Şedinţa lărgită a Colegiului Biroului Național de Statistică

La 17 februarie curent, a avut loc Şedinţa lărgită a Colegiului Biroului Naţional de Statistică (BNS) sub genericul: „Activitatea Biroului Naţional de Statistică în anul 2016 şi priorităţile pentru 2017”.
                          
Cele mai importante realizări ale BNS în 2016 au fost:

  • accelerarea prelucrării datelor la Recensământ (lucrări începute la 15 aprilie 2016);
  • organizarea „Uşilor deschise” pentru a studia procesul de introducere a datelor la recensământ;
  • elaborarea Strategiei de Dezvoltare a Sistemului Statistic Național 2016-2020 și a Planul de Acțiuni pentru implementarea acesteia;
  • elaborarea Proiectului de lege privind statistica oficială;
  • elaborarea proiectul hotărârii guvernului privind Nomenclatorului unităților teritoriale de statistică (NUTS);
  • implementarea și dezvoltarea sistemului informațional automatizat „e-Raportare”,
  • lansarea și implementarea sistemului de comunicare internă „INTRANET”;
  • lansarea Produsului Regional Brut;
  • lansarea Cercetării vizând consumul de energie în gospodăriile casnice; şi altele.

Directorul general al BNS, Vitalie Valcov, a menţionat că în 2016, Biroul Național de Statistică și-a axat eforturile pentru consolidarea cadrului strategic și legislativ. Scopul a fost  asigurarea producerii indicatorilor statistici conform celor mai bune practici europene și standarde internaționale. În același timp, BNS a întreprins măsuri pentru consolidarea și îmbunătățirea procesului de producție a datelor și a indicatorilor statistici, fiind susținut de colegii din alte oficii de statistică și partenerii de dezvoltare.

Viceprim-ministrul, ministru al economiei, Octavian CALMÎC, prezent la eveniment, şi-a arătat aprecierea faţă de rezultatele BNS în 2016 cu privire la domeniile de colectare a datelor statistice. O recomandare din partea viceprim-ministrului Calmîc a fost alinierea la standardele UE, inclusiv schimbarea evidenței statistice a comerțului exterior din dolari americani în euro. „Noi aşteptăm ca datele să fie cât mai calitative, dar până să apară datele finale, ar fi bine să aveţi nişte date intermediare pe toate domeniile pe care le urmăriţi”, a solicitat vicepremierul.

Alte obiective principale ale Biroului Național de Statistică în anul 2017 sunt:

  • Diseminarea rezultatelor Recensământului Populației și Locuințelor, 2014 conform termenelor stabilite de cadrul legislativ – 31 martie;
  • Promovarea culturii statistice tuturor categoriilor de utilizatori;
  • Diversificarea indicatorilor statistici;
  • Implementarea clasificatoarelor internaționale adaptate la realitățile naționale (NUTS, MoldCed/ISCED, etc.)
  • Îmbunătățirea surselor de date administrative și a cooperării cu deținătorii de date pentru utilizarea acestora în scopuri statistice;
  • Reorganizarea oficiilor teritoriale ale BNS în scopul eficientizării utilizării resurselor financiare, umane și tehnice.

La eveniment au participat şefii direcţiilor raionale, cei ai direcţiilor oficiului central al BNS și reprezentanți ai diferitor instituții – parteneri (Banca Națională a Moldovei, Ministerul Finanţelor, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Ministerul Dezvoltării Regionale şi al Construcţiilor, Agenţiei Relaţii Funciare şi Cadastru ş.a.).

Colegiul lărgit al BNS se organizează anual şi are drept scop evaluarea activităţilor şi a rezultatelor anului recent încheiat, dar şi stabilirea priorităţilor reieşind din obiectivele strategice, posibil de realizat cu implicarea atât a oficiului central cât şi a subdiviziunilor teritoriale.

                              

Persoană de contact:
Diana Enache,
Şef al Serviciului informare şi comunicare cu mass-media 
tel. 022 40 30 51


Distribuie
  • Au fost utile aceste informații?
    Răspunsul dvs. ne va ajuta să îmbunătățim acest site
  • Da Nu

Vă rugăm să specificați de ce nu au fost aceste informații relevante pentru dvs.

Răspunsul dvs. ne va ajuta să îmbunătățim acest site!

  • Raportează o greșeală. Selectați textul dorit și tastați CTRL+ENTER