RO RU EN
Benzi RSS
Actualizat la: 13.07.2018
Prima / Comunicate de presă / Câştigul salarial mediu în anul 2011 şi în luna decembrie 2011
Câştigul salarial mediu în anul 2011 şi în luna decembrie 2011
10.02.2012
Versiune tipar

Câştigul salarial1 mediu în anul 2011 şi în luna decembrie 2011

Biroul Naţional de Statistică informează, că câştigul salarial mediu din economia naţională în anul 2011 a constituit  3193,9 lei şi s-a mărit faţă de anul 2010 în valoare nominală cu 11,6 %, iar în termeni reali (ajustat la indicele preţurilor de consum) – cu 3,7%.

În luna decembrie 2011, câştigul salarial mediu a fost de 3707,4 lei, înregistrând o creştere cu 8,4% faţă de luna decembrie 2010 şi cu 14,7% faţă de luna precedentă (noiembrie 2011). Indicele câştigului salarial real pentru luna decembrie 2011 faţă de luna decembrie 2010 (calculat ca raport între indicele câştigului salarial şi indicele preţurilor de consum) a fost de 100,6%.

În sfera bugetară câştigul salarial a constituit în luna decembrie a anului trecut 2936,3 lei (+10,3% faţă de decembrie 2010).

În sectorul economic (real) câştigul salarial în decembrie 2011 a înregistrat 4070,1 lei (+7,8% faţă de decembrie 2010).

Câştigul salarial pe activităţi economice se prezintă după cum urmează:

Activităţi economice

2011, lei

2011 în % faţă de 2010

Decembrie 2011, lei

decembrie 2011 în % faţă de decembrie 2010

Total

3193,9

111,6

3707,4

108,4

Agricultura, economia vânatului şi silvicultura

1938,9

120,0

2627,0

100,2

Piscicultura

1640,5

110,2

2879,5

124,4

Industrie:

3560,8

109,6

4146,3

103,8

industria extractivă

3400,8

109,3

3244,5

93,8

industria prelucrătoare

3231,4

110,7

3779,1

103,4

energie electrică şi termică, gaze şi apă

5146,7

107,4

6007,5

107,4

Construcţii

3334,8

112,2

3858,8

103,9

Comerţ cu ridicata şi cu amănuntul

2706,8

116,0

2947,4

109,0

Hoteluri şi restaurante

2276,5

109,8

2338,2

104,0

Transporturi şi comunicaţii

3793,9

105,5

4481,0

103,7

Activităţi financiare

6616,3

107,0

9261,3

108,9

Tranzacţii imobiliare

4052,7

113,7

4928,5

117,0

Administraţie publică

3418,8

104,3

3755,9

101,0

Învăţămînt

2805,0

118,9

2806,3

118,0

Sănătate şi asistenţă socială

3050,3

106,4

4042,1

114,5

Alte activităţi de servicii colective, sociale şi personale

2815,2

112,1

3105,0

103,3

Note:

1 Câştigul salarial nominal brut lunar la unităţile economice (din sectorul real) cu 4 şi mai mulţi salariaţi şi toate instituţiile bugetare, indiferent de numărul de salariaţi. Ritmul de creştere este calculat asigurând comparabilitatea între anii 2011 şi 2010.
2 Informaţia este prezentată fără datele din partea stângă a Nistrului şi m. Bender.

Persoană de contact:
 Elena Vâtcărău,
şefa direcţiei statistica pieţei muncii şi demografiei
Tel. 40 30 99

 
 
 
 
Prima Contact Harta
 
Comunicate de presă  / Banca de date statistice  / Statistici pe domenii  / Produse şi servicii  / Recensăminte  / Metadate  / Standardul SDDS al FMI  / e-Raportare  / Formulare și clasificări  / Despre BNS  / Transparenţa în procesul decizional  / Cooperare internaţională  / Noutăţi şi evenimente  / Referinţe utile  / Achiziţii publice  / Funcţii vacante
Sus
16899 vizitatori în decurs de 30 zile
 
Copyright © 2018 BIROUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ
Condiții de utilizare
TRIMARAN - IT Solutions Company // web, interactive, motion and software development solutions // http://www.trimaran.md, B2B and B2C solutions  /  Branding & Graphic Design Services / Website Design and Development  /  E-Commerce Systems / Software Application Architecture and Development / Multimedia solutions  /  2D/3D modeling & animation solutions / Video & Post Production / contact@trimaran.md
Creat de Trimaran