RO RU EN
Benzi RSS
Actualizat la: 15.12.2017
Prima / Comunicate de presă / Utilizarea timpului în Republica Moldova
Utilizarea timpului în Republica Moldova
02.05.2013
Versiune tipar

Utilizarea timpului în Republica Moldova
Principalele rezultate ale cercetării „Utilizarea timpului”

Noţiuni principale

1. Clasificatorul activităţilor umane, recomandat de Oficiul de Statistică al Comisiei Europene (Eurostat) pentru cercetarea Utilizarea timpului stabileşte următoarele grupe de activităţi umane:

  • Îngrijire personală;
  • Ocupare (lucru);
  • Studii;
  • Îngrijire gospodărie şi familie;
  • Muncă voluntară şi întruniri;
  • Viaţă socială şi divertisment;
  • Sport şi activităţi de exterior;
  • Hobby-uri şi utilizarea calculatorului;
  • Mass media;
  • Deplasare.

2. Conform acestui clasificator, în funcţie de activităţile principale pe care le realizează fiecare persoană zilnic, timpul poate fi repartizat în trei categorii de bază:

  • Timp pentru îngrijirea personală (somn, servit masa, alte activităţi de îngrijire personală);
  • Timp pentru muncă, studii, îngrijire gospodărie şi familiei, muncă voluntară, călătorii;
  • Timp liber (viaţă socială şi divertisment, sport şi activităţi de exterior, hobby-uri, utilizarea calculatorului şi mass-media).

3. Rezultatele cercetării sunt prezentate pentru 2 categorii de populaţie:

  • Pentru toate persoanele de 10 ani şi mai mult, indiferent de faptul dacă au avut sau nu aceste activităţi;
  • Doar pentru persoanele de 10 ani şi mai mult, care au fost nemijlocit implicaţi în anumite activităţi. Pentru această grupă sunt prezentate separat şi ratele de participare la aceste activităţi.

Sumar

Populaţia Republicii Moldovei în vârsta de 10 ani şi peste utilizează aproape jumătate din timpul zilnic (47%) pentru activităţi de îngrijire personală (11ore 18 minute); 36,5% din durata unei zile (8 ore 45 minute) se dedică muncii, studiilor, îngrijirii gospodăriei şi familiei, lucrului voluntar şi deplasărilor, iar  16,5% - petrecerii timpului liber (3 ore 57 minute). Diferenţele în utilizarea timpului dintre bărbaţi şi femei, pentru două din cele trei categorii de activităţi, sunt semnificative (Diagrama 1).

Activităţile zilnice ale locuitorilor ţării se repartizează în funcţie de gen conform duratei după cum urmează:

Tabel 1. Durata medie a activităţilor umane pentru persoanele de 10 ani şi peste pe sexe, ore/minute

Grupe de activităţi umane

Total

Femei

Bărbaţi

24 ore

24 ore

24 ore

Îngrijire personală

11 ore, 18 minute

11 ore, 15 minute

11 ore, 20 minute

Ocupare (lucru)

2 ore, 51 minute

2 ore, 31 minute

3 ore, 16 minute

Studii

38 minute

36 minute

40 minute

Îngrijire gospodărie şi familie

3 ore, 45 minute

4 ore, 40 minute

2 ore, 38 minute

Muncă voluntară şi întruniri

20 minute

22 minute

19 minute

Viaţă socială şi divertisment

58 minute

54 minute

1 oră, 4 minute

Sport şi activităţi de exterior

22 minute

19 minute

26 minute

Hobby-uri şi utilizarea calculatorului

29 minute

22 minute

39 minute

Mass media

2 ore, 8 minute

1 oră, 56 minute

2 ore, 21 minute

Deplasare

1 oră, 11 minute

1 oră, 6 minute

1 oră, 19 minute

Femeile şi bărbaţii utilizează în mod diferit timpul pentru unele şi aceleaşi activităţi umane. Bărbaţii, în medie, lucrează pentru un venit cu 45 minute mai mult pe zi decât femeile. Femeile, în schimb, se dedică cu 2 ore pe zi mai mult activităţilor şi grijilor gospodăreşti/casnice.

Analiza duratelor medii ale activităţilor umane calculate doar pentru persoanele implicate în astfel de activităţi, conturează şi mai mult discrepanţele între femei şi bărbaţi (Tabel 2).

Tabel 2. Durata medie a activităţilor umane pentru persoanele care au avut aceste activităţi, pe sexe

Grupe de activităţi umane

Total

Femei

Bărbaţi

Durata medie,

ore/min zi

Rata de participare la activitate, %

Durata medie,

ore/min zi

Rata de participare la activitate, %

Durata medie,

ore/min zi

Rata de participare la activitate, %

Îngrijire personală

11ore, 17 min

100

11 ore, 15 min

100

11 ore, 20 min

100

Ocupare (lucru)

7 ore, 47 min

36,6

7 ore, 28 min

33,6

8 ore, 5 min

40,3

Studii

5 ore, 52 min

10,7

5 ore, 52 min

10,1

5 ore, 51 min

11,3

Îngrijire gospodărie şi familie

4 ore, 8 min

90,4

4 ore, 50 min

96,6

3 ore, 10 min

83,0

Muncă voluntară şi întruniri

2 ore, 26 min

14,1

2 ore, 17 min

16,0

2 ore, 39 min

11,7

Viaţă socială şi divertisment

1 oră, 28 min

66,7

1 oră, 23 min

64,9

1 oră, 33 min

68,8

Sport şi activităţi de exterior

1 oră, 49 min

20,3

1 oră, 41 min

19,2

1 oră, 58 min

21,7

Hobby-uri şi utilizare calculator

2 ore, 3 min

23,9

1 oră, 45 min

20,7

2 ore, 19 min

27,8

Mass media

2 ore, 32 min

83,8

2 ore, 19 min

83,3

2 ore, 48 min

84,4

Deplasare

1 oră, 26 min

83,5

1 oră, 21 min

80,5

1 oră, 30 min

87,1

Majoritatea absolută (96,6%) a femeilor cu vârsta de 10 ani şi mai mult sunt implicate în „activităţi de îngrijire a gospodăriei / familiei”, consumând în aceste scopuri zilnic câte 4 ore şi 50 minute fiecare. Ponderea bărbaţilor implicaţi în activităţile casnice constituie ceva mai puţin, 83,0%. Totodată ei alocă acestor activităţi cu 1 oră şi 40 minute mai puţin decât femeile.

Pe de altă parte, bărbaţii ocupaţi lucrează, câte 8 ore 5 minute, cu 37 minute mai mult decât femeile ocupate. În plus, ponderea bărbaţilor care lucrează este mai mare în comparaţie cu ponderea femeilor care lucrează cu 6,7 p.p. (respectiv, 40,3% şi 33,6%).

Bărbaţii în comparaţie cu femeile participă într-o măsură mai mare la „viaţa socială / divertisment” (respectiv, 68,8% pentru bărbaţi şi 64,9% pentru femei) şi la activităţile de „utilizare a calculatorului / practicarea hobby-urilor” (27,8% pentru bărbaţi şi 20,7% pentru femei).

Ca urmare a faptului că bărbaţii practică într-o măsură mai mare activităţi în afara casei, aceştia într-o proporţie mai mare se deplasează pe parcursul zilei: 87,1% pentru bărbaţi faţă de 80,5% pentru femei.

Ratele de participare la anumite activităţi, precum şi duratele medii a acestora depinde mult şi de alţi factori precum vârsta, starea civilă, nivelul de instruire, relaţia cu piaţa muncii etc.

În continuare vor fi prezentate principalele rezultate pe fiecare din cele 10 tipuri de activităţi umane. Duratele medii vor fi indicate în ore, cu un semn după virgulă (de exemplu: 1,5 ore = 1 oră 30 minute).

Îngrijire personală

În grupa activităţilor de „îngrijire personală”, somnul este cea mai importantă activitate. În medie un locuitor al Moldovei doarme câte 8,9 ore/zi, fără a fi înregistrate diferenţe pe sexe. Totodată se înregistrează variaţii semnificative în funcţie de vârstă şi zile ale săptămânii (Diagrama 2).

A doua activitate importantă în această grupă este „servitul mesei”. În medie, un locuitor al Moldovei alocă pentru servitul mesei câte 1,5 ore pe zi. În majoritatea cazurilor (1,2 ore/zi din 1,5 ore/zi) masa este servită acasă (la domiciliu).

Diferenţe importante (după durată) se înregistrează în dependenţă de locul unde este servită masa. Astfel, în ospeţie masa se serveşte circa 2,1 ore; în localuri specializate (restaurante, cafenele, etc.) circa 1,8 ore; în centre comerciale, pieţe, magazine în jur de 1,3 ore pe zi. La fel, timp de 2 ore, se serveşte masa în diferite alte locuri (în hoteluri, parcuri/păduri, stradă, mijloace de transport, gări etc.).

Majoritatea respondenţilor (74%) au declarat că servesc masa împreună cu membrii familiei sau cu alte persoane cunoscute.

Ocupare (lucru)

Indicatorii ce ţin de ocupare se referă doar la populaţia de 15 ani şi peste.

Din totalul populaţiei de 15 ani şi peste, prezente în ţară, 39,6% lucrează. În medie, ziua de muncă a unei persoane ocupate durează 7,8 ore (8,1 ore pentru bărbaţi şi 7,5 ore pentru femei).

La persoanele ocupate durata zilei de muncă diferă în funcţie de statutul profesional (Diagrama 3). Cea mai mare durată a zilei de muncă a fost înregistrată la salariaţi (8,8 ore), iar cea mai mică - la  lucrătorii familiali neremuneraţi (5,1 ore).

În medie persoanele lucrează la domiciliu circa 13,4% din timpul dedicat zilnic lucrului (adică din 7,8 ore/zi).

Studii

Fiecare a zecea persoană de 10 ani şi peste (10,5%) urmează o formă de instruire într-o instituţie de învăţământ din ţară. Aceste persoane petrec zilnic câte 5,9 ore la ore/prelegeri sau efectuând temele.

În raport cu durata, cel mai mult dedică studiilor studenţii din colegii (6,8 ore/zi), iar cel mai puţin - persoanele care fac studiile de masterat (4,2 ore/zi). În funcţie de participare la această „activitate”  cele mai multe persoane au fost înregistrate la clasele gimnaziale, cu o durată medie de 6,3 ore/zi.

Instruirea în afara sistemului formal de învăţământ (instruire non-formală şi informală) nu este foarte răspândită printre locuitorii Moldovei. Astfel, doar 0,6% din toată populaţia de 10 ani şi mai mult urmează cursuri sau studiază ceva individual, din propria iniţiativă. Cei care practică asemenea instruire, dedică în medie câte 2,3 ore pe zi. În rândul acestora, femeile studiază 2,6 ore/zi, iar bărbaţii 1,4 ore/zi.

Îngrijirea gospodăriei şi familiei

9 din 10 locuitori ai ţării cu vârsta de 10 ani şi mai mult alocă zilnic câte 3,7 ore activităţilor de îngrijire a gospodăriei şi familiei. Alte 10% din locuitori, din diferite motive, nu se implică în asemenea activităţi.

Durata medie a acestor activităţi, calculată doar pentru persoanele implicate, se ridică la 4,1 ore pe zi.

Rezultatele cercetării relevă o anumită divizare a rolurilor femeilor şi bărbaţilor în realizarea activităţilor de îngrijire a gospodăriei şi familiei. Astfel, femeile sunt ocupate într-o măsură mai mare (conform timpului alocat) în activităţile de pregătire a hranei, întreţinere a casei, confecţionare / întreţinere a hainelor/încălţămintei, procurare a bunurilor/serviciilor şi de îngrijire a copiilor, bătrânilor sau bolnavilor din familie.

Bărbaţii, în schimb, se ocupă mai mult cu grădinăritul, îngrijirea animalelor, construcţiile şi reparaţiile în gospodărie (Tabel 3).

 Tabel 3. Durata medie a activităţilor de „îngrijire a gospodăriei şi familiei” şi rata de participare la aceste activităţi a persoanelor implicate, pe sexe

Activitatea

Total

Femei

Bărbaţi

Durata medie, ore/zi

Rata de participare, %

Durata medie, ore/zi

Rata de participare, %

Durata medie, ore/zi

Rata de participare, %

Administrare alimente

1,8

64,6

2,0

89,6

1,1

34,6

Întreţinere casă

1,3

58,6

1,2

68,4

1,4

46,9

Realizare şi întreţinere confecţii şi tricotaje

1,4

17,8

1,4

29,9

0,9

3,4

Grădinărit şi îngrijit animale

2,1

38,1

1,9

35,8

2,3

40,8

Construcţii şi reparaţii

2,6

4,3

4,0

1,1

2,4

8,3

Cumpărături şi servicii

0,9

32,8

0,8

35,4

0,9

29,6

Îngrijire copiilor

2,1

16,4

2,4

21,4

1,3

10,4

Ajutor dat membrilor adulţi ai gospodărie (bătrâni, bolnavi)

1,2

2,0

1,1

3,1

1,8

0,7

Muncă voluntară şi întruniri

Principala formă de voluntariat (8,1%) practicată de locuitorii ţării în vârstă de 10 ani şi mai mult este „ajutorul acordat altor gospodării”. Munca voluntară exercitată prin intermediul unor organizaţii / instituţii este, conform cercetării, nesemnificativă - doar 0,2% din populaţie (Tabel 4).

Tabel 4. Durata medie a activităţilor de „voluntariat şi întruniri” şi rata de participare la aceste activităţi a persoanelor implicate, pe sexe

Activitatea

Total

Femei

Bărbaţi

Durata medie, ore/zi

Rata de participare, %

Durata medie, ore/zi

Rata de participare, %

Durata medie, ore/zi

Rata de participare, %

Muncă pentru / prin organizaţii

3,2

0,2

3,1

0,2

3,7

0,1

Ajutor acordat altor gospodării

2,4

8,1

2,3

7,9

2,5

8,2

Activităţi participative

2,2

6,5

2,1

8,6

2,5

3,9

Cea mai răspândită formă de ajutorare a altor gospodării este „ajutorul acordat în activităţile casnice” (46,5% din timpul lucrului voluntar). Se mai evidenţiază şi „ajutorul în îngrijirea copiilor” (27,3% din timpul lucrului voluntar), precum şi ajutorul în realizarea lucrărilor agricole (12,3% din timpul lucrului voluntar).

În activităţile participative este implicată 6,5% din populaţia de 10 ani şi peste, într-o proporţie mai mare femeile decât bărbaţii. Majoritatea timpului (96,7%) petrecut de oameni în aceste activităţi revine participării populaţiei la activităţile religioase.

Viaţă socială şi divertisment

2 din 3 locuitori ai ţării de 10 ani şi peste (66,7%) sunt implicaţi în medie câte 1,5 ore pe zi în activităţi sociale şi de divertisment. Datele indică o rată de participare mai mare a bărbaţilor în comparaţie cu femeile (respectiv, 68,8% şi 64,9%), şi o durată aproximativ egală a timpului alocat de către bărbaţi şi femei (respectiv, 1,6 ore/zi şi 1,4 ore/zi) (Tabel 5).

Tabel 5. Durata medie a activităţilor „sociale şi de divertisment” şi rata de participare la aceste activităţi a persoanelor implicate, pe sexe

Activitatea

Total

Femei

Bărbaţi

Durata medie, ore/zi

Rata de participare, %

Durata medie, ore/zi

Rata de participare, %

Durata medie, ore/zi

Rata de participare, %

Viaţa socială (în familie, vizite, conversaţii etc.)

3,1

85,5

3,7

87,3

2,8

84,9

Divertisment şi cultură

1,6

0,8

1,7

1,2

1,5

0,5

Odihnă-pauze

1,0

30,6

1,1

28,7

0,9

31,3

Jumătate din timpul alocat vieţii sociale (48,8%) femeile îl petrec cu familia, acasă. La bărbaţi acest indicator a constituit 45,7%.

Cea mai mare parte a timpului dedicat activităţilor de divertisment şi cultură este petrecută de către populaţie la cinematografe (38,7%) şi teatre/concerte (22,8%). Activităţile culturale sunt preferate mai cu seamă  de femei, decât de bărbaţi.

Participarea/asistarea la evenimente sportive (meciuri de fotbal, întreceri auto etc.) este, practic, o activitatea mai mult preferată de bărbaţi, căreia îi dedică 16,5% din timpul destinat activităţilor de divertisment şi cultură.

În schimb, bibliotecile par să fie vizitate mai des de femei, cărora le acordă 2,6% din timpul dedicat activităţilor de divertisment şi cultură.

Sport şi activităţi de exterior

Practicarea sportului şi altor activităţi de exterior este o formă de petrecere a timpului pentru 20,3% din populaţia Moldovei de 10 ani şi peste. În medie acestea constituie 1,8 ore pe zi.

Practicarea exerciţiilor fizice nu înregistrează diferenţe pe sexe. În acelaşi timp, analiza datelor dezagregate pe grupe de vârstă relevă diferenţele la acest indicator pentru persoanele tinere şi cele adulte (Diagrama 4).

Cea mai mare parte a timpului dedicat exerciţiilor fizice, persoanele o petrec plimbându-se (72,9%), în special femeile (86,2%). După plimbări, bărbaţii preferă jocurile cu mingea (20,2% din timpul dedicat exerciţiilor fizice), iar femeile gimnastica şi fitness-ul (6,8%).

Hobby-uri şi utilizarea calculatorului

Doar 0,8% din populaţia de 10 ani şi peste a ţării a declarat că este pasionată de un tip de artă sau are un hobby, alocând acestor activităţi în medie câte 1,4 ore pe zi (Tabel 6).

Tabel 6. Durata medie a activităţilor „artă şi hobby” şi rata de participare la aceste activităţi a  persoanelor implicate, pe sexe

Activitatea

Total

Femei

Bărbaţi

Durata medie, ore/zi

Rata de participare, %

Durata medie, ore/zi

Rata de participare, %

Durata medie, ore/zi

Rata de participare, %

Arte şi hobby-uri

1,4

0,8

1,1

0,9

1,8

0,8

Utilizarea calculatorului

1,9

19,1

1,7

17,8

2,1

20,7

Jocuri

1,9

6,1

1,6

3,5

2,0

9,3

41 la sută din populaţia Moldovei are în posesie un calculator (computer), 38,7% au şi acces la Internet.  19,1% utilizează calculatorul zilnic. Bărbaţii utilizează calculatorul într-o proporţie mai mare ca femeile, respectiv, 20,7% şi 17,8%.

În scopuri, nelegate de serviciu, oamenii petrec zilnic în faţa monitorului câte 1,9 ore (bărbaţii 2,1 ore, şi femeile 1,7 ore).

Cea mai mare parte a timpului petrecut la calculator este utilizată pentru informare, în special pe Internet (44,2%). Comunicării prin intermediul calculatorului i se dedică 27,8% din timpul petrecut la calculator.

Mass-media

Locuitorii ţării alocă în medie câte 2,6 ore pe zi din timpul liber pentru citit, privit la televizor, ascultat radio/înregistrări etc.

Doar 1 din 10 persoane (11,6%) citeşte presa cotidiană (reviste, ziare etc.), cărţi sau alte publicaţii, dedicând acestei activităţi în medie câte o oră zilnic (Tabel 7).

Tabel 7. Durata medie a activităţilor „mass-media” şi rata de participare la aceste activităţi a  persoanelor implicate, pe sexe

Activitatea

Total

Femei

Bărbaţi

Durata medie, ore/zi

Rata de participare, %

Durata medie, ore/zi

Rata de participare, %

Durata medie, ore/zi

Rata de participare, %

Citit

1,0

11,6

1,0

12,5

1,1

10,5

Privit TV, DVD, Video

2,4

81,5

2,2

80,9

2,7

82,3

Ascultat radio, CD, înregistrări etc.

1,8

28,0

1,8

28,9

1,7

26,9

Deplasare / Călătorie

Din numărul total de persoane cu vârsta de 10 ani şi mai mult 83,5% se deplasează zilnic cu un anumit scop. Această călătorie durează în medie 1,4 ore pe zi (Tabel 8).

Tabel 8. Durata medie a activităţilor de „deplasare / călătorie” şi rata de participare la aceste activităţi a  persoanelor implicate, pe sexe

Activitatea /

Scopul deplasării

Total

Femei

Bărbaţi

Durata medie, ore/zi

Rata de participare, %

Durata medie, ore/zi

Rata de participare, %

Durata medie, ore/zi

Rata de participare, %

Spre / de la locul de muncă

1,1

29,7

1,0

27,4

1,1

32,4

Spre / de la locul de studii

1,1

8,2

1,2

7,8

1,0

8,6

Cumpărături şi servicii

0,8

32,1

0,8

34,6

0,9

29,2

Îngrijirea copilului

0,9

3,6

0,9

5,0

0,8

2,0

Alte tipuri de îngrijire a gospodăriei

1,1

6,7

0,9

4,5

1,1

9,4

Munca voluntară şi întruniri

0,9

8,0

0,9

8,0

0,9

8,1

Viaţa socială

0,8

17,7

0,8

15,4

0,8

20,4

Alte tipuri de petrecere a timpului liber

0,8

7,5

0,8

4,2

0,8

11,3

Călătorii în alte localităţi

2,4

1,2

2,3

1,2

2,5

1,3

Mijlocul / modul de deplasare, care deţine primul loc după durată, este „mersul pe jos”. El constituie aproape două treimi (64,0%) din această categorie de activitate umană (deplasare). Apoi, urmează deplasarea cu transportul public (autobuz/„microbuz”) (15,9%) şi transportul privat (11,6%). Cu troleibuzul se călătoreşte în medie 4,0% din timp, cu taxi-ul 0,4%.

Deplasările zilnice spre şi de la locul de muncă/de studii şi cele legate de îngrijirea familiei şi gospodăriei durează în medie câte 1,1 ore pe zi fiecare. Călătoriile în alte localităţi durează în medie 2,4 ore pe zi.

Perioadele de timp în care s-au înregistrat cele mai multe persoane (10% din populaţie) care se deplasează cu mijloace de transport au fost între orele 6 şi 9 dimineaţa şi orele 16 şi 17 după masă (Diagrama 5).

Metodologia cercetării Utilizarea timpului (TUS)

TUS se deosebeşte de alte cercetări prin faptul că măsoară timpul.

Cum timpul este utilizat poate fi prezentat prin tipurile de activităţi realizate şi prin durata timpului alocat acestor activităţi, la fel şi prin contextul în care acestea sunt realizate şi programul lor.

Tipul de activităţi descrie ce face omul: doarme, serveşte masa, face cumpărături, lucrează etc.

Contextul unei activităţi relatează despre unde se desfăşoară această activitate, cu cine şi în ce scopuri.

Programul unei activităţi descrie situaţia acesteia în cadrul zilei, săptămânii, anului: dimineaţa, seara, noaptea, în zilele de odihnă etc.

Astfel, tipul, durata, contextul şi programul sunt dimensiunile care necesită a fi măsurate şi prezentate de statisticile privind utilizarea timpului.

Scopul TUS este de a studia frecvenţa şi durata activităţilor umane: ce fac oamenii, cât timp petrec efectuând o activitate sau alta, unde, când şi cu cine.

La elaborarea metodologiei naţionale au fost utilizate recomandările internaţionale:

Populaţia cercetată. Cercetarea acoperă teritoriul ţării, cu excepţia teritoriului din stânga Nistrului şi a municipiului Bender. La cercetare au participat persoanele care locuiesc în gospodării private (ale populaţiei). Cercetarea nu a cuprins persoanele care locuiesc permanent în instituţii de locuit în comun  (orfelinate, aziluri pentru bătrâni, cazărmi, penitenciare etc.).

Vârsta. Cercetarea a cuprins membrii gospodăriilor casnice selectate cu vârsta de 10 ani şi peste.

Perioada de înregistrare. Persoanele selectate au completat un jurnal, în care au înscris detaliat (la intervale de 10 minute) toate activităţile pe care le-au efectuat timp de 24 de ore, începând cu ora 4 dimineaţa, până la ora 4 dimineaţa a zilei următoare.

Eşantionul. Cercetarea a fost realizată timp de 12 luni calendaristice, pe un eşantion reprezentativ la nivel naţional. Structura şi dimensiunea eşantionului permite dezagregarea datelor pe regiuni, medii de reşedinţă, sexe, grupe de vârstă, zile lucrătoare/zile de odihnă.

Volumul eşantionului. Pentru cercetare au fost selectate 15600 gospodării casnice. Au acceptat să participe la cercetare 10642 gospodării.

Colectarea datelor a avut loc în perioada 1 iunie 2011- 31 mai 2012, interviurile fiind distribuite uniform, fiind asigurată acoperirea tuturor celor 366 de zile, din această perioadă. În fiecare zi, pe parcursul celor 12 luni, un anumit număr de gospodării a participat la cercetare (inclusiv în zile de sărbători şi de odihnă). Fiecărei gospodării i s-a atribuit o anumită zi din cele 366 (zi de referinţă).

Cercetarea TUS a fost organizată şi realizată cu suportul Proiectului comun ONU „Consolidarea sistemului statistic naţional”. La fel, BNS a beneficiat de asistenţa Institutului Naţional de Statistică al României şi a Proiectului finanţat de Uniunea Europeană şi implementat de Agenţia Suedeză pentru Ocuparea Forţei de Muncă „Consolidarea capacităţii Moldovei de gestionare a pieţei muncii şi de reîntoarcere a migranţilor”.
Informaţii adiţionale privind cercetarea TUS: www.statistica.md

Note:

  1. Inclusiv transportul de ocazie.
  2. Mersul pe jos nu se include. 

Persoană de contact:
 Elena Vâtcărău,
şef al direcţiei statistica pieţei muncii
tel. 0 22 40 30 99

 
 
 
 
Prima Contact Harta
 
Comunicate de presă  / Banca de date statistice  / Statistici pe domenii  / Produse şi servicii  / Recensăminte  / Metadate  / Standardul SDDS al FMI  / e-Raportare  / Formulare și clasificări  / Despre BNS  / Transparenţa în procesul decizional  / Cooperare internaţională  / Noutăţi şi evenimente  / Referinţe utile  / Achiziţii publice  / Funcţii vacante
Sus
26655 vizitatori în decurs de 30 zile
 
Copyright © 2017 BIROUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ
Condiții de utilizare
TRIMARAN - IT Solutions Company // web, interactive, motion and software development solutions // http://www.trimaran.md, B2B and B2C solutions  /  Branding & Graphic Design Services / Website Design and Development  /  E-Commerce Systems / Software Application Architecture and Development / Multimedia solutions  /  2D/3D modeling & animation solutions / Video & Post Production / contact@trimaran.md
Creat de Trimaran