RO RU EN
Benzi RSS
Actualizat la: 20.10.2017
Prima / Comunicate de presă
Comunicate de presă
Toate / 2017 / 2016 / 2015 / 2014 / 2013 / 2012 / 2011 / 2010 / 2009 / 2008 / 2007 / 2006 / 2005 / 2004 / 2003 / 2002
ianuarie / februarie / martie / aprilie / mai / iunie / iulie / august / septembrie / octombrie / noiembrie / decembrie
28.12.2015
Produsul intern brut în Republica Moldova în anul 2014
Biroul Naţional de Statistică informează că, conform datelor actualizate, în anul 2014 produsul intern brut a însumat 112050 mil. lei, preţuri curente de piaţă, în creştere - în termeni reali - cu 4,8% faţă de anul 2013.

24.12.2015
Activitatea instituţiilor de învăţămînt primar şi secundar general, la începutul anului de studii 2015/16
Biroul Naţional de Statistică anunţă că, anul de studii 2015/16 a început în învăţăţmîntul primar şi secundar general cu o reţea formată din 1323 unităţi, inclusiv 1321 instituţii de zi şi 2 – serale. În sectorul public funcţionau 1307 instituţii, iar numărul instituţiilor cu proprietate nestatală a înregistrat cifra de 16 unităţi şi care funcţionează doar în mediul urban.

22.12.2015
Transportul de mărfuri şi pasageri în Republica Moldova, în ianuarie-noiembrie 2015
Biroul Naţional de Statistică informează, că în luna noiembrie 2015 întreprinderile de transport feroviar, auto, fluvial şi aerian au transportat 1149,5 mii tone de mărfuri, cu 7,6% mai puţin faţă de luna precedentă şi cu 23,3% - în raport cu luna noiembrie 2014. Parcursul mărfurilor în luna noiembrie 2015 a totalizat 337,4 mil. tone-km, ce e cu 3,2% mai mult faţă de luna octombrie 2015 şi cu 17,2% mai puţin comparativ cu luna corespunzătoare din anul 2014.

22.12.2015
Câştigul salarial mediu în octombrie 2015
Biroul Naţional de Statistică relatează, că în luna octombrie 2015, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 4564,9 lei, înregistrând o creştere cu 5,9% faţă de luna octombrie 2014. Indicele câştigului salarial real pentru luna octombrie 2015 faţă de luna octombrie 2014 a fost de 93,6%.

21.12.2015
Activitatea instituţiilor de învăţămînt superior în anul de studii 2015/16
Biroul Naţional de Statistică anunţă că, reţeaua instituţiilor de învăţămînt superior este formată din 31 unităţi, inclusiv 19 instituţii de stat şi 12 – nestatale. Majoritatea instituţiilor de învăţămînt superior îşi au sediul în mun. Chişinău – 26 unităţi, 2 unităţi – în Bălţi şi cîte 1 unitate – în Cahul, Taraclia şi Comrat. Numărul de studenţi din învăţămîntul superior s-a redus cu circa 8 mii persoane faţă de anul de studii precedent. Astfel, la începutul anului de studii 2015/16, numărul de studenţi a constituit 81,7 mii persoane (exclusiv cei străini), din care 82 la sută îşi fac studiile în instituţiile de stat.

17.12.2015
Evoluţia preţurilor producţiei industriale în Republica Moldova în luna noiembrie 2015
Biroul Naţional de Statistică relatează, că în luna noiembrie 2015 preţurile producătorului în industrie s-au majorat cu 1,2% faţă de octombrie curent, cu 9,0% − faţă de decembrie 2014 şi cu 9,3% − faţă de noiembrie 2014.

15.12.2015
Veniturile şi cheltuielile populaţiei în trimestrul III anul 2015
Biroul Naţional de Statistică informează, că în trimestrul III 2015 veniturile disponibile ale populaţiei au constituit în medie pe o persoană pe lună 2006,2 lei, fiind în creştere cu 12,2% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2014. Cheltuielile medii lunare de consum ale populaţiei în trimestrul III 2015 au constituit în medie pe o persoană 2137,7 lei, fiind în creştere faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent cu 16,7%

15.12.2015
Produsul intern brut în trimestrul III şi ianuarie-septembrie 2015
Biroul Naţional de Statistică informează că, în trimestrul III 2015, Produsul intern brut (PIB) a însumat 35890 mil. lei, preţuri curente de piaţă, în scădere – în termeni reali – cu 3,7% faţă de trimestrul III 2014 pe seria brută şi cu 4,1% pe seria ajustată sezonier; faţă de trimestrul II 2015, pe seria ajustată sezonier, PIB s-a diminuat cu 2,5%.

14.12.2015
Activitatea de comerţ exterior a Republicii Moldova în ianuarie-octombrie 2015
Biroul Naţional de Statistică anunţă că, în ianuarie-octombrie 2015 exporturile de mărfuri au totalizat 1636,7 mil. dolari SUA, volum inferior celui realizat în perioada similară din anul 2014 cu 16,1%. În ianuarie-octombrie 2015 importurile au totalizat 3299,2 mil. dolari SUA, volum inferior celui realizat în perioada corespunzătoare din anul 2014 cu 24,1%. Deficitul balanţei comerciale în ianuarie-octombrie 2015 a fost de 1662,5 mil. dolari SUA, cu 735,1 mil. dolari SUA (-30,7%) mai mic, decît cel înregistrat în perioada corespunzătoare din anul 2014.

14.12.2015
Activitatea instituţiilor de învăţămînt profesional tehnic în anul de studii 2015/16
Biroul Naţional de Statistică relatează că, la începutul anului de studii 2015/16, numărul de elevi în învăţămîntul profesional tehnic secundar a constituit 16,1 mii persoane, cu 8,1% mai puţin comparativ cu anul de studii precedent. Majoritatea elevilor (95,3%) îşi fac studiile în instituţiile de învăţămînt cu sediul în mediul urban. Acest nivel de învăţămînt este solicitat mai mult de către băieţi, ponderea acestora fiind de 70,7% sau cu 1,9 puncte procentuale mai mult comparativ cu anul de studii 2014/15.

10.12.2015
Activitatea industriei Republicii Moldova în ianuarie-octombrie 2015
Biroul Naţional de Statistică comunică, că în ianuarie-octombrie 2015 indicele producţiei industriale faţă de ianuarie-octombrie 2014 a constituit 103,5%. În luna octombrie 2015 faţă de octombrie 2014 acest indice a marcat 99,4%.

10.12.2015
Evoluţia preţurilor de consum în Republica Moldova în luna noiembrie 2015
Biroul Naţional de Statistică informează că, indicele preţurilor de consum în noiembrie 2015 faţă de octombrie 2015 a constituit 101,1%, iar faţă de noiembrie 2014 – 113,5%.

07.12.2015
Comerţul exterior de mărfuri al Republicii Moldova în ianuarie-octombrie 2015, informaţie succintă
Biroul Naţional de Statistică anunţă că, exporturile de mărfuri realizate în luna octombrie 2015 s-au cifrat la 188,5 mil. dolari SUA, cu 15,4% mai mult faţă de luna precedentă şi cu 11,3% mai puţin comparativ cu luna octombrie 2014. Importurile de mărfuri realizate în luna octombrie 2015 au însumat 337,2 mil. dolari SUA, cu 0,1% mai puţin faţă de luna anterioară şi cu 30,0% - comparativ cu luna octombrie 2014.

04.12.2015
Forţa de muncă în Republica Moldova: ocuparea şi şomajul în trimestrul III 2015
Biroul Naţional de Statistică relatează că, în trimestrul III 2015 populaţia economic activă (populaţia ocupată plus şomerii) a Republicii Moldova a constituit 1349,2 mii persoane, fiind în creştere cu 2,2% (29,6 mii) faţă de trimestrul III 2014. Structura populaţiei active nu s-a modificat faţă de nivelul trimestrului respectiv al anului 2014: ponderea populaţiei ocupate a fost de 96,7% şi ponderea şomerilor - 3,3%.

30.11.2015
Situaţia persoanelor cu dizabilităţi în Republica Moldova
Numărul estimat al persoanelor cu dizabilităţi în Republica Moldova este de 184,8 mii persoane, inclusiv 13,4 mii copii cu vîrsta de 0-17 ani. În ultimii 5 ani numărul acestora a crescut cu 2,7% în general, iar în cazul copiilor a scăzut cu 11,3%. Persoanele cu dizabilităţi reprezintă 5,2% din populaţia totală a ţării, iar copiii cu dizabilităţi constituie aproape 2% din numărul total al copiilor din Republica Moldova. În medie la 10 mii locuitori revin 520 persoane cu dizabilităţi şi 193 copii cu dizabilităţi revin la 10 mii copii cu vîrsta de 0-17 ani. Aproape fiecare a şaptea persoană cu dizabilitate se încadrează în categoria celor cu dizabilitate severă.

27.11.2015
Investiţiile în active materiale pe termen lung în ianuarie-septembrie 2015
Biroul Naţional de Statistică comunică, că în ianuarie-septembrie 2015 întreprinderile şi organizaţiile de toate tipurile de activităţi economice au realizat investiţii în active materiale în valoare de 10950,1 mil. lei (în preţuri curente). Comparativ cu perioada respectivă a anului precedent acest indicator a marcat o descreştere de 3,4% (în preţuri comparabile).

26.11.2015
Сonstrucţiile de locuinţe în ianuarie-septembrie 2015
Biroul Naţional de Statistică anunţă că, în ianuarie-septembrie 2015 au fost date în folosinţă 3857 apartamente noi cu suprafaţa totală de 349,6 mii m², ceea ce a constituit 136,8% faţă de ianuarie-septembrie 2014.

25.11.2015
Activitatea de construcţii realizată în antrepriză în Republica Moldova în ianuarie-septembrie 2015
Biroul Naţional de Statistică comunică, că în ianuarie-septembrie 2015 volumul lucrărilor executate de organizaţiile cu genul principal de activitate „Construcţii” a constituit 4675,1mil. lei sau 92,6% (în preţuri comparabile) faţă de nivelul înregistrat în perioada respectivă a anului 2014.

23.11.2015
Transportul de mărfuri şi pasageri în Republica Moldova, în ianuarie-octombrie 2015
Biroul Naţional de Statistică informează, că în luna octombrie 2015 întreprinderile de transport feroviar, auto, fluvial şi aerian au transportat 1238,6 mii tone de mărfuri, cu 15,9% mai mult faţă de luna precedentă şi cu 28,4% mai puţin în raport cu luna octombrie 2014. Parcursul mărfurilor în luna octombrie 2015 a totalizat 327,0 mil. tone-km, ce e cu 0,2 % mai puţin faţă de luna septembrie 2015 şi cu 20,7% mai puţin comparativ cu luna corespunzătoare din anul 2014.

23.11.2015
Câştigul salarial mediu în septembrie 2015
Biroul Naţional de Statistică relatează că, în luna septembrie 2015, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 4694,9 lei, înregistrând o creştere cu 10,0% faţă de luna septembrie 2014. Indicele câştigului salarial real pentru luna septembrie 2015 faţă de luna septembrie 2014 a fost de 97,7%.

20.11.2015
Activitatea turistică a agenţiilor de turism şi turoperatorilor din Republica Moldova în ianuarie-septembrie 2015
Biroul Naţional de Statistică informează, că în ianuarie-septembrie 2015 agenţiile de turism şi turoperatorii au acordat servicii turistice la 209,1 mii de turişti şi excursionişti, cu 3,1% mai mult decît în perioada corespunzătoare din anul 2014.

20.11.2015
Cifra de afaceri în comerţ şi servicii în ianuarie-septembrie 2015
Biroul Naţional de Statistică anunţă că, în luna septembrie 2015 volumul cifrei de afaceri la întreprinderile cu activitate principală de comerţ cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) s-a majorat cu 1,3% (în preţuri comparabile) faţă de luna precedentă şi s-a diminuat cu 5,0%, comparativ cu luna septembrie 2014. În ianuarie-septembrie 2015 volumul cifrei de afaceri la întreprinderile cu activitate principală de comerţ cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) s-a micşorat cu 4,5% (în preţuri comparabile) în raport cu aceeaşi perioadă din anul 2014.

17.11.2015
Evoluţia preţurilor producţiei industriale în Republica Moldova în luna octombrie 2015
Biroul Naţional de Statistică relatează, că în luna octombrie 2015 preţurile producătorului în industrie s-au majorat cu 0,6% faţă de septembrie curent, cu 7,7% − faţă de decembrie 2014 şi cu 8,2% − faţă de octombrie 2014.

17.11.2015
Frecventarea structurilor de primire turistică colective cu funcţiuni de cazare în ianuarie-septembrie 2015
Biroul Naţional de Statistică informează, că în ianuarie-septembrie 2015 structurile de primire turistică colective cu funcţiuni de cazare au fost frecventate de 225,1 mii de turişti, din care 157,8 mii de turişti moldoveni (70,1% din total) şi 67,3 mii de turişti străini (29,9%). Comparativ cu ianuarie-septembrie 2014 s-a micşorat numărul de turişti cazaţi la structurile de primire turistică colective (-1,2%), pe seama diminuării acestuia la cămine pentru vizitatori (-17,2%), la hoteluri şi moteluri (-5,4%), vile turistice, sate de vacanţă şi alte structuri de odihnă (-3,3%), structuri de întremare (-1,1%).

13.11.2015
Activitatea de comerţ exterior a Republicii Moldova în ianuarie-septembrie 2015
Biroul Naţional de Statistică relatează că, în ianuarie-septembrie 2015 exporturile de mărfuri au totalizat 1448,2 mil. dolari SUA, volum inferior celui realizat în perioada similară din anul 2014 cu 16,6%. În ianuarie-septembrie 2015 importurile au totalizat 2962,0 mil. dolari SUA, volum inferior celui realizat în perioada corespunzătoare din anul 2014 cu 23,4%. Deficitul balanţei comerciale în ianuarie-septembrie 2015 a fost de 1513,8 mil. dolari SUA, cu 614,5 mil. dolari SUA (-28,9%) mai mic, decît cel înregistrat în perioada corespunzătoare din anul 2014.

12.11.2015
Sosirile vizitatorilor străini în Republica Moldova şi plecările vizitatorilor moldoveni în străinătate, înregistrate la punctele de trecere ale frontierei de stat în ianuarie-septembrie 2015
Biroul Naţional de Statistică informează, că în ianuarie-septembrie 2015 numărul de sosiri ale vizitatorilor străini în Republica Moldova, înregistrate la punctele de trecere ale frontierei de stat a fost de 2094,2 mii, în creştere cu 22,6 % faţă de perioada similară din anul 2014. Numărul de plecări ale vizitatorilor moldoveni în străinătate, înregistrate la punctele de trecere ale frontierei de stat, în ianuarie-septembrie 2015 a fost de 4334,9 mii, cu 13,6 % mai mult decît în aceeaşi perioadă din anul 2014.

10.11.2015
Activitatea industriei Republicii Moldova în ianuarie-septembrie 2015
Biroul Naţional de Statistică comunică că, în ianuarie-septembrie 2015 indicele producţiei industriale faţă de ianuarie-septembrie 2014 a constituit 104,0%. În luna septembrie 2015 faţă de septembrie 2014 acest indice a marcat 96,7%.

10.11.2015
Evoluţia preţurilor de consum în Republica Moldova în luna octombrie 2015
Biroul Naţional de Statistică informează că, indicele preţurilor de consum în octombrie 2015 faţă de septembrie 2015 a constituit 101,8%, iar faţă de octombrie 2014 – 113,2%.

06.11.2015
Comerţul exterior de mărfuri al Republicii Moldova în ianuarie-septembrie 2015, informaţie succintă
Biroul Naţional de Statistică relatează că, exporturile de mărfuri realizate în luna septembrie 2015 s-au cifrat la 163,4 mil. dolari SUA, cu 28,4% mai mult faţă de luna precedentă şi cu 11,6% mai puţin comparativ cu luna septembrie 2014. Importurile de mărfuri realizate în luna septembrie 2015 au însumat 337,7 mil. dolari SUA, cu 13,1% mai mult faţă de luna anterioară şi cu 26,4% mai puţin comparativ cu luna septembrie 2014.

04.11.2015
Evoluţia preţurilor producătorului la produsele agricole în ianuarie-septembrie 2015
Biroul Naţional de Statistică informează, că preţurile producătorului (preţurile medii de vînzare la produsele agricole de către întreprinderile agricole) în ianuarie-septembrie 2015 au crescut faţă de perioada respectivă a anului 2014 cu 13,0%.

30.10.2015
Autorizaţiile de construire eliberate pentru clădiri în ianuarie-septembrie 2015
Biroul Naţional de Statistică informează că, în ianuarie-septembrie 2015, s-au eliberat 3323 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale şi nerezidenţiale, în scădere cu 6,3% faţă de ianuarie-septembrie 2014.

26.10.2015
Evoluţia preţurilor în construcţii în Republica Moldova în trimestrul III 2015
Biroul Naţional de Statistică comunică, că indicele preţurilor la lucrările de construcţii-montaj în trimestrul III al anului 2015 a constituit 108,3% faţă de perioada respectivă a anului 2014.

26.10.2015
Producţia globală agricolă în ianuarie-septembrie 2015
Biroul Naţional de Statistică comunică, că producţia globală agricolă în gospodăriile de toate categoriile (întreprinderile agricole, gospodăriile ţărăneşti (de fermier) şi gospodăriile populaţiei) în ianuarie-septembrie 2015 a marcat 88,2% faţă de perioada respectivă a anului 2014.

22.10.2015
Transportul de mărfuri şi pasageri în Republica Moldova, în ianuarie-septembrie 2015
Biroul Naţional de Statistică informează, că în luna septembrie 2015 întreprinderile de transport feroviar, auto, fluvial şi aerian au transportat 1068,3 mii tone de mărfuri, cu 1,7% mai mult faţă de luna precedentă şi cu 40,5% mai puţin în raport cu luna septembrie 2014. Parcursul mărfurilor în luna septembrie 2015 a totalizat 327,6 mil. tone-km, ce e cu 1,8 % mai mult faţă de luna august 2015 şi cu 23,1 % mai puţin comparativ cu luna corespunzătoare din anul 2014.

21.10.2015
Câştigul salarial mediu în august 2015
Biroul Naţional de Statistică anunţă că, în luna august 2015, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 4669,1 lei, înregistrând o creştere cu 9,2% faţă de luna august 2014.

20.10.2015
Evoluţia preţurilor producţiei industriale în Republica Moldova în luna septembrie 2015
Biroul Naţional de Statistică relatează că, în luna septembrie 2015 preţurile producătorului în industrie s-au micşorat cu 0,3%2 faţă de august curent, în acelaşi timp au înregistrat creşteri cu cîte 7,2% faţă de decembrie 2014 şi faţă de septembrie 2014.

15.10.2015
Activitatea de comerţ exterior a Republicii Moldova în ianuarie-august 2015
Biroul Naţional de Statistică anunţă că, în ianuarie-august 2015 exporturile de mărfuri au totalizat 1284,8 mil. dolari SUA, volum inferior celui realizat în perioada similară din anul 2014 cu 17,2%. În ianuarie-august 2015 importurile au totalizat 2624,4 mil. dolari SUA, volum inferior celui realizat în perioada corespunzătoare din anul 2014 cu 23,0%.

13.10.2015
Activitatea industriei Republicii Moldova în ianuarie-august 2015
Biroul Naţional de Statistică comunică, că în ianuarie-august 2015 indicele producţiei industriale faţă de ianuarie-august 2014 a constituit 105,0%. În luna august 2015 faţă de august 2014 acest indice a marcat 93,9%.

09.10.2015
Evoluţia preţurilor de consum în Republica Moldova în luna septembrie 2015
Biroul Naţional de Statistică informează, că indicele preţurilor de consum în septembrie 2015 faţă de august 2015 a constituit 101,2%, iar faţă de septembrie 2014 – 112,6%.

05.10.2015
Comerţul exterior de mărfuri al Republicii Moldova în ianuarie-august 2015
Biroul Naţional de Statistică anunţă că, exporturile de mărfuri realizate în luna august 2015 s-au cifrat la 127,2 mil. dolari SUA, cu 22,9% mai puţin faţă de luna precedentă şi cu 27,8% - comparativ cu luna august 2014. Importurile de mărfuri realizate în luna august 2015 au însumat 298,6 mil. dolari SUA, cu 12,4% mai puţin faţă de luna anterioară şi cu 27,7% - comparativ cu luna august 2014.

 
Pagina
12345
 
 
 
 
 
 
Prima Contact Harta
 
Comunicate de presă  / Banca de date statistice  / Statistici pe domenii  / Produse şi servicii  / Recensăminte  / Metadate  / Standardul SDDS al FMI  / e-Raportare  / Formulare și clasificări  / Despre BNS  / Transparenţa în procesul decizional  / Cooperare internaţională  / Noutăţi şi evenimente  / Referinţe utile  / Achiziţii publice  / Funcţii vacante
Sus
107522 vizitatori în decurs de 30 zile
 
Copyright © 2017 BIROUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ
Condiții de utilizare
TRIMARAN - IT Solutions Company // web, interactive, motion and software development solutions // http://www.trimaran.md, B2B and B2C solutions  /  Branding & Graphic Design Services / Website Design and Development  /  E-Commerce Systems / Software Application Architecture and Development / Multimedia solutions  /  2D/3D modeling & animation solutions / Video & Post Production / contact@trimaran.md
Creat de Trimaran