RO RU EN
Benzi RSS
Actualizat la: 14.11.2018
Prima / Comunicate de presă / Activitatea de comerţ exterior a Republicii Moldova în ianuarie-septembrie 2011
Activitatea de comerţ exterior a Republicii Moldova în ianuarie-septembrie 2011
10.11.2011
Versiune tipar

Activitatea de comerţ  exterior a Republicii Moldova în ianuarie-septembrie 20111)2)

Biroul Naţional de Statistică informează, că exporturile de mărfuri realizate în luna septembrie 2011 s-au cifrat la 182,6 mil. dolari SUA, cu 1,8% mai puţin faţă de luna precedentă şi cu 27,5% mai mult comparativ cu luna septembrie 2010.

comert_ext_sep_2011_1.png

În ianuarie-septembrie 2011 exporturile de mărfuri au totalizat 1549,7 mil. dolari  SUA, volum superior celui realizat în perioada corespunzătoare din anul 2010 cu 56,9%. Reexporturile de mărfuri în această perioadă au constituit 739,6 mil. dolari SUA sau 47,7% din volumul total al exporturilor. Comparativ cu ianuarie-septembrie 2010 reexporturile de mărfuri s-au majorat cu 71,4%, contribuind astfel la creşterea pe total exporturi cu 31,2%.

Ianuarie-septembrie 2011

Structura, %

Gradul de influenţă a grupelor de ţări  la creşterea (+),  scăderea (-)  exporturilor şi importurilor, %

mil. dolari SUA

în % faţă de ianuarie-septembrie 2010

ianuarie-septembrie

ianuarie-septembrie

2010

2011

2010

2011

Export – total     

1549,7

156,9

100,0

100,0

10,3

56,9

      din care:

  ţările Uniunii Europene (UE-27)

774,8

162,8

48,2

50,0

-0,2

30,3

  ţările CSI

626,5

160,4

39,5

40,4

7,1

23,9

  alte ţări

148,4

122,3

12,3

9,6

3,4

2,7

Import – total  

3693,8

140,1

100,0

100,0

15,5

40,1

      din care:

  ţările Uniunii Europene (UE-27)

1642,8

138,2

45,1

44,5

8,5

17,2

  ţările CSI

1191,7

142,9

31,6

32,3

0,9

13,6

  alte ţări

859,3

140,0

23,3

23,2

6,1

9,3

balanţA comercialĂ – total     

-2144,1

130,0

100,0

100,0

x

x

      din care:

  ţările Uniunii Europene (UE-27)

-868,0

121,7

43,2

40,5

x

x

  ţările CSI

-565,2

127,5

26,9

26,4

x

x

  alte ţări

-710,9

144,4

29,9

33,1

x

x

Exporturile de mărfuri destinate ţărilor Uniunii Europene (UE–27) au însumat 774,8 mil. dolari SUA (cu 62,8% mai mult faţă de ianuarie-septembrie 2010), deţinînd o cotă de 50,0% în total exporturi (48,2% în  ianuarie-septembrie 2010).

Ţările CSI au fost prezente în exporturile Moldovei cu o pondere de 40,4% (în ianuarie-septembrie 2010 – 39,5%), ce corespunde unei valori de 626,5 mil. dolari SUA. Exporturile de mărfuri către aceste ţări s-au majorat cu 60,4%, comparativ cu ianuarie-septembrie 2010.

Primele 28 de ţări-partenere în derularea exporturilor, care deţineau 97,0% din volumul total, au fost:

Ianuarie-septembrie 2011

Ponderea, %

Gradul de influenţă a ţărilor  la creşterea (+),  scăderea (-)  exporturilor, %

mil. dolari SUA

în % faţă de ianuarie-septembrie  2010

ianuarie-septembrie

ianuarie-septembrie

2010

2011

2010

2011

Export - total

1549,7

156,9

100,0

100,0

10,3

56,9

       din care:

Federaţia Rusă

430,7

174,0

25,1

27,8

6,6

18,5

România

280,1

171,7

16,5

18,1

-1,7

11,8

Italia

148,4

144,1

10,4

9,6

0,5

4,6

Ucraina

101,2

171,9

6,0

6,5

0,4

4,3

Germania

87,4

180,0

4,9

5,6

-0,7

3,9

Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord

71,1

123,0

5,8

4,6

1,8

1,3

Polonia

59,3

198,3

3,0

3,8

0,6

3,0

Turcia

54,8

118,2

4,7

3,5

2,8

0,9

Belarus

50,9

94,1

5,5

3,3

-0,1

-0,3

Kazahstan

29,3

154,8

1,9

1,9

0,1

1,0

Bulgaria

23,6

de 2,1 ori

1,1

1,5

0,0

1,3

Belize

20,3

-

-

1,3

-

2,1

Statele Unite ale Americii

17,2

110,0

1,6

1,1

0,8

0,2

Grecia

15,7

159,5

1,0

1,0

0,1

0,6

Ungaria

15,1

de 3,6 ori

0,4

1,0

-0,6

1,1

Lituania

13,8

de 2,1 ori

0,7

0,9

-0,1

0,7

Franţa

13,3

132,4

1,0

0,9

-0,3

0,3

Olanda

10,9

155,9

0,7

0,7

0,1

0,4

Georgia

9,0

97,2

0,9

0,6

0,3

0,0

Republica Cehă

8,5

151,7

0,6

0,5

0,2

0,3

Austria

7,5

169,8

0,4

0,5

0,0

0,3

Belgia

6,9

130,7

0,5

0,4

0,1

0,2

Panama

5,9

de 6,4 ori

0,1

0,4

-0,3

0,5

Irak

4,8

92,1

0,5

0,3

0,2

0,0

Slovacia

4,7

117,5

0,4

0,3

-0,1

0,1

Siria

4,7

97,3

0,5

0,3

0,2

0,0

Uzbekistan

4,4

121,7

0,4

0,3

-0,2

0,1

Azerbaidjan

3,9

97,3

0,4

0,3

0,2

0,0

Analiza evoluţiei exporturilor pe ţări relevă, că majorarea livrărilor către Federaţia Rusă (+74,0%), România (+71,7%), Italia (+44,1%), Ucraina (+71,9%), Germania (+80,0%), Polonia (+98,3%), Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord (+23,0%), Bulgaria (de 2,1 ori), Ungaria (de 3,6 ori), Kazahstan (+54,8%), Turcia (+18,2%), Lituania (de 2,1 ori), Grecia (+59,5%), Panama (de 6,4 ori), Olanda (+55,9%), Franţa (+32,4%), Republica Cehă (+51,7%), Austria (+69,8%), Statele Unite ale Americii (+10,0%), Belgia (+30,7%), Slovacia (+17,5%), Uzbekistan (+21,7%) a contribuit la creşterea pe total exporturi cu 57,5%. Totodată, s-au diminuat exporturile către Irak (-7,9%), Belarus (-5,9%), Georgia (-2,8%), Siria (-2,7%) şi Azerbaidjan (-2,7%).

Exporturile de mărfuri structurate, conform Clasificării Standard de Comerţ Internaţional, se prezintă astfel:

Ianuarie-septembrie 2011

Structura, %

Gradul de influenţă a grupelor de mărfuri la creşterea (+),  scăderea (-)  exporturilor, %

mil. dolari SUA

în % faţă de ianuarie-septembrie 2010

ianuarie-septembrie

ianuarie-septembrie

2010

2011

2010

2011

Export - total

1549,7

156,9

100,0

100,0

10,3

56,9

       din care:

Produse alimentare şi animale vii

275,5

130,8

21,3

17,8

0,5

6,6

Animale vii

5,6

93,1

0,6

0,4

0,5

0,0

Carne şi preparate din carne

11,7

de 2,3 ori

0,5

0,7

0,5

0,7

Produse lactate şi ouă de păsări

8,7

144,9

0,6

0,6

0,1

0,3

Cereale şi preparate pe bază de cereale

69,2

137,2

5,1

4,5

-0,6

1,9

Legume şi fructe

158,3

129,1

12,4

10,2

2,5

3,6

Zahăr, preparate pe bază de zahăr; miere

6,0

61,9

1,0

0,4

-2,7

-0,4

Cafea, ceai, cacao, condimente şi înlocuitori ai acestora

1,9

106,0

0,2

0,1

0,0

0,0

Hrană destinată animalelor (exclusiv cereale nemăcinate)

11,8

156,1

0,8

0,8

0,2

0,4

Produse şi preparate alimentare diverse

2,3

189,2

0,1

0,1

0,0

0,1

Băuturi şi tutun

136,9

97,2

14,3

8,8

2,3

-0,4

Băuturi

115,3

97,9

11,9

7,4

1,2

-0,2

Tutun brut şi prelucrat

21,6

93,3

2,4

1,4

1,1

-0,2

Materiale brute necomestibile, exclusiv combustibili

216,6

de 2,5 ori

8,9

14,0

2,4

13,0

Piei crude, piei tăbăcite şi blănuri brute

4,0

130,5

0,3

0,2

0,2

0,1

Seminţe şi fructe oleaginoase

126,7

de 2,4 ori

5,4

8,2

0,3

7,4

Cauciuc brut (inclusiv cauciuc sintetic şi regenerat)

4,0

de 2,8 ori

0,1

0,3

0,1

0,3

Lemn şi plută

0,9

92,7

0,1

0,1

0,0

0,0

Pastă de hîrtie şi deşeuri de hîrtie

1,5

137,0

0,1

0,1

0,1

0,0

Fibre textile (cu excepţia lînii în fuior şi a lînii pieptănate) şi deşeurile lor (neprelucrate în fire sau ţesături)

3,1

de 13,5 ori

0,0

0,2

0,0

0,3

Îngrăşăminte naturale şi minerale naturale (exclusiv cărbune, petrol şi pietre preţioase)

10,8

136,7

0,8

0,7

0,0

0,3

Minereuri metalifere şi deşeuri de metale

63,9

de 3,5 ori

1,9

4,1

1,6

4,6

Alte materii brute de origine animală sau vegetală

1,7

80,8

0,2

0,1

0,1

0,0

Combustibili minerali, lubrifianţi şi materiale derivate

17,8

de 3,9 ori

0,5

1,2

0,2

1,3

Petrol, produse petroliere şi produse înrudite

17,2

de 4,9 ori

0,4

1,1

0,1

1,4

Gaz şi produse industriale obţinute din gaz

0,6

59,1

0,1

0,1

0,1

-0,1

Uleiuri, grăsimi şi ceruri de origine animală sau vegetală

45,1

183,1

2,5

2,9

-1,0

2,1

Grăsimi şi uleiuri vegetale fixate, brute, rafinate sau fracţionate

45,0

183,6

2,5

2,9

-1,0

2,1

Produse chimice şi produse derivate nespecificate în altă parte

82,4

149,5

5,6

5,3

1,7

2,7

Produse chimice organice

2,2

de 2,3 ori

0,1

0,1

0,0

0,1

Produse tanante sau colorante

1,3

194,3

0,1

0,1

0,0

0,1

Produse medicinale şi farmaceutice

50,3

122,5

4,1

3,2

1,5

0,9

Uleiuri esenţiale, rezinoide şi substanţe parfumate, preparate pentru toaletă, produse pentru înfrumuseţare

18,9

de 2,5 ori

0,8

1,2

0,2

1,1

Materiale plastice sub forme primare

4,1

de 3,9 ori

0,1

0,3

-0,1

0,3

Materiale plastice prelucrate

4,6

173,8

0,3

0,3

0,1

0,2

Alte materiale şi produse chimice

0,9

89,5

0,1

0,1

0,0

0,0

Mărfuri manufacturate, clasificate mai ales după materia prima

153,3

188,0

8,2

9,9

1,3

7,3

Piele, altă piele şi blană prelucrate

2,1

de 3,0 ori

0,1

0,1

-0,4

0,1

Cauciuc prelucrat

14,8

de 3,2 ori

0,5

1,0

0,1

1,0

Articole din lemn (exclusiv mobilă)

6,6

de 2,1 ori

0,3

0,4

0,1

0,4

Hîrtie, carton şi articole din pastă de celuloză, din hîrtie sau din carton

14,8

de 2,7 ori

0,5

1,0

0,4

1,0

Fire, ţesături, articole textile necuprinse în altă parte şi produse conexe

51,4

de 2,0 ori

2,6

3,3

0,4

2,6

Articole din minerale nemetalice

34,8

141,1

2,5

2,2

0,6

1,0

Fier şi oţel

6,7

de 3,1 ori

0,2

0,4

0,0

0,5

Metale neferoase

0,9

de 5,9 ori

0,0

0,1

0,0

0,1

Articole prelucrate din metal

21,2

141,8

1,5

1,4

0,1

0,6

Maşini şi echipamente pentru transport

250,1

193,2

13,1

16,1

2,2

12,2

Maşini  generatoare de putere şi echipamentele lor

9,6

de 2,0 ori

0,5

0,6

0,3

0,5

Maşini şi aparate specializate pentru industriile specifice

23,6

de 2,2 ori

1,1

1,5

0,5

1,3

Maşini şi aparate pentru prelucrarea metalelor

4,6

de 2,4 ori

0,2

0,3

0,0

0,3

Maşini şi aparate industriale cu aplicaţii generale; părţi şi piese detaşate ale acestor maşini

47,3

de 2,6 ori

1,8

3,1

0,6

2,9

Maşini şi aparate de birou sau pentru prelucrarea automată a datelor

0,6

117,8

0,0

0,0

0,0

0,0

Aparate şi echipamente de telecomunicaţii şi pentru înregistrarea şi reproducerea sunetului şi imaginii

7,8

de 2,8 ori

0,3

0,5

0,1

0,5

Maşini şi aparate electrice şi părţi ale acestora (inclusiv echivalente neelectrice ale maşinilor şi aparatelor de uz casnic)

120,2

158,7

7,7

7,8

0,1

4,5

Vehicule rutiere (inclusiv vehicule cu pernă de aer)

29,8

de 2,6 ori

1,1

1,9

0,4

1,9

Alte echipamente de transport

6,6

179,8

0,4

0,4

0,2

0,3

Articole manufacturate diverse

371,6

147,2

25,6

24,0

0,7

12,1

Construcţii prefabricate; alte instalaţii şi accesorii pentru instalaţii sanitare, de încălzire şi de iluminat

5,2

de 3,5 ori

0,2

0,4

-0,1

0,4

Mobilă şi părţile ei

57,8

de 2,5 ori

2,3

3,7

0,6

3,6

Articole de voiaj; sacoşe şi similare

13,7

134,1

1,0

0,9

0,0

0,3

Îmbrăcăminte şi accesorii

213,8

126,7

17,1

13,8

0,2

4,6

Încălţăminte

38,2

169,9

2,3

2,5

0,3

1,6

Instrumente şi aparate profesionale, ştiinţifice şi de control

12,5

166,9

0,8

0,8

0,0

0,5

Aparate fotografice, echipamente şi furnituri de optică; ceasuri şi orologii

0,5

133,2

0,0

0,0

0,0

0,0

Alte articole diverse

29,9

157,4

1,9

1,9

-0,3

1,1

Structura exporturilor de mărfuri, conform Clasificării Standard de Comerţ Internaţional, indică o continuă creştere a activităţilor tradiţionale pentru economia ţării noastre.

Exporturile de articole manufacturate diverse s-au situat pe primul loc, cu o pondere de 24,0% în total exporturi. În cadrul acestei secţiuni de mărfuri ponderi însemnate au deţinut exporturile de îmbrăcăminte şi accesorii (57,5% din total secţiune şi 13,8% din total exporturi), mobilă şi părţile ei (15,6% din total secţiune şi 3,7% din total exporturi), încălţăminte (10,3% din total secţiune şi 2,5% din total exporturi).

Exporturile de produse alimentare şi animale vii s-au situat pe locul doi, reprezentînd 17,8% în totalul valoric al exporturilor. În cadrul acestei secţiuni de mărfuri ponderi importante au avut exporturile de legume şi fructe (57,5% din total secţiune şi 10,2% din total exporturi), cereale şi preparate pe bază de cereale (25,1% din total secţiune şi 4,5% din total exporturi), hrană destinată animalelor (4,3% din total secţiune şi 0,8% din total exporturi), carne şi preparate din carne (4,2% din total secţiune şi 0,7% din total exporturi), produse lactate şi ouă de păsări (3,1% din total secţiune şi 0,6% din total exporturi), zahăr, preparate pe bază de zahăr; miere (2,2% din total secţiune şi 0,4% din total exporturi), animale vii (2,1% din total secţiune şi 0,4% din total exporturi).

Exporturile de maşini şi echipamente pentru transport s-au clasat pe locul trei, reprezentînd 16,1% în total exporturi. În cadrul acestei secţiuni de mărfuri ponderi însemnate au deţinut exporturile de maşini şi aparate electrice (48,1% din total secţiune şi 7,8% din total exporturi), maşini şi aparate industriale cu aplicaţii generale (18,9% din total secţiune şi 3,1% din total exporturi), vehicule rutiere (11,9% din total secţiune şi 1,9% din total exporturi), maşini şi aparate specializate pentru industriile specifice (9,4% din total secţiune şi 1,5% din total exporturi), maşini generatoare de putere şi echipamentele lor (3,8% din total secţiune şi 0,6% din total exporturi), aparate şi echipamente de telecomunicaţii şi pentru înregistrarea şi reproducerea sunetului şi imaginii (3,1% din total secţiune şi 0,5% din total exporturi).

Exporturile de materiale brute necomestibile, exclusiv combustibili, s-au clasat pe locul patru cu o pondere de 14,0% în total exporturi. În cadrul acestei secţiuni de mărfuri seminţelor şi fructelor oleaginoase  le-au revenit 58,5% din total secţiune şi 8,2% din total exporturi, iar minereurilor metalifere şi deşeurilor din metale respectiv 29,5% şi 4,1%.

Exporturile de mărfuri manufacturate, clasificate mai ales după materia primă s-au clasat pe locul cinci, cu o pondere de 9,9% în totalul valoric al exporturilor. În cadrul acestei secţiuni de mărfuri ponderi importante au avut exporturile de fire, ţesături şi articole textile (33,5% din total secţiune şi 3,3% din total exporturi), articole din minerale nemetalice (22,7% din total secţiune şi 2,2% din total exporturi), articole prelucrate din metal (13,8% din total secţiune şi 1,4% din total exporturi), cauciuc prelucrat (9,6% din total secţiune şi 1,0% din total exporturi), hîrtie, carton şi articole din pastă de celuloză, din hîrtie sau din carton  (9,6% din total secţiune şi 1,0% din total exporturi).

Exporturile de băuturi şi tutun s-au situat pe locul şase, deţinînd o cotă de 8,8% în total exporturi. În cadrul acestei secţiuni de mărfuri preponderente rămîn a fi exporturile de băuturi alcoolice şi nealcoolice (84,2% din total secţiune şi 7,4% din total exporturi), tutun brut şi prelucrat (15,8% din total secţiune şi 1,4% din total exporturi).

Exporturile de produse chimice şi produse derivate s-au situat pe locul şapte reprezentînd 5,3% în total exporturi. În cadrul acestei secţiuni de mărfuri produselor medicinale şi farmaceutice le-au revenit 61,1% din total secţiune şi 3,2% din total exporturi, iar uleiurilor esenţiale, rezinoidelor şi substanţelor parfumate, preparatelor pentru toaletă, produselor pentru înfrumuseţare respectiv 22,9% şi 1,2%. Cea mai mare parte din produsele medicinale şi farmaceutice exportate au constituit reexporturile (83,2%).

În continuare urmează secţiunea „Uleiuri, grăsimi şi ceruri de origine animală sau vegetală”, cu o pondere de 2,9% în total exporturi.

Pe grupe de mărfuri creşteri substanţiale s-au marcat la exporturile de materiale brute necomestibile, exclusiv combustibili (de 2,5 ori), maşini şi echipamente pentru transport (+93,2%), articole manufacturate diverse (+47,2%), mărfuri manufacturate, clasificate mai ales după materia primă (+88,0%), produse alimentare şi animale vii (+30,8%), produse chimice şi produse derivate nespecificate în altă parte (+49,5%), uleiuri, grăsimi şi ceruri de origine animală sau vegetală (+83,1%), combustibili minerali, lubrifianţi şi materiale derivate (de 3,9 ori), contribuind astfel la creşterea pe total exporturi cu 57,3%.

Totodată, s-au redus exporturile de zahăr, preparate pe bază de zahăr; miere (-38,1%), tutun brut şi prelucrat (-6,7%), băuturi alcoolice şi nealcoolice (-2,1%), gaz şi produse industriale obţinute din gaz (-40,9%), alte materii brute de origine animală sau vegetală (-19,2%), alte materiale şi produse chimice (-10,5%), lemn şi plută (-7,3%), animale vii (-6,9%).

Importurile de mărfuri realizate în luna septembrie 2011 au însumat 484,2 mil. dolari SUA, cu 15,1% mai mult faţă de luna anterioară şi cu 40,3% - comparativ cu luna septembrie 2010.

În ianuarie-septembrie 2011 importurile au totalizat 3693,8 mil. dolari SUA, volum superior celui realizat în perioada corespunzătoare din anul precedent cu 40,1%.

Importurile din ţările Uniunii Europene (UE-27) s-au cifrat la 1642,8 mil. dolari SUA (cu 38,2% mai mult decît în ianuarie-septembrie 2010), deţinînd o pondere de 44,5% în total importuri (45,1% în  ianuarie-septembrie 2010).

Importurile de mărfuri provenite din ţările CSI au avut o valoare de 1191,7 mil. dolari SUA (cu 42,9% mai mare decît în ianuarie-septembrie 2010), care echivalează cu o cotă de 32,3% în total importuri (31,6% în ianuarie-septembrie 2010).

comert_ext_sep_2011_2.png

Primele 34 de ţări-partenere în derularea importurilor, care deţineau 96,4% din volumul total, au fost:

Ianuarie-septembrie 2011

Ponderea, %

Gradul de influenţă a ţărilor la creşterea (+),  scăderea (-)  importurilor, %

mil. dolari SUA

în % faţă de ianuarie-septembrie 2010

ianuarie-septembrie

ianuarie-septembrie

2010

2011

2010

2011

Import - total

3693,8

140,1

100,0

100,0

15,5

40,1

       din care:

Federaţia Rusă

539,2

144,8

14,1

14,6

6,2

6,3

Ucraina

472,6

126,3

14,2

12,8

2,3

3,7

România

417,7

155,4

10,2

11,3

2,2

5,7

Germania

293,7

144,2

7,7

8,0

1,2

3,4

China

282,3

133,3

8,0

7,6

2,3

2,7

Turcia

260,4

188,7

5,2

7,0

0,7

4,6

Italia

247,7

132,9

7,1

6,7

1,3

2,3

Belarus

137,7

188,2

2,8

3,7

-0,8

2,4

Polonia

92,9

125,7

2,8

2,5

0,6

0,7

Ungaria

74,3

162,2

1,7

2,0

0,3

1,1

Franţa

64,5

131,1

1,9

1,7

0,2

0,6

Austria

63,4

143,7

1,7

1,7

0,2

0,7

Grecia

59,2

86,2

2,6

1,6

1,4

-0,4

Statele Unite ale Americii

55,2

117,0

1,8

1,5

0,8

0,3

Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord

47,9

125,0

1,5

1,3

0,1

0,4

Bulgaria

46,3

135,8

1,3

1,3

0,2

0,5

Republica Cehă

41,6

145,0

1,1

1,1

0,0

0,5

Olanda

34,4

116,1

1,1

0,9

0,3

0,2

Spania

28,9

168,8

0,6

0,8

-0,2

0,4

Elveţia

28,0

179,6

0,6

0,8

0,1

0,5

Belgia

28,0

128,7

0,8

0,8

0,3

0,2

Japonia

27,8

122,7

0,9

0,8

0,2

0,2

India

25,5

138,2

0,7

0,7

0,2

0,3

Coreea de Sud

22,7

153,3

0,6

0,6

0,1

0,3

Kazahstan

21,3

de 2,0 ori

0,4

0,6

-6,8

0,4

Suedia

19,4

146,3

0,5

0,5

0,1

0,2

Slovenia

15,3

149,7

0,4

0,4

0,0

0,2

Slovacia

14,8

137,5

0,4

0,4

0,1

0,2

Lituania

14,1

112,2

0,5

0,4

0,0

0,1

Vietnam

13,5

133,4

0,4

0,4

0,0

0,1

Israel

13,1

149,1

0,3

0,4

-0,1

0,2

Taiwan,  provincie a Chinei

13,1

169,9

0,3

0,4

0,0

0,2

Finlanda

11,6

124,2

0,4

0,3

0,0

0,1

Brazilia

10,2

23,4

1,6

0,3

1,4

-1,3

Analiza evoluţiei importurilor pe ţări relevă, că majorarea livrărilor din Federaţia Rusă (+44,8%), România (+55,4%), Turcia (+88,7%), Ucraina (+26,3%), Germania (+44,2%), China (+33,3%), Belarus (+88,2%), Italia (+32,9%), Ungaria (+62,2%), Polonia (+25,7%), Austria (+43,7%), Franţa (+31,1%), Bulgaria (+35,8%), Republica Cehă (+45,0%), Elveţia (+79,6%), Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord (+25,0%), Spania (+68,8%), Kazahstan (de 2,0 ori), Statele Unite ale Americii (+17,0%), India (+38,2%), Coreea de Sud (+53,3%), Olanda (+16,1%), Belgia (+28,7%), Japonia (+22,7%), Suedia (+46,3%), Slovenia (+49,7%), Slovacia (+37,5%), Israel (+49,1%), Taiwan, provincie a Chinei (+69,9%), Lituania (+12,2%), Vietnam (+33,4%), Finlanda (+24,2%) a contribuit la creşterea pe total importuri cu 39,7%.

Importurile de mărfuri structurate, conform Clasificării Standard de Comerţ Internaţional, se prezintă astfel:

Ianuarie-septembrie 2011

Structura, %

Gradul de influenţă a grupelor de mărfuri la creşterea (+),  scăderea (-)  importurilor, %

mil. dolari SUA

în % faţă de ianuarie-septembrie 2010

ianuarie-septembrie

ianuarie-septembrie

2010

2011

2010

2011

Import - total      

3693,8

140,1

100,0

100,0

15,5

40,1

    din care:

Produse alimentare şi animale vii

351,3

125,4

10,6

9,5

2,0

2,7

Animale vii

4,0

84,5

0,2

0,1

-0,1

0,0

Carne şi preparate din carne

22,9

125,3

0,7

0,6

0,3

0,2

Produse lactate şi ouă de păsări

23,4

127,5

0,7

0,6

0,2

0,2

Peşte, crustacee, moluşte

30,7

116,9

1,0

0,8

0,2

0,2

Cereale şi preparate pe bază de cereale

54,7

142,0

1,5

1,5

-0,1

0,6

Legume şi fructe

99,6

119,8

3,1

2,7

1,0

0,6

Zahăr, preparate pe bază de zahăr; miere

13,9

140,4

0,4

0,4

0,1

0,1

Cafea, ceai, cacao, condimente şi înlocuitori ai acestora

36,3

128,2

1,1

1,0

0,2

0,3

Hrană destinată animalelor (exclusiv cereale nemăcinate)

14,1

115,3

0,4

0,4

0,0

0,1

Produse şi preparate alimentare diverse

51,7

128,1

1,5

1,4

0,2

0,4

Băuturi şi tutun

97,3

102,0

3,6

2,6

0,2

0,1

Băuturi

36,3

111,6

1,2

1,0

-0,2

0,2

Tutun brut şi prelucrat

61,0

97,0

2,4

1,6

0,4

-0,1

Materiale brute necomestibile, exclusiv combustibili

84,6

131,6

2,4

2,3

0,7

0,8

Seminţe şi fructe oleaginoase

11,3

60,5

0,7

0,3

0,6

-0,3

Cauciuc brut (inclusiv cauciuc sintetic şi regenerat)

5,1

de 3,0 ori

0,1

0,1

0,0

0,1

Lemn şi plută

20,2

132,8

0,6

0,6

-0,1

0,2

Fibre textile (cu excepţia lînii în fuior şi a lînii pieptănate) şi deşeurile lor (neprelucrate în fire sau ţesături)

11,6

191,7

0,2

0,3

0,0

0,2

Îngrăşăminte naturale şi minerale naturale (exclusiv cărbune, petrol şi pietre preţioase)

7,8

118,6

0,2

0,2

0,0

0,1

Minereuri metalifere şi deşeuri de metale

11,5

de 4,3 ori

0,1

0,3

0,1

0,3

Alte materii brute de origine animală sau vegetală

16,9

127,0

0,5

0,5

0,1

0,2

Combustibili minerali, lubrifianţi şi materiale derivate

797,2

151,4

20,0

21,6

1,4

10,3

Cărbune, cocs şi brichete

19,8

154,7

0,5

0,5

0,2

0,3

Petrol, produse petroliere şi produse înrudite

463,4

157,4

11,2

12,6

2,1

6,4

Gaz şi produse industriale obţinute din gaz

286,0

131,1

8,3

7,7

-0,9

2,6

Energie electrică

28,0

de 25,0 ori

0,0

0,8

0,0

1,0

Uleiuri, grăsimi şi ceruri de origine animală sau vegetală

7,1

123,0

0,2

0,2

0,0

0,0

Uleiuri şi grăsimi de origine animală

0,8

91,0

0,0

0,0

0,0

0,0

Grăsimi şi uleiuri vegetale fixate, brute, rafinate sau fracţionate

4,4

130,6

0,1

0,1

0,0

0,0

Alte uleiuri şi grăsimi animale sau vegetale prelucrate; ceară de origine animală sau vegetală, amestecuri sau preparate necomestibile din uleiuri animale sau vegetale

1,9

125,8

0,1

0,1

0,0

0,0

Produse chimice şi produse derivate nespecificate în altă parte

488,3

132,5

14,0

13,2

2,3

4,5

Produse chimice organice

10,9

166,0

0,2

0,3

0,0

0,2

Produse chimice anorganice

11,4

137,9

0,3

0,3

0,0

0,1

Produse tanante şi colorante

24,4

131,2

0,7

0,7

0,1

0,2

Produse medicinale şi farmaceutice

144,9

117,0

4,7

3,9

0,9

0,8

Uleiuri esenţiale, rezinoide şi substanţe parfumate, preparate pentru toaletă, produse pentru înfrumuseţare

80,9

130,0

2,4

2,2

0,2

0,7

Îngrăşăminte minerale sau chimice

33,4

de 2,8 ori

0,5

0,9

0,1

0,8

Materiale plastice sub forme primare

45,1

137,4

1,2

1,2

0,2

0,5

Materiale plastice prelucrate

64,0

121,8

2,0

1,7

0,3

0,4

Alte materiale şi produse chimice

73,3

142,4

2,0

2,0

0,5

0,8

Mărfuri manufacturate, clasificate mai ales după materia primă

708,0

139,2

19,3

19,2

3,6

7,6

Piele, altă piele şi blană prelucrate

21,0

143,0

0,6

0,6

0,0

0,2

Cauciuc prelucrat

56,2

163,4

1,3

1,5

0,4

0,8

Articole din lemn (exclusiv mobilă)

43,3

129,5

1,3

1,2

0,2

0,4

Hîrtie, carton şi articole din pastă de celuloză, din hîrtie sau din carton

79,9

139,1

2,2

2,2

0,5

0,9

Fire, ţesături, articole textile necuprinse în altă parte şi produse conexe

199,0

142,3

5,3

5,4

1,2

2,3

Articole din minerale nemetalice

93,8

131,1

2,7

2,5

0,1

0,8

Fier şi oţel

97,4

144,8

2,5

2,6

0,5

1,1

Metale neferoase

16,9

137,9

0,5

0,5

0,0

0,2

Articole prelucrate din metal

100,5

129,3

2,9

2,7

0,7

0,9

Maşini şi echipamente pentru transport

831,2

152,7

20,7

22,5

5,0

10,9

Maşini generatoare de putere şi echipamentele lor

18,9

de 2,2 ori

0,3

0,5

0,2

0,4

Maşini şi aparate specializate pentru industriile specifice

132,4

188,6

2,7

3,6

0,8

2,4

Maşini şi aparate pentru prelucrarea metalelor

7,7

de 2,5 ori

0,1

0,2

-0,1

0,2

Maşini şi aparate industriale cu aplicaţii generale; părţi şi piese detaşate ale acestor maşini

125,5

163,6

2,9

3,4

0,9

1,8

Maşini şi aparate de birou sau pentru prelucrarea automată a datelor

22,5

105,5

0,8

0,6

0,3

0,0

Aparate şi echipamente de telecomunicaţii şi pentru înregistrarea şi reproducerea sunetului şi imaginii

92,1

134,2

2,6

2,5

0,6

0,9

Maşini şi aparate electrice şi părţi ale acestora (inclusiv echivalente neelectrice ale maşinilor şi aparatelor de uz casnic)

229,6

160,2

5,5

6,2

0,3

3,3

Vehicule rutiere (inclusiv vehicule cu pernă de aer)

198,2

171,6

4,4

5,4

0,6

3,1

Alte echipamente de transport

4,3

11,6

1,4

0,1

1,4

-1,2

Articole manufacturate diverse

328,6

135,1

9,2

8,9

0,3

3,2

Construcţii prefabricate; alte instalaţii şi accesorii pentru instalaţii sanitare, de încălzire şi de iluminat

27,0

120,7

0,8

0,7

0,2

0,2

Mobilă şi părţile ei

46,7

140,3

1,3

1,3

0,1

0,5

Articole de voiaj; sacoşe şi similare

3,3

146,6

0,1

0,1

0,0

0,0

Îmbrăcăminte şi accesorii

64,9

116,1

2,1

1,7

0,0

0,3

Încălţăminte

26,4

174,8

0,6

0,7

0,0

0,4

Instrumente şi aparate, profesionale, ştiinţifice şi de control

33,2

132,0

0,9

0,9

-0,1

0,3

Aparate fotografice, echipamente şi furnituri de optică; ceasuri şi orologii

6,1

125,0

0,2

0,2

0,0

0,1

Alte articole diverse

121,0

143,4

3,2

3,3

0,1

1,4

Structura importurilor de mărfuri, conform Clasificării Standard de Comerţ Internaţional, indică dominarea în continuare a produselor necesare pentru funcţionarea economiei, precum şi celor destinate consumului populaţiei.

Importurile de maşini şi echipamente pentru transport au avut o cotă de 22,5% în total importuri. În cadrul acestei secţiuni de mărfuri ponderi importante au deţinut importurile de maşini şi aparate electrice (27,6% din total secţiune şi 6,2% din total importuri), vehicule rutiere (23,8% din total secţiune şi 5,4% din total importuri), maşini şi aparate specializate pentru industriile specifice (15,9% din total secţiune şi 3,6% din total importuri), maşini şi aparate industriale cu aplicaţii generale (15,1% din total secţiune şi 3,4% din total importuri), aparate şi echipamente de telecomunicaţii şi pentru înregistrarea şi reproducerea sunetului şi imaginii (11,1% din total secţiune şi 2,5% din total importuri).

Importurile de combustibili minerali, lubrifianţi şi materiale derivate au deţinut 21,6% în total importuri. În cadrul acestei secţiuni de mărfuri petrolul şi produsele petroliere reprezintă 58,1% din total secţiune şi 12,6% din total importuri, iar gazul şi produsele industriale obţinute din gaz, respectiv 35,9% şi 7,7%.

Importurile de mărfuri manufacturate, clasificate mai ales după materia primă au deţinut o pondere de 19,2% în total importuri, preponderente fiind firele, ţesăturile şi articolele textile (28,1% din total secţiune şi 5,4% din total importuri), articolele prelucrate din metal (14,2% din total secţiune şi 2,7% din total importuri), fierul şi oţelul (13,8% din total secţiune şi 2,6% din total importuri), articolele din minerale nemetalice (13,2% din total secţiune şi 2,5% din total importuri), hîrtia, cartonul şi articolele din pastă de celuloză, din hîrtie sau din carton (11,3% din total secţiune şi 2,2% din total importuri), cauciucul prelucrat (7,9% din total secţiune şi 1,5% din total importuri), articole din lemn, exclusiv mobilă (6,1% din total secţiune şi 1,2% din total importuri).

Importurile de produse chimice şi produse derivate au reprezentat 13,2% în total importuri. În cadrul acestei secţiuni de mărfuri ponderi însemnate au deţinut produsele medicinale şi farmaceutice (29,7% din total secţiune şi 3,9% din total importuri), uleiurile esenţiale, rezinoidele şi substanţele parfumate, preparatele pentru toaletă, produsele pentru înfrumuseţare (16,6% din total secţiune şi 2,2% din total importuri), materialele plastice prelucrate (13,1% din total secţiune şi 1,7% din total importuri), materiale plastice sub forme primare (9,2% din total secţiune şi 1,2% din total importuri), îngrăşămintele minerale sau chimice (6,8% din total secţiune şi 0,9% din total importuri), produse tanante şi colorante (5,0% din total secţiune şi 0,7% din total importuri).

Importurile de produse alimentare şi animale vii au înregistrat o pondere de 9,5% în total importuri. În cadrul acestei secţiuni de mărfuri preponderente rămîn a fi legumele şi fructele (28,4% din total secţiune şi 2,7% din total importuri), cerealele şi preparatele pe bază de cereale (15,6% din total secţiune şi 1,5% din total importuri), produsele şi preparatele alimentare diverse (14,7% din total secţiune şi 1,4% din total importuri), cafeaua, ceaiul, cacao şi condimentele (10,3% din total secţiune şi 1,0% din total importuri), peştele, crustaceele şi moluştele (8,7% din total secţiune şi 0,8% din total importuri), produsele lactate şi ouăle de păsări (6,7% din total secţiune şi 0,6% din total importuri), carnea şi preparatele din carne (6,5% din total secţiune şi 0,6% din total importuri).

Pe grupe de mărfuri au sporit importurile de maşini şi echipamente pentru transport (+52,7%), combustibili minerali, lubrifianţi şi materiale derivate (+51,4%), mărfuri manufacturate, clasificate mai ales după materia primă (+39,2%), produse chimice şi produse derivate (+32,5%), articole manufacturate diverse (+35,1%), produse alimentare şi animale vii (+25,4%), materiale brute necomestibile, exclusiv combustibili (+31,6%), băuturi şi tutun (+2,0%), favorizînd astfel creşterea pe total importuri cu 40,1%.

comert_ext_sep_2011_3.png

Decalajul considerabil în evoluţia exporturilor şi importurilor a determinat acumularea în ianuarie-septembrie 2011 a unui deficit al balanţei comerciale în valoare de 2144,1 mil. dolari SUA, cu 495,3 mil. dolari SUA (+30,0%) mai mare faţă de cel înregistrat în perioada corespunzătoare din anul 2010. Cu ţările Uniunii Europene (UE-27) balanţa comercială s-a încheiat cu un deficit de 868,0 mil. dolari SUA (în  ianuarie-septembrie 2010 – 713,2 mil. dolari SUA), iar cu ţările CSI - de 565,2 mil. dolari SUA (în  ianuarie-septembrie 2010 – 443,3 mil. dolari SUA).

Balanţa comercială cu principalele ţări - partenere se prezintă astfel:

Ianuarie-septembrie

Ianuarie-septembrie 2011  în % faţă de ianuarie-septembrie 2010

2010

2011

BalanţA comercială – total, mil. dolari SUA

-1648,8

-2144,1

130,0

  din care:

Ucraina

-315,3

-371,4

117,8

China

-210,9

-280,4

133,0

Germania

-155,2

-206,3

133,0

Turcia

-91,7

-205,6

de 2,2 ori

România

-105,6

-137,6

130,3

Federaţia Rusă

-124,9

-108,5

86,9

Italia

-83,4

-99,3

119,1

Belarus

-19,2

-86,8

de 4,5 ori

Ungaria

-41,6

-59,2

142,2

Austria

-39,7

-55,9

140,8

Franţa

-39,2

-51,2

130,7

Grecia

-58,9

-43,5

73,9

Statele Unite ale Americii

-31,6

-38,0

120,4

Polonia

-44,0

-33,6

76,4

Republica Cehă

-23,1

-33,1

143,4

Spania

-16,6

-28,3

170,7

Japonia

-22,3

-27,1

121,6

Elveţia

-2,1

-24,9

de 12,1 ori

Olanda

-22,6

-23,5

103,8

Bulgaria

-23,1

-22,7

98,6

Coreea de Sud

-14,8

-22,6

152,5

India

-16,8

-22,2

132,7

Belgia

-16,5

-21,1

128,1

Suedia

-12,8

-19,2

151,2

Slovenia

-10,1

-14,6

144,8

Vietnam

-9,7

-13,3

136,8

Taiwan,  provincie a Chinei

-7,6

-12,9

170,5

Israel

-6,5

-12,1

187,2

Finlanda

-8,7

-10,8

122,9

Slovacia

-6,8

-10,1

149,3

Brazilia

-43,3

-10,1

23,3

Uzbekistan

1,6

-4,6

x

Lituania

-6,0

-0,3

4,6

Azerbaidjan

3,9

1,3

34,5

Siria

3,4

3,2

94,9

Irak

5,2

4,8

92,1

Panama

0,8

5,8

de 7,1 ori

Kazahstan

8,3

8,0

95,7

Georgia

9,0

8,4

93,8

Belize

-

20,3

-

Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord

19,4

23,2

119,2

Balanţa comercială pe principalele grupe de mărfuri, conform Clasificării Standard de Comerţ Internaţional, se prezintă astfel:

Ianuarie-septembrie

Ianuarie-septembrie 2011  în % faţă de ianuarie-septembrie 2010

2010

2011

Balanţa comercială – total, mil. dolari SUA

-1648,8

-2144,1

130,0

  din care:

Produse alimentare şi animale vii

-69,5

-75,8

109,1

Animale vii

1,3

1,6

124,1

Carne şi preparate din carne

-13,2

-11,2

85,4

Produse lactate şi ouă de păsări

-12,4

-14,7

119,1

Peşte, crustacee, moluşte

-26,2

-30,7

117,0

Cereale şi preparate pe bază de cereale

11,9

14,5

121,8

Legume şi fructe

39,5

58,7

148,5

Zahăr, preparate pe bază de zahăr; miere

-0,2

-7,9

de 40,0 ori

Cafea, ceai, cacao, condimente şi înlocuitori ai acestora

-26,5

-34,4

129,8

Hrană destinată animalelor (exclusiv cereale nemăcinate)

-4,6

-2,3

48,3

Produse şi preparate alimentare diverse

-39,1

-49,4

126,3

Băuturi şi tutun

45,5

39,6

87,0

Băuturi

85,2

79,0

92,7

Tutun brut şi prelucrat

-39,7

-39,4

99,2

Materiale brute necomestibile, exclusiv combustibili

24,0

132,0

de 5,5 ori

Piei crude, piei tăbăcite şi blănuri brute

3,0

3,9

127,3

Seminţe şi fructe oleaginoase

34,4

115,4

de 3,3 ori

Cauciuc brut (inclusiv cauciuc sintetic şi regenerat)

-0,2

-1,1

de 4,9 ori

Lemn şi plută

-14,2

-19,3

135,6

Pastă de hîrtie şi deşeuri de hîrtie

0,9

1,4

138,6

Fibre textile (cu excepţia lînii în fuior şi a lînii pieptănate) şi deşeurile lor (neprelucrate în fire sau ţesături)

-5,8

-8,5

146,3

Îngrăşăminte naturale şi minerale naturale (exclusiv cărbune, petrol şi pietre preţioase)

1,3

3,0

de 2,3 ori

Minereuri metalifere şi deşeuri de metale

15,8

52,4

de 3,3 ori

Alte materii brute de origine animală sau vegetală

-11,2

-15,2

135,7

Combustibili minerali, lubrifianti şi materiale derivate

-521,9

-779,4

149,4

Cărbune, cocs şi brichete

-12,7

-19,8

156,3

Petrol, produse petroliere şi produse înrudite

-290,9

-446,2

153,4

Gaz şi produse industriale obţinute din gaz

-217,2

-285,4

131,4

Energie electrică

-1,1

-28,0

de 25,2 ori

Uleiuri, grăsimi şi ceruri de origine animală sau vegetală

18,9

38,0

de 2,0 ori

Uleiuri şi grăsimi de origine animală

-0,9

-0,8

91,0

Grăsimi şi uleiuri vegetale fixate, brute, rafinate sau fracţionate

21,2

40,6

192,1

Alte uleiuri şi grăsimi animale sau vegetale prelucrate; ceară de origine animală sau vegetală, amestecuri sau preparate necomestibile din uleiuri animale sau vegetale

-1,4

-1,8

130,6

Produse chimice şi produse derivate nespecificate în altă parte

-313,3

-405,9

129,6

Produse chimice organice

-5,6

-8,7

155,6

Produse chimice anorganice

-8,1

-11,3

137,9

Produse tanante şi colorante

-17,9

-23,1

128,8

Produse medicinale şi farmaceutice

-82,8

-94,6

114,3

Uleiuri esenţiale, rezinoide şi substanţe parfumate, preparate pentru toaletă, produse pentru înfrumuseţare

-54,6

-62,0

113,5

Îngrăşăminte minerale sau chimice

-12,0

-33,4

de 2,8 ori

Materiale plastice sub forme primare

-31,8

-41,0

129,2

Materiale plastice prelucrate

-49,9

-59,4

119,1

Alte materiale şi produse chimice

-50,6

-72,4

143,3

Mărfuri manufacturate, clasificate mai ales după materia primă

-426,9

-554,7

129,9

Piele, altă piele şi blană prelucrate

-14,0

-18,9

135,2

Cauciuc prelucrat

-29,7

-41,4

139,3

Articole din lemn (exclusiv mobilă)

-30,2

-36,7

121,3

Hîrtie, carton şi articole din pastă de celuloză, din hîrtie sau din carton

-52,0

-65,1

125,2

Fire, ţesături, articole textile necuprinse în altă parte şi produse conexe

-114,2

-147,6

129,2

Articole din minerale nemetalice

-46,8

-59,0

125,9

Fier şi oţel

-65,1

-90,7

139,3

Metale neferoase

-12,1

-16,0

132,4

Articole prelucrate din metal

-62,8

-79,3

126,4

Maşini şi echipamente pentru transport

-414,9

-581,1

140,1

Maşini  generatoare de putere şi echipamentele lor

-3,6

-9,3

de 2,5 ori

Maşini şi aparate specializate pentru industriile specifice

-59,7

-108,8

182,2

Maşini şi aparate pentru prelucrarea metalelor

-1,2

-3,1

de 2,7 ori

Maşini şi aparate industriale cu aplicaţii generale; părţi şi piese detaşate ale acestor maşini

-58,4

-78,2

134,0

Maşini şi aparate de birou sau pentru prelucrarea automată a datelor

-20,8

-21,9

105,2

Aparate şi echipamente de telecomunicaţii şi pentru înregistrarea şi reproducerea sunetului şi imaginii

-65,8

-84,3

128,0

Maşini şi aparate electrice şi părţi ale acestora (inclusiv echivalente neelectrice ale maşinilor şi aparatelor de uz casnic)

-67,6

-109,4

161,9

Vehicule rutiere (inclusiv vehicule cu pernă de aer)

-104,2

-168,4

161,6

Alte echipamente de transport

-33,6

2,3

x

Articole manufacturate diverse

9,2

43,0

de 4,7 ori

Construcţii prefabricate; alte instalaţii şi accesorii pentru instalaţii sanitare, de încălzire şi de iluminat

-20,9

-21,8

104,4

Mobilă şi părţile ei

-10,6

11,1

x

Articole de voiaj; sacoşe şi similare

7,9

10,4

130,6

Îmbrăcăminte şi accesorii

112,8

148,9

132,0

Încălţăminte

7,4

11,8

159,9

Instrumente şi aparate, profesionale, ştiinţifice şi de control

-17,7

-20,7

117,2

Aparate fotografice, echipamente şi furnituri de optică; ceasuri şi orologii

-4,4

-5,6

124,2

Alte articole diverse

-65,3

-91,1

139,4

Gradul de acoperire a importurilor cu exporturi în ianuarie-septembrie 2011 a fost de 42,0% faţă de 37,5% în  ianuarie-septembrie 2010.

Note: 

1 Informaţia nu include operaţiunile de export-import a întreprinderilor şi organizaţiilor din partea stîngă a Nistrului şi mun. Bender.      
2 Datele pentru luna septembrie 2011 sînt provizorii, iar pentru lunile precedente şi perioada corespunzătoare din anul 2010 – date rectificate

Sursa datelor:  Serviciul Vamal (declaraţiile vamale de export şi import a agenţilor economici).     

Persoană de contact:
Mariana Eni
şefa direcţiei statistica comerţului exterior şi serviciilor
tel. 40 30 66 

 
 
 
 
Prima Contact Harta
 
Comunicate de presă  / Banca de date statistice  / Statistici pe domenii  / Produse şi servicii  / Recensăminte  / Metadate  / Standardul SDDS al FMI  / e-Raportare  / Formulare și clasificări  / Despre BNS  / Transparenţa în procesul decizional  / Cooperare internaţională  / Noutăţi şi evenimente  / Referinţe utile  / Achiziţii publice  / Funcţii vacante
Sus
26190 vizitatori în decurs de 30 zile
 
Copyright © 2018 BIROUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ
Condiții de utilizare
TRIMARAN - IT Solutions Company // web, interactive, motion and software development solutions // http://www.trimaran.md, B2B and B2C solutions  /  Branding & Graphic Design Services / Website Design and Development  /  E-Commerce Systems / Software Application Architecture and Development / Multimedia solutions  /  2D/3D modeling & animation solutions / Video & Post Production / contact@trimaran.md
Creat de Trimaran