RO RU EN
Benzi RSS
Actualizat la: 23.02.2018
Prima / Seminare şi conferinţe / Masă rotundă "Utilizarea datelor administrative în scopuri statistice de către Biroul Naţional de Statistică"
Masă rotundă "Utilizarea datelor administrative în scopuri statistice de către Biroul Naţional de Statistică"
28.05.2010
Versiune tipar

Utilizarea datelor administrative în scopuri statistice de către Biroul Naţional de Statistică

Acesta a fost subiectul discutat astăzi, 28 mai 2010, în cadrul mesei rotunde „Cooperarea cu autorităţile publice vizînd utilizarea surselor administrative în producerea datelor statistice oficiale”, organizat de către Biroul Naţional de Statistică (BNS) în comun cu Oficiul de Statistică al Norvegiei.

La eveniment au participat partenerii naţionali ai BNS în furnizarea datelor administrative pentru producerea statisticii oficiale: Ministerul Tehnologiilor Informaţionale şi Comunicaţiilor (cu Întreprinderea de Stat „Centrul Resurselor Informaţionale de Stat „Registru” din subordine), Ministerul Sănătăţii (inclusiv Centrul Naţional de Management în Sănătate), Ministerul Justiţiei (Oficiul Stării Civile), Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, inclusiv instituţiile din subordine (Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Inspecţia Muncii), Casa Naţională de Asigurări Sociale, Ministerul Construcţiilor şi Dezvoltării Regionale, Ministerul Mediului, Ministerul Finanţelor (inclusiv Inspectoratul Fiscal Principal de Stat), Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru, Academia de Ştiinţe a Moldovei.

În cadrul mesei rotunde a fost examinată situaţia curentă cu privire la asigurarea BNS cu date administrative de către autorităţile publice si alte instituţii pentru producerea datelor statistice oficiale cu focusarea pe problemele existente şi pe modalitatea de soluţionare a acestora.

De asemenea, de un interes sporit pentru participanţi a fost prezentarea experienţei norvegiene privind utilizarea datelor administrative în producerea statisticii oficiale. Participarea experţilor norvegieni la eveniment a facilitat dialogul şi depistarea soluţiilor pentru o mai bună cooperare între instituţii întru perfecţionarea disponibilităţii datelor statistice oficiale de înaltă calitate cu minimizarea dublării colectării informaţiei.

În linii generale, sistemul statistic al Republicii Moldova presupune îmbinarea datelor statistice rezultate nemijlocit din 1) cercetările statistice şi din 2) sursele de date administrative. Conform legii cu privire la statistica oficială, datele administrative reprezintă informaţia obţinută de autorităţile administraţiei publice centrale şi locale în scopul exercitării obligaţiilor administrative ce ţin de competenţa lor.

Avantajele utilizării surselor administrative de date în scopuri statistice vizează:

  • utilizarea eficientă a resurselor informaţionale deţinute de autorităţile publice centrale şi locale şi a resurselor financiare, umane de care acestea dispun;
  • excluderea dublării în colectarea datelor de către diferite autorităţi;
  • reducerea considerabila a presiunii informaţionale asupra respondenţilor statistici;
  • acoperirea exhaustivă a persoanelor juridice şi fizice şi a unor date despre acestea;
  • obţinerea în termen restrîns a datelor din bazele de date existente, actualizate cu regularitate.

În Programul anual de lucrări statistice aprobat de Guvern sînt indicate sursele administrative de date care urmează a fi furnizate Biroului Naţional de Statistică pentru producerea informaţiei statistice, de asemenea deţinătorul surselor, termenul si periodicitatea obţinerii datelor administrative.

Persoană de contact:

Ala Pâslariuc,
Şef, secţia diseminare a informaţiei şi relaţii cu publicul,
tel.: 40 30 51

 
 
 
 
Prima Contact Harta
 
Comunicate de presă  / Banca de date statistice  / Statistici pe domenii  / Produse şi servicii  / Recensăminte  / Metadate  / Standardul SDDS al FMI  / e-Raportare  / Formulare și clasificări  / Despre BNS  / Transparenţa în procesul decizional  / Cooperare internaţională  / Noutăţi şi evenimente  / Referinţe utile  / Achiziţii publice  / Funcţii vacante
Sus
39118 vizitatori în decurs de 30 zile
 
Copyright © 2018 BIROUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ
Condiții de utilizare
TRIMARAN - IT Solutions Company // web, interactive, motion and software development solutions // http://www.trimaran.md, B2B and B2C solutions  /  Branding & Graphic Design Services / Website Design and Development  /  E-Commerce Systems / Software Application Architecture and Development / Multimedia solutions  /  2D/3D modeling & animation solutions / Video & Post Production / contact@trimaran.md
Creat de Trimaran