fixate, brute, rafinate sau fracţionate

34,2

8,7

25,4

Alte uleiuri şi grăsimi animale sau vegetale prelucrate; ceară de origine animală sau vegetală, amestecuri sau preparate necomestibile din uleiuri animale sau vegetale

-0,8

-0,5

61,3

Produse chimice şi produse derivate nespecificate în altă parte

-181,9

-210,6

115,7

Produse chimice organice

-3,3

-5,7

172,9

Produse chimice anorganice

-2,4

-4,7

196,3

Produse tanante şi colorante

-6,5

-7,2

109,7

Produse medicinale şi farmaceutice

-39,9

-48,9

122,4

Uleiuri esenţiale, rezinoide şi substanţe parfumate, preparate pentru toaletă, produse pentru înfrumuseţare

-27,1

-27,8

102,4

Îngrăşăminte minerale sau chimice

-17,6

-25,6

145,7

Materiale plastice sub forme primare

-15,2

-14,7

96,3

Materiale plastice prelucrate

-19,6

-21,8

111,5

Alte materiale şi produse chimice

-50,3

-54,2

107,7

Mărfuri manufacturate, clasificate mai ales după materia primă

-202,0

-193,2

95,7

Piele, altă piele şi blană prelucrate

-6,7

-6,9

102,9

Cauciuc prelucrat

-17,4

-16,4

94,0

Articole din lemn (exclusiv mobilă)

-11,8

-13,2

112,1

Hîrtie, carton şi articole din pastă de celuloză, din hîrtie sau din carton

-23,1

-24,9

107,7

Fire, ţesături, articole textile necuprinse în altă parte şi produse conexe

-57,7

-58,9

102,3

Articole din minerale nemetalice

-21,2

-25,4

119,6

Fier şi oţel

-33,9

-37,9

112,0

Metale neferoase

-5,4

-4,8

89,5

Articole prelucrate din metal

-24,8

-4,8

19,2

Maşini şi echipamente pentru transport

-210,1

-216,7

103,1

Maşini  generatoare de putere şi echipamentele lor

-2,4

-2,8

119,6

Maşini şi aparate specializate pentru industriile specifice

-38,2

-37,1

96,9

Maşini şi aparate pentru prelucrarea metalelor

-0,6

-0,1

25,5

Maşini şi aparate industriale cu aplicaţii generale; părţi şi piese detaşate ale acestor maşini

-27,1

-29,0

106,6

Maşini şi aparate de birou sau pentru prelucrarea automată a datelor

-11,0

-18,4

167,4

Aparate şi echipamente de telecomunicaţii şi pentru înregistrarea şi reproducerea sunetului şi imaginii

-26,6

-38,3

143,9

Maşini şi aparate electrice şi părţi ale acestora (inclusiv echivalente neelectrice ale maşinilor şi aparatelor de uz casnic)

-39,5

-29,6

75,0

Vehicule rutiere (inclusiv vehicule cu pernă de aer)

-66,8

-60,6

90,9

Alte echipamente de transport

2,1

-0,8

x

Articole manufacturate diverse

27,0

8,1

30,3

Construcţii prefabricate; alte instalaţii şi accesorii pentru instalaţii sanitare, de încălzire şi de iluminat

-7,4

-7,6

102,3

Mobilă şi părţile ei

8,8

13,3

150,9

Articole de voiaj; sacoşe şi similare

5,1

4,5

89,4

Îmbrăcăminte şi accesorii

53,9

45,5

84,4

Încălţăminte

6,3

1,5

24,2

Instrumente şi aparate, profesionale, ştiinţifice şi de control

-2,6

-12,1

de 4,7 ori

Aparate fotografice, echipamente şi furnituri de optică; ceasuri şi orologii

-2,0

-2,4

124,0

Alte articole diverse

-35,1

-34,6

98,4

Gradul de acoperire a importurilor cu exporturi în ianuarie-aprilie 2013 a fost de 44,7% faţă de 42,1% în  perioada corespunzătoare din anul 2012.

Persoanele fizice au importat în ianuarie-aprilie 2013 mărfuri şi produse în valoare de 52,5 mil. dolari SUA, cu 25,6% mai mult decît în aceeaşi perioadă din anul 2012. Creşterea importurilor a fost condiţionată de majorarea livrărilor de autoturisme şi autovehicule (+28,6%), cărora le-au revenit 91,6% din importurile realizate de persoanele fizice.

Note: 

1 Informaţia nu include operaţiunile de export-import a întreprinderilor şi organizaţiilor din partea stîngă a Nistrului şi mun. Bender.      
2 Datele pentru luna aprilie 2013 sînt provizorii, iar pentru luna precedentă şi perioada corespunzătoare din anul 2012 – date rectificate.
Sursa datelor:  Serviciul Vamal (declaraţiile vamale de export şi import a agenţilor economici).

Persoană de contact:
Mariana Eni
şef al direcţiei statistica comerţului exterior şi serviciilor de piaţă
tel. 0 22 40 30 66


Distribuie
  • Raportează o greșeală. Selectați textul dorit și tastați CTRL+ENTER