RO RU EN
Benzi RSS
Actualizat la: 25.05.2018
Prima / Seminare şi conferinţe / Seminarul "Măsurarea statistică a muncii decente şi a calităţii ocupării"
Seminarul "Măsurarea statistică a muncii decente şi a calităţii ocupării"
22.09.2011
Versiune tipar

 Munca decentă în atenţia autorităţilor

În conformitate cu Programul de Ţară privind Munca Decentă, 2008-20111, Biroul Naţional de Statistică (BNS) în comun cu Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, alţi parteneri, au elaborat în conformitate cu recomandările Biroului Internaţional al Muncii (BIM) setul de indicatori statistici privind munca decentă.

Aceşti indicatori sunt discutaţi astăzi, 22 septembrie 2011, în cadrul seminarului cu tema „Măsurarea statistică a muncii decente şi a calităţii ocupării”,  care se desfăşoară la BNS. Seminarul este adresat în special funcţionarilor publici, responsabili de elaborarea politicilor, la fel şi altor utilizatori de date statistice oficiale privind piaţa muncii din Republica Moldova.

Scopul principal al acestui seminar este de a sensibiliza participanţii privind conceptele şi indicatorii statistici de măsurare a „muncii decente” (concept elaborat de BIM) şi a „calităţii ocupării” (concept elaborat în comun de Comisia Economică pentru Europa a ONU (UNECE), Oficiul de Statistică al Comisiei Europene (Eurostat) şi BIM), precum şi de a exersa aplicarea şi utilizarea indicatorilor în cauză pentru Republica Moldova, fapt ce va permite o mai bună înţelegere a noţiunilor, precum şi utilizarea lor în evaluarea şi monitorizarea politicilor din domeniu.

La seminar participă reprezentanţii autorităţilor publice de resort, organizaţiilor şi proiectelor internaţionale din Republica Moldova cu care BNS colaborează în acest domeniu, piaţa muncii.

Seminarul „Măsurarea statistică a muncii decente şi a calităţii ocupării” este condus de dl Igor Chernyshev, expert al Departamentului de Statistică al BIM (Geneva) şi reprezintă o continuitate a vizitei de consultanţă din luna aprilie curent a dlui Chernyshev, care a avut drept scop evaluarea statisticilor curente colectate de BNS în raport cu indicatorii privind „munca decentă” recomandaţi de BIM. Totodată, în cadrul acelei vizite a fost examinată posibilitatea de dezvoltare/producere a indicatorilor noi.

Seminarul este organizat în cadrul Proiectului comun ONU „Consolidarea Sistemului Statistic Naţional” (cu susţinerea BIM).

Notă:

1 Memorandum de înţelegere dintre Ministerul Economiei şi Comerţului al Republicii Moldova şi Organizaţia Internaţională a Muncii vizînd Programul de Ţară privind Munca Decentă pentru anii 2008-2011, semnat la 9 iunie 2008.

 Persoană de contact:
Ala Pâslariuc,
Şefa secţiei diseminare a informaţiei şi relaţii cu publicul,
tel.: 40 30 51 

 
 
 
 
Prima Contact Harta
 
Comunicate de presă  / Banca de date statistice  / Statistici pe domenii  / Produse şi servicii  / Recensăminte  / Metadate  / Standardul SDDS al FMI  / e-Raportare  / Formulare și clasificări  / Despre BNS  / Transparenţa în procesul decizional  / Cooperare internaţională  / Noutăţi şi evenimente  / Referinţe utile  / Achiziţii publice  / Funcţii vacante
Sus
26383 vizitatori în decurs de 30 zile
 
Copyright © 2018 BIROUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ
Condiții de utilizare
TRIMARAN - IT Solutions Company // web, interactive, motion and software development solutions // http://www.trimaran.md, B2B and B2C solutions  /  Branding & Graphic Design Services / Website Design and Development  /  E-Commerce Systems / Software Application Architecture and Development / Multimedia solutions  /  2D/3D modeling & animation solutions / Video & Post Production / contact@trimaran.md
Creat de Trimaran