RO RU EN
Benzi RSS
Actualizat la: 19.04.2019
Prima / Comunicate de presă
Comunicate de presă
Toate / 2019 / 2018 / 2017 / 2016 / 2015 / 2014 / 2013 / 2012 / 2011 / 2010 / 2009 / 2008
ianuarie / februarie / martie / aprilie / mai / iunie / iulie / august septembrie / octombrie / noiembrie / decembrie
30.08.2013
Investiţiile în active materiale pe termen lung în ianuarie-iunie 2013
Biroul Naţional de Statistică anunţă, că în ianuarie-iunie 2013 întreprinderile şi organizaţiile de toate tipurile de activităţi economice au realizat investiţii în active materiale în valoare de 5394,6 mil. lei (în preţuri curente). Comparativ cu perioada respectivă a anului precedent acest indicator a marcat o creştere cu 1,5%.

30.08.2013
Investiţiile în active materiale pe termen lung în Republica Moldova în anul 2012
Biroul Naţional de Statistică anunţă, că în anul 2012 pentru dezvoltarea economiei naţionale şi a sferei sociale, întreprinderile şi organizaţiile de toate formele de proprietate, din contul tuturor surselor de finanţare, au utilizat 16601,4 mil. lei (în preţuri curente) investiţii în active materiale. Comparativ cu anul 2011 volumul a scăzut cu 4,2% (în preţuri comparabile). În medie pe locuitor au revenit 4664,0 lei investiţii, faţă de 4620,7 lei în anul 2011.

29.08.2013
Сonstrucţiile de locuinţe în ianuarie-iunie 2013
Biroul Naţional de Statistică informează, că în ianuarie-iunie 2013 au fost date în folosinţă 1009 apartamente noi cu suprafaţa totală de 139,1 mii m². Comparativ cu perioada respectivă a anului precedent acest indicator a marcat o creştere cu 7,6%.

22.08.2013
Activitatea de construcţii realizată în antrepriză în Republica Moldova în ianuarie-iunie 2013
Biroul Naţional de Statistică informează, că în ianuarie-iunie 2013 organizaţiile de construcţii au efectuat lucrări de construcţii-montaj în valoare de 1885,5 mil. lei (în preţuri curente), ceea ce reprezintă 99,9% (în preţuri comparabile) faţă de nivelul înregistrat în ianuarie-iunie 2012.

21.08.2013
Activitatea turistică a agenţiilor de turism şi turoperatorilor din Republica Moldova în ianuarie-iunie 2013
Biroul Naţional de Statistică informează, că în ianuarie-iunie 2013 agenţiile de turism şi turoperatorii au acordat servicii turistice la 80,9 mii de turişti şi excursionişti, cu 1,6% mai mult decît în perioada similară din anul 2012. În ianuarie-iunie 2013, comparativ cu perioada corespunzătoare din anul 2012 s-a majorat numărul de turişti şi excursionişti participanţi la turismul receptor şi emiţător respectiv cu 6,1% şi 4,4%, pe cînd la turismul intern numărul acestora s-a diminuat cu 10,6%.

21.08.2013
Câştigul salarial mediu în iunie 2013
Biroul Naţional de Statistică relatează, că în luna iunie 2013, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 3859,0 lei, în scădere cu 1,4% faţă de luna iunie 2012. Indicele câştigului salarial real pentru luna iunie 2013 faţă de luna iunie 2012 (calculat ca raport între indicele câştigului salarial nominal brut şi indicele preţurilor de consum) a fost de 93,5%.

20.08.2013
Transportul de mărfuri şi pasageri în Republica Moldova, în ianuarie-iulie 2013
Biroul Naţional de Statistică informează, că în luna iulie 2013 întreprinderile de transport feroviar, auto, fluvial şi aerian au transportat 1322,9 mii tone de mărfuri, cu 18,0% mai mult faţă de luna precedentă şi cu 19,0% - comparativ cu luna iulie 2012. Parcursul mărfurilor în luna iulie 2013 a totalizat 386,1 mil. tone-km, cu 6,8% mai mult în raport cu luna iunie 2013 şi cu 14,2% - faţă de luna corespunzătoare din anul 2012.

20.08.2013
Evoluţia preţurilor producţiei industriale în Republica Moldova în luna iulie 2013
Biroul Naţional de Statistică relatează, că în luna iulie 2013 preţurile producătorului în industrie au înregistrat creşteri cu 0,4% faţă de iunie curent, cu 1,5% faţă de decembrie 2012 şi cu 3,3% − faţă de iulie 2012.

19.08.2013
Frecventarea structurilor de primire turistică colective cu funcţiuni de cazare în ianuarie-iunie 2013
Biroul Naţional de Statistică informează, că în ianuarie-iunie 2013 structurile de cazare turistică colective au fost frecventate de 112,3 mii de turişti, din care 68,0 mii de turişti moldoveni (60,6% din total) şi 44,3 mii de turişti străini (39,4%). Comparativ cu ianuarie-iunie 2012, s-a majorat numărul de turişti cazaţi la structurile de primire turistică colective (+1,1%), pe seama creşterii acestuia la cămine pentru vizitatori (+19,2%), hoteluri şi moteluri (+5,6%).

16.08.2013
Activitatea industriei Republicii Moldova în ianuarie-iunie 2013
Biroul Naţional de Statistică comunică, că în ianuarie-iunie 2013 indicele producţiei industriale faţă de ianuarie-iunie 2012 a constituit 106,4%. În luna iunie 2013 faţă de iunie 2012 acest indice a marcat 108,7%.

15.08.2013
Cifra de afaceri în comerţ şi servicii în luna iunie şi semestrul I 2013
Biroul Naţional de Statistică relatează, că în luna iunie 2013, volumul cifrei de afaceri la întreprinderile cu activitate principală de comerţ cu amănuntul a înregistrat o creştere de 3,8% (în preţuri comparabile) faţă de luna precedentă şi de 6,5% comparativ cu luna iunie 2012. În semestrul I 2013, volumul cifrei de afaceri în comerţul cu amănuntul s-a majorat cu 1,3% (în preţuri comparabile) faţă de perioada corespunzătoare din anul precedent.

12.08.2013
Evoluţia preţurilor de consum în Republica Moldova în luna iulie 2013
Biroul Naţional de Statistică informează, că indicele preţurilor de consum în luna iulie 2013 faţă de iunie 2013 a constituit 99,0%, iar faţă de iulie 2012 – 104,3%.

12.08.2013
Activitatea de comerţ exterior a Republicii Moldova în ianuarie-iunie 2013
Biroul Naţional de Statistică anunţă, că exporturile de mărfuri realizate în luna iunie 2013 s-au cifrat la 183,0 mil. dolari SUA, cu 10,5% mai mult faţă de luna precedentă şi cu 2,3% - comparativ cu luna iunie 2012. Importurile de mărfuri realizate în luna iunie 2013 au însumat 455,2 mil. dolari SUA, cu 11,1% mai mult faţă de luna anterioară şi cu 13,3% - comparativ cu luna iunie 2012.

05.08.2013
Evoluţia preţurilor producătorului la produsele agricole în ianuarie-iunie 2013
Biroul Naţional de Statistică informează, că în ianuarie-iunie 2013 preţurile producătorului (preţurile medii de vînzare a produselor agricole de către întreprinderile agricole) au crescut cu 6,8% faţă de ianuarie-iunie 2012. La produsele vegetale preţurile de vînzare s-au majorat cu 17,3%, iar la produsele animaliere - au scăzut cu 2,9%.

30.08.2012
Investiţiile în active materiale pe termen lung în Republica Moldova în ianuarie-iunie 2012
Biroul Naţional de Statistică informează că în ianuarie-iunie 2012 întreprinderile şi organizaţiile au realizat investiţii în valoare de 5047,4 mil. lei (în preţuri curente). Analiza structurii tehnologice a investiţiilor arată că investiţiile concentrate în lucrările de construcţii-montaj au însumat 2143,0 mil. lei (42,5% din total), fiind în creştere cu 3,6% comparativ cu perioada similară a anului precedent.

30.08.2012
Forţa de muncă în Republica Moldova: ocuparea şi şomajul în trimestrul II 2012
Biroul Național de Statistică informează că în trimestrul II 2012 populaţia economic activă (populaţia ocupată plus şomerii) a Republicii Moldova a constituit 1266,9 mii persoane, fiind în descreştere cu 4,7% (-61,8 mii) faţă de tr.II 2011. Structura populaţiei active s-a modificat după cum urmează: ponderea populaţiei ocupate a crescut de la 93,8% la 95,5%, iar ponderea şomerilor s-a micşorat de la 6,2% la 4,5%.

24.08.2012
Сonstrucţii de locuinţe în Republica Moldova în ianuarie-iunie 2012
Biroul Naţional de Statistică comunică că în ianuarie-iunie 2012 din contul tuturor surselor de finanţare au fost date în folosinţă 1012 apartamente cu suprafaţa totală de 129,4 mii m2. Comparativ cu perioada respectivă a anului precedent acest indicator a marcat o descreştere per total cu 6,5%, în mediul rural fiind înregistrată o creștere cu 12,1%.

21.08.2012
Activitatea turistică a agenţiilor de turism şi turoperatorilor din Republica Moldova în ianuarie-iunie 2012
Biroul Naţional de Statistică informează, că în ianuarie-iunie 2012 agenţiile de turism şi turoperatorii au acordat servicii turistice la 79,6 mii de turişti şi excursionişti, cu 11,9% mai mult decît în perioada similară din anul 2011.

21.08.2012
Transportul de mărfuri şi pasageri în Republica Moldova, în ianuarie-iulie 2012
Biroul Naţional de Statistică informează, că în luna iulie 2012 întreprinderile de transport feroviar, auto, fluvial şi aerian au transportat 974,7 mii tone de mărfuri, cu 2,0% mai mult faţă de luna precedentă şi cu 17,3% - comparativ cu luna iulie 2011. Parcursul mărfurilor în luna iulie 2012 a totalizat 314,3 mil. tone-km, cu 1,8% mai mare în raport cu luna iunie 2012 şi cu 6,7% – faţă de luna corespunzătoare din anul 2011.

20.08.2012
Activitatea de construcţii realizată în antrepriză în Republica Moldova în ianuarie-iunie 2012
În ianuarie-iunie 2012 organizaţiile de construcţii au efectuat lucrări de construcţii-montaj în valoare de 1730,8 mil. lei (în preţuri curente), ceea ce reprezintă 98,0 % (în preţuri comparabile) faţă de nivelul înregistrat în ianuarie-iunie 2011.

16.08.2012
Evoluţia preţurilor producţiei industriale în Republica Moldova în luna iulie 2012
Biroul Naţional de Statistică relatează, că în luna iulie 2012 preţurile producătorului în industrie în ansamblu s-au majorat faţă de luna iunie curent cu 0,2%, faţă de decembrie 2011 – cu 3,5% şi faţă de iulie 2011 – cu 5,0%.

16.08.2012
Frecventarea structurilor de primire turistică colective cu funcţiuni de cazare în ianuarie-iunie 2012
Biroul Naţional de Statistică informează, că în ianuarie-iunie 2012 structurile de cazare turistică colective au fost frecventate de 111,0 mii de turişti, din care 69,3 mii de turişti moldoveni (62,5% din total) şi 41,7 mii de turişti străini (37,5%). Comparativ cu ianuarie-iunie 2011, s-a majorat numărul de turişti cazaţi la structurile de primire turistică colective (+10,9%), pe seama creşterii acestuia la vile turistice, sate de vacanţă şi alte structuri de odihnă (+54,2%), structuri de întremare (+19,6%), hoteluri şi moteluri (+19,2%), pensiuni turistice şi agroturistice (+15,7%).

15.08.2012
Cifra de afaceri în comerţ şi servicii în luna iunie şi semestrul I 2012
Biroul Naţional de Statistică relatează, că în luna iunie 2012 volumul cifrei de afaceri la întreprinderile cu activitate principală de comerţ cu amănuntul s-a micşorat cu 0,7% (în preţuri comparabile) faţă de luna precedentă şi cu 0,1% comparativ cu luna iunie 2011.

14.08.2012
Câştigul salarial mediu în iunie 2012
Biroul Naţional de Statistică informează, că în luna iunie 2012, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 3913,5 lei, înregistrând o creştere cu 10,0% faţă de luna iunie 2011.

14.08.2012
Activitatea industriei Republicii Moldova în ianuarie-iunie 2012
Biroul Naţional de Statistică anunţă că, în ianuarie-iunie 2012 indicele producţiei industriale faţă de ianuarie-iunie 2011 a constituit 99,7%. În luna iunie 2012 faţă de iunie 2011 acest indice a marcat 99,4%.

10.08.2012
Activitatea de comerţ exterior a Republicii Moldova în ianuarie-iunie 2012
Biroul Naţional de Statistică relatează, că exporturile de mărfuri realizate în luna iunie 2012 s-au cifrat la 178,9 mil. dolari SUA, cu 1,4% mai mult faţă de luna precedentă şi cu 3,7% - comparativ cu luna iunie 2011. Importurile de mărfuri realizate în luna iunie 2012 au însumat 401,8 mil. dolari SUA, cu 6,2% mai puţin faţă de luna anterioară şi cu 3,7% - comparativ cu luna iunie 2011.

09.08.2012
Evoluţia preţurilor de consum în Republica Moldova în luna iulie 2012
Biroul Naţional de Statistică informează, că indicele preţurilor de consum în iulie 2012 faţă de iunie 2012 a constituit 100,1%, iar faţă de iulie 2011 – 104,0%. De la începutul anului preţurile de consum s-au majorat cu 1,1 la sută.

07.08.2012
Evoluţia preţurilor de vînzare a produselor agricole de către întreprinderile agricole ale Republicii Moldova în ianuarie-iunie 2012
Biroul Naţional de Statistică informează, că preţurile producătorului (preţurile medii de vînzare a produselor agricole de către întreprinderile agricole) în ianuarie-iunie 2012 s-au redus faţă de perioada corespunzătoare a anului 2011 cu 2,3%.

26.08.2011
Forţa de muncă în Republica Moldova: ocuparea şi şomajul în trimestrul II 2011
Biroul Naţional de Statistică informează, că în trimestrul II 2011 populaţia economic activă (populaţia ocupată plus şomerii) a Republicii Moldova a constituit 1328,7 mii persoane, fiind în descreştere cu 1,5% (-20,9 mii) faţă de trimestrul II 2010.

24.08.2011
Investiţiile în active materiale pe termen lung în Republica Moldova în ianuarie-iunie 2011
Biroul Naţional de Statistică comunică, că în ianuarie-iunie 2011 întreprinderile şi organizaţiile de toate formele de proprietate, din contul tuturor surselor de finanţare, au realizat investiţii în valoare de 4808,9 mil. lei (în preţuri curente). Comparativ cu ianuarie-iunie 2010, acest volum s-a majorat cu 31,8 % (în preţuri comparabile).

24.08.2011
Activitatea turistică a agenţiilor de turism şi turoperatorilor din Republica Moldova în ianuarie-iunie 2011
Biroul Naţional de Statistică informează, că în ianuarie-iunie 2011 agenţiile de turism şi turoperatorii au acordat servicii turistice la 71,2 mii turişti şi excursionişti, cu 16,5% mai mult decît în perioada corespunzătoare din anul 2010.

24.08.2011
Сonstrucţii de locuinţe în Republica Moldova în ianuarie-iunie 2011
Biroul Naţional de Statistică comunică, că în ianuarie-iunie 2011 din contul tuturor surselor de finanţare au fost date în folosinţă 945 apartamente cu suprafaţa totală de 138,4 mii m², ceea ce a constituit 128,7% faţă de perioada respectivă a anului precedent. Construcţia de locuinţe a fost realizată de agenţii economici din sectorul privat al economiei naţionale, constituind 100% din volumul total al caselor de locuit date în folosinţă.

23.08.2011
Transportul de mărfuri şi pasageri în Republica Moldova, în ianuarie-iulie 2011
Biroul Naţional de Statistică informează, că în luna iulie 2011 întreprinderile de transport feroviar, auto, fluvial şi aerian au transportat 807,7 mii tone de mărfuri, cu 7,0% mai mult faţă de luna precedentă şi cu 10,2% - comparativ cu luna iulie 2010. Parcursul mărfurilor în luna iulie 2011 a totalizat 285,6 mil. tone-km, cu 1,1% mai mic în raport cu luna iunie 2011 şi cu 9,0% mai mare faţă de luna corespunzătoare din anul 2010.

22.08.2011
Cifra de afaceri în comerţ şi servicii în luna iunie 2011 şi semestrul I 2011
Biroul Naţional de Statistică informează, că în luna iunie 2011, volumul cifrei de afaceri la întreprinderile cu activitate principală de comerţ cu amănuntul a crescut cu 3,8% (în preţuri comparabile) faţă de luna precedentă şi cu 24,2% - comparativ cu luna iunie 2010.

18.08.2011
Activitatea de construcţii realizată în antrepriză în Republica Moldova în ianuarie-iunie 2011
Biroul Naţional de Statistică comunică, că în ianuarie - iunie 2011 organizaţiile de construcţii au efectuat lucrări de construcţii-montaj în valoare de 1602,6 mil. lei (în preţuri curente), ceea ce reprezintă 102,5% (în preţuri comparabile) faţă de nivelul înregistrat în ianuarie - iunie 2010.

17.08.2011
Evoluţia preţurilor producţiei industriale în Republica Moldova în luna iulie 2011
Biroul Naţional de Statistică relatează, că în luna iulie 2011 preţurile în industrie în ansamblu au crescut faţă de iunie curent cu 1,1%. În raport cu luna decembrie 2010 preţurile producţiei industriale s-au majorat cu 6,6%, iar faţă de iulie 2010 – cu 8,0%.

17.08.2011
Frecventarea structurilor de primire turistică colective cu funcţiuni de cazare în ianuarie-iunie 2011
Biroul Naţional de Statistică informează, că în ianuarie-iunie 2011 capacitatea de cazare turistică în funcţiune a structurilor de primire turistică colective a constituit 1956,2 mii locuri-zile, majorîndu-se cu 1,2% faţă de ianuarie-iunie 2010.

15.08.2011
Câştigul salarial mediu în luna iunie 2011
Biroul Naţional de Statistică comunică, că în luna iunie 2011, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 3556,2 lei, înregistrând o creştere cu 20,0% faţă de luna iunie 2010 şi cu 10,6% faţă de luna precedentă (mai 2011).

11.08.2011
Activitatea de comerţ exterior a Republicii Moldova în ianuarie-iunie 2011
Biroul Naţional de Statistică informează, că exporturile de mărfuri realizate în luna iunie 2011 s-au cifrat la 172,5 mil. dolari SUA, cu 0,6% mai puţin faţă de luna precedentă şi cu 74,1% mai mult, comparativ cu luna iunie 2010. Importurile de mărfuri realizate în luna iunie 2011 au însumat 417,5 mil. dolari SUA, cu 4,6% mai puţin faţă de luna anterioară şi cu 29,4% mai mult comparativ cu luna iunie 2010.

09.08.2011
Activitatea industriei Republicii Moldova în ianuarie-iunie 2011
Biroul Naţional de Statistică comunică, că producţia industrială în ianuarie-iunie 2011 faţă de ianuarie-iunie 2010 a marcat o creştere de 9,1%. În luna iunie curent în raport cu iunie 2010 acest indice a marcat 111,6%.

 
Pagina
12345
 
 
 
 
 
 
Prima Contact Harta
 
Comunicate de presă  / Banca de date statistice  / Statistici pe domenii  / Produse şi servicii  / Recensăminte  / Metadate  / Standardul SDDS al FMI  / Obiectivele de Dezvoltare Durabilă  /  e-Raportare  / Formulare și clasificări  / Despre BNS  / Transparenţa în procesul decizional  / Cooperare internaţională  / Noutăţi şi evenimente  / Referinţe utile  / Achiziţii publice  / Funcţii vacante
Sus
43919 vizitatori în decurs de 30 zile
 
Copyright © 2019 BIROUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ
Condiții de utilizare
TRIMARAN - IT Solutions Company // web, interactive, motion and software development solutions // http://www.trimaran.md, B2B and B2C solutions  /  Branding & Graphic Design Services / Website Design and Development  /  E-Commerce Systems / Software Application Architecture and Development / Multimedia solutions  /  2D/3D modeling & animation solutions / Video & Post Production / contact@trimaran.md
Creat de Trimaran