Minimul de existenţă în trimestrul I 2010

Minimul de existenţă în trimestrul I 2010

Biroul Naţional de Statistică informează ca în trimestrul I 2010 mărimea minimului de existenţă1 a constituit în medie pe o persoană 1343,0 lei, fiind în creştere faţă de trimestrul I 2009 cu 0,3%.

Pe categorii de populaţie, valoarea maximă a minimului de existenţă revine populaţiei în vârstă aptă de muncă – 1422,4 lei, şi în special bărbaţilor – 1502,7 lei (anexa 1). Pentru pensionari minimul de existenţă a constituit 1150,2 lei şi reprezintă 85,6% din valoarea medie pentru total populaţie.

Minimul de existenţă pentru copii reprezintă în medie 1230,9 lei lunar, cu o diferenţiere a acestui indicator în dependenţă de vârsta copilului, de la 494,0 lei pentru un copil în vârstă de până la 1 an până la 1364,8 lei pentru un copil în vârstă de 7-16 ani.

Veniturile disponibile ale populaţiei în trimestrul I 2009 au constituit 1237,62 lei în medie pe o persoană. Co-raportul dintre veniturile medii lunare disponibile pe o persoană şi valoarea medie a minimului de existenţă a fost 92,2%, faţă de 82,4% în aceeaşi perioadă a anului precedent.

Salariul mediu lunar pe economie al unui angajat a constituit în trimestrul I anul curent 2740,2 lei, sau cu 6,7% mai mult comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, fiind astfel, posibilă acoperirea minimului de existenţă pentru populaţia aptă de muncă în mărime de 192,6% (în perioada respectivă a anului 2009 – 182,2%). Co-raportul dintre salariul mediu lunar şi valoarea medie a minimului de existenţă pentru populaţia în vîrstă aptă de muncă diferă în funcţie de activităţile economiei naţionale. Nivelul maxim de acoperire a minimului de existenţă pentru populaţia aptă de muncă a fost atins de salariaţii din sectorul financiar - 3,9 ori, cel minim de cei din agricultură şi silvicultură a căror salarii acoperă minimul de existenţă în proporţie de 93,9%.

Valoarea medie a pensiei lunare stabilite la 1 aprilie 2010 a constituit 775,9 lei, sau cu 19,9 % mai mult comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, ce respectiv face posibilă acoperirea  minimului de existenţă pentru această categorie de populaţie la nivel de 67,5%, faţă de 56,9% în trimestrul I 2009.

Tabelul 1. Co-raportul dintre veniturile populaţiei şi minimul de existenţă în trimestrul I  2006 - 2010

2006

2007

2008

2009

2010

Minimul de existenţă, medii lunare pe o persoană, lei

878,7

980,2

1318,3

1338,4

1343,0

Veniturile disponibile ale populaţiei, medii lunare pe o persoană, lei

690,4

884,4

1094,1

1103,33

1237,6

Salariul unui angajat pe economie, medii lunare pe o persoană 

1454,3

1783,0

2286,1

2569,1

2740,2

Mărimea medie a pensiei lunare stabilite4, lei

383,2

442,3

550,3

647,2

775,9

Co-raportul dintre veniturile medii lunare disponibile pe o persoană şi valoarea medie a minimului de existenţă, în %

78,6

90,2

83,2

82,4

92,2

Co-raportul dintre salariul mediu lunar pe economie al unui angajat şi valoarea medie a minimului de existenţă pentru populaţia în vârstă aptă de muncă, în %

156,5

173,1

164,0

182,2

192,6

Co-raportul dintre mărimea medie a pensiei lunare stabilite şi valoarea medie a minimului de existenţă pentru pensionari, în %

51,3

52,8

49,0

56,9

67,5


 

Anexa 1

Evoluţia minimului de existenţă în  trimestrul I în 2006 – 2010

( medii lunare pe o persoană, lei)

2006

2007

2008

2009

2010

Total

Total populaţie

878,7

980,2

1318,3

1338,4

1343,0

Populaţia aptă de muncă

929,1

1030,0

1393,2

1410,2

1422,4

Bărbaţi în vârstă aptă de muncă

983,5

1086,9

1475,0

1496,9

1502,7

Femei în vârstă aptă de muncă

874,0

972,3

1310,4

1322,3

1338,2

Pensionari

747,2

837,9

1123,3

1137,1

1150,2

Copii

798,7

908,8

1224,2

1258,5

1230,9

inclusiv în vârstă de:

până la 1 an

311,5

360,7

482,8

501,4

494,0

1-6 ani

705,7

808,6

1078,8

1108,0

1099,0

7-16 ani

885,5

1004,3

1346,4

1384,1

1364,8

Urban

Total populaţie

986,2

1063,1

1421,7

1482,0

1502,7

Populaţia aptă de muncă

1026,3

1102,3

1480,4

1536,4

1570,5

Bărbaţi în vârstă aptă de muncă

1075,1

1151,3

1558,1

1629,6

1656,8

Femei în vârstă aptă de muncă

980,3

1056,2

1407,3

1448,6

1486,2

Pensionari

832,3

898,7

1196,7

1253,1

1278,2

Copii

916,9

1004,5

1350,3

1430,2

1410,6

inclusiv în vârstă de:

până la 1 an

356,7

398,4

531,9

568,4

566,7

1-6 ani

812,2

896,3

1192,5

1261,6

1260,4

7-16 ani

1021,3

1114,9

1490,5

1579,0

1574,0

Rural

Total populaţie

803,2

921,9

1245,7

1237,6

1229,9

Populaţia aptă de muncă

851,8

972,9

1319,9

1305,9

1305,1

Bărbaţi în vârstă aptă de muncă

905,4

1032,1

1405,7

1390,6

1388,1

Femei în vârstă aptă de muncă

794,4

909,5

1228,2

1215,2

1213,0

Pensionari

701,2

805,1

1081,3

1070,8

1071,8

Copii

734,9

857,1

1156,0

1165,7

1134,1

inclusiv în vârstă de:

până la 1 an

284,2

338,0

453,3

461,1

452,4

1-6 ani

647,1

760,4

1016,2

1023,5

1006,2

7-16 ani

813,7

945,8

1270,1

1281,0

1256,5

Anexa 2

Salariul mediu nominal lunar al unui lucrător din economie pe tipuri de activităţi economice şi minimul de existenţă pentru populaţia în vîrstă aptă de muncă în trimestrul I 2006 - 2010

2006

2007

2008

2009

2010

lei

în % faţă de minimul de existenţă

lei

în % faţă de minimul de existenţă

lei

în % faţă de minimul de existenţă

lei

în % faţă de minimul de existenţă

lei

în % faţă de minimul de existenţă

Total economie

1454,3

156,5

1783,0

173,1

2286,1

164,4

2569,1

182,2

2740,2

192,6

Agricultura, eco-nomia vânatului şi silvicultura

637,7

68,7

863,2

83,8

1129,3

81,2

1233,0

87,4

1336,2

93,9

Pescuitul, piscicultura

1057,7

113,9

1099,4

106,7

1260,6

90,7

1487,0

105,4

1385,9

97,4

Industrie:

1866,8

2 ori

2268,4

2,2 ori

2740,5

197,1

3015,8

2,1 ori

3038,6

2,1 ori

industria extractivă

1876,0

2 ori

2434,1

2,4 ori

3126,7

2,2 ori

2818,1

199,9

2545,8

179,0

industria prelucrătoare

1746,1

187,9

2088,8

2 ori

2494,4

179,3

2693,3

191,0

2713,4

190,8

energie electrică şi termică, gaze şi apă

2473,2

2,7 ori

3113,5

3 ori

3901,8

2,2 ori

4393,2

311,5

4374,4

3,1 ori

Construcţii

1826,9

196,6

2565,5

2,5 ori

3005,3

2,2 ori

2886,5

2 ori

2744,0

192,9

Comerţ cu ridicata şi cu amănuntul

1269,6

136,7

1693,5

164,5

2223,7

159,9

2472,6

175,3

2500,2

175,8

Hoteluri şi restaurante

1255,8

135,2

1602,2

155,5

2022,9

145,4

2133,3

151,3

2263,5

159,1

Transporturi şi comunicaţii

2196,2

2,4 ori

2725,3

2,6 ori

3374,6

2,4 ori

3403,1

2,4 ori

3701,2

2,6 ori

Activităţi financiare

3432,7

3,7 ori

3986,9

3,9 ori

4933,7

3,5 ori

5272,7

3,7 ori

5599,3

3,9 ori

Tranzacţii imobiliare

1723,8

185,6

2178,1

2,1 ori

2876,5

2,1 ori

3249,1

2,3 ori

3405,5

2,4 ori

Administraţie publică

1516,9

163,3

2200,6

2,1 ori

2529,1

181,8

3122,5

2,2 ori

3063,1

2,2 ori

Învăţământ

1161,1

125,0

1155,8

112,2

1567,3

112,7

1881,0

133,4

2262,1

159,0

Sănătate şi asistenţă socială

1158,8

124,7

1309,8

127,2

1993,6

143,4

2377,2

168,6

2644,3

185,9

Alte activităţi de servicii colective, sociale şi personale

1185,2

127,5

1350,9

131,2

1847,8

132,9

2151,8

152,6

2209,5

155,3

activităţi recrea-tive, culturale şi sportive

985,9

106,1

1084,3

105,2

1619,8

116,5

1923,6

136,4

2002,3

140,8

Note:

Informaţia este prezentată fără datele raioanelor din partea stîngă a Nistrului şi mun. Bender
1 Valoarea minimului de existenţă este calculată în baza Regulamentului „Cu privire la modul de calculare a minimului de existenţă”, aprobat prin Hotărîrea Guvernului RM nr.902, din 28 august 2000
2 Conform datelor Cercetării bugetelor gospodăriilor casnice
3 Date precizate în baza informaţiei anuale
4 Mărimea medie a pensiei lunare stabilite la 1aprilie

Persoană de contact:
Ala Negruţa
Şef al Direcţiei statistica socială şi a nivelului de trai
tel. 40 30 78

 


Distribuie
  • Raportează o greșeală. Selectați textul dorit și tastați CTRL+ENTER