RO RU EN
Benzi RSS
Actualizat la: 28.02.2017
Prima / Seminare şi conferinţe / Seminar internaţional "Calculul Indicelui Preţurilor de Consum şi Indicelui Preţurilor Producţiei Industriale: metode şi practici"
Seminar internaţional "Calculul Indicelui Preţurilor de Consum şi Indicelui Preţurilor Producţiei Industriale: metode şi practici"
23.09.2008 - 24.09.2008
Versiune tipar

Biroul Naţional de Statistică (BNS) al Republicii Moldova în comun cu Oficiul de Statistică al Norvegiei au organizat în perioada 23-24 septembrie 2008 seminarul internaţional „Calculul Indicelui Preţurilor de Consum şi Indicelui Preţurilor Producţiei Industriale: metode şi practici”.

La acest seminar au participat reprezentanţii autorităţilor publice centrale, organizaţiilor obşteşti, instituţiilor de cercetare din Republica Moldova, oficiilor naţionale de statistică din Norvegia, România, Letonia, Rusia, Lituania, precum şi reprezentanţii organizaţiilor internaţionale: CEE ONU, BM, FMI, EUROSTAT, etc.

Principalul obiectiv al Seminarului a fost abordarea practicilor naţionale şi internaţionale aplicate în calculul Indicelui Preţurilor de Consum (IPC), Indicelui Preţurilor Producţiei Industriale (IPPI) şi în utilizarea datelor, fiind discutate şi problemele aferente, precum şi posibilele soluţii.

Tematica pusă în discuţie vizează:

  1. Calculul IPC şi IPPI în Republica Moldova: metodologii şi practici, probleme şi eventuale soluţii; cerinţe faţă de date şi utilizarea lor;
  2. Norme internaţionale şi experienţa altor ţări în producerea şi diseminarea IPC şi IPPI.


O serie de probleme cu care se confruntă economia mondială sunt generate de creşterea preţurilor care creează, la rîndul lor, noi presiuni atît în plan monetar, cît şi economic, politic, social. Importanţa inflaţiei, a înţelegerii mecanismului acesteia, a factorilor care o generează, o întreţin şi o amplifică, justifică interesul specialiştilor şi a instituţiilor financiare în studiul inflaţiei.
De aceea, organizarea acestui seminar în Republica Moldova este absolut necesară în condiţiile în care analiza evoluţiei  preţurilor în economie este un domeniu de mare interes pentru diferite categorii de utilizatori şi este în funcţie de scopul urmărit de fiecare categorie în parte.

Preşedinţia, Parlamentul, Guvernul Republicii Moldova sînt interesate de cunoaşterea şi utilizarea evoluţiei preţurilor pentru elaborarea şi evaluarea realizării politicilor economice şi sociale.

Banca Naţională a Moldovei solicită cunoaşterea evoluţiei preţurilor  pentru a fundamenta politicile monetare.

Organismele internaţionale apreciază performanţele economice şi sociale ale ţării în comparaţie cu alte ţări şi în funcţie de acestea, fundamentează politici globale.

Cercetătorii, analiştii economici, mass-media, publicul larg, în funcţie de preocupările fiecăruia, folosesc pentru studii, analize si alte variate utilizări.

În abordarea generală a IPC şi IPPI există o interdependenţă atît la nivel metodologic, cît şi la nivel cauză-efect, deoarece unul din factorii ce generează creşterea indicelui preţurilor de consum este creşterea indicelui producţiei producătorului. Analiza majorării preţurilor la anumite produse condiţionează analiza modificării preţurilor producătorului.

Indicele preţurilor de consum se calculează în baza elementelor care fac parte din consumul direct al populaţiei, pe cînd indicele preţurilor producătorului măsoară evoluţia de ansamblu a preţurilor produselor (serviciilor) industriale fabricate şi livrate de producătorii interni.

Prin urmare, scopul acestor indicatori este de a determina variaţia preţurilor pentru evaluarea şi monitorizarea proceselor inflaţioniste în ţară, elaborarea instrumentelor de contracarare şi micşorare a efectelor negative a acestora. Indicii preţurilor sînt utilizaţi în calitate de deflatori pentru calcularea producţiei industriale, cît şi a altor componente ale sistemului conturilor naţionale în termeni reali; efectuarea analizei în diferite sectoare de producţie. Indicii preţurilor sunt utilizaţi pe larg în comparaţii internaţionale, în special în cadrul Programelor Comparabilităţii Internaţionale.

Producţia statisticilor oficiale, atît proiectarea, cît şi realizarea cercetărilor statistice în domeniul calculării IPC şi IPPI, precum şi diseminarea rezultatelor, revine prin lege Biroului Naţional de Statistică. Este de menţionat că, în ultimii ani BNS, cu suportul metodologic şi tehnic al experţilor oficiului central de statistică al Norvegiei, sprijinul consultativ al experţilor FMI, a realizat îmbunătăţiri esenţiale ale metodologiei de calcul a indicatorilor şi metodelor de colectare şi procesare a datelor, fapt care a permis racordarea IPC şi IPP la cerinţele internaţionale. Au fost extinse considerabil şi seriile de date statistice privind indicii preţurilor, asigurînd un mai bun acces al utilizatorilor la fondul datelor statistice produse de BNS.

Materiale

Informaţii generale

Agenda seminarului

Concluzii şi recomandări

Prezentari

Sesiunea I: Experienţa naţională şi internaţională privind calculul IPC

Sesiunea II: Armonizarea IPC şi IPPI

Galerie foto

 
 
 
 
Prima Contact Harta
 
Comunicate de presă  / Banca de date statistice  / Statistici pe domenii  / Produse şi servicii  / Recensăminte  / Metadate  / Standardul SDDS al FMI  / e-Raportare  / Formulare și clasificări  / Despre BNS  / Transparenţa în procesul decizional  / Cooperare internaţională  / Noutăţi şi evenimente  / Referinţe utile  / Funcţii vacante
Sus
34443 vizitatori în decurs de 30 zile
 
Copyright © 2017 BIROUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ
Condiții de utilizare
TRIMARAN - IT Solutions Company // web, interactive, motion and software development solutions // http://www.trimaran.md, B2B and B2C solutions  /  Branding & Graphic Design Services / Website Design and Development  /  E-Commerce Systems / Software Application Architecture and Development / Multimedia solutions  /  2D/3D modeling & animation solutions / Video & Post Production / contact@trimaran.md
Creat de Trimaran