RO RU EN
Benzi RSS
Actualizat la: 17.08.2018
Prima / Comunicate de presă / Activitatea turistică a agenţiilor de turism şi turoperatorilor din Republica Moldova, în ianuarie-septembrie 2009
Activitatea turistică a agenţiilor de turism şi turoperatorilor din Republica Moldova, în ianuarie-septembrie 2009
20.11.2009
Versiune tipar

Activitatea turistică a agenţiilor de turism şi turoperatorilor din Republica Moldova, în ianuarie-septembrie 2009 1

Biroul Naţional de Statistică informează, că în ianuarie-septembrie 2009 agenţiile de turism şi turoperatorii au acordat servicii turistice la 114,5 mii turişti şi excursionişti, volum superior celui realizat în perioada similară din anul 2008 cu 1,5%.

Numărul de turişti şi excursionişti participanţi la turismul receptor şi emiţător organizat de agenţiile de turism şi turoperatori în ianuarie-septembrie 2009 a fost în creştere faţă de perioada corespunzătoare din anul 2008 cu 11,8%, în timp ce la turismul intern numărul acestora s-a redus cu 21,7%.

Numărul de turişti şi turişti-zile, participanţi la turismul organizat de agenţiile de turism şi turoperatori, după scopul vizitelor, se prezintă astfel:

Ianuarie-septembrie 2009

Ianuarie-septembrie 2009
în % faţă de
ianuarie-septembrie 2008

turişti*

turişti-zile

turişti*

turişti-zile

TOTAL

114465

867339

101,5

103,5

Turism receptor(primirea cetăţenilor străini în ţară) - total

6314

22506

106,8

127,7

  din care, în scopuri de:

  odihnă şi agrement

4350

11962

114,4

181,2

  afaceri şi profesionale

1593

5312

90,1

86,1

  tratament

346

5082

115,7

107,7

  alte scopuri

25

150

58,1

106,4

Turism emiţător(deplasarea rezidenţilor Republicii Moldova în străinătate) - total

80926

620844

112,2

117,5

  din care, în scopuri de:

  odihnă şi agrement

79817

608720

113,5

119,5

  afaceri şi profesionale

295

2024

41,0

40,5

  tratament

752

9728

72,0

69,3

  alte scopuri

62

372

de 2,4 ori

de 6,3 ori

Turism intern(deplasarea rezidenţilor Republicii Moldova în interiorul ţării, în scop turistic)

27225

223989

78,3

76,8

* Inclusiv excursionişti

Din cei 6314 turişti şi excursionişti străini, care au vizitat Republica Moldova în ianuarie-septembrie 2009 şi au beneficiat de serviciile agenţiilor de turism şi turoperatorilor 68,9% au sosit în scopuri de odihnă şi agrement, 25,2% - de afaceri şi profesionale, 5,5% - de tratament şi 0,4% - în alte scopuri. Turiştii şi excursioniştii străini au vizitat, în principal, municipiul Chişinău (93,7%). Ponderi mai însemnate în numărul total de turişti şi excursionişti străini sosiţi în Republica Moldova, în ianuarie-septembrie 2009, le-a revenit cetăţenilor din Federaţia Rusă (18,6%), Turcia (10,5%), Ucraina (8,3%), Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord (7,7%), România (6,9%), Germania (5,0%), Elveţia (4,5%), Polonia (4,5%), Grecia (3,1%), Italia (3,0%), Bulgaria (2,9%), Franţa şi Statele Unite ale Americii a cîte (2,3%).

Prin intermediul agenţiilor de turism şi turoperatorilor, în ianuarie-septembrie 2009 au plecat în străinătate 80,9 mii turişti şi excursionişti, cu 12,2% mai mult comparativ cu perioada similară din anul 2008. Cetăţenii Republicii Moldova în ianuarie-septembrie 2009 au preferat să călătorească în Turcia (42,3% din totalul plecărilor în străinătate), Bulgaria (30,1%), Ucraina (14,1%), România (6,1%) şi Egipt (1,7%). Majoritatea cetăţenilor moldoveni au plecat în străinătate prin intermediul agenţiilor de turism şi turoperatorilor din municipiul Chişinău (93,1%), preponderent în scopuri de odihnă şi agrement.

Numărul participanţilor la turismul intern în ianuarie-septembrie 2009, a constituit 27,2 mii, sau 78,3% din numărul înregistrat în aceeaşi perioadă din anul 2008. Deplasarea rezidenţilor moldoveni în interiorul ţării, în scop turistic, a fost organizată de agenţiile de turism şi turoperatorii din municipiul Chişinău (48,9%) şi regiunile de dezvoltare: Centru (25,8%), Sud (18,7%), Nord (6,2%) şi UTA Găgăuzia (0,3%).

1) Informaţia este prezentată fără datele raioanelor din partea stîngă a Nistrului şi municipiul Bender.

Persoana de contact:

Mariana Eni
Şef al Direcţiei statistica comerţului exterior şi serviciilor
Tel: 40 30 66

 
 
 
 
Prima Contact Harta
 
Comunicate de presă  / Banca de date statistice  / Statistici pe domenii  / Produse şi servicii  / Recensăminte  / Metadate  / Standardul SDDS al FMI  / e-Raportare  / Formulare și clasificări  / Despre BNS  / Transparenţa în procesul decizional  / Cooperare internaţională  / Noutăţi şi evenimente  / Referinţe utile  / Achiziţii publice  / Funcţii vacante
Sus
17050 vizitatori în decurs de 30 zile
 
Copyright © 2018 BIROUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ
Condiții de utilizare
TRIMARAN - IT Solutions Company // web, interactive, motion and software development solutions // http://www.trimaran.md, B2B and B2C solutions  /  Branding & Graphic Design Services / Website Design and Development  /  E-Commerce Systems / Software Application Architecture and Development / Multimedia solutions  /  2D/3D modeling & animation solutions / Video & Post Production / contact@trimaran.md
Creat de Trimaran