RO RU EN
Benzi RSS
Actualizat la: 16.11.2018
Prima / Seminare şi conferinţe / Seminarul "Sistemul de indicatori pentru analiza e-Dezvoltării"
Seminarul "Sistemul de indicatori pentru analiza e-Dezvoltării"
01.10.2009
Versiune tipar

În perioada 28 septembrie-02 octombrie curent la Biroul Naţional de Statistică (BNS) se află într-o misiune de lucru consultantul internaţional Dl Adrian Nica, doctor în ştiinţe, consultant superior al oficiului Băncii Mondiale din România, profesor universitar, membru al Asociaţiei Statisticienilor din România şi al Asociaţiei Generale a Inginerilor din România.

În contextul acţiunii menţionate, BNS a organizat astăzi, 1 octombrie, seminarul "Sistemul de indicatori pentru analiza e-Dezvoltării". Evenimentul are loc graţie asistenţei tehnice a Proiectului Comun pentru Consolidarea Sistemului Statistic Naţional al Republicii Moldova (UNDP; UNIFEM; UNFPA; Unicef).

La seminar au participat reprezentanţi ai BNS, Ministerului Tehnologiilor Informaţionale şi Comunicaţiilor, Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei şi ai altor instituţii, producători şi utilizatori de date statistice în domeniu.

În cadrul seminarului Dl Nica a prezentat normele internaţionale şi bunele practici referitoare la indicatorii statistici de monitorizare a e-Dezvoltării, cu exemplificarea rigorilor cu care este tratată în UE problema culegerii datelor pentru calcularea indicatorilor privind evaluarea informatizării societăţii. De asemenea, agenda seminarului a cuprins prezentarea setului de indicatori de evaluare şi monitorizare a e-Dezvoltării în Republica Moldova, precum şi expunerea poziţiei din partea ministerelor şi instituţiilor de resort vis-a-vis de acest indicatori.

 
 
 
 
Prima Contact Harta
 
Comunicate de presă  / Banca de date statistice  / Statistici pe domenii  / Produse şi servicii  / Recensăminte  / Metadate  / Standardul SDDS al FMI  / e-Raportare  / Formulare și clasificări  / Despre BNS  / Transparenţa în procesul decizional  / Cooperare internaţională  / Noutăţi şi evenimente  / Referinţe utile  / Achiziţii publice  / Funcţii vacante
Sus
24684 vizitatori în decurs de 30 zile
 
Copyright © 2018 BIROUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ
Condiții de utilizare
TRIMARAN - IT Solutions Company // web, interactive, motion and software development solutions // http://www.trimaran.md, B2B and B2C solutions  /  Branding & Graphic Design Services / Website Design and Development  /  E-Commerce Systems / Software Application Architecture and Development / Multimedia solutions  /  2D/3D modeling & animation solutions / Video & Post Production / contact@trimaran.md
Creat de Trimaran