RO RU EN
Benzi RSS
Actualizat la: 23.02.2018
Prima / Comunicate de presă / Evoluţia preţurilor de consum în Republica Moldova în luna octombrie 2009
Evoluţia preţurilor de consum în Republica Moldova în luna octombrie 2009
05.11.2009
Versiune tipar

Evoluţia preţurilor de consum în Republica Moldova în luna octombrie 2009 1

Biroul Naţional de Statistică informează, că indicele preţurilor de consum (IPC) în octombrie 2009 faţă de septembrie 2009 a constituit 101,5 %, iar faţă de octombrie 2008 – 98,4% (informativ: în octombrie 2008 faţă de septembrie 2008 IPC a marcat 100,8% şi faţă de octombrie 2007 – 109,8%). De la începutul anului preţurile s-au micşorat cu 1,4 la sută.

Creşterea preţurilor medii de consum cu 1,5 la sută a fost determinată de creşterea preţurilor la produsele alimentare – cu 3,0 la sută, nealimentare - cu 0,7 la sută şi a tarifelor pentru prestarea serviciilor populaţiei – cu 0,8 la sută (tabelul 1).

În această perioadă faţă de septembrie 2009 au crescut preţurile la: ouă dietetice – cu 19,6 la sută, legume proaspete – cu 19,1 la sută (inclusiv: roşii – cu 48,8%, castraveţi – cu 29,4%, pătlăgele vinete – cu 13,3% ), zahăr – cu 13,3 la sută.

Totodată, este de menţionat că în această lună au scăzut preţurile la: cartofi – cu 1,1 la sută, carne de pasăre – cu 1,3 la sută, mere, pere – cu 1,7 la sută şi varză cu 1,8 la sută.

În octombrie 2009 au crescut preţurile la: obiecte de igienă şi sanitare - cu 3,6 la sută, încălţăminte pentru sezonul de iarnă - cu 1,8 la sută, detergenţi şi medicamente – cu cîte 1,4 la sută şi combustibil – cu 1,2 la sută (inclusiv: gaz lichefiat ambalat în butelii – cu 3,8 la sută). La majoritatea mărfurilor nealimentare preţurile au rămas practic stabile, modificarea acestora a avut loc în limitele plus - minus 0,6 la sută.

La serviciile prestate populaţiei în perioada de raport a fost înregistrată o majorare a tarifelor la: aprovizionarea cu apă potabilă şi serviciile de canalizare – cu 6,3 la sută, transportarea pasagerilor cu transportul urban auto şi electric – cu 17,2 la sută, serviciile poştale prestate populaţiei - cu 17,7 la sută şi biletele pentru spectacolele teatrale – cu 5,5 la sută.

În această perioadă au scăzut tarifele la serviciile pentru aprovizionarea populaţiei cu gaze naturale prin reţelele centralizate – cu 3,6 la sută şi altele cea ce au compensat majorarea tarifelor sus menţionate. În rezultat tarifele la serviciile comunal-locative au scăzut cu 0,3 la sută.

Tabelul 1: Rata inflaţiei în octombrie 2009

Mărfuri şi servicii

Coeficientul de ponderare (în decimile)

Octombrie 2009 (+/-) faţă de:

Informativ:
Octombrie 2008 (+/-) faţă de:

Septembrie 2009

Decembrie 2008

Octombrie 2008

Septembrie 2008

Decembrie 2007

Octombrie 2007

TOTAL

10000

1,5

-1,4

-1,6

0,8

7,5

9,8

 Mărfuri alimentare

3271

3,0

-6,8

-6,8

1,5

6,5

9,6

Pîine

268

0,6

-6,0

-5,7

0,2

10,5

11,8

Legume

272

19,1

-20,2

-12,5

9,6

-32,1

-27,5

Fructe

123

2,8

-0,3

-4,0

-1,9

-6,4

0,6

Carne, preparate şi conserve din carne

694

-0,1

-4,4

-4,6

1,7

33,4

34,7

Lapte şi produse lactate

356

1,5

-6,8

-4,5

1,6

1,8

8,2

Zahăr

94

8,7

1,7

10,0

-1,2

3,5

3,8

Ouă

73

19,6

-22,1

-20,5

12,5

0,8

16,0

Ulei vegetal

103

2,2

-25,8

-40,2

-4,7

14,7

20,6

 Mărfuri nealimentare

4247

0,7

1,1

-0,7

0,4

4,0

6,3

Confecţii

883

0,6

-1,8

-0,5

0,8

2,1

3,8

Încălţăminte

486

0,4

-2,0

-0,9

1,3

0,2

2,9

Medicamente

416

1,4

15,2

13,8

-0,2

5,6

6,7

Combustibil

643

1,2

-0,7

-14,8

-0,7

4,1

8,6

Materiale de construcţie

407

0,1

-3,5

-4,4

0,4

7,4

8,1

 Servicii

2482

0,8

1,5

3,8

0,5

14,8

15,9

Servicii comunal-locative

 934

-0,3

-0,1

5,6

0,7

22,2

23,7

 Apă potabilă şi canalizare

 72

6,3

22,6

22,6

7,1

57,1

66,9

 Gaz din reţea

247

-3,6

-10,1

-10,1

0,0

28,2

28,2

Transportul de pasageri

 264

8,2

4,7

4,1

0,2

20,8

21,7

 Transportul de pasageri urban

 124

17,2

16,5

15,2

0,6

15,2

16,7

1) Informaţia este prezentată fără datele raioanelor din partea stîngă ale Nistrului şi mun. Bender.


Persoana de contact:

Ana Cucereavîi,
Şef al Secţiei statistica preţurilor,
tel.: 73 18 03

 
 
 
 
Prima Contact Harta
 
Comunicate de presă  / Banca de date statistice  / Statistici pe domenii  / Produse şi servicii  / Recensăminte  / Metadate  / Standardul SDDS al FMI  / e-Raportare  / Formulare și clasificări  / Despre BNS  / Transparenţa în procesul decizional  / Cooperare internaţională  / Noutăţi şi evenimente  / Referinţe utile  / Achiziţii publice  / Funcţii vacante
Sus
39159 vizitatori în decurs de 30 zile
 
Copyright © 2018 BIROUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ
Condiții de utilizare
TRIMARAN - IT Solutions Company // web, interactive, motion and software development solutions // http://www.trimaran.md, B2B and B2C solutions  /  Branding & Graphic Design Services / Website Design and Development  /  E-Commerce Systems / Software Application Architecture and Development / Multimedia solutions  /  2D/3D modeling & animation solutions / Video & Post Production / contact@trimaran.md
Creat de Trimaran