RO RU EN
Benzi RSS
Actualizat la: 19.10.2018
Prima / Comunicate de presă / Evoluţia preţurilor de consum în Republica Moldova în luna septembrie 2012
Evoluţia preţurilor de consum în Republica Moldova în luna septembrie 2012
09.10.2012
Versiune tipar

Evoluţia preţurilor de consum în Republica Moldova în luna septembrie 20121

Biroul Naţional de Statistică informează, că indicele preţurilor de consum (IPC) în septembrie 2012 faţă de august 2012 a constituit 100,9%, iar faţă de septembrie 2011 – 104,9%  (informativ: în septembrie 2011 faţă de august 2011 IPC a marcat – 100,4% şi faţă de septembrie 2010 – 108,8%).

Creşterea preţurilor medii de consum cu 0,9 la sută în septembrie faţă de august a.c. a fost determinată de majorarea preţurilor la produsele alimentare – cu 1,6 la sută, a mărfurilor nealimentare – cu 0,6 la sută şi serviciilor prestate populaţiei – cu 0,2 la sută (tabelul 1).

În luna septembrie 2012 faţă de august 2012 au crescut preţurile la unele produse alimentare: ouă dietetice – cu 16,9%, carne, preparate şi conserve din carne – cu 1,2% (inclusiv carne de porc – cu 2,9%, carne de oi – cu 2,3%, carne de bovine – cu 1,9% şi carne de pasăre – cu 1,0%), slănină neprelucrată – cu 13,7%, ulei vegetal – cu 3,2%, lapte şi produse lactate – cu 0,9%, legume proaspete – cu 4,7% (inclusiv: pepeni verzi – cu 38,2%, roşii proaspete – cu 16,4%, castraveţi – cu 11,3%, usturoi – cu 7,9%), cartofi – cu 3,7%, zahăr tos – cu 1,5%, pîine din făină de grîu – cu 0,9%.

La mărfurile nealimentare au fost marcate majorări de preţuri la: automobile şi remorci – cu 4,4%, combustibil – cu 1,7% (inclusiv gaz din butelii – cu 2,9% şi carburanţi – cu 2,7%), confecţii pentru adulţi şi copii – cu cîte 0,5% (inclusiv costume pentru copii – cu 1,3%, sacouri, pulovere, jachete pentru femei – cu 1,2%, hăinuţe pentru nou născuţi – cu 0,8%), încălţăminte – cu 0,3% şi ţigări – cu 1,5%.

Totodată, este de menţionat, că în perioada de raport au scăzut preţurile la: morcov şi ceapă uscată – cu cîte 8,4%, ardei graşi – cu 4,4%, fructe sămînţoase – cu 3,2%, miere de albine – cu 0,5%, televizoare color – cu 1,6%, maşini de spălat, plite electrice, aragaze, aparate pentru prelucrarea informaţiei, încălţăminte de vară – de la 0,1% pînă la 0,3%.

La serviciile prestate populaţiei în luna septembrie 2012 faţă de august 2012 a fost înregistrată o majorare a tarifelor medii lunare la: serviciile de transport – cu 0,6% (inclusiv serviciile taximetrelor cu 12,0%, transportului aerian de pasageri – cu 1,8%) şi serviciile turismului peste hotarele ţării – cu 0,8%.

Tabelul 1: Rata  inflaţiei în septembrie 2012

Mărfuri şi servicii

Coeficient de ponderare (în decimile)

Septembrie 2012( %) faţă de:

Informativ: Septembrie 2011(%) faţă de:

August 2012

Decembrie 2011

Septembrie 2011

August 2011

Decembrie 2010

Septembrie 2010

TOTAL

10000

0,9

2,4

4,9

0,4

5,2

8,8

Produse alimentare

3594

1,6

2,5

5,1

0,0

4,7

11,4

Pîine

305

0,9

3,0

3,3

0,1

6,3

7,9

Legume

276

4,7

6,3

28,4

- 0,4

-13,5

20,3

Fructe

130

1,3

11,9

7,2

1,9

19,1

18,9

Carne, preparate şi conserve din carne

712

1,2

7,3

8,7

1,0

4,1

5,0

Lapte şi produse lactate

457

0,9

1,7

6,6

1,0

6,7

13,3

Zahăr

108

1,5

1,2

- 4,4

0,5

33,8

17,8

Ouă

62

16,9

21,0

65,1

6,9

-3,0

27,3

Ulei vegetal

122

3,2

3,1

2,4

0,0

5,6

30,9

Mărfuri nealimentare

3460

0,6

2,1

3,5

0,8

3,8

6,8

Confecţii

604

0,5

2,4

4,6

0,8

0,5

3,6

Încălţăminte

370

0,3

1,5

3,9

0,7

2,7

5,9

Medicamente

477

0,3

0,6

2,2

- 0,2

- 4,7

- 4,6

Combustibili

605

1,7

2,6

4,0

2,4

9,4

19,3

Materiale de construcţie

238

0,2

2,1

2,5

1,3

14,6

15,6

Servicii

2946

0,2

2,6

6,3

0,3

7,7

8,0

Servicii comunal-locative

1454

0,3

3,3

11,5

0,4

13,0

13,1

Apă potabilă şi canalizare

114

0,0

10,9

12,5

0,0

5,1

5,1

Energie electrică

490

0,0

7,3

7,3

0,0

10,3

10,3

Gaze naturale prin  reţea

387

0,0

0,0

22,3

0,0

14,6

14,6

Încălzire centralizată

213

0,0

0,0

12,3

0,0

27,0

27,0

Transportul de pasageri

270

0,6

1,4

1,2

- 0,8

0,7

0,7

Alimentaţia publică

206

0,0

2,3

3,3

0,7

10,0

12,2

Indicii parţiali2,3, calculaţi prin excluderea din IPC a anumitor componente, se prezintă astfel:

Indicator

Septembrie 2012 în % faţă de:

August 2012

Septembrie 2011

Total IPC

100,9

104,9

Total IPC exclusiv produse alimentare şi băuturi, combustibili, produse şi servicii cu preţuri reglementate

100,4

103,6

Total IPC exclusiv produse alimentare şi băuturi

100,4

104,8

Total IPC exclusiv produse şi servicii cu preţuri reglementate

101,1

104,4

Total IPC exclusiv combustibili

100,8

105,0

Indicele preţurilor la produse alimentare şi băuturi

101,6

105,1

Indicele preţurilor la produse şi servicii reglementate

100,2

106,2

Indicele preţurilor la combustibili

101,7

104,0

Indicele preţurilor la produse alimentare şi băuturi, combustibili, produse şi servicii cu preţuri reglementate

101,1

105,7

Note:

1 Informaţia este prezentată fără datele raioanelor din partea stîngă ale Nistrului şi mun. Bender.
2 Calcularea indicilor parţiali a fost efectuată în conformitate cu „ Metodologia privind calculul indicelui inflaţiei de bază”, aprobată prin ordinul comun al Băncii Naţionale a Moldovei şi Biroului Naţional de Statistică N117-07-2203/43 din 30 decembrie 2009 (metodologia poate fi accesată pe site-ul  BNS la următoarea adresă: http://www.statistica.md/pageview.php?l=ro&idc=302&id=2264)
3 Datele elaborate şi publicate începînd cu luna ianuarie 2012 vor fi calculate în baza modificării Anexei Nr. 2 a „Metodologiei privind calculul indicelui inflaţiei de bază”, aprobată prin ordinul comun al Băncii Naţionale a Moldovei şi Biroului Naţional de Statistică N8-07-01203/6 din 19 ianuarie 2012 (modificarea constă în includerea preţurilor la serviciile comunicării la distanţă şi la medicamente în cadrul preţurilor reglementate).

Persoană de contact:
Şveţ Margareta
şef al direcţiei statistica preţurilor
tel.0 22 40 31 11

 
 
 
 
Prima Contact Harta
 
Comunicate de presă  / Banca de date statistice  / Statistici pe domenii  / Produse şi servicii  / Recensăminte  / Metadate  / Standardul SDDS al FMI  / e-Raportare  / Formulare și clasificări  / Despre BNS  / Transparenţa în procesul decizional  / Cooperare internaţională  / Noutăţi şi evenimente  / Referinţe utile  / Achiziţii publice  / Funcţii vacante
Sus
29632 vizitatori în decurs de 30 zile
 
Copyright © 2018 BIROUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ
Condiții de utilizare
TRIMARAN - IT Solutions Company // web, interactive, motion and software development solutions // http://www.trimaran.md, B2B and B2C solutions  /  Branding & Graphic Design Services / Website Design and Development  /  E-Commerce Systems / Software Application Architecture and Development / Multimedia solutions  /  2D/3D modeling & animation solutions / Video & Post Production / contact@trimaran.md
Creat de Trimaran