Forţa de muncă în Republica Moldova - ocupare şi şomaj. Trimestrul II 2010

Forţa de muncă în Republica Moldova - ocupare şi şomaj
Trimestrul II 2010
1)

Biroul Naţional de Statistică informează, că în trimestrul II 2010 populaţia economic activă (populaţia ocupată plus şomerii) a Republicii Moldova a constituit 1349,6 mii persoane, fiind în descreştere cu 0,6% (-8,5 mii) faţă de trimestrul II 2009. Acest fapt a fost determinat în principal de scăderea numărului populaţiei ocupate (-20,1 mii) în sectorul non-agricol. Structura populaţiei active s-a modificat după cum urmează: ponderea populaţiei ocupate s-a micşorat de la 93,9% la 93,0%, iar ponderea şomerilor a crescut de la 6,1% la 7,0%.

Disparităţi importante pe sexe şi medii în cadrul persoanelor active nu s-au înregistrat: ponderea bărbaţilor (51,7%) a depăşit puţin ponderea femeilor (48,3%), iar ponderea persoanelor active din mediul rural a fost mai mare faţă de cea a populaţiei active din mediul urban (54,6% şi respectiv 45,4%).

Rata de activitate a populaţiei de 15 ani şi peste (proporţia populaţiei active de 15 ani şi peste în populaţia totală în vârstă de 15 ani şi peste) a constituit 45,5%, păstrând practic valoarea trimestrului respectiv al anului precedent (45,9%). Acest indicator a atins valori mai înalte în rândul populaţiei masculine – 49,9%, în comparaţie cu rata pentru femei – 41,5%. Ratele de activitate pe medii au înregistrat următoarele valori: 48,3% în mediul urban şi 43,3% în mediul rural. În categoria de vârstă 15-29 ani acest indicator a avut valoarea 33,5%, iar în categoria 15-64 ani (vârstă de muncă aplicată în ţările Uniunii Europene conform metodologiei Eurostat) – 50,5%, păstrând nivelul (50,8%) trimestrului II 2009 2).

Populaţia ocupată a constituit peste 1255,1 mii persoane, micşorându-se cu 1,6% faţă de trimestrul II 2009. Ca şi în cazul populaţiei active, nu au fost înregistrate disparităţi pe sexe (50,7% bărbaţi şi 49,3% femei) în timp ce pe medii s-au înregistrat diferenţe notabile (44,0% mediul urban şi 56,0% mediul rural).

FM_Q2_2010_01.png

Rata de ocupare a populaţiei de 15 ani şi peste (proporţia persoanelor ocupate în vârstă de 15 ani şi peste faţă de populaţia totală din aceeaşi categorie de vârstă) a fost de 42,3%, înregistrând o scădere nesemnificativă (-0,8 p.p). în comparaţie cu tr. II 2009. La bărbaţi ea a fost mai înaltă (45,6%) în comparaţie cu femeile – 39,3%. În distribuţia pe medii de reşedinţă rata de ocupare a avut valoarea 43,5% în mediul urban şi 41,4% în mediul rural. Rata de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă (16- 56/61 ani) a fost de 49,1%, a populaţiei în de vârstă de 15-64 ani - 46,9% şi în categoria de vârstă 15-29 ani acest indicator a avut valoarea 29,5%.

În distribuţia după activităţile din economia naţională se constată că în sectorul agricol au activat 412,3 mii persoane (32,8% din totalul persoanelor ocupate). Faţă de trimestrul II 2009 numărul populaţiei ocupate în agricultură şi-a păstrat aceeaşi valoare. Totodată fiecare a doua persoană ocupată în agricultură continuă să lucreze în gospodăria auxiliară proprie, ceea ce înseamnă fiecare a şasea persoană din total ocupare.

În activităţile non-agricole numărul persoanelor ocupate a fost de circa 843 mii, în scădere cu 20 mii sau cu 2, 3% faţă de trimestrul II 2009. Ponderea persoanelor ocupate în industrie a constituit 11,7% (12,0% în 2009) şi în construcţii, respectiv, 5,9% (5,7% în 2009). Numărul persoanelor ocupate în industrie a înregistrat 95,7%, în construcţii, respectiv 103,1% din nivelul anului precedent. În sectorul servicii au activat 49,5% din totalul persoanelor ocupate, această pondere scăzând cu 2,5 p.p. faţă de trimestrul II 2009. De menţionat, că faţă de perioada respectivă a anului precedent, a scăzut nu numai ponderea, ci şi numărul absolut al persoanelor ocupate în sectorul serviciilor (-15,6 mii).

Conform repartizării după forme de proprietate 68,6% din populaţie a fost ocupată în unităţi cu forma de proprietate privată, 25,6% - cu cea publică, şi, 5,8% - în unităţi cu forme de proprietate mixtă (publică şi privată) şi cu participarea capitalului străin.

Structura populaţiei ocupate după statutul profesional relevă, că numărul salariaţilor constituie 66,2% din total.

În sectorul informal au lucrat 13,8% din totalul persoanelor ocupate în economie, iar 33,9% au avut un loc de muncă informal. Din numărul persoanelor ocupate informal salariaţii au alcătuit mai bine de o pătrime (28,0%), totodată circa 14,3% din totalul salariaţilor aveau un loc de muncă informal.

Numărul persoanelor subocupate (adică acelor persoane care au avut un loc de muncă, însă total orele efectiv lucrate în timpul perioadei de referinţă au fost sub 40 ore pe săptămână, totodată doreau şi au fost disponibile să lucreze ore suplimentare) a fost de 140,3 mii, ceea ce reprezintă circa 11,2% din totalul persoanelor ocupate. Numărul persoanelor din această categorie a crescut cu 51,6% în comparaţie cu trimestrul II 2009.

Numărul şomerilor, estimat conform metodologiei Biroului Internaţional al Muncii a fost de circa 94,5 mii, fiind cu 11,7 mii mai mare faţă de trimestrul II 2009. Şomajul a afectat într-o proporţie mai mare bărbaţii – 64% din total numărul de şomeri, la fel şi persoanele din mediul urban – 64,8%.

Rata şomajului (proporţia şomerilor BIM în populaţia activă) la nivel de ţară a înregistrat valoarea de 7,0%, fiind mai ridicată faţă de trimestrul II anul 2009 (6,1%). Rata şomajului la bărbaţi şi la femei a înregistrat următoarele valori: 8,7% şi 5,2%. Disparităţi semnificative s-au înregistrat între rata şomajului în mediul urban – 10,0%, faţă de mediul rural – 4,5%. În rândurile tinerilor (15-24 ani) rata şomajului a constituit 14,6%. În categoria de vârstă 15-29 ani acest indicator a avut valoarea 12,0%.

FM_Q2_2010_02.png

Populaţia inactivă de 15 ani şi peste a reprezentat 54,5% din totalul populaţiei de aceeaşi categorie de vârstă, depăşind nivelul trimestrului respectiv al anului 2009 cu 18,3 mii persoane. Din punct de vedere al relaţiei cu piaţa muncii, în cadrul populaţiei inactive distingem două categorii importante: persoane descurajate şi persoane care au fost declarate de către gospodării plecate în alte ţări la lucru sau în căutare de lucru. Persoane descurajate în a-şi găsi un loc de lucru dorit constituie circa 25,4 mii. Numărul persoanelor declarate de către gospodării plecate în alte ţări la lucru sau în căutare de lucru a fost conform estimărilor de circa 311,6 mii persoane. Din numărul celor declaraţi plecaţi bărbaţi au fost 61,6%. Ponderea persoanelor plecate din localităţile rurale a fost de circa 71,4%.

Raportul de dependenţă economică, exprimat prin numărul persoanelor neocupate (inactive sau în şomaj) ce revin la 1000 persoane ocupate a fost de 1839‰.

Indicatori lunari

Spre deosebire de evoluţiile din anul trecut, în acest an, rata ocupării pentru lunile aprilie, mai, iunie a înregistrat valori mai mici. În 2010, rata lunară maximă s-a înregistrat în mai şi a fost de 42,8%, faţă de 43,8% în mai 2009. În aprilie şi iunie s-au înregistrat aceleaşi valori – 42,0%. O scădere mai pronunţată s-a înregistrat în iunie (-1,7 p.p.).

Rata şomajului înregistrată în luna mai a fost mai înaltă (7,4%) faţă de lunile aprilie şi iunie (7,3%, respectiv 6,2%). Analogic, acest indicator înregistrează în luna mai o creştere mai pronunţată (+1,4 p.p.) faţă de anul 2009.

FM_Q2_2010_03.png

Notă:
1) Datele sunt prezentate fără teritoriul din partea stângă a Nistrului şi mun.Bender.
2) Eurostat încă nu a publicat datele pentru trimestrul II 2010. În trimestrul I 2010, rata medie de activitate în spaţiul UE27 a fost de 70,7%, iar în Republica Moldova de 42,5% (conform definiţiei Eurostat).

Persoana de contact:

Elena Basarab
Secţia statistica ocupării forţei de muncă
Tel. 21 08 47


Distribuie
  • Raportează o greșeală. Selectați textul dorit și tastați CTRL+ENTER