Guvernul a aprobat Nomenclatorul NUTS

Guvernul a aprobat Nomenclatorul NUTS

Guvernul Republicii Moldova a aprobat miercuri, 19 iulie, Nomenclatorul unităților teritoriale de statistică (NUTS).

Proiectul a fost elaborat de Biroul Național de Statistică în vederea implementării Acordului de Asociere între Republica Moldova şi Uniunea Europeană.

Nomenclatorul NUTS are un rol major în producerea și diseminarea datelor statistice oficiale în profil regional. Necesitatea aprobării NUTS este determinată de cererea sporită față de date statistice regionale comparabile cu țările din Uniunea Europeană. Astfel, proiectul a fost elaborat conform prevederilor Regulamentului Parlamentului European și al Consiliului Uniunii Europene.

În baza legislației europene, clasificarea regiunilor conform NUTS presupune utilizarea următoarelor criterii:

  1. unitățile administrativ teritoriale (UAT) existente;
  2. pragurile demografice (limitele populației) la nivel de regiune.

Regiunile statistice au fost formate ținând cont de criteriile geografice, socio-economice, istorice, culturale și de alte circumstanțe. Prin urmare, la baza elaborării NUTS au stat delimitarea geografică a țării, conform regiunilor de dezvoltare existente, precum și imperativul privind asigurarea unor dimensiuni comparabile din punct de vedere al numărului populației. Totodată, reieșind din faptul că regiunea din partea stîngă a Nistrului are un statut teritorial special, acestei regiuni i s-a atribuit nivelul NUTS 2, în condițiile în care nu se încadrează în limitele pragului demografic pentru acest nivel.

Astfel, Nomenclatorul unităților teritoriale pentru statistică al Republicii Moldova prevede următoare nivele de divizare:

nivel 1 – o singură regiune statistică, ce cuprinde intreg teritoriul Republicii Moldova;

nivel 2 - două regiuni statistice: partea de Vest (partea dreaptă a Nistrului) și partea de Est (partea stângă a Nistrului);

nivel 3 - șase regiuni statistice: Nord, Centru, Sud, municipiul Chișinău, Unitatea teritorială autonomă Găgăuzia și unitățile administrativ-teritoriale din stânga Nistrului.

NUTS se va utiliza de către toate autoritățile publice responsabile de producerea și diseminarea informației statistice în profil regional. Acest nomenclator nu exclude existența și utilizarea altor subdiviziuni și clasificări teritoriale.

Menționăm că, țările membre ale UE au obligația de a produce și transmite către Biroul de Statistică al Comisiei Europene (EUROSTAT) anumite categorii de date statistice regionale la nivel de NUTS 2 și 3. Astfel, implementarea NUTS în statistica oficială va crea premize pentru producerea de indicatori statistici în profil regional, comparabili cu țările membre ale Uniunii Europene.

La elaborarea proiectului nomenclatorului NUTS s-a ținut cont de experiența Lituaniei, Estoniei, României, altor țări. Conținutul proiectului nomenclatorului NUTS a fost consultat cu EUROSTAT.


Distribuie
  • Au fost utile aceste informații?
    Răspunsul dvs. ne va ajuta să îmbunătățim acest site
  • Da Nu

Vă rugăm să specificați de ce nu au fost aceste informații relevante pentru dvs.

Răspunsul dvs. ne va ajuta să îmbunătățim acest site!

  • Raportează o greșeală. Selectați textul dorit și tastați CTRL+ENTER